Gânduri cărora le trebuie azi o (m)oază

  MOTTO: „Nu-ți căuta fericirea în curtea altuia, pentru că ea se ascunde întotdeauna în casa ta.” (Douglas Jerrold)

    Azi, în zi de mare și binecuvântată sărbătoare,  în timp ce le uram unora și altora „La mulți ani”, am încercat în vreo două rânduri să scriu ceva aici, pe blog, dar m-am oprit, atât din cauza lipsei de inspirație, dar și din cauze „externe”. Acum însă sunt hotărâtă să scriu două-trei rânduri. Cuvântul aleatoriu de astăzi a fost:
MOÁZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise. (Sursa: DEX 2009).

   Gândurile mele, după ce l-am citit (și am căzut de acord că nu mai auzisem de el până acum), bătând din picior ca niște copii răsfățați, au strigat în cor: „Vrem și noi o moază, poate așa ne vom simți mai sigure pe ceea ce afirmăm și așa o să ne iei și tu în seamă.” Trebuie să spun că gândurile mele exagerează, eu le iau în seamă mereu, doar că am și momente când îmi ascult mai mult inima (și pe urmă mă dau cu capul de pereți, dar nu-mi pasă) sau intuiția care, deși m-a cam înșelat și ea în ultima vreme, rămâne totuși o „armă” redutabilă, pe care o voi folosi în continuare, chiar cu riscul de a-mi „bate cuie-n talpă”. Ca să-mi liniștesc un pic gândurile care „tropăiau” de zor și mă amenințau cu o revoltă, le-am propus să mergem mai bine, împreună, într-o oază, adică aici:
OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis. (DEX 2009).

    Am plecat, eu și gândurile mele, pe niște cămile imaginare (tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm prin deșert) și, după ce am ajuns, întinzându-ne noi în niște...  (stați o secundă, că m-am dus rapid să verific dacă se zice „hamacuri” sau „hamace”: se zice în ambele feluri) tot imaginare, fiecare a vrut să facă altceva: să citească, să asculte muzică, să se bronzeze, să mediteze, să scrie mesaje, să mănânce o înghețată, să bea o citronadă, dar peste vreo zece minute toată lumea dormea. Ăsta este, așa, un motiv livresc de a înceta cu scrisul, pentru că iar mi-a plecat Imaginația brambura. Am să închei cu un banc, ca de obicei:

Două cămile, tată și fiu, vorbesc între ele:

- Tată, de ce avem noi cocoașă?

- Păi, fiule, în deșert nu sunt fântâni și în cocoașă ne ținem rezerva de apă.

- Dar de ce avem copite așa de mari?

- În deșert e nisip mult, și acestea ne ajută la mers.

- Atunci ce naiba căutam noi la „Zoo”?

Gânduri despre succese și „succesuri”

     Azi, până voi începe acele, ca să le zic așa, „ocupații casnice” ce mă așteaptă, o să redau aici și a doua parte a articolului despre substantivele care au forme duble sau multiple la plural. Și, pentru a nu folosi forma „pluraluri”, că-i greșită, iată ce este și cu acest cuvânt:

PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural. Sursa: DEX '09 (2009). 

 

Deci:

„4. Vis - la plural: vise, visuri.

Folosim pluralul vise atunci când ne referim la imaginile din somn şi visuri atunci când este vorba de aspiraţii. 

Exemple: Două nopţi la rând a avut nişte vise ciudate. 

Visurile lor erau să ajungă împreună la olimpiadă.
5. Cămin - la plural: cămine, căminuri.

Folosim pluralul cămine atunci când este vorba de instituții. 

Exemplu: Căminele studențești se vor deschide în curând. 

Utilizăm pluralul căminuri doar atunci când este vorba de sobe sau cuptoare. Exemplu: Căminurile din cele două camere erau construite identic.
6. Ghiveci - la plural ghivece, ghiveciuri. 

Se utilizează forma de plural ghivece atunci când se referă la vasele de flori. Exemplu: Ghivecele pentru petunii aveau prețurile reduse.

Folosim, însă, pluralul ghiveciuri atunci când este vorba de mâncare. 

Exemplu: Borcanele cu ghiveciuri se aflau pe ultimul raft.
7. Termen - la plural termeni, termene.

Se utilizează pluralul termeni, atunci când facem referire la cuvinte. 

Exemplu: A fost criticat în termeni foarte duri pentru greșelile comise. 

Atunci când este vorba de date sau intervale de timp folosim la plural termene. Exemplu: Judecătorul a stabilit termene scurte la procesul de divorț.
8. Mobil - la plural mobile, mobiluri.

Folosim pluralul mobile atunci când este vorba de telefoane. 

Exemplu: Mobilele puteau fi achiziționate la preţ redus. 

Se utilizează pluralul mobiluri atunci când este vorba de scopuri. Exemplu: Mobilurile jafurilor erau evidente.
9. Acces - la plural accese, accesuri. 

Se utilizează pluralul accese atunci când ne referim la izbucniri, tulburări de comportament. 

Exemplu: În ultima vreme, accesele de furie erau tot mai dese. 

Folosim pluralul accesuri în cazul intrărilor. 

Exemplu: Accesurile în staţiile de metrou au fost restricționate.
10. Bandă - la plural benzi, bande.

Este corect pluralul benzi, atunci când acesta defineşte fâșiile. 

Exemplu: Fâşiile de pansament erau intacte 

Şi folosim pluralul bande atunci când este vorba de grupări infracționale. Exemplu: Bandele de hoţi atacau la lăsarea întunericului. 

 

Sursa: adev.ro/pbcssq (Simona Voicu, 27 septembrie 2017).

Gânduri ce oscilează între impresionism și expresionism

  Recunosc sincer că astăzi am pus un titlu lung, destul de „fițos”, și ușor cam mincinos (rima chiar e involuntară), pentru că gândurile mele, în acest moment, oscilează de fapt între dorința de a mânca o bucățică de ciocolată (sau a bea o gură de cafea), deci să mă pregătească pentru un fel de „fiestă”, și impulsul de a se trânti în pat (cu mine cu tot) și a trage un somnișor de după-amiază, deci să-și vadă liniștite de „siestă”. Au biruit gândurile care doreau ciocolată și, mai ales, cele care voiau să scriu ceva, orice, căci lor le place acest „exercițiu” mai mult decât toate dulciurile, și-l preferă în loc de fiestă sau siestă (aici rima e voită). Dar, dacă tot am pornit de la acest titlu, hai să ne reamintim împreună ce-i cu aceste cuvinte:

IMPRESIONISM s.n. [At: DA ms / Pl: (rar) ~e / E: fr. impressionnisme] Mișcare artistică apărută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur, spre a reda cât mai sugestiv lumina (în pictură), prin modelarea fragmentară a suprafețelor (în sculptură), printr-o mare libertate a formelor, lărgirea cadrului tonal și subiectivitatea coloritului (în muzică), prin tendința de a reda impresii fugitive și cele mai intime nuanțe personale (în literatură). (MDA2 - 2010).
EXPRESIONÍSM s. n. 1. Curent artistic și literar modern, apărut în Germania la începutul secolului XX, caracterizat printr-o puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare (stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe irațional. 2. Orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectură care acordă prioritate expresiei prin stilizări (exagerate). (din fr. expressionnisme). Sursa: MDN '00 (2000). 

   E clar, gândurilor mele nu prea le pasă de aceste mișcări și curente (deși se recunosc în unele dintre caracteristicile lor), însă ele se exprimă cum vor ele și, din nefericire, cam sar de la una la alta, se plictisesc repede, și se lasă uneori prea mult rugate când le poftesc să se aștearnă pe hârtie... În fine, acum chiar nu o să mă rog de ele, pentru că zilele trecute am găsit un articol, mai vechi, care se ocupă de cuvintele care au forme multiple de plural și o să citez o parte din el, rămânând să revin cu restul mâine sau când voi avea timp (și chef):

   „Numeroase substantive din limba română au forme duble sau multiple de plural, care definesc realități diferite. Necunoașterea sensurilor conduce de multe ori la confuzii. Pentru a evita folosirea greșită a acestora, vă prezentăm astăzi zece substantive cu forme duble de plural, al căror înțeles este diferit.

1. Masă - are la plural formele: mese, mase.

Folosim pluralul mese, atunci când ne referim la un obiect de mobilier, iar mase atunci când este vorba de mulțime. 

Exemple: 

În magazin erau mese pentru bucătărie. 

Masele s-au adunat în piețe pentru a protesta.

2. Element este un alt substantiv care înregistrează două forme de plural, diferite şi ca sens, şi ca gen: elemente (neutru) şi elemenţi (masculin). 

Folosim pluralul elemente atunci când facem referire la părţi componente ale unui întreg şi elemenți atunci când ne referim la o piesă componentă de la calorifer.

Exemple: 

Elementele care formau construcţia erau aşezate cu grijă. 

Caloriferul avea elemenţi care nu funcţionau.

3. Raport este substantiv care înregistrează două forme de plural, ambele de genul neutru: raporturi, rapoarte. 

Folosim pluralul rapoarte atunci când este vorba de relatări oficiale sau atunci când este vorba de prezentările făcute de militare. 

Se utilizează pluralul raporturi atunci când facem referire la relații interumane. 

Exemple: 

La ceremonie, șefii de pluton au prezentat rapoartele superiorilor./ Rapoartele directorilor au fost înaintate la minister. 

Şi-au încheiat raporturile de muncă începând cu 1 septembrie.

Sursa: adev.ro/pbcssq (Simona Voicu, 27 septembrie 2017) 

Bancul de duminică:

Doi foști colegi de clasă se întâlnesc după mai mulţi ani.

- Ce mai faci, măi Costele? Care-i viața ta? Observ că ai o uniformă de pompier pe tine.

- Da, știi că doream de mic copil să fiu pompier. Tu, cum o duci?

- Păi, m-am căsătorit şi am o fetiță de nouă ani şi un băiețel de șapte ani. Şi culmea, băieţelul meu visează şi el să ajungă pompier. Poate-mi dai şi mie nişte sfaturi pentru el.

– Păi, pentru început eu zic să cumperi o bară și s-o pui în mijlocul camerei lui, ca el să se poată obișnui să coboare în viteză pe acea bară.

– Mulţumesc, aşa o să fac.

După vreo zece ani se întâlnesc iar cei doi.

– Salut, te văd cam abătut. Cum e, a ajuns băiatul tău pompier?

– Nu! N-a ajuns, a constatat că vrea să devină medic.

– Super! Dar, totuși, de ce eşti aşa supărat?

– Păi, fiica mea, tot exersând la bara aia, a ajuns dansatoare de strip-tease!

GÂNDURI DESPRE ALEGERI

    Vai, să nu mă înțelegeți greșit, nu este vorba despre alegerile ce urmează să mă umple de nervi și de indignare (în 27 septembrie, anul curent), ci de alegerile pe care am hotărât eu să le fac de-acum încolo, atunci când vreau să rememorez ceva (o clipă, o faptă, un om) din trecutul meu mai apropiat sau mai îndepărtat. Nu mai cad în capcana vicleană și dureroasă a gândurilor sumbre, a regretelor și a lăcrimărilor văicărețe, nu, o să-mi aleg doar amintirile suave, plăcute, care mă amuză sau care (scuzați lipsa de modestie) mă fac să fiu mândră de mine. Acestea din urmă, e drept, sunt mai puține, dar o să caut bine prin memorie, o să le scutur de praf și o să mă bucur de ele. Ei bine, cred că le-a mai venit și altora ideea, pentru că ceea ce vedeți în imaginea alăturată este o „cutie cu amintiri” despre care eMAG anunță cu regret că „nu mai este în stoc”. S-a epuizat stocul, deci lumea vrea să adune și la modul propriu amintiri, nu numai la figurat. Bine, ce să spun, și eu păstrez scrisori vechi (cei tineri se întreabă, desigur, „ce-s alea?”) sau diferite mici obiecte ce au, cum se spune foarte des prin diverse scrieri, „valoare sentimentală”. Dar nu vreau să mă leg prea mult nici de aceste mici obiecte, nici de a lor „valoare sentimentală”, pentru că tot ce ține de trecut trebuie lăsat acolo, în TRECUT. Bun, am terminat cu teoria. Practic, am să aleg azi o asemenea amintire frumoasă și o să  mă înduioșez sau o să mă amuz la întâlnirea cu ea. Asta însă se va petrece doar între mine și mine, căci așa simt eu că-i mai bine. (Rima e involuntară, dar destul de haioasă). Și, apropo de amintiri, hai să ne amuzăm cu niște bancuri despre uitare (și nu numai):

- Doctore, cred că încep să-mi pierd memoria…

- Știu, zice doctorul, e a patra oară când vii la mine azi!

# # #

- Când eram tânăr, oho, acum cincizeci de ani, o fetișcană superbă era pe punctul de a-şi sacrifica viaţa pentru mine!

- Cum aşa? 

- Da... Am cerut-o în căsătorie şi mi-a spus că, decât să se mărite cu mine, mai bine se aruncă înaintea trenului... 

# # #

Un bătrân de 90 de ani merge la doctor. Acesta îi face analizele şi îi spune: 

- Aveţi un corp sănătos în ciuda vârstei înaintate. Asta se datorează şi vieţii cumpătate pe care o aveţi, nu? 

- Da, așa e, nu ştiu dacă mă credeţi, dar am şi o soţie de 28 ani, însărcinată în luna a patra. 

- În legătură cu asta, permiteți-mi să vă spun o povestioară: cică era odată un vânător vestit care, într-o zi, a confundat pușca cu umbrela, nu știm cum, dar dânsul a reușit. La vânătoare, din tufiş apare un urs imens şi el pune umbrela la ochi şi pac, ursul cade... 

- Păi, altcineva trebuie să fi apăsat pe trăgaci, nu? 

- Exact asta încerc să vă spun şi eu, conchise doctorul.

False dileme printre gânduri

 

    Am găsit pe Facebook postări cu această așa-zisă „dilemă”. Eu am „copiat-o” de pe „Fainosag Glums”. Mai citind pe ici, pe colo, despre aceste proverbe, am aflat că cel românesc se continuă cu „dar nici soarele nu vede”. Oricât aș fi de iubitoare de Țară și popor (cu înțelepciunea lui cu tot), parcă nu sunt de acord să fim mereu cu capul plecat. Apropo de asta, am mai văzut și varianta: „Capul mereu plecat începe să pască”. Și, da, cred că uneori noi ne comportăm precum oile. Eu aș zice că, în ambele cazuri, e bine să nu se generalizeze: poți ține capul plecat, atunci când e înțelept să faci asta, dar nu prea des, și cei umili, fără curaj, trebuie încurajați și stimulați, nu scurtați de cap. Mă rog, deja m-am încurcat în argumente, așa că o să citez câteva rânduri despre zicala noastră:

   „Cine nu-şi aminteşte celebrele versuri ale lui Dimitrie Bolintineanu din „legenda naţională“ (sau „istorică“) „Mihai Viteazul şi Turcii”? Generații întregi de elevi au învăţat-o pe dinafară, au recitat-o şi au comentat cu mândrie profesiunea de credinţă a voievodului primei Uniri: „Capul ce se pleacă sabia nu-l taie,/ Dar cu umilinţă lanţul înconvoaie”. Şi totuși, expresia este atât de rară, încât n-am întâlnit-o în vechile izvoare decât o singură dată, tardiv, la Ion Neculce (mort în 1745): vorbind despre pacea pe care Antioh Cantemir o încheie în 1696 cu Polonia, cronicarul comentează sfătos: „Nu fecu [făcu] ca tată-său [Constantin] Cantemir, să să puie împotriva unei crăii cu o mână de oameni slabi. Paza bună trece primejdia re; mielul blând suge la doo maice; capul plecat nu-l prinde sabie.” În Rusia medievală a existat o practică judiciară „vîdacea golovoi” sau ”vîdati golovoiu”, literal „predare cu capul“ sau, în vechea limbă românească, „a-şi pune capul“, deci a-şi pierde, a-şi pune viaţa la dispoziția, la cheremul cuiva. Care are asupra primului dreptul de viaţă şi de moarte, aşa cum îl întâlnim într-o scrisoare din 1436-1440 a lui Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti, către braşoveni. Amintindu-le de o slugă a sa, Martin, care fugise în Ardeal cu bani „publici“, domnul le comunica: „(...) acum a venit [Martin] la domnia mea şi şi-a pus capul sub picioarele mele, [zicând] că e sluga credincioasă a domniei mele.”(Fragment dintr-un articol de Matei Cazacu publicat în magazinistoric.ro)

 

Calcule care-mi zăpăcesc gândurile

   

   MOTTO: „Toate științele exacte sunt dominate de ideea aproximării.” (Bertrand Russell)

    Așteptând poștașul care-mi va aduce amărâta mea de pensie, am tot încercat, cu ajutorul neprețuit al domnului GOOGLE, să văd cam ce sumă „exorbitantă” se va adăuga la ea. M-am enervat, evident, și pentru că era o sumă mult prea mică, dar și pentru că, v-am mai spus, de câte ori e vorba de științe exacte, creierul meu are un fel de blocaj și eu, în sfârșit, mă retrag într-un colțișor și tac din gură. Da, dar pot să scriu. Ceea ce iarăși îmi face un car de nervi este faptul că și guvernul de acum, precum au făcut și guvernele ce s-au succedat de la așa-zisa revoluție încoace, se bate cu pumnul în piept, lăudându-se cum că „v-am mărit pensiile”, de parcă aceste măriri vin din averea mămicuțelor lor, nu din contribuția noastră la fondul de pensii. Da, poate că pensiile ălea mai mult decât „nesimțite”, pe care și le dau  cei care cârmuiesc diverse instituții (și, în genere, toată țara), or fi de prin furtișaguri sau de la oarece „fonduri secrete”, dar pensiile noastre sunt plătite de munca noastră de-o viață. Plus că toate aceste așa-zise măriri au iz electoral...

    Hai să las indignările fără rost și să „fac vorbire” despre două expresii care tind să mă caracterizeze de vreo câteva luni încoace. Prima este, evident, „a uita de la mână până la gură”, și este clar ce-i cu ea și cu înțelesul ei, nenorocirea este că nu numai memoria pe termen scurt mă lasă, ci și cea pe termen lung. A doua expresie este „a se supăra ca văcarul pe sat” (în care eu joc dublu rol, și de văcar și de sat, dar ies, ca să zic așa, în pierdere din ambele ipostaze). M-am cam plictisit și sunt ușor posomorâtă, așa că trec la bancuri:

   Un tip, rupt de beat, iese dintr-un bar. Se duce în parcare şi începe să pipăie maşinile pe plafon. Un şofer care-și parca mașina îl vede şi-l întreabă:

- Ce faci, frate, ce cauţi?

- Hâc, îmi caut maşina, zice bețivul, clătinându-se pe picioare.

- Păi, de ce le pipăi pe plafon, ce, nu sunt toate la fel?

- Nț! A mea are girofar!

&&&

  Discuție la spital:

- Dumneavoastră sunteți pacientul salvat din incendiu?

- Da.

- Păi, aveți mai multe fracturi decât arsuri!

- M-au stins cu lopata.

&&&

Un grup de fete au plecat în excursie într-o zi foarte călduroasă de vară. Au ajuns la un eleşteu înconjurat de tufișuri şi copăcei şi, cum nu se zărea ţipenie de om, fetele s-au dezbrăcat şi s-au aruncat în apă. După ce s-au bălăcit vreo oră şi mai bine, au ieşit din apă şi s-au întins la soare să se usuce. După ce s-au îmbrăcat şi erau gata să plece la drum, apare un camion militar gol şi opreşte lângă ele. Un tânăr ofițer, din cabină, le salută pe fete şi apoi strigă:

– Atenţie, echipa de camuflaj! Luaţi-vă tufişurile şi copăceii şi urcaţi în camion!

Gânduri pe care nu le trage curentul

   

MOTTO: „Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.” (Petre Țuțea)

    Ce să spun, astăzi chiar n-aveam vreme de scris (acum sunt într-o scurtă pauză de la „treburi”), dar, cât timp îmi beam cafeaua, am fost destul de necugetată și, așa, pentru „a mă afla în treabă”, m-am uitat un pic la știrile zilei. Mare greșeală. Multe „vedete”, care mai de care mai inepte, titluri de un „senzațional” ieftin și tâmpit, multă-multă politică (adică acea bălăcăreală generală, cu un limbaj atât de suburban, încât certurile „de la ușa cortului” par niște cenacluri literare unde se recită versuri romantice), deci am găsit numai subiecte aducătoare de nervi. Bleah! Uitându-mă prin diverse publicații online, văd în treacăt ceva despre faptul că numai noi, românii, avem expresia „a te trage curentul”, că este ceva care, vorba bancului acela cu ardeleni, „no, nu să egzistă” și că aerul condiționat, dacă-i folosit cum trebuie, ca și geamurile deschise, nu ne fac niciun rău. Așa o fi! De aici, „m-a luat curentul” și mi-a venit ideea de a vedea ce e cu acest cuvânt, curent. Și m-am dus să caut, găsinr pe https://ro.wiktionary.org/wiki/curent/ următoarele:

Etimologie: Din franceză - courant.

Pronunție: AFI: /ku'rent/
        Adjectiv:
* (despre vorbire) curgător, ușor, fluent.

* (despre an, lună) care este în curs; prezent.

* de fiecare zi, zilnic; actual. (Lucrări curente)

* (despre prețuri) existent într-un moment dat; în curs.

* care circulă; obișnuit, uzual. (Expresii curente)

Cuvinte derivate:  biocurent; (a) curenta; echicurent; microcurent; supracurent.

Cuvinte compuse: cont curent; monedă curentă; apă curentă.

         Substantiv:

* (în sintagma curent de aer) deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de temperatură; flux.
* mișcare a apei în direcția pantei; curs. 

* (în sintagma curent electric) deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică.
* intensitate a curentului electric.

Cuvinte compuse: curent de aer; curent marin, curent oceanic; curent electric; curent electric continuu; curent electric alternativ.

        Substantiv:  

* Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. Cuvinte compuse: curent literar, curent artistic.
Expresii:
A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru
A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru
A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru.