Fulgi de nea peste gânduri

În loc de motto:

„Un marinar român, naufragiat de ani de zile pe o insulă pustie, vede într-o zi, cu mare încântare, o navă în depărtare şi o barcă apropiindu-se de ţărm. Nu după mult timp, barca ajunge la ţărm, iar unul din ofiţeri îi înmânează bietului naufragiat un teanc mare de ziare şi-i spune: „Căpitanul vrea să citești toate ziarele astea şi apoi să ne anunți dacă mai vrei să fii salvat.”

Ei bine, citind bancul ăsta pe un site de pe Internet, mi-am pus întrebarea, logic, ce-aș fi făcut eu în locul marinarului naufragiat. Păi, nici n-aș fi stat pe gânduri, aș fi venit acasă. Oricât de ingrată mi-ar fi aici existența, e ACASĂ. Mai zic eu câte una-alta, mai cârtesc, mă mai indignez, dar tot aici e de mine. Nu cred că asta înseamnă că dau dovadă de vreun mare patriotism, aș zice că e doar lipsă de curaj și un spirit prea puțin aventuros, dar mie-mi place să stau aici și să călătoresc doar cu gândurile. Aici, pentru mine, e Domnești, frumosul sat muscelean pitit printre dealuri. Azi ninge iar la Domnești, pentru a doua oară anul ăsta, dar de data asta chiar e o ninsoare adevărată. Ca în fiecare an, asta îmi dă o stare de bine. Focul arde în sobă și acum stau și bat câmpii pe blog, după ce am făcut o plimbare minunată prin omăt. Frumos, nu? Neuronii mi-au înghețat bocnă vreo trei-patru zile, acum însă e plăcut afară, iar căderea liniștită a fulgilor de nea mă predispune la visare...