GÂNDURI PRINSE DIN URMĂ...

 

  

MOTTO: „Nu poți să aștepți inspirația, trebuie să te duci după ea cu o bâtă.” (Jack London)

 

De vreo câteva zile bune, imaginația mea a dormitat (ba, de-a dreptul, a dormit pe ea), inspirația a suferit și ea de un fel de letargie bolnăvicioasă, ideile mi-au fugit zăbăuce în toate părțile și, deși aveam mare chef să scriu, chiar mi-era dor să scriu, când încercam, eram total nemulțumită de ce cuvinte înșiram eu acolo. Am fost răbdătoare, la început, dar apoi m-am gândit că trebuie să iau măsuri. Ieri am găsit (da, nimic nu-i întâmplător) citatul de mai sus, atribuit lui Jack London (deși nu-s sigură că el le-a spus/scris, ați văzut și domniile voastre că nu tot ce „zburdă” pe valurile Internetului este adevărat, credibil, din sursă sigură), citat care a fost un fel de cireașă de pe tort. Când m-am uitat (acum vreo zece minute) la cuvintele de azi din dexonline.ro, cel aleatoriu a fost a doua cireașă de pe tort, căci de la el mi-a venit ideea să scriu azi despre gafe. Cuvântul este:

ȘIȘTÁR ~e n. 1) Vas (din doage) cu gura mai largă decât baza, prevăzut cu toartă și folosit pentru mulsul laptelui; doniță. 2) Conținutul unui astfel de vas. /cf. sl. šestaru. Sursa: NODEX (2002).

De aici,  gândurile mele au fugit imediat la expresia „a da cu piciorul în șiștarul cu lapte”, o vorbă din bătrâni. Străbunii noștri habar n-aveau ce înseamnă să fii impulsiv și nechibzuit, nu știau nici de „reacții emoționale”, nici de debitarea de inepții (care-i tare la modă acum). Nu știau ei nici de gafe, dar foloseau expresia „ai dat cu piciorul în șiștarul plin” pentru a-i zice cuiva că tot efortul depus până în acel moment a fost în zadar, și asta din cauza unui singur gest. Deci, ceva ireversibil se întâmpla. 

Cuvântul zilei (altă tulburătoare coincidență) este:

NETÓT, NETOÁTĂ, netoți, netoate, adj., s. m. și f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; (om) redus la minte; prost, nătărău, neghiob, prostănac. – Pref. ne- + tot. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: S-a născut, în 1967, actorul american Matt LeBlanc, cunoscut pentru rolul lui Joey Tribbiani în serialul de comedie „Prietenii tăi”. Joey este un actor de mâna a doua, prostuț, gurmand, loial prietenilor săi și cu un mare succes la femei. 

O să închei cu trei exemple de gafe (n-am răbdare să mai caut altele) și cu trei glume, deși cred că nu mai era nevoie...

@

„Poți să ai și eșecuri, poți să ai și succesuri...” (Elena Băsescu)

„Vă face să arătați toate ca fiicele lui Dracula!” (vorbe spuse elevelor de la Școala Regina Anne din Reading, care poartă uniforme roșii sângerii, în 1998). (Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a)

„Știți ce am mai oprit Acordul de la Paris privind mediul? Îmi place mult prim-ministrul Macron, dar l-am întrebat cum avansează acordul şi nu prea mergea treaba.” (Donald Trump, fost președinte al SUA)

@

Ion și Gheo, doi gropari bătrâni, discută, la crâșmă:

- Ioane, apăi tu știi că-s gropar de-o viață și am văzut multe!
- No, mă Gheo, da' care-i baiu'?
- Mă, azi am îngropat pă unu' de 30 de ani, tânăr, mă, așe de tânăr....
- Da' de ce-o murit?
- Ioane, o zâs familia că o fumat, o fost bețiv și curvar mare!
- Păcat, mă Gheo, păcat. Hai să merem acasă, c-am băut destul!
După cinci zile, la crâșmă:
- Mă, Gheo, nu știi tu ce am pățât io azi!
- Ce Doamne iartă-mă ai pățât, no?
- L-am îngropat pă fratele geamăn a lu' ăla tânăr de l-ai îngropat tu, mă! Nu o fumat, nu o băut și nu o umblat la femei!
- Apăi, mă Ioane, păntru cinci zile în plus, nu merită atâtea sacrificii... Hai să bem!

@@@

Discuție într-un salon de spital:
- Ei, vedeți că operația a reușit? De ce v-ați zbătut atâta înainte de anestezie?
- Dom' doctor, io venisem să spăl geamurile...

@@@

Două tipe vorbesc la telefon, seara:
- Fată, azi a fost o zi de rahat!
- Fii și tu mai pozitivă, dragă...
- Azi a fost o frumoasă zi de rahat!

O pală de gânduri

Mă ocup azi (tot așteptând să mi se întoarcă Inspirația din concediu) doar de cuvintele găsite în dexonline.ro și, nici nu se putea altfel, de câteva glume, la sfârșit. Cuvântul lunii a rămas tot REZILIENȚĂ. Cuvântul zilei de azi este: FUȘERÍ, fușeresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A răscoli (1). 2. A face un lucru de mântuială; a rasoli. – Cf. fușalău. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: S-a născut, în 1888, Raymond Chandler, scriitor american de romane polițiste și nuvele. Printre romanele sale traduse în limba română se numără și „Crimă de mântuială”.

Cuvântul aleatoriu mi-a plăcut însă cel mai mult, pentru că are cel puțin vreo șase sau șapte (ba, chiar opt) sensuri: 

PÁLĂ (1), pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură mișcare de tragere cu coasa sau care poate fi luată o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Cf. alb. palë.

PÁLĂ (2), pale, s. f. 1. Element activ al unei elice sau al unui rotor de mașină ori de turbină, încastrat sau articulat la un capăt în butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele textile au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine. – Din fr. pale.

PÁLĂ (3), pale, s. f. (Înv.) Paloș. – Din tc. pala.

PÁLĂ (4), pale, s. f. (Înv. și reg.) Capriciu, toană. – Et. nec

PÁLĂ (5), pale, s. f. Bucată de pânză dreptunghiulară pe care și-o puneau peste rochie femeile romane. – Din lat. pall

PALĂ (6) sf [At: ȘEZ. I, 282 / Pl: ~le / E: cf păli] (Reg; în expresia) A-i păzi pala (cuiva)=A pândi pe cineva. 

Sursa: DEX '09 (2009).

***********

Ștefan cel Mare, înainte de o bătălie: 

- Pi cai, oşteni! 

La care un răzeş din mulţime: 

- Şi io picai, Măria Ta!  

*

Ștefan cel Mare, după o bătălie crâncenă, reuşeşte să scape cu viaţă, împreună cu un mic grup de oşteni. Pe urmele lor, oastea otomană, câtă frunză şi iarbă. În depărtare se vede o pădure. Ştefan strigă: 

- În pădure! 

Când ajung în pădure, Ştefan comandă:

- Toată lumea, sus, în copaci! 

Peste oleacă de vreme, oştenii în copaci, agățați de crăcile copacilor, încep să se neliniștească: 

- Să mai stăm aşa, Măria Ta?! 

- Mai staţi, măi, că abia acum intră turcii în pădure! 

Peste un timp, iară: 

- Tot mai stăm, Măria Ta? 

- Mai staţi, mai staţi, că acuma trec pe sub noi! 

- Da', Măria Ta, măcar caii, putem să-i lăsăm jos?

Sunt în pană de gânduri...

     

      Să ne-nțelegem, mai am oarece rezerve de idei puse de-o parte, am gândurile de zi cu zi, neuronii mei sunt tot timpul ocupați, dar, de câtva timp, sunt în pană de gânduri din astea, de-ale blogului. Când, cu mulți ani în urmă, am început să scriu pe acest blog, din curiozitate, m-am uitat pe blogurile altora, care scriau de mai multă vreme decât mine și păreau că știe „cu ce se mănâncă” activitatea asta de blogger (adicătelea, cum îi spun eu, blogăreală). Când am văzut însă ce număr imens de bloguri exista deja, cât de variate erau domeniile pe care se axau, cât de bine scriau unii și ce tâmpenii debitau alții, m-am lăsat păgubașă. Așa că, de atunci, consider acest blog ca fiind un fel de „jurnal” pentru gândurile mele, unde mai las să tragă cu ochiul și vreo alte zece-douăzeci de persoane. Nu-mi pasă nici de clasamente, nici de câștiguri, nici de alte cifre fără niciun sens pentru mine, eu scriu, pur și simplu. Și astfel, mai învăț câte ceva, îmi mai reamintesc o carte, un cântec, o poezie, o trăire, și în rest, mă mir, mă amuz, mă întreb, mă indignez, mă autoironizez (și lista verbelor reflexive poate continua la nesfârșit). Dar, când sunt în acea pană de gânduri de care am făcut vorbire la început, ei, recunosc că atunci mă simt destul de frustrată, și cred că ar trebui să-mi văd de alte treburi și să nu mai încerc să scriu. Căci rezultatul mă dezamăgește întotdeauna. Deci, mă opresc și azi, nu înainte de a-mi spune un banc, mai vechi, dar nu-i bai, mereu le repet: 

Un tip stă liniștit în bucătărie și își bea cafeaua. Intră băiatul lui de 12 ani, care îl întreabă:
– Tată, ce-i ăla preludiu?

Tipul rămâne la început puțin șocat, dar pe urmă se gândește că  băiatul este destul de mare, a venit timpul să-i poată vorbi direct despre chestiuni intime. Așa că își ia inima în dinți și, cu un calm forțat, începe să-i explice, tehnic, ce se întâmplă între un bărbat și o femeie, în pat. După ce a terminat prezentarea destul de exhaustivă, tatăl îl întreabă pe băiat:
– Dar ia spune-mi, de unde ți-a venit ideea să mă întrebi despre asta?
– Păi, zice băiatul, la ora online de muzică, profesorul a vorbit azi despre Preludiul nr. 1 al lui Bach...

Gânduri la umbra unui coconar

MOTTO: „Orice om este uimit de ceea ce cred ceilalți despre el.” (André Maurois în „Olympio”) 

 

    Dar nu despre uimirea provocată mie de părerea altora despre mine e vorba, ci de uimirea mea în fața celor debitate de către o persoană (bărbat sau femeie), uimire care m-a încercat în ultimele săptămâni de vreo trei-patru ori. (Cam des, aș zice). Da, am avut sentimentul ăla, poate îl știți, că mă aflu la „Camera ascunsă”, că respectiva persoană vrea să-mi facă o farsă sau că vrea să-mi testeze credulitatea. Dar nu, persoana vorbea foarte serios. Credea ce spunea, era convinsă că are dreptate. Întotdeauna am considerat că am bun simț, că sunt destul de politicoasă și, atunci când e cazul, sunt diplomată. Păi, aceste calități mi-au fost puse la grea încercare, o dată pentru că îmi venea să râd de cele debitate de persoana respectivă și, a doua oară, din cauză că pe buze îmi stătea, nerăbdătoare, o replică ușor ironică sau chiar acidă. Dar am rezistat tentației și acum încerc să dau uitării uluirea ce m-a cuprins în fața unor asemenea absurdități, gogomănii, aberații (et caetera...)
    Pentru că citatul s-a nimerit să fie unul aparținând lui André Maurois, iată ce spune Wikipedia despre el: „(...) a fost un scriitor, eseist și istoric francez. A devenit cunoscut și datorită biografiilor făcute unor personalitați ca: Honoré de Balzac („Prometeu”), Victor Hugo („Olympio”), George Sand („Lelia”), Percy Bysshe Shelley, Frédéric Chopin, sau Benjamin Franklin.” Eu am citit, în tinerețe, din toată opera sa, doar „Climate”, despre care acum nu-mi mai amintesc absolut nimic. Deja acest fapt, că uit atâtea, mi-a stricat dispoziția, așa că închei brusc. Ah, nu, nu închei. Căci mai am un motiv să fiu dezamăgită de mine (exagerez un pic, chiar am început, în ultima vreme, să mă apreciez mai mult), și anume că nu știam (până astăzi) ce e ăla „coconar”. Uite ce-nseamnă:

COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea). 2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului (1). – Din ngr. kukunári. Sursa: DEX '09 (2009).

Coconár (2) sm [At: ANTIPA, P. / Pl: ~i / E: nct] (Iht; Olt) Soi de pește mic, de apă dulce (Alburnus bipunctatus) Si: beldiță, berchiță, (Trs) lătăreață. Sursa: MDA2 (2010).

P.S. Așa că acum îmi imaginez că stau la umbra unui Pinus pinea și încerc să-mi uit toate mirările și uluirile...

Niște puișori de gânduri

MOTTO: „Ca întâmplarea cea mai banală să devină aventură, trebuie și e de ajuns doar să te apuci s-o povestești.” (Jean Paul Sartre)

 

Întâmplarea banală de azi este că am căutat niște cuvinte în DEX, am dat prima oară de cel aleatoriu („puișor”, puiuț”) și, de aici... Nu, de aici nu începe niciun fel de aventură (cum zice Sartre) pentru că acum nu am vreme să povestesc nimic. Deci, rămân doar cuvintele și câteva glume (care-mi sunt tare necesare...)

Cuvântul aleatoriu:

PUIȘÓR, (1) puișori, s.m., (2, 3) puișoare, s.n. 1. S.m. Diminutiv al lui „pui”; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui + suf. -ișor.
PUIȘÓR (2), puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române; pui. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor. 

(Sursa: DEX '09)

PUI, (I) pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.; la pl.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcațiune mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).
Cuvântul lunii: (Tot) REZILIENȚĂ.
Cuvântul zilei:

INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus. Cheia alegerii: În 1867, Karl Marx a publicat la Londra primul volum al operei sale fundamentale, Capitalul. Următoarele două volume au fost publicate de Engels după moartea autorului (14 martie 1883). Această lucrare voluminoasă și indigestă urma să devină timp de mai bine de un secol referința obligatorie pentru socialiștii și revoluționarii din întreaga lume.

*

Soțul și soția stau la plajă pe un cearșaf. Pe lângă ei trec două tinere foarte sexy.
- Să nu cumva să-ndrăzneşti să te zgâiești la ele! se răstește soția.
- Vai de mine, dragă, se poate?! Mi-a intrat soarele în ochi încă de când au apărut la capătul digului.

*

La școală, la ora de fizică, îi întreabă profesoara pe elevi de unde vine curentul. Toată lumea rămâne liniștită, numai Bulă era cu mâna pe sus. Profesoara îl întreabă:

– Spune, Bulă, chiar știi de unde vine curentul?

– Da, din cocină.

– Cum așa, Bulă, din cocină?

– Păi, de fiecare dată când ni se ia curentul, tata spune: „Iar ne-au oprit porcii ăia curentul!”

*

În timp ce examina o femeie, doctorul ii spune:

- Inima, plămânii, pulsul și presiunea arterială, sunt toate bune. Acum aș vrea să văd puțin partea care vă bagă pe dumneavoastră, femeile, în tot feluri de necazuri.

Femeia începe să se dezbrace, dar este întreruptă de doctor:

- Nu! Nu! Nu vă dezbrăcați... Doar scoateți limba!

Ganduri care gânduresc (sau, după caz, gânguresc)

   

Mda, azi, după cele două-trei ore de muncit prin grădină, m-am retras la răcoarea plăcută din casă și am „tropăit” imediat spre blogul meu. Deci, am început prin a căuta ceva, un subiect interesant: am citit niște „breaking news”, am trecut repede la „horoscopul zilei”, sperând să mă distrez oleacă, apoi, cu un fel sadism față de propria-mi persoană, m-am îndreptat spre „știrile mondene” ca să-mi aleg ceva subiecte de „miștocăreală”. Dar, nu, n-am aflat nimic interesant, nu m-am distrat, nu m-am enervat, și nici nu mai am chef să „fac mișto” de nimic și de nimeni (în afară de mine însămi, desigur). Stau și mă gândesc: acum ce-mi rămâne de făcut? Păi, întâi de toate, o să merg să mănânc ceva, căci am băgat de seamă că mi-e foame rău...

Așa... Reiau. Primul verb din titlu cred că l-am inventat eu (adică, trag nădejde că-i așa, căci poate l-a mai inventat cineva, dar chiar nu-mi pasă), însă, din nefericire pentru mine, gândurile mele de astăzi nu prea „gânduresc”, că-s ostenite și ele de-atâtea întrebări (retorice) și de-atâtea griji (inutile), așa că, mai degrabă, conjugă ce de-al doilea verb, zicând unul către altul „îngâ-îngââ-îngâââ”. Le las în pace, să mai gângurească un pic și, până să adoarmă de tot, le spun un citat și niște bancuri:

„Pierdem trei sferturi din noi înșine în încercarea de a fi ca alți oameni.” (Arthur Schopenhauer)

$$$

Soțul, la aniversarea vârstei de 75 de ani, se adresează credincioasei lui soții:
- Draga mea, de multă vreme vreau să te întreb ceva. Mereu m-a frapat faptul că cel de-al șaptelea copil al nostru nu seamănă cu ceilalți. Măcar acum, spre sfârșitul vieții, aș vrea să știu, a avut un alt tată?
Emoționată, soția mărturisește:
–  Da, ai dreptate, a avut alt tată.
–  Și poți să-mi spui cine a fost?

– Tu!

$$$

Un bărbat vrea să renunțe la viaţa de burlac, dar nu îşi găseşte aleasa inimii. Într-o zi, un prieten îl sfătuieşte:
– Măi, tu eşti în urmă cu tehnologia. În ziua de astăzi îţi găseşti nevastă imediat dacă pui un anunţ pe internet.
Bărbatul, cu o ultimă speranţă, pune un anunţ pe un site de matrimoniale „Bărbat sătul de viaţa de burlac, 38 de ani, foarte răbdător şi iubitor. Caut nevastă!”.
A doua zi, observă că a primit sute de răspunsuri la anunț: „Te rog frumos, ia-o pe a mea!!!”

Gânduri care se prefac că uită...

MOTTO: „Ziua de ieri s-a sfârșit noaptea trecută. Fiecare zi este un nou început. Învață să uiți. Și mergi mai departe.” (Norman Vincent Peale) 

 

Recunosc că, uneori, gândurile mele nu se prefac, chiar uită. Uită, cum se spune „de la mână la gură”. Dar mi se pare absolut normal pentru că, zi de zi, îmi bombardez cerebelul cu mii de informații, unele fără niciun folos, așa că e bine să le mai uit, măcar pe acestea de pe urmă. Am fost prea ocupată și, iată, au trecut vreo zece zile de când n-am mai trecut pe la blogul meu. Dar astăzi, fiind cam obosită, fără prea mult timp de stat în fața laptop-ului, am ales să mă prefac că am uitat că am mai scris o dată despre cele de mai jos. Deci, nu mai reiau tot articolul meu, scris cândva, mai demult, despre memorie, uitare și relația dintre ele. Ca exemplu pentru „memoria afectivă” (care la mine funcționează cel mai bine), iată un text, scris de cineva care semnează R.M. (chiar nu știu cine e), în data de 29 septembrie 2017, pe https://kmkz.ro/ . 

Vi se pare și domniilor voastre ireal de actual, nu-i așa?

„Nu există PSD. Nu există PNL. Nu a existat niciodată FSN, PSL sau USB. Există doar politicianul român. Amator, semidoct și croit pe câștiguri imediate și recunoaștere mondială la el în sat. Politicianul român e ușor de corupt, e lacom și e arogant. Habarnist până în măduva oaselor, vine în general din medii care n-au nicio legătură cu statutul de politician - vezi inginer auto la Ministerul de Finanțe. Singura idee din capul lui (și aia foarte fixă) este să nu fie prins. Prins că e pe lângă orice subiect, prins că ia șpagă, prins la amantă, prins în trafic (deși pentru asta are girofar), prins mai târziu de ora 12 la birou. Sigur că da, el poate fi ejectat de către noi o dată la patru ani, atunci când scriem "mue" pe buletinul de vot. Însă se va întoarce, sub aceeași formă, doar că mai gras sau cu chelia mai mare. Dar la fel de diletant, de hoț și de nemernic. Dați share, că altfel veți avea încă patru ani de ghinion. Feeling wonderful!” 

 

Și, de asemenea, mă voi preface că am uitat că bancurile de mai jos le-am mai postat de „n” ori:

Discuție între doi amici:

- Măi, tu știi care e prenumele lui Alzheimer?

- Nu.

- Vezi, așa începe...

#########

Pacientul:

– Domnule doctor, am o problemă: uit tot, nu ţin minte nimic.

Doctorul:

– De când?

Pacientul:

– De când ce? 

#########

– Doctore, cred că încep să-mi pierd memoria…

– Știu, zice doctorul, e a patra oară când vii la mine azi!