Gânduri (uşor) indignate

      Motto:
"Rareori ne gândim la ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte."
     Arthur Schopenhauer

           Am citit, pe vremuri, o proză scurtă a lui Ion Băieşu, în care acesta satiriza pe cei care, cu orice preţ, voiau să meargă la specializări în străinătate. Chiar când nu era cazul. Ei bine, de exemplu, unii se duceau să înveţe, în Franţa, cum se fac "les impletitures de papure". Aşa facem şi unii dintre noi, luăm la grămadă, tot felul de obiceiuri străine, pe când ale noastre sunt ignorate. Claca, hora, Drăgaica, Căluşarii, Irozii, Dragobetele sunt lăsate de izbelişte. Vrem Valentine's Day, vrem Halloween şi altele, de prin toată lumea. Am citit undeva, oripilată, urarea sprinţară "Happy Dragobete's Day". Zău?! Chiar aşa?!

           Pentru că sunt prea indignată, dar şi prea obosită, nu mai continui astăzi, o să mai scriu când voi avea vreun subiect ce nu mă va face să am tensiune mărită, ci mă va distra sau îmi va da speranţă.

Gânduri telegrafice

    Mă grăbesc. Am mult de lucru. Aşa că mă voi exprima pe scurt. Chin pentru o vorbăreaţă ca mine! Dar voi încerca. Am vrut să mă bucur aici pentru două lucruri. Unul, niiinge!

     Ştiu că nu toată lumea se bucură. Eu, da! 

  Al doilea lucru: de azi începe Anul Chinezesc al Şarpelui. La mulţi ani, pentru cei care îl sărbătoresc. Eu doar l-am semnalat. Nu ştiu cum va fi. Să sperăm că bun. Eu sunt, în zodiacul chinezesc, Şarpe, deci...

Gânduri despre gânduri

  

Da, gânduri despre gândurile mele. Sau, mai bine zis, un fel de exercițiu de căzut pe gânduri asupra unor gânduri ale mele în legătură cu gândurile altora. În regulă, devin confuză, deci am s-o iau abrupt. Mă surprinde uneori marea şi foarte nefolositoarea mea inocență (ca să nu zic naivitate prostească), care se încăpățânează să creadă că, dacă pe mine nu mă preocupă nici capra vecinului, nici ograda lui, uneori nici chiar vecinul însuși, toată lumea face la fel. O, nu! Marea majoritate se înverșunează în a ști TOTUL despre ceilalți, eventual cu scopul de a-i bârfi copios şi a presupune cele mai rele lucruri despre lumea din jur. Am observat că foarte puțini au larghețea sufletească de a se bucura de succesele celorlalți, în schimb foarte mulți jubilează atunci când aproapele are ceva greutăți. Mă rog, nu mai dezvolt ideea, că mă deprimă îngrozitor.

Ca să mă binedispun, am să citez un pic dintr-un articol al lui Doru Buşcu, apărut în „Academia Cațavencu” prin 1991, cred. Zice aşa autorul scrierii, referindu-se la o conferință de presă în legătură cu „evenimentele” sau „Întâmplarea” din '89: „La un moment dat, imprudentul ziarist (american n. a.) l-a întrebat total aiurea pe marele bărbat cine a tras în cetățenii acestei ţări (adică în noi). Fire speculativă, domnul Iliescu a replicat cu vorbe şi gesturi care pot fi comprimate astfel: „Ce, voi ştiţi cine l-a-mpuşcat pe Kennedy? Ai?" Cu alte cuvinte: Ba pe-a mă-tii!” Am râs şi atunci şi am râs şi acum, dar în spatele râsului este, evident, lacrima şi marea suferință că noi, românii, am avut parte de aşa o soartă nedreaptă și de așa loaze în fruntea Statului. Dar m-am liniştit apoi,căci nu am avut încotro, tot nu putea face nimic...

Gânduri înnorate

        MOTTO:
   "Străinătate, că-i mai bună decât toate!"
    (Rubrică din săptămânalul "Caţavencii")

    

   Mi-am intitulat scrierea de astăzi aşa pentru că afară este înnorat. Şi colecţia mea este de gânduri, deci... Da, dar gândurile mele sunt ca de obicei, poate un pic cam alandala, dar asta nu se pune. Şi, da, înnorat se scrie cu doi "n". Azi cuget despre trei lucruri. Întâi, despre o zicere găsită pe Facebook (şi iar da, mea culpa, petrec cam multă vreme pe acolo!), zicere care e cam aşa: 

     "Când sunt tineri, oamenii au putere, au timp, dar nu au bani. Ca maturi, au încă putere, au bani, dar nu au timp. Când sunt bătrâni, au ceva bani, au destul timp, dar nu mai au putere."

     Sau, mă rog, nu ştiu dacă textul suna chiar aşa, dar asta e esenţa. E destul de adevărat. Toţi te îndeamnă să "trăieşti clipa", dar vedeţi dumneavoastră, nu prea poţi mereu sau, ca să fim sinceri, în afară de câţiva mari norocoşi, restul lumii nu prea poate deloc. Pentru că aşa este viaţa.

     Bun, e cazul să nu mă mai gândesc la asta, am destule nelinişti existenţiale prin minte. Tot azi, scriind ceva la calculator, mi-a venit în minte un banc veeeechi, dar care mă amuză şi acum:

     "Pe vremuri, pe holul de la Miliţie, un ins destul de zdruncinat, cu hainele în dezordine şi cu părul vâlvoi, este întrebat de un altul:

      - Nu ştiţi vreun birou unde se bate la maşină?

      - Nu ştiu, dom'le, că pe mine m-au bătut manual!!!

   Al treilea subiect este motto-ul, l-am pus doar pentru că m-a amuzat la culme, dar eu una nu aş pleca definitiv în străinătate, pentru că nu am curaj, nu mă lasă sufletul şi rădăcinile, chiar nu am de ce.
P.S. Imaginea de mai jos este definitorie pentru ce face calculatorul din noi. Uităm total să mai interacţionăm, uităm să facem lucruri care ne erau dragi, uităm să... trăim.

Gânduri feisbuchiste

MOTTO:   Dacă nu eşti pe "Facebook", nu exişti!"

      Iacă, aflu plină de uimire că circulă aşa o zicere. Nu, zău!? Chiar nu putem să existăm fără Facebook? Eu, una, recunosc, mai pierd vremea pe acolo, dar pur şi simplu vânez imagini frumoase şi, rar, ceva vorbe de duh. În rest, aş zice că e plictiseală mare, vedete care, cum se spune, "se rup în figuri", expunere neruşinată a vieţii private, comentarii agramate sau injurioase, trăncăneală pe diverse teme etc. Mă rog, poate că, nouă fiind în ale "feisbucului", nu ştiu eu unde să mă uit. Dar, oricum, o să mă plictisesc repede, aşa că nu mai contează. Până în prezent, pe lângă imagini cu flori (mai puţin trandafiri, că prea sunt peste tot), animăluţe (mai puţin pisici, care au invadat cu nonşalanţa specifică rasei toate paginile, căţeii şi urşii panda sunt preferaţii mei), copii, temple, aranjamente ikebana, decoraţiuni interioare, grădini, costume şi peisaje exotice (mai ales din Japonia, China şi, preferata mea, doamnelor şi domnilor, Coreea de Sud!), am întâlnit doar câteva "perle". Iată una, spre exemplificare (şi e de actualitate, adică, pentru mine, că am pus ceva kilograme în plus pe fizic, deci încerc oarece moderare în ale mâncatului):

 Întrebare:

- Ce sunt caloriile?

Răspuns:

 - Caloriile sunt nişte scârbe mici care, noaptea, se bagă-n şifonierul nostru şi ne micşorează lucrurile ca să nu mai încăpem în ele...

 Mâine mai caut şi vin cu altele.Sau, poate poimâine?!

Ninsoare de gânduri

  Ei, da, iarna a revenit. Era şi normal, primăvară la mijlocul lui ianuarie încă nu am mai văzut. Pe meleagurile noastre, adică. Eu ador momentele când nu e foarte ger şi, mai ales, când ninge. Ei bine, iarna asta nu prea a nins. Şi eu ador ninsoarea. Am mai spus-o de nenumărate ori. Deşi sunt o Balanţă comodă şi friguroasă, când începe să ningă, mă echipez rapid şi ies să mă plimb. Adică, verbul mai potrivit ar fi "o zbughesc". Aşa am făcut şi astăzi (ieri era o ploaie măruntă care s-a transformat în lapoviţă, deci nu!). Când merg prin ninsoare, am mereu nişte gânduri senine, ca de copil. Fără să fac eforturi ca să gândesc aşa. Pur şi simplu, gândurile mele zburdă şi ele fericite. Deci acum, cu bateriile încărcate, am venit aici, pe blog, să spun şi domniilor voastre ce mult mi-a plăcut. Şi cred că ştiţi ce ar trebui să urmeze (fulgii jucăuşi, cer ce-şi scutură perinele, gene umede, gânduri senine şi împăcate, suflet ca de copil, bla-bla-bla) deci bănuiesc că veţi fi sastisiţi, aşa că eu zic să nu mai insist. Niiiiiinge!

Gânduri despre Eminescu

  Deşi nu sunt deloc împăcată cu faptul că ne amintim de Eminescu doar când este vreo aniversare sau comemorare, iată că am căzut şi eu în acest păcat. Nu vreau să mă laud, dar eu mai citesc, când mi-e dor, câte o poezie de-a lui. Dar rar, mărturisesc. Televiziunile şi ziarele îi amintesc numele şi mai rar, cum am spus, la data de naştere sau când a murit. Păi, mult mai de interes este de ce divorţează Andreea Marin şi Bănică jr., de ce umblă madame Albu cu o găină sub braţ, sau dacă Victor Vlas şi Bianca Drăguşanu sunt un cuplu, nu?

         Cred că, încet dar sigur, media românească se degradează, iar noi toţi ne îndreptăm, cu paşi vioi, spre balamuc. Nu mai vreau să aud atâtea prostioare, nu mai vreau să-mi fie frică să mai deschid un ziar sau televizorul (pentru că ştiu că mă voi îngrozi de ceea ce citesc sau văd). Nu-mi mai vine deloc să râd, nu mai pot fi calmă, acum am ajuns la faza când de-a dreptul mă îngrozesc. Şi nici nu ştiu ce să fac pentru a îndrepta, măcar un pic, lucrurile. În jurul meu e tristeţe, lăcomie, derizoriu, un haos. Nu contează că a trecut 21 decembrie 2012, Apocalipsa e printre noi. Hai să citim, în linişte, o poezie de-a lui Eminescu...