MOTTO:
„Vrei o soție/un soț fotomodel? Vrei un „Ferrari” nou-nouț? Vrei o vacanță în Hawaii? Vrei bani să nu-i poți număra? Vino la „Dedeman”! Aici găsești cea mai mare varietate de cuie în care să-ţi pui pofta...” (Autor necunoscut)
De vreo câteva zile am ceea ce eu numesc „un-soi-de-lehamite”, și asta fără vreun motiv aparent (poate doar pârlitul ăla de subconștient să fie de vină). Și, chiar dacă am muncit ca de obicei, am citit, m-am uitat la câteva filme, plus alte alergături și activități făcute tot ca de obicei, starea văd se perpetuează. Așa că urmările sunt acestea: tot nu am să plec (imaginar) în Hawaii, stau pe gânduri dacă să mai scriu ceva aici, pe blogul personal, și încep să-mi fac griji pentru că unii oameni, multele dezamăgiri și, poate, vârsta, și-au dat mâna în a-mi face, cum se zice în popor, „sânge rău” (sau, mai de fițe, încearcă să mă streseze și-mi dau „mal du siècle”). Ei bine, imaginea pusă de mine este o ilustrare a gândurilor mele, care tropăie nervoase. Și, nu, ca să răspund întrebărilor din motto, nu vreau nici soț fotomodel (vorba bancului, „'ai di capu' mieu!”), nici „Ferrari”, nici vacanță în Hawaii (deocamdată) și nici bani muuulți. Atunci, mă întreb eu retoric, ce vreau? Oricum, chiar de voi găsi răspuns la întrebarea asta, tot n-o să vi-l spun și domniilor voastre...
Așaaa, altceva, am găsit undeva câteva pagini despre mitul androginului și asta m-a făcut să mă gândesc iar cum, în două (hai, trei!) perioade din tinerețea și vârsta mea adultă, am crezut că am găsit acea „jumătate perfectă” despre care se vorbește. Dar n-a fost așa, n-a fost să fie, așa că, de la un timp, am încetat s-o mai caut. Și bag seamă că nici acea jumătate nu prea mă caută pe mine. Aferim! Știu că știți povestea asta, dar eu tot o mai „spun” o dată:
„O versiune cunoscută a mitului
androginului este relatată de Platon, în „Banchetul”, prin intermediul
personajului numit Aristofan, explicând astfel modul în care a apărut
Iubirea. (...) La început trăiau pe pământ ființe androgine, de formă
sferică, compuse din doi bărbați, două femei sau o femeie și un bărbat
lipiți spate în spate. Puterea lor era nemărginită. Zeii, temându-se de
această putere, au hotărât să îi despartă. Jumătățile astfel separate au
început să moară de tristețe și de dor. Văzând că rămân fără supuși,
zeii au căutat o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a
trăi. În acest scop a fost creat Eros, pentru a semăna iubirea în lume.
De atunci, cele două jumătăți se caută una pe alta toată viața, iar dacă
se regăsesc, formează ființa perfectă de odinioară.” (Cf.
istoria-artei.blogspot.ro)
Evident, tot în încercarea de a ieși din starea asta de lehamite (mentală și sufletească, pentru că, fizic vorbind, sunt destul de hărnicuță și de vioaie), mi-am recitit un banc (dar nu prea am râs, recunosc). Care banc, da, culmea, chiar are legătură cu STAREA ZILEI (lehamite, întrebări existențiale, amânat călătorie imaginară în Hawaii, incertitudini, bla-bla-bla):
„Un bărbat se plimba pe o plajă și, la un moment dat, s-a împiedicat de o lampă îngropată în nisip. O ridică, o scutură și, pufff, apare un duh.
– Bine, bine, zice duhul, nu te mai mira atât, m-ai eliberat din lampă. O să-ți îndeplinesc o dorință.
– Totdeauna am vrut să merg în Hawaii, dar am rău de mare și mi-e frică să zbor cu avionul. Poți să construiești un pod până acolo, ca să pot merge cu mașina?
– Asta e imposibil, omule! Gândește-te la logistica necesară! Cum pui pilonii pe fundul oceanului? Gândește-te cât ciment, cât oțel! În nici un caz. Pune-ți altă dorință!
– Știi, am fost însurat de patru ori. Soțiile mele toate au spus că sunt un nesimțit și un insensibil. Aș vrea să mă faci să înțeleg femeile…
– Podul să fie cu două benzi sau cu patru?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu