Gânduri amânate

După cum se vede și din imaginea alăturată (care este din Domneștii mei de Muscel), nu am plecat în Hawaii. Nu, nici măcar cu gândurile. Nu mai explic aici cauzele, că sunt anoste. Promit însă să fac, în curând, o adunare generală a neuronilor mei (sau un meeting), o să-i muștruluiesc bine și o să le dau instrucțiuni (deci îi supun unui training) cum să se organizeze mai bine și ce itemi să folosească (că doar sunt pentru ei ceea ce se cheamă managing director) și apoi, într-un furtunos brainstorming, vom încerca împreună să încropim un voiaj imaginar în Hawaii. Am folosit, ironic, toți termenii ăștia engleziți pentru că mă agasează, și azi am mai găsit, de cum mi-am aruncat ochii pe „știrile online” (hm!), și alte motive să-mi fac nervi. Mai întâi, aflu că ieri a fost Ziua Mamei (de unde până unde, și cui i-a venit ideea asta?!), iar duminica viitoare va fi Ziua Tatălui (iar hm!). De ce nu se dau în Parlament, (printre sforăiturile, mânăriile, insultele,  minciunile și furtișagurile „aleșilor” noștri), niște ordonanțe care chiar să aducă un pic de BINE în traiul nostru? Mă rog, e o întrebare retorică. Apoi, citesc că azi e Ziua Mondială a Râsului. Ba nu, căci alt ziar susține că ieri, în prima duminică din luna mai, a fost Ziua Râsului. Iar al treilea ziar, degajat, povestește cum am sărbătorit Ziua Internațională a Râsului în 8 februarie 2018. Întâi am presupus că unii se refereau la râsul „ha-ha-ha”, iar alții la animalul numit „râs”, dar nu, toți vorbeau despre cum sărbătorim noi, românii, această Zi Mondială a Râsului. Asta chiar e de râsul curcilor!