Gânduri însărbătorite

Discuție între doi amici: 
- Azi mi-am făcut C.V.-ul. L-am scris, l-am redactat, apoi m-a bușit plânsul.
- De ce?
- E păcat să trimiți un asemenea om la muncă... 

   Gluma asta am scris-o „în loc de motto”. Poate că găseam ceva mult mai frumos și mai apropiat de titlul postării, dar mărturisesc că nu prea am mai avut chef de căutat. Deci, ați înțeles, domniile voastre, sunt într-o stare de ușoară leneveală. Creativă, să-i zicem! Cât despre titlu, mă gândeam, când mi-a venit ideea să-l scriu, că e un fel de invenție lingvistică a mea, pe care o s-o includ la „licențe poetice”. Dar m-am apucat să-l „gugălesc” și, fatalmente, îl mai folosiseră alții înaintea mea. Nu, hotărât lucru, nu mai poate omul să fie original nici în ruptul capului! Drept pentru care, nu mai scriu nimic azi, dar vă reamintesc una dintre poeziile lui Nichita Stănescu, „Altă matematică”, ce face parte din volumul Măreția frigului (1972).

„Noi știm că unu ori unu fac unu,

dar un inorog ori o pară

nu ştim cât face.

Ştim că cinci fără patru fac unu,

dar un nor fără o corabie

nu ştim cât face.

Ştim, noi ştim că opt împărţit la opt fac unu,

dar un munte împărţit la o capră

nu ştim cât face.

Ştim că unu plus unu fac doi,

dar eu şi cu tine,

nu știm, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă

înmulțită cu un iepure

face o roșcovană, desigur,

o varză împărţită la un steag

face un porc,

un cal fără un tramvai

face un înger,

o conopidă plus un ou,

face un astragal...

numai tu şi cu mine

înmultiţi şi împărţiţi

adunaţi şi scăzuţi

rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!

Revino-mi în inimă!”