Gânduri care parcă nu sunt ale mele...

  

MOTTO: „Politicienii și scutecele de copii au un singur lucru în comun. Ambele ar trebui să fie schimbate în mod regulat și din același motiv.” (José Maria de Eça de Queiroz)

 

Nu, nu o să scriu nimic azi despre tot ce mă indignează și mă scârbește de-a dreptul privind la prestația jalnică a celor de pe scena politică a țării. Deja mi-e lehamite și nici nu vreau să-mi fac nervi degeaba. Am pus semnul mirării (sau exclamării) înainte de a mă mira sau a exclama ceva, și asta poate pentru a mă avertiza (eu pe mine însămi) că nu trebuie să mă mai mir de nimic. 

Nu, azi mă prefac că nu-mi pasă de politicieni, guvern, parlament, președinte, și vreau să vă spun doar, domniile voastre, că zilele trecute, mâncând un biscuit din aceia care pe vremuri se numeau „Eugenia”, am constatat că este unul dintre alimentele care parcă și-a păstrat gustul pe care îl avea în copilăria mea, când doar asta găseam prin magazinele alimentare. Adică, mai erau vreo două-trei sortimente, dar „Eugenia” era pe primul loc în topul preferințelor micilor școlari.

Și iar, nu, n-o să închei fără să fac totuși o aluzie la ceea ce se întâmplă în politică, dar și în societatea românească, în aceste vremuri. E o ironie și o trec la categoria „d-ale pamfletului”: eu cred că noi toți ar trebui să ne comportăm cu politicienii (sau parlamentarii, sau miniștrii) corupți în felul în care era sfătuit de nevastă (să se poarte cu cel avut) Ghiță Pristanda, versatilul personaj din piesa lui Caragiale „O scrisoare pierdută”, adică: „Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și papă-i tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...” Da, dar putem fi noi așa de mișei, mincinoși și perfizi?! Nu, cred că nu putem. Rezon!

La starea mea de astăzi „rimează” foarte bine poezia lui Marin Sorescu, „Adiacente”:

 

„Adiacentele la ce-am de spus
Erau acolo și acuma nu-s,
Ia-le de unde nu-s, adiacente,
Căci nici în gușile fosforescente
Nu mai găsești nimic de luat, de pus.

Visul mi-e plin de oarba cutezanță
Cu care mușcă greul din distanță,
Greul pământului, pe sub pământ.

Și tot adună rime și aluzii
Ca întâmplările la coltul buzii,
Fumând țigara și-afumând un gând.”