luni, 7 august 2017

Eclipse, horoscoape și melodii. Plus gânduri despre ele...



    
    Ce credeți, domniile voastre, că purced eu să fac luni de dimineață, așteptând ca în Domneștii Muscelului să se hotărască vremea dacă, una din două, ne va da tot o zi de caniculă sau ne va „certa” cu oarece furtună?! Bineînțeles, mă reped la laptop, mă uit rapid pe la știri (doar titlurile, pentru că n-am răbdare) și apoi, ați ghicit, dau fuga pe Facebook, nici că se putea altfel. Și aici aflu următoarele:
    „În data de 7 august 2017, se va produce o eclipsă parțială de Lună ce va fi vizibilă din Europa, Africa şi Australia. Din România, eclipsa se va observa chiar de la începutul eclipsei parțiale, în seara zilei de 7 august 2017, maximul fenomenului producându-se la ora 21.20. Eclipsa va avea o durată de 1 oră și 55 de minute. Următoarea eclipsă totală de lună va fi în 31 ianuarie 2018, însă din România va fi doar parțial vizibilă. Pe 21 august va avea loc o eclipsă totală de Soare, dar care, din păcate, nu va putea fi văzută în România. În schimb, începând cu 11 august, specialiștii anunță că românii vor putea admira curentul de meteori Perseide.” (www.ziarpiatraneamt.ro)
    Deci, pe lângă celelalte multe știri (pe care nu le mai trec aici, căci le citiți fiecare cum vă place), aflu că vom avea ceva eclipse, dar stați așa, mai aflu, minunându-mă, și cum ne vor influența aceste eclipse pe noi, oamenii născuți sub anumite zodii. Deh, aici am vrut să fiu un pic ironică, dar nu îmi reușește. Cred că-i prea de dimineață. Concluzia articolului este următoarea:
    „– Oamenii vor deveni mai deschiși, mai afectuoși și mai empatici, unii cu ceilalți.
– În același timp se vor simți plini de energie pozitivă și determinare.
Avem în față schimbări importante, privește-le cu atenție și îmbrățișează-le! Sunt pe cale să îți lumineze viața!” (secretele.com)
    Ah, m-am liniștit! E de bine! Numai că aș zice că eu sunt deja destul de deschisă, afectuoasă și empatică. Dar recunosc că mai am de „săpat” în ceea ce privește umplerea cu energie pozitivă și cu „hotărârea” (căci „determinare” are alt sens în limba română, dar passons). Și să nu mai vorbesc de îndemnul destul de familiar din final. Ăsta m-a dat gata! Aștept acum să mi se lumineze viața...
     Ei, așteptând să mi se lumineze viața, o să spun că am pus cântecelul acela în loc de motto (Liviu Tudan și formația „Roșu și Negru” interpretând magistral „Pseudofabula”) pentru că-l lălăi afon de vreo trei zile și când nu-l cânt, îmi zumzăie prin minte obsesiv. Pornind de la ideea că nimic nu e întâmplător, m-am gândit mai „adânc” și cred că am găsit explicația: cântecul acesta nu-i doar o înșiruire de versuri ce par, la prima vedere, copilărești, este o lecție de viață. Sau, dacă-mi continui raționamentul, chiar două. Prima, fiecare dintre noi are micile sau marile lui frici și, vorba aceea, „fiecare naș își are nașul”. A doua lecție ar fi să nu privim nimic (nici oamenii, nici animalele, nici plantele) în mod superficial, să încercăm să nu generalizăm și, mai ales, să nu ne lăsăm înrobiți de prejudecăți. Ei, aici ar fi prea multe de spus, lăsăm pe data viitoare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...