„Dacă fericirea ta depinde de ceva ce face altcineva, atunci chiar ai o problemă.” (Richard Bach)
Am câteodată (și cred că nu numai eu) câte o zi absolut tâmpită în care ceva (și acest „ceva” poate fi un gând, o senzație, un déjà vu, un fel de presimțire) nu-mi dă pace, bâzâie în subconștientul meu ca un țânțar enervant și nu mă lasă să-mi văd liniștită de treburi. Sau, în cazul când e sărbătoare, sau e ploaie (azi au fost amândouă), mă împiedică să citesc sau, cum e cazul acum, să scriu. Starea asta îmi creează în minte un fel de vacuum și apoi ajunge să mă enerveze. Azi a fost una dintre zilele acelea. Mi-am băut cafeaua, am scris un articol, am făcut cumpărături, am pregătit masa, am mâncat, am încercat să citesc niște istorii hazlii, să dezleg un rebus, să mă duc în grădină după fructe (printre picături), toate acestea cu acel „ceva” stându-mi deasupra capului precum „sabia lui Damocles”. Și starea asta nu-i din cauza ploilor nesfârșite de anul acesta, pentru că deja m-am împăcat cu ideea, nu-i nici din cauză că sunt necăjită că gândurile mele, precum o spune și titlul, sunt „de joi până mai apoi” (în sensul că sunt destule, dar îmi trec rapid prin minte și apoi, tot așa de rapid, le uit, deși aș vrea să le notez aici, dacă merită), nici măcar din cauză că m-am apucat iar să-mi pun întrebări existențiale, abisale și absolut retorice. Chiar nu știu din ce cauză e starea asta, dar abia aștept să treacă. Și, nu, nu mai caut nici glume pentru a trece mai ușor peste ea, pentru că am încercat ceva mai devreme și mi se par toate îngrozitor de insipide și proaste. Am căutat un citat „motivațional”, n-am nimerit-o nici cu el prea bine, căci eu nu caut fericirea, caut să scap de acel enervant chelcășoz (vorba francezilor), care-mi zice, de azi de dimineață, „bau”. Dar tot mi-a folosit la ceva zicerea scriitorului american și anume că m-a făcut să mă hotărăsc odată și să vreau să-mi tămăduiesc singură starea, așa că mi-am căutat pe You Tube o melodie săltăreață, am dansat un pic prin casă, am mâncat o bucățică de ciocolată, m-am privit zâmbind (cam forțat!) în oglindă și paaarcă mi-e mai bine. Ceea ce vă doresc și domniilor voastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu