Urări printre gânduri

    Am poposit pe aici, pe la blogul meu, în marea fugă, pentru că țineam să scriu ceva în ultima zi a anului 2019. De mâine, intrăm într-un An Nou („douăzeci-douăzeci”, ca s-o citez pe doamna Dăncilă) și într-un nou deceniu. Sper să ne fie (anul, că la deceniu e cam hazardat să mă gândesc) plin de sănătate, bucurii, gânduri senine, speranță și pace-n suflete. Cuvintele, mai ales când e vorba de urări de Sărbători, mi se par cam fade și neputincioase în a exprima ce vreau, de fapt, să spun. Așa că o să mă opresc aici cu urările (am tot urat, pe Facebook sau prin alte „metode”) și am să scriu acum alte cuvinte, cele date de dexonline.ro astăzi, marți, 31 decembrie:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

Pomazánic m. (vsl. pomazanikŭ). L. V. Uns, ales de Dumnezeŭ. Sursa: Scriban (1939).

CUVÂNTUL LUNII: LER 

(Exemplificare:  „Lerui, lerui, lerui, /Lerui, lerui, ler/ Lerui, lerui, lerui, / Domn din cer.”)

CUVÂNTUL ZILEI:

CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. Sursa: DEX '09 (2009).

Cheia alegerii: Actorul american Val Kilmer împlinește 60 de ani. Printre rolurile sale se numără și rolul titular din filmul „Sfântul”, în care protagonistul își asumă ca nume fictive nume de sfinți catolici (în timp ce operează în lumea spionajului industrial).

   Urări de bine tuturor și... ne „vedem” la anul!

Gânduri oficiale și neoficiale

   MOTTO: „Întotdeauna mi-am dorit să devin cineva. Acum, când mă gândesc, trebuia să fiu un pic mai specifică.” (Lily Tomlin)

    De când m-am trezit, gândurile mele lălăie (cu intermitențe) „Mna, na, na/ Oficial îmi merge bine /Oficial mi-e bine/ Oficial mi-e bine” și cam atât, căci restul cântecului nu-l știu. Nu știu nici cât de bine îi e lui Smiley (sau, mă rog, autorului versurilor) dar, în ciuda faptului că, oficial, gândurile mele vor să mă păcălească cu lălăiala lor și să mă facă să cred că „mi-e bine”, aș zice că, neoficial, e cu totul altă poveste. Pe care nu o spun acum, căci fiecare dintre noi are necazurile lui și, de aceea, ca să ne ascundem acele necazuri și dureri, sau ca să nu-i deranjăm pe ceilalți, recurgem uneori la măști. Unii exagerează cu măștile, dar nu despre asta e vorba. De fapt, nici nu mi-e clar despre ce e vorba în scrierea de față. Așa că o las baltă, îmi caut câteva glume, poate îmi ajută un pic la moral. Sau nu.

P.S. Cred că îmi zumzăie prin minte acest cântec pentru că aseară, căutând ceva demn de văzut la televizor, am dat de o reclamă (sar peste epitet, căci o să zică autorii că am ceva cu ei) în care apărea cântărețul pomenit mai sus. Ce ți-e și cu subconștientul (sau inconștientul, ca-n banc) ăsta!

Deci, bancuri:

  Dansați?

- Da!

- Slava Domnului! Credeam ca v-ați electrocutat...

*
  Doi amici într-un bar:

- Scuze, dar trebuie să-ți spun: ieri ți-am văzut soția ieșind dintr-un hotel, însoțită de un tânăr tare frumușel!

- Și, la ce hotel era?

- „Marriott”.

- Ah, da, îl știu. Nu ai de ce să-ți faci griji, e un hotel foarte bun.

*
  - Nu mai pot, m-am săturat să alerge toate femeile după mine!

 -  Și, ce-ai de gând să faci?

  - Păi, nu mai fur poșete!

*
  După o seară romantică am condus-o acasă. Chiar înainte să treacă pragul, s-a întors către mine, m-a sărutat și mi-a șoptit:

- Ce-ai zice să rămâi aici peste noapte?

- Nu, draga mea, mulțumesc, i-am răspuns în timp ce mă îndreptam către stația de autobuz. Între noi fie vorba, ia gândiți-vă: ce puteam eu să fac singur toată noaptea în fața ușii?

Fulgi imaginari de nea printre gânduri

Azi este Crăciunul! Am dat pe-aici, pe la blog, doar pentru a vă mai ura, domniile voastre, încă o dată, să aveți Sărbători cu bine și cu sănătate, să fiți veseli și cu pace-n suflete. Am pus poza asta pentru că aș fi vrut să ningă. Poate la anul! Adică, sigur la anul! Și, cu acești fulgi imaginari jucându-mi-se printre gânduri, am început că caut termeni și expresii legate de ninsoare și de fulgi de nea. Deci: omăt, zăpadă troienită, „fulgii de nea sunt lacrimi înghețate ale cerului”, „acoperământ pufos de nea”, „fulgii de nea mângâie fața Naturii”, „fulgi gingași şi albi asemănători aripilor unor fluturi”, „oceanul de ninsoare”, „plapumă albă şi moale de nea strălucitoare”, steluțe mici şi albe, plutesc în zbor legănat”, „ninge cu fulgi mari, care parcă se joacă de-a prinselea prin aer”, „troienele de zăpadă sunt împrăștiate de vânt”. Și muuulte altele vor mai fi fiind, dar nu mai am răbdare, așa că voi încheia destul de abrupt, cu o butadă găsită pe myzutv.ro:

„Inventivitatea românilor nu are limite, pe site-urile cu anunțuri au apărut mesaje cu "vând zăpadă" sau "cumpăr om de zăpadă la mâna a doua”.

Povești, vise, roluri și gânduri

  „Eșecul este o vânătaie, nu un tatuaj.” – John Sinclair

   Am găsit citatul de mai sus și, în momentul ăsta de bilanț (făcut ca la fiecare sfârșit de an) al gândurilor mele, mi s-a părut foarte potrivit. Pentru mine. Și pentru alții. Pentru că, asemenea tuturor, am avut în viață și mici victorii dar, în cazul meu, și multe eșecuri zdrobitoare. Care, bineînțeles, mi-au fost lecții pentru mai târziu. Sau nu, poate că uneori am fost o elevă nu prea silitoare. Oricum, despre unele eșecuri am uitat, iar altele m-au marcat pentru totdeauna. Să trecem mai departe, că nu-i nimic interesant în rememorarea eșecurilor mele. Cel care a postat acest citat a pus drept autor pe Jon Sinclair. Domnul GOOGLE, când l-am întrebat, nu știa nimic despre acesta. În schimb, mi-a spus, foarte lapidar, că „John Sinclair este un poet, scriitor și activist politic american din Flint, Michigan. Stilul definitoriu al lui Sinclair este poezia jazz, iar el și-a lansat majoritatea lucrărilor în format audio.” Cred că despre el e vorba. Voi mai studia problema. Rătăcită printre citate, autori, poze cu aurora boreală, am uitat despre ce povești, vise și roluri voiam să scriu astăzi. Poate mâine îmi voi aminti. Acum, dacă tot am pus poza aceea, iată ce scrie cineva pe momondo.ro despre aurorele polare:
„Aurora Boreală (sau Luminile Nordului) reprezintă unul dintre fenomenele spectaculoase ale naturii.
Aceste fuioare stranii de nori de lumină, care apar de obicei în nuanțe pale de verde și roz, sunt rezultatul coliziunii dintre particulele încărcate ale vântului solar cu particulele atmosferei terestre.
Din punct de vedere științific, Aurorele Polare pot apărea oriunde pe glob. Practic însă, ele sunt văzute cel mai bine pe o rază de 2500 de km în jurul polilor magnetici ai Pământului, la sfârșitul toamnei și începutul iernii (Aurora Boreală la Polul Nord, respectiv Aurora Australă la Polul Sud).”

Gânduri despre cunoaștere

 

MOTTO:

   „Ai curajul să îți asculți inima și intuiția! Ele știu deja ceea ce vrei tu să devii cu adevărat.” (Steve Jobs) 

 

   Un îndemn foarte bun și înțelept. Dar eu nu prea mă pot lăuda că l-am urmat sau, dacă l-am urmat, rezultatul (cam de fiecare dată) a fost că viața m-a dat cu capul de toți pereții. Ceva nu era în regulă, m-am prins. Așa că acum nu prea mai am încredere în inima și-n intuiția mea. Am pus poza cu celebrul dicton latin („Cunoaște-te pe tine însuți”) pentru că, în ultima vreme, după ce renunțasem demult să mai încerc să-i „descifrez” pe ceilalți, chiar am încercat să mă cunosc mai bine. Dar, în unele situații, nu prea mi-a plăcut ce am descoperit. Măcar mă consolez cu ideea că sunt sinceră. Și față de ceilalți, dar mai ales cu mine însămi. Ei bine, am să las acum filosofia asta de doi bani și am să scriu cuvintele de pe dexonline.ro:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

GHERGHÍR, gherghire, s. n. (Reg.) Beci sau cameră boltită (cu obloane metalice) în care se ascundeau în trecut obiectele de preț spre a fi cruțate de incendiu sau de jaf. – Din tc. kârgir „clădire de piatră”. Sursa: DEX '09 (2009)

CUVÂNTUL LUNII: GENEROZITATE.

CUVÂNTUL ZILEI:
Catalizator, ~oare [At: MACAROVICI, CH. 143 / Pl: ~i, ~oare/ E: cataliza + -tor cf fr catalyseur] 1 sm (Chm) Substanță care mărește viteza unei reacții chimice, fără ca ea însăși să fie modificată Si: (rar) catalizor. 2-3 sm, a (Persoană, lucru, eveniment) care provoacă (sau favorizează) o acțiune. Sursa: MDA2 (2010)

Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1863, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului imperiului Austro-Ungar din 1896 până la asasinarea sa la Sarajevo în data de 28 iunie 1914. Atentatul de la Sarajevo a constituit factorul care a declanșat începerea Primului Război Mondial.

   Și, pentru că afară este un timp ce-mi amintește de trecerea de la primăvară spre vară, am să-mi murmur acum poezia lui Adrian Păunescu, intitulată „Colind”, și am să fac un efort (uriaș) să-mi imaginez că ninge, că simt miros de cetină de brad, că sunt din nou copil, că totul e bine...

„În oamenii de pe aici

E Dumnezeu pesemne

Când ei în colţ cu paşii mici

Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai

În gestul lor de-o viaţă

În care dau nutreţ la cai

Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac

E semn că nu li-i frică

Un suflet cald dintr-un copac

La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic

În casa lor sărmană

Iisus înduioșat un pic

Coboară din icoană

O capră şi-a zdrobit un corn

Sărind pe uşa spartă

Desenul fumului din horn

E operă de artă

Şi-n toate șipcile din gard

Un clopot mai tresare

Când vreascurile-n braţe ard

C-o mistică ardoare

Ninsorile nici nu mai cad

În viscoliri cu vaiet

Scânteietorul lor răsad

Pluteşte blând în aer

Respiră-n toate un mister

Ce satul îl îndrumă

Trei sferturi să se afle-n cer

Şi doar un sfert în humă

Şi nu se ştie, sunt ţărani

Sau îngeri sunt pesemne

Cei care de atâția ani

Aduc în casă lemne

Şi suflă-n focul lor mereu

Sporindu-le nădejdea

Să-I fie cald lui Dumnezeu

Aflat în toţi aceştia.”

Stereotipuri în gândurile de azi...

         Astăzi, după ce am făcut un pic de curățenie (mișcându-mă cam au ralenti, deci da, trebuie să recunosc că încep să îmbătrânesc), în timp ce întindeam niște rufe pe sârmă, mă gândeam, ușor revoltată, că asta nu e iarnă adevărată, e ciudat de caldă chiar și pentru o toamnă târzie. Pe urmă, e drept, m-am mustrat singură că gândesc mult prea stereotipic. (STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. Sursa: DEX '09). 

Dacă tot suntem la cuvinte (altele decât ale mele), iată cuvântul aleatoriu din dexonline.ro:
EXCOGITÁȚIE s. f. efort de gândire. (< lat. excogitatio, fr. excogitation). Sursa: MDN '00 (2000).

Cuvântul lunii e tot GENEROZITATE, iar cuvântul zilei este:

SFORZANDO, adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Făcând să iasă în evidență, prin accentuare, un anumit sunet; forțat. [Pr.: sforțándo] – Cuv. italian. Sursa: DEX '09. Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1770, compozitorul german Ludwig van Beethoven, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii.

 

   Și, în încheiere, ca un ecou la dorința mea de a veni și pe la noi o iarnă adevărată (meteorologii zic că va apare doar în anul viitor și că va fi cumplită, dar cunosc eu exagerările de prin ziare...), iată o poezie a lui Păunescu, ce se potrivește bine cu „tema” mea de azi:

„Împarte, Doamne, cu mine durerea

Din lacrima care te strigă,

Şi dă-mi alinarea

Şi dă-mi mângâierea

Împarte cu mine durerea.

Împarte, Doamne, cu mine tăcerea

Ce noaptea se lasă pe pleoape

Când somnul sau moartea

Sunt tot mai aproape,

Împarte cu mine tăcerea.

Dă, Doamne, iarnă

Să mă adoarmă,

Să mă îngroape

Cu tot cu toamnă,

Să cadă albă peste destine,

Să nu mai știe nimeni de mine.

Împarte, Doamne, cu mine trădarea

Cu care mă acoperiră,

Șterge-mi din lacrimă

Chinul şi sarea,

Împarte cu mine trădarea.

Împarte, Doamne, cu mine minciuna

Pornită pe singurătate

Şi liniște pune acum peste toate,

Împarte cu mine minciuna.

Împarte, Doamne, cu mine iubirea

Risipă ursită risipei

Şi lasă uitarea

La marginea clipei

Împarte cu mine iubirea!

Împarte, Doamne, cu mine tristețea

De-a-ţi pune pe umeri povara

Durerii, tăcerii, minciunii, trădării

Împarte cu mine tristețea!”

(Adrian Păunescu, „Dă, Doamne, iarnă!”)

Câteva gânduri în câteva rânduri...

 

   În loc de motto (sau nu, chiar drept motto) o să citez următoarele vorbe: „Higgins: Şi apoi nu-i frumos să strici prieteniile vechi, dacă te-ai cocoțat în societate. Asta numim noi snobism.” (Replică din piesa de teatru „Pygmalion”, scrisă de George Bernard Shaw în anul 1914)

  Și, pornind de la această definire a snobismului (care a existat și la noi, din cele mai vechi timpuri, dar parcă acum capătă niște aspecte paroxistice), o să fac vorbire despre ceva similar, despre bonjurism. Iată ce ne spune Wikipedia:
   „Bonjurist (din franceză bon jour = bună ziua) este un epitet care era acordat fiilor de boieri întorși de la studii din apusul Europei, în special din Franța, de unde veneau cu idei liberale, progresiste. Ansamblul concepțiilor, comportărilor și manifestărilor care îi caracterizează pe bonjuriști au primit, prin derivare, denumirea de bonjurism. (...) Unii dintre tinerii „bonjuriști” recent întorși de la studii în străinătate doar aruncau aici, pe malurile Dâmboviței sau ale Bahluiului, diverse ticuri lingvistice sau de comportament: se îmbrăcau ca la Paris, „uitau” limba maternă și vorbeau într-o păsărească ridicolă iar tot ce întâlneau în țara lor de baștină li se părea că nu merită decât dispreț și ironie. Cu toate acestea, „bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor, ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit neologisme folosite inițial în medii restrânse, dar care au intrat treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor.”

   Textul de mai sus mi-a readus în minte pe fotbalistul acela (sau, mă rog, pe mulți dintre cei care au stat prin alte țări, nu neapărat Italia) și celebrele lui vorbe: „Come si dice in rumeno...” Poza pusă drept exemplificare a snobismului este doar una din multele pe care puteam să le aleg din unele creații actuale ale celor ce se ocupă de modă. Eu una înțeleg și admir actul creator, imaginația și originalitatea, dar asta e prea mult. E doar dorința de a șoca și mă îndoiesc că cineva întreg la minte ar purta aceste ciudate veșminte. Și, aparent fără nicio legătură cu cele de mai sus, în Domneștiul meu ancestral, de vreo treizeci de ani încoace, pe lângă alte multe buticuri (de la francezul „boutique”, „magazin”), pe lângă „Profi” și „ProMarket”, s-a deschis, nu de mult, un „China Mega Shop” (care nu-i nici în totalitate China, nici prea Mega, dar are câțiva chinezi pe-acolo) și, surpriza surprizelor, un Outlet & Fashion denumit „Bonjur”. Care, de fapt, e un magazin de haine la mâna a doua. (Explicații necesare: Outlet - priză, debușeu, piață de desfacere/ Fashion - modă, stil, mod, manieră). Păi, ce să mai zic, hai bonjour și au revoir, mă duc să ascult o manea ca să mă autoflagelez că am fost un picuț revoltată și ironică!