Peregrin printre gânduri

          MOTTO: „Memoriile" sunt numai amintirile care îţi convin”.(Tudor Mușatescu)
     Am plecat în această peregrinare printre gânduri (și anume, acele gânduri despre trecut, care se numesc amintiri) o dată, pentru că duminică am simțit, deodată, imboldul de a-i telefona unei prietene din Păuneștii Vrancei (acolo unde mi-am făcut apostolatul ca profesoară) și, a doua oară, pentru că văd mereu pe ecran, de câte ori deschid televizorul, făptura blondă și foarte vorbăreață a Alinei Gorghiu. Ce legătură au acestea? Păi, o să vă spun îndată. În prima zi când am poposit la Păunești, urmând să fiu profă de franceză, directorul școlii m-a dus la casa doamnei Gorghiu, o învățătoare pensionară, cu scopul de a sta la dânsa în gazdă. Ne-am înțeles asupra detaliilor, îndrăznesc să spun că ne-am și simpatizat reciproc, așa că m-am instalat în camera mea și apoi doamna m-a invitat la masă. Era acolo și nepoțica sa, Alina (da, politicianul de azi!), cred că avea vreun an jumătate, o frumusețe de copilă, cu obrăjori dolofani și niște minunați ochi albaștri. Începem să mâncăm, cred că sarmale (foarte bune, de altfel!) și, la un moment dat, o aud pe gazda mea zicându-i micuței: „Ăleu, dragu` bunișii, nu mai mânca așe di răpidi, că ți sî fași chișcuța țâfoi!” Eu, exagerând un pic, i-am zis doamnei să-mi traducă și mie, căci după cuvântul „răpidi”, nu prea am mai înțeles nimic. Ne-am amuzat amândouă copios. Perioada cât am stat la doamna Gorghiu a fost minunată. Pe urmă, după ce am plecat din Păunești, am aflat că doamna Gorghiu a murit, iar vestea m-a întristat din cale-afară. Acum vreo doi-trei ani, mă bătea gândul să reiau legătura cu părinții Alinei, adică Mihai și Doina Gorghiu, cu care mă împăcasem excelent. În prezent, gândul ăsta nu mă mai bate. Cred că trăim nu în lumi diferite, sau în planuri spațiale și temporale diferite, ci pe planete diferite...