Niște gânduri în plină halima

 

În loc de MOTTO:

Jupân Dumitrache: (nedomirit) E scris adânc.

Ipingescu: Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine și ca dumneata, care suntem din popor; adică să șază numai poporul la masă, că el e stăpân.
(I. L. Caragiale, „O noapte furtunoasă”, Actul I, Scena IV) 

 

       Înainte să mă apuc să scriu aici, pe blog, m-am comportat ca o persoană „în concediu”, adică m-am plimbat prin livadă, încercând să nu-mi fac planuri pentru „muncile” restante, pe care trebuie să le fac săptămâna viitoare. Mi-am zis: „E duminică, zi de odihnă, hai să-i ascult pe „motivaționalii” care, începând din antichitate, ne sfătuiesc să trăim clipa.” Nu a ținut mult această clipă, o dată că a început să plouă și a doua oară pentru că gândurile mele s-au împărțit în multe tabere și m-au cam lăsat să mă descurc cum pot cu scrisul. Unele gânduri dorm, altele au plecat în călătorii imaginare, mai mult de jumătate sunt cam confuze și supărate pe mine (și pe toată LUMEA), iar cele trei sau patru care mi-au rămas fidele mi-au dat de gândit asupra unui lucru: eu scriu aici, câțiva citesc ce scriu eu, dar fiecare interpretează cum vrea, deci mesajul textului meu se diluează. 

       Am vrut să-mi explic mai bine cum e cu „receptarea unui text literar”, deși subconștientul meu îmi șoptea s-o las baltă. Google m-a dus prin niște PDF-uri mult prea docte și scorțoase pentru gustul meu, așa că m-am gândit să reiau, pentru că se „asortează” perfect la ce m-am întrebat eu mai sus, expresia „unde dai și unde crapă”. După niște explicații absolut puerile (nu contează că se adresau elevilor), am găsit ceva care chiar mi-a plăcut, pe un site (blog) aparținând  unui avocat, domnul Mihai Adrian Hotca și mi-am permis să citez următoarele:

       „Proverbul unde dai și unde crapă este susceptibil de multe accepțiuni, dar toată lumea este de acord că acesta este valabil în acele situații în care obiectivele urmărite sau rezultatele așteptate nu se produc, survenind însă alte consecințe neurmărite sau neașteptate. O poveste care pune în lumină acest aforism este ceea ce e cunoscut sub denumirea „efectul fluturelui” [Părintele teoriei bazate pe efectul fluturelui este Edward Norton Lorenz (n. 1917 – d. 2008). Acesta a elaborat modele matematice menite să explice mișcarea aerului atmosferic]. Conform acestui efect, dacă un fluture își mișcă aripile într-un anumit loc, această mișcare a sa poate determina schimbări atmosferice semnificative în altă parte a globului, astfel că după o săptămână sau un anumit număr de zile este posibilă apariția unui fenomen natural (tornadă, uragan etc.) sau este determinată împiedicarea apariției unui asemenea fenomen. Altfel spus, fluturele își mișcă aripile într-un loc al planetei, iar modificările atmosferice survin în altă zonă a globului.
          (...) Proverbul unde dai și unde crapă este valabil în acele cazuri în care:
- Organizezi un eveniment cu obiective frumoase, generoase sau altruiste, dar efectele sunt un fiasco;

- Vrei să faci un gest nobil, dar destinatarul acestuia îl consideră ignobil;

- Intervii într-o dispută pentru a o aplana și te trezești că cei aflați în conflict se coalizează și iscă un conflict cu tine;

- Transmiți mesaje de condoleanțe, de încurajare sau de îmbărbătare unor persoane aflate în situații grele sau delicate și primești replici care te fac să îți pară rău că ai făcut acele gesturi ș.a. (Sursa: https://htcp.eu/)

      Acum, după ce am scris (și copy/paste) toate acestea, am vaga impresie că am mai bătut cândva câmpii despre ele, deci că mă repet, dar nu o să iau în seamă nici impresia asta, nici sforăitul sau certurile gândurilor mele, ci o să-mi administrez câteva „poante” vechi, dar care aș zice că sunt încă înainte de „termenul de expirare”:

☺ 

GPS-ul nu trebuie niciodată folosit când mergi la cimitir. E oribil să auzi cum îţi spune: „Aţi ajuns la destinație”.    

☺

Nu înțeleg de ce toată lumea visează la o iubire „ca în filme”. Un film ține două ore…

☺

În sfârșit, o veste bună pentru nostalgicii comunismului: A apărut primul magazin online în care nu se găsește nimic!

☺
Test de iubire. Închide soția și cățelul într-o debara și când deschizi ușa debaralei, fii atent să vezi cine se bucură mai mult că te vede...

P.S.
HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.). Sursa: DEX '09 (2009).

Azi, gânduri ca la bazar...

     Până o să-mi încep treburile (cu care sunt un pic în urma „graficului”), am de gând să scriu repede aici niște cuvinte despre niște „chestii” cam amestecate și divers colorate, așa, ca la bazar. Întâi, despre o expresie latină care, în unele momente, definește exact ceea ce simt eu. Iat-o:

     Expresia latinească „Et in Arcadia ego!” înseamnă „Şi eu am fost în Arcadia!” și exprimă regretul/ nostalgia pentru o fericire pierdută. Arcadia este denumirea unei regiuni din Grecia antică, locuită, la vremea aceea, de un popor de păstori, socotit fără prihană. În timp, Arcadia a devenit, în imaginaţia oamenilor, a artiştilor mai ales, un tărâm idilic, utopic, un spaţiu al fericirii absolute, un fel de rai pământesc, cu oameni de o mare puritate sufletească. (...) Acest adagiu latin – „Et in Arcadia ego!” – a fost ilustrat, în diverse feluri, de pictorii renascentiști şi post-renascentisti, cele mai cunoscute tablouri, pe această temă, fiind ale pictorului francez Nicolas Poussin, în special cel numit „Păstori din Arcadia”, păstrat astăzi la Muzeul Luvru, din Paris.

 ❤   (Mi-ar plăcea să-mi amintesc și că...)
    Adagio şi adagiu sunt paronime (cuvinte cu formă asemănătoare şi sensuri diferite), prin urmare, ambele sunt corecte, dar se folosesc în contexte diferite.
Adagio (din it. adagio) este un termen specific domeniului muzical, denumind: 1. modul de executare a unei bucăţi muzicale, în tempo lent, 2. S.n. parte dintr-o compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent; prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”).
Adagiu (din fr. adagium, lat. adage) înseamnă: maximă, sentinţă, aforism.

 ❤  (Tot pe același site am găsit ceva și despre „elefantul alb”. Eu parcă am scris ceva despre „elefantul din cameră”, căci pe el îl știam...)

    Expresia „Elefant alb”, în limba engleză şi în română, are acelaşi înţeles – un dar costisitor, pretenţios, nepractic, extravagant, care poate deveni, pentru cel care-l primeşte, mai degrabă o povară decât o bucurie. (...) În limbajul modern, un „elefant alb” se referă şi la o realizare prodigioasă, o construcţie, un proiect, o afacere impresionantă, dar care, ulterior, pot deveni extrem de costisitoare, păguboase, presupunând costuri de întreţinere/ exploatare disproporționate în raport cu utilitatea lor. Altfel spus, ceva complicat, scump, care se dovedeşte a fi inutil sau care aduce multe bătăi de cap. Expresia, cu sens peiorativ, se poate referi şi la lucrări care nu reuşesc niciodată, sunt eşecuri totale, personale, colective, tehnice şi/ sau economice.

  ❤  Sursa: https://destepti.ro/

Cuvintele de azi:

Galoman, ~ă smf, a [ Pl: ~i, ~e / E: fr gallomane] (Rar) 1-2 (Persoană) care are o admirație exagerată pentru cultura, limba, poporul francez. Sursa: MDA2 (2010).

&
DRAGOMÁN, dragomani, s. m. Interpret, tălmaci oficial folosit în trecut în țările din Orient. ◊ Mare dragoman = dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relațiile diplomatice cu statele europene. – Din ngr. dragomános, dragumános. Sursa: DEX '09 (2009).

&

(A) godi [At: VICIU, GL. / V: (reg) gogi / Pzi: ~desc / E: godie] (Reg) 1. vt A cânta miresei cântece de rămas bun. 2. vt (Pex) A deplânge mireasa. 3. vi (D. mireasă) A se tângui. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: În anul 1715, în timpul unei nunți nobile, a dispărut mireasa, Lucie de Pracontal. Invitații se jucau de-a v-ați ascunselea, iar Lucie s-a ascuns și a rămas blocată în camera secretă a Castelului Pracontal, în Franța. Cadavrul i-a fost găsit abia în 1745.

  ❤  Uau, păi nu vreau să termin într-o notă așa de sumbră, deci voi căuta repede o glumă (pe care știu că am mai scris-o, dar în altă „variantă”):


Soțul și soția merg la un psiholog să facă terapie deoarece, după  douăzeci de ani de mariaj, bărbatul este foarte deprimat. Când este întrebat care este problema, soțul scoate o listă lungă și detaliată cu tot ce a avut de îndurat în toți acei ani:
– Lipsa comunicării 

– Nu se simte apreciat

– Nu se simte iubit

– Nu se simte respectat etc.
În cele din urmă, terapeuta (foarte drăguță) se ridică, se apropie de bărbat, îi cere să se ridice și începe să-l îmbrățișeze și să-l sărute cu pasiune, în timp ce soția îi privea șocată. Când terapeuta termină cu sărutatul, își aranjează părul, se așază lângă bărbatul care rămăsese fără cuvinte, și îi spune doamnei:
– De „terapia” asta are nevoie soțul dumneavoastră, de cel puțin trei-patru ori pe săptămână. Credeți că se poate?
Femeia meditează un moment și răspunde:
– Doamna doctor, îl pot aduce luni, marți și joi, dar miercuri și vineri, nu pot, pentru că fac zacuscă!

Multe gânduri aflătoare...

 

 

MOTTO: „Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid cerurile. Nu prea înțeleg cum s-ar putea deschide, dar așa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească… Dumnezeu rânduiește un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile și cerurile cu stelele și vânturile. S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te învețe cineva cum să le privești, ca să știi că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele și nu știi că sunt miracole. Nu le vezi.” (Mircea Eliade - „Noaptea de Sânziene”)

     

        Azi e sărbătoarea ortodoxă a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În tradiția populară, tot ziua de astăzi este numită și a Sânzienelor sau Drăgaica. Și, din anul 2013, azi se sărbătorește Ziua Internațională a Iei. (...) Bun, am făcut o pauză de vreo oră și m-am dus să culeg de prin grădină „plante de leac”. Dar degeaba, căci acum o oră, ca și acum, sunt în lipsă totală de idei. Adică, idei care să merite să fie scrise. Celelalte sunt mult prea banale și fără de interes pentru alții. Am căutat cuvintele de azi. Cuvântul aleatoriu, cum bine-i zice, s-a nimerit a fi: „aflătoriu”. Imediat am plonjat cu gândul în vremurile străvechi și-n scrieri de cronicari. Dexonline.ro m-a adus cu picioarele pe pământ, căci mi-a spus, foarte hotărât: Forma „aflătoriu” este o variantă a lui „aflător”.
AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. (Rar) Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat; înv.) Inventator. – Afla + suf. -ător. Sursa: DEX '09 (2009).

        NOTA MEA. Bun și cuvântul ăsta, dar parcă primul avea farmecul lui aparte. Mă tem însă că astăzi nu prea îmi folosește niciunul dintre ele, nici cel nou, nici cel învechit și livresc, iar gândurile pe care le am pe inventar sunt mai degrabă „aflătoare în treabă”, știți domniile voastre de ce...

Cuvântul zilei, total necunoscut mie, este:
SINEGOR s.m. [Pl: ~i / E: fr synégore, gr συνήγορος] 1. Apărător în justiție la vechii greci. 2. Avocat public însărcinat să apere legile împotriva reformelor propuse. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: Ziua Avocatului Român.

    Păi, cam atât. Chiar nu mai știu ce să scriu, deci plec de-aici. Dar, mai întâi, o să îmi (vă) spun o poezie a lui Marin Sorescu, numită „Ca o rugăciune”...

 

„Nu știu ce am,
Că nu dorm când dorm.
Nu știu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.

Nu știu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.

Nu știu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt, departe.

Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde

Și cu ce fel de saliva
Ai amestecat și-ai frământat huma-mi?

De nu știu ce am
Că exist,
Nu știu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.”