Gânduri trezite devreme

Motto:
„Uneori ai succes…iar alteori înveți.” (Robert Kiyosaki)

 

În dimineața asta iar m-am trezit cam devreme. Adică, mai devreme decât de obicei. În timp ce-mi definitivam „rutina-din-fiecare-dimineață” mi-a venit, deodată, în minte un cuvânt: Lysistrata. Așa, fără niciun motiv. Mi-am propus să scriu despre asta, după ce termin cu treburile zilei. În timp ce-mi făceam cafeaua, m-am distrat singură, amintindu-mi de „cafeaua mirată” pe care o văzusem cândva pe Facebook. Cred că și cafeaua mea a fost mirată (dar, introvertită, nu mi-a arătat acest lucru), și de ora absolut ciudată la care o fierbeam, dar și de ingredientele ce i le adăugam: ghimbir, un pic de rozmarin și un praf de scorțișoară. Deci, poza e explicată. Cât despre motto, azi (ca mai mereu) eu învăț. Deci, madame Wikipedia spune așa despre cuvântul ce-mi trecea printre gânduri dimineață:

„Lysistrata” este o comedie greacă antică de Aristofan, interpretată inițial în Atena clasică în 411 î.Hr. 

„Lysistrata” este (și) o operetă în două acte de Gherase Dendrino. Libretul: Nicușor Constantinescu și George Voinescu. Premiera: „Teatrul de Stat de Operetă” din București, 31 decembrie 1960.
Subiectul:
Acțiunea spectacolului „Lysistrata” se desfășoară în Atena, la apus, la poalele Acropolei. Lysistrata le-a chemat pe toate femeile din Grecia (țară măcinată de bătălii), care ajung la întâlnire pentru a afla despre ce este vorba. Ea le cere sprijinul pentru a termina războiul: femeile trebuie să facă un jurământ care le obligă la abstinență sexuală până când soții lor, neputând să-și satisfacă pornirile sexuale, vor îmbrățișa pacea. Toate au jurat și se îndreaptă spre stânca sfântă de la Acropole, unde femeile mai în vârstă au luat, deja, poziție. Sexul slab se revoltă!

... Și, uite-așa, s-a făcut pace! Bine, am învățat destul (de fapt, mi-am reamintit, dar...) pentru ziua de azi, așa că trec la bancul zilei:

 Un tip i se destăinuie unui prieten despre o vizită din seara trecută:

- Șeful meu a venit pe la mine. L-am primit tradițional: o țuică, un vin... El mi-a spus că nu bea decât chestii Bio.

- Și, ce i-ai dat?

- Păi, l-am servit cu un pahar de BioCarpet. Și-acum, după zece ore, e relaxat, doarme pe canapeaua din living...

Gânduri care parcă nu sunt ale mele...

  

MOTTO: „Politicienii și scutecele de copii au un singur lucru în comun. Ambele ar trebui să fie schimbate în mod regulat și din același motiv.” (José Maria de Eça de Queiroz)

 

Nu, nu o să scriu nimic azi despre tot ce mă indignează și mă scârbește de-a dreptul privind la prestația jalnică a celor de pe scena politică a țării. Deja mi-e lehamite și nici nu vreau să-mi fac nervi degeaba. Am pus semnul mirării (sau exclamării) înainte de a mă mira sau a exclama ceva, și asta poate pentru a mă avertiza (eu pe mine însămi) că nu trebuie să mă mai mir de nimic. 

Nu, azi mă prefac că nu-mi pasă de politicieni, guvern, parlament, președinte, și vreau să vă spun doar, domniile voastre, că zilele trecute, mâncând un biscuit din aceia care pe vremuri se numeau „Eugenia”, am constatat că este unul dintre alimentele care parcă și-a păstrat gustul pe care îl avea în copilăria mea, când doar asta găseam prin magazinele alimentare. Adică, mai erau vreo două-trei sortimente, dar „Eugenia” era pe primul loc în topul preferințelor micilor școlari.

Și iar, nu, n-o să închei fără să fac totuși o aluzie la ceea ce se întâmplă în politică, dar și în societatea românească, în aceste vremuri. E o ironie și o trec la categoria „d-ale pamfletului”: eu cred că noi toți ar trebui să ne comportăm cu politicienii (sau parlamentarii, sau miniștrii) corupți în felul în care era sfătuit de nevastă (să se poarte cu cel avut) Ghiță Pristanda, versatilul personaj din piesa lui Caragiale „O scrisoare pierdută”, adică: „Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și papă-i tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...” Da, dar putem fi noi așa de mișei, mincinoși și perfizi?! Nu, cred că nu putem. Rezon!

La starea mea de astăzi „rimează” foarte bine poezia lui Marin Sorescu, „Adiacente”:

 

„Adiacentele la ce-am de spus
Erau acolo și acuma nu-s,
Ia-le de unde nu-s, adiacente,
Căci nici în gușile fosforescente
Nu mai găsești nimic de luat, de pus.

Visul mi-e plin de oarba cutezanță
Cu care mușcă greul din distanță,
Greul pământului, pe sub pământ.

Și tot adună rime și aluzii
Ca întâmplările la coltul buzii,
Fumând țigara și-afumând un gând.”

Gânduri aleatorii

   

   MOTTO: „Alea iacta est!”

   Chiar nu aveam de gând să scriu astăzi nimic, dar iată că încep cursurile anului școlar 2019-2020 (sau douăzeci-douăzeci) și mi-am reamintit, brusc, de prima mea zi de școală. Totul mi se întoarce în amintire ca prin ceață, dar sentimentul predominant e o teamă paralizantă, pentru că eram de o timiditate îngrozitoare, din care și acum, la senectute, mai am niște „firimituri”. Deci, scriind pe Facebook despre începerea școlii, am avut gândul ăsta, mai mult un sentiment-amintire. Scriind tot acolo despre cuvintele zilei din dexonline.ro, am văzut că „aleatoriu” se înrudește cu latinescul „alea” (zar) și, de aici, mi-a venit ideea cu titlul, cu motto-ul și cu imaginea. Și, de asemenea, gândul că toate gândurile mele se comportă uneori așa, aleatoriu. Dar, de cele mai multe ori, am impresia (și poate că e doar o iluzie) că eu sunt cea care dirijează orchestra mea de gânduri. Cam atât pentru azi. Iată ce-i cu acest cuvânt, „aleatoriu”, și iată o poezie a lui Grigore Vieru, pe care mi-am reamintit-o cu mare plăcere, „Mică baladă”, dedicată lui Marin Sorescu:

ALEATÓRIU, -IE adj. Care depinde de un eveniment viitor și nesigur; supus întâmplării; întâmplător; stocastic. [Pron. a-le-a-to-riu, var. aleator, -oare, aleatoric, -ă adj. / cf. fr. aléatoire, it. aleatorio, lat. aleatorius < alea – zar].

„Pe mine

Mă iubeau toate femeile.

Mă simțeam puternic şi sigur.

Ca Meșterul Manole,

Am cutezat

Să ridic o construcție

Care să dăinuie veșnic.

Am început lucrul

Şi le-am chemat la mine

Pe toate:

Pe Maria, pe Ana,

Pe Alexandra, pe Ioana.

Care întâi va ajunge,

Pe-aceea-n perete o voi zidi.

Dar din toate femeile

A venit una singură:

Mama.

– Tu nu m-ai strigat,

Fiule?”

Gânduri care înoată și ascultă muzică

 

   Azi vreau să scriu despre APĂ (dar fără să bat apa-n piuă). Știam despre efectele ei binefăcătoare asupra organismului, dar am mai descoperit ceva și, bineînțeles, vreau să împărtășesc cu domniile voastre ce-am aflat. Dar poate că deja știți. Nu-i nimic, eu am spus, de la început, că aici mă întâlnesc, adesea, doar eu cu mine. Iată ce-am aflat:

„Dr. Masaru Emoto este binecunoscut la nivel mondial datorită rezultatelor sale uluitoare în cercetările referitoare la cristalizarea apei. Experienţele sale revelează în mod indubitabil existenţa aspectelor subtile, energetice, precum şi influenţa evidentă pe care gândurile, sentimentele, muzica, imaginile, etc. o pot avea asupra materiei. Apa este purtătoare de informaţie şi poate fi foarte uşor impresionată, impregnată, cu diferite energii.” (trezireainteligentei.ro)

   Am mai aflat (deocamdată, pentru că voi studia, în continuare, subiectul) că el a scris, pe această temă: Memoria Apei, Viața secretă a Apei, Mesajele de la Apă și Univers etc. Și că teoria lui este, bineînțeles, destul de controversată.

   Apoi am aflat că un medic, arestat într-un context politic,  în India, adică Fereydoon Batmanghelidj, autorul cărții „Nu ești bolnav, ți-e doar sete”, a observat cât timp a stat în închisoare că, atunci când deținuții beau apă, multe dintre durerile corpului fizic dispăreau ca prin farmec. Mulți dintre ei aveau spasme ale stomacului despre care medicul credea ca sunt cauzate de stresul din închisoare. A început să-i trateze pe aceștia cu diferite feluri de apă: apă sărată, apă dulce, apă amară și, în 90% dintre cazuri, spasmele stomacului dispăreau. Medicul a mai constatat că nu toate simptomele deținuților erau cauzate de stresul din închisoare, ci că 90% din ele erau cauzate de deshidratare. Observând faptul că apa avea aceste binefăcătoare efecte, a tras concluzia că nu putea fi la mijloc doar un simplu „efect placebo”. Când a ieșit din închisoare, Fereydoon Batmanghelidj a înființat o clinică și a efectuat nenumărate studii, vindecând multi bolnavi. 

   Bun, destul pentru azi. Închei, spunând că gândurile mele își închipuie acum că înoată într-un ocean cald și albastru (eu neștiind să înot), că în aer răsună muzica mea preferată și că toate grijile și necazurile mele au dispărut. Mă duc să beau un pahar cu apă...

GÂNDURI DESPRE CUVINTE CA LOISIR

  

MOTTO: „Cuvintele sunt la fel ca razele X: dacă le folosești așa cum trebuie, ele pot trece prin orice.” (Aldous Huxley)

 

   Am văzut o zicere (anonimă) despre Facebook, cu ceva timp în urmă, care mi-a plăcut tare mult: „Facebook este asemeni unui frigider. Chiar dacă știi că nu este nimic nou în el, te duci și îl verifici fără niciun sens la fiecare zece minute”. E o ușoară exagerare în ea, cel puțin în ceea ce mă privește, căci în ultima vreme evit să deschid des frigiderul pentru a-mi menține kilogramele ce tot vor să se multiplice, și nici pe Facebook nu intru așa des. Adică, zilnic trec pe-acolo, căci sunt curioasă, dar cred eu că nu exagerez. De vreo trei zile nu am prea avut vreme de scris (pe niciunde), așa că azi recuperez. Am găsit un articol pe Internet, de prin 2018, semnat D.G. despre „tema zilei”:

„După ce au studiat aproximativ 200 de cuvinte comune în toate limbile europene și asiatice, cercetătorii au tras concluzia că aproximativ 23 de cuvinte au rădăcini comune. Cele mai vechi 20 de cuvinte folosite de homo sapiens sunt, în această ordine: cine, doi, trei, eu, cinci, noi, patru, cum, unu, nume, limbă, nou, tu, unde, stea, a da, noapte, mână, a muri, potrivit shtiu.ro. Cele mai vechi cuvinte românești sunt cele ce provin din fondul geto-dacic. Printre acestea se numără: Argeș, arunca, amurg, aprig, bară, baltă, barză, băiat, bălan, bordei, burtă, căciulă, cătun, cioban, cioc, copac, copil, doină, dop, fărâmă, gard, gata, groapă, leagăn, leșina, mal, mălai, mămăligă, moș, moț, nițel, ortoman, păstaie, prunc, rață, ridica, sculă, sterp, stăpân, tare, țap, țurcă, uita, urcior, viezure, viscol, zară, zestre, zgâia, zimbru, etc.”

   Interesant, nu? Pentru mine, cuvintele sunt foarte importante, deși sunt conștientă că le folosesc uneori în exces. Dar asta e, toți avem defecte! Iată ce-i cu franțuzismul din titlu:

LOISIR s. n. Timp liber (al cuiva). ♦ Folosire optimă a timpului liber, potrivit dorințelor și înclinațiilor individului. [Pr.: loazír] – Din fr. loisir. (DEX 2009)

   Logic, urmează cuvintele de vineri:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

Fliușcă sf. (Mold.) măsură mică de rachiu. [Origină necunoscută]. Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929).

Care mai înseamnă și:

Fliușcă sf  Pl: ~ște / E: ger Fläschen] (Mol) Un sfert de litră (de rachiu); sf [At: ȘEZ. V, 73 / Pl: ~ște / E: ns cf frișcă] (Reg) Câine care latră încet și urât; sf [At: LIUBA-IANA, M, ap. DA / Pl: ~ște / E: ns cf fleașcă] (Ban) Femeie necuviincioasă și certăreață (fliscă). Sursa: MDA2 (2010).

CUVÂNTUL LUNII: (Tot) CARACAL

CUVÂNTUL ZILEI:

NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. Lipsă de chibzuială; ușurință, nechibzuință; imprudență; p. ext. (concretizat) faptă, vorbă etc. nechibzuită. „Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta”. ISPIRESCU, L. 87. „Simți urmările nesocotinței sale”. NEGRUZZI, S. I 25. „Îl vom vedea... generos pînă la nesocotință”. BĂLCESCU, O. II 272. Sursa: DLRLC (1955-1957)

Cheia alegerii: În 1951 scriitorul american William S. Burroughs își împușcă și ucide soția accidental, atunci când la o petrecere, fiind în stare de ebrietate, vrea să recreeze scena din „Wilhelm Tell”.

  Și cuvântul de încheiere: pe curând!

Caraghioslâc în gânduri

 

„Iată cele mai înfricoșătoare cuvinte din limba engleză: suntem de la Guvern și am venit să vă ajutăm!” (Ronald Reagan)

   Am pus acest motto pentru că se lipește „ca marca de scrisoare” pe așa-zisa mărire a pensiilor, care iată, a debutat cu surle și trâmbițe, în septembrie 2019. În an electoral. Cu inflația până la cer. Sunt așa de mâhnită, indignată și furioasă, (adică, și de inutilitatea acestui fapt, dar și de diferența înfiorătoare între pensiile „nesimțite” ale unora și cele derizorii ale „oamenilor de rând”), încât am hotărât să nu mai zic nimic. Ceea ce, în cazul meu, se simte aproape ca sfâșierile sufletești din tragediile antice. Așa că o să îmi văd de grădină, de acoperișul casei, care dă semne de „bătrânețe”, de multe alte monotone și banale „treburi gospodărești”, o să citesc, o să văd filme în neștire, și o să scriu aici, pe blog, despre „fluturi”, țări exotice, oameni sinceri și de bun simț, despre cultură, iubire de aproapele nostru, despre întâmplări vesele și pline de învățăminte, despre recunoștință, respect, punctualitate, empatie, adică despre niște chestii absolut utopice. 

    Astăzi, de exemplu, o să-mi trec aici („rememorez” ar fi cuvântul, dar memoria mea refuză să rețină versuri și, în ultima vreme, și o serie de alte lucruri) niște versuri ale lui Nichita Stănescu, care-mi plac tare mult:

„Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poți.

Mie mi s-a dus viața,
ție ți s-a dus norocul.

Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.”

   Și, ca să nu mai filosofez atât despre viață, moarte, iubire, timp pierdut, rost pe lume, credință, duplicitate, bla-bla-bla, îmi voi spune imediat și un banc: 

Casieria unei bănci. O doamnă foarte stilată și elegantă îi întinde funcționarului un cec și spune încet:

- Îmi cer scuze că semnătura soțului meu e așa de neclară și tremurată… Nici nu m-am gândit că se va speria în halul ăsta când m-a văzut cu pistolul în mână!

Popasuri printre gânduri

  

MOTTO: 

Tinerețe, dar dumnezeiesc,
Cum aluneci, fără să mai vii.
Nu pot plânge cât să plâng doresc
Și, adesea, plâng făr-a dori!”
           (Ruben Dario)

   Să nu vă inducă în eroare motto-ul nostalgic, nu plâng după tinerețea mea (hm, poate, un pic) pentru că sunt de părere că fiecare vârstă are frumusețea ei. Și, în general, nu plâng. Pentru că nu vreau. Am pus acolo aceste versuri ale lui Ruben Dari, pentru că sunt din poezia intitulată atât de frumos, „Cântec de toamnă în primăvară”. Azi voiam să fac popas (din nou) la gândul că pe Internet, dacă ai răbdare și cauți, găsești niște lucruri foarte interesante. Bine, găsești și o groază de nimicuri și prostii, dar e bine să nu le bagi în seamă. Pe mine mă agasează două lucruri (adică, azi, că sunt mai multe), și anume, faptul că unii nu spun unde-i un loc frumos, cine a scris niște versuri frumoase sau de unde e vreun citat, și, al doilea, faptul că și eu uit câteodată (foarte rar!) să spun cine-i autorul unui citat. Am un exemplu pentru fiecare din aceste „agasări”:

   Exemplu de versuri frumoase, dar nu era trecut autorul și nici eu nu-l știu:
„Colț de lună în colț de rai,

 Floare de colț cerului dai.”

***

   Exemplu de idee foarte inspirată, foarte expresivă, pe care am văzut-o undeva, dar nu mi-am notat unde:
„Oamenii sunt ca sarea: ca sarea-n bucate, ca sarea și piperul, ca sarea-n ochi, ca sarea pe rană..”

 

   O.K. Să lăsăm astea, hai să ne amuzăm oleacă:

***

O blondă ia cina împreună cu soţul ei şi-i spune: „Auzi, iubitule, mi-a spus azi dimineață un coleg de serviciu un banc cu blonde. Am râs de era să cad jos din pat.”
 

***

Doi prieteni se întâlnesc dimineața, la cafea.

Unul din ei are un ochi vânăt.

- Ce-ai păţit la ochi?

- M-a lovit nevasta.

- De ce?

- I-am spus „TU”..

- Doamne ferește, dar ce fel de relație aveţi voi în familie de te-a lovit pentru atâta lucru?

- Păi, să vezi, aseară, pe când mâncam, mi-a zis: „Ştii, dragă, noi n-am mai făcut sex de trei luni”. Şi eu i-am răspuns: „Poate TU!”

***

Un domn intră în reprezentanța auto „Mercedes" și îi spune managerului:

- Soția mea ar dori să discutați puțin despre „Logan”-ul din vitrină.

- Îmi pare rău, domnule, dar nu avem nici un „Logan” în vitrină!

- Credeți-mă pe cuvânt, acum aveți!