Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
joi, 9 noiembrie 2017
marți, 7 noiembrie 2017
Gânduri cu asterisc
MOTTO: „Cel mai sigur semn că există viață inteligentă în Univers este că niciodată nu au încercat să ne contacteze.” - Bill Watterson.
M-am uitat peste cele scrise ieri (sau alaltăieri?!) pe blog și mi-am făcut singură morală: „Nu e ceva interesant, Lavinia, pentru că nu e nici muncit, nici gândit de tine, te-ai mulțumit să iei de pe Internet tot felul de știri și de glume...” Bun, și după ce m-am certat singură, mi-am zis că de-acum încolo o să vă previn pe domniile voastre, cei zece cititori ai „scrierilor” mele, și o să notez, la început, cu steluțe (în loc de note) fiecare postare nouă de pe blog. Sigur, recunosc că nu sunt întotdeauna obiectivă, dar sper să mă descurc. Așa că, dacă vedeți o cifră (sau un numeral) cu asterisc și e mai mic de 5 (cinci), feriți-vă! Astăzi postarea mea e doar despre această promisiune ce mi-o (și v-o) fac de a nota cu de la unul până la zece asteriscuri ceea ce voi scrie. Sper să nu uit. Oricum, notarea o fac de data viitoare, căci acum închei. Dar înainte, așa cum v-am obișnuit, iată ce e cu asteriscul ăsta:
„Asteriscul (*) (din latină „asteriscum”, „steluță”, greacă ἀστερίσκος) este un semn tipografic convențional, în formă de steluță (cu șase brațe, nu cu cinci, ca steaua rusească). În lingvistică este folosit înaintea cuvintelor neatestate, și deci reconstruite. Când este folosit după un cuvânt, arată că la subsolul paginii este o notă explicativă. În lexicologie, un asterisc după un cuvânt poate însemna că acel cuvânt este tratat într-un articol independent în dicționar. Este deseori folosit la alcătuirea unei liste.” (Wikipedia)
luni, 6 noiembrie 2017
Potop de „breaking news” peste gândurile mele
Imaginea zilei (adevărul.ro)

Citatul zilei (www.agerpres.ro):
„Un om cu frumoase calități nu poate trăi niciodată numai pentru dânsul, cum o rază nu-și poate da numai ei lumina'' - Nicolae Iorga ('„Reflecții și maxime', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989)
Știrile zilei (sau, mă rog, breaking news):
Unul dintre cele mai vechi ziare din România, Jurnalul Național, fondat în anul 1993, a intrat în faliment. Decizia a fost emisă de Tribunalul București care „dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului”.
&&&
Scene şocante în Capitală. Un bărbat a murit în braţele celor care trebuiau să îl salveze. Medicii nu au ştiut cum să-i acorde primul ajutor.
&&&
BREAKING NEWS: Legile justiției scot din nou românii ÎN STRADĂ! „Continuăm ce am început iarna trecută", „Nu vrem să fim o nație de hoți”- asta spun românii care se pregătesc să iasă din nou în stradă, duminică seară, pentru a-și arăta nemulțumirea față de Guvern. Oamenii cred că doar prin solidaritate vor putea învinge. Sunt nemulțumiți de planul de modificare a legilor justiției și de faptul că, spun ei, „parchetul devine subordonat intereselor politice”.
&&&
LUARE DE OSTATICI în GERMANIA. Poliția negociază viața oamenilor cu criminalul.
&&&
Mihai Tudose: „Proiectul parteneriatului public-privat a fi adoptat prin OUG miercuri sau săptămâna viitoare”.
&&&
Starea generală de sănătate a Regelui Mihai (96 ani) s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o „scădere semnificativă a rezistenței”, anunță, luni dimineața, într-un comunicat de presă, biroul de presă al Casei Regale.
Și, nu se putea altfel, bancurile zilei:
- Alo, pot vorbi cu domnul doctor Ionescu?
- Nu puteți, zise fetița medicului, tăticul e la spital, efectuează o apendicectomie.
- O apendicectomie? Dar tu știi ce înseamnă asta?
- Sigur că da, cam 200 de euro...
&&&
Un european ajunge la un trib izolat din Africa şi șeful de trib îl ia să-i arate atracțiile locale. Într-o vale, mai la dos, era un scaun rotitor, împrejurul căruia stăteau pe pământ șase negrese frumușele.
– Asta, zice șeful de trib, este ruleta noastră africană.
– Adică?
– Va așezați pe scaunul rotitor, vă învârtiți şi fata în fața căreia vă opriţi vă oferă o partidă de amor.
– Şi care-i riscul?
– Una dintre ele e canibală...
&&&
Alo, poliția? Suntem prizonierii unor infractori!
- Păstrați-vă calmul și spuneți-mi unde vă găsiți și câte persoane sunteți.
- În România, aproximativ optsprezece milioane...
vineri, 3 noiembrie 2017
Gânduri din solitudine

„Ești singur numai atunci când nu mai ai să-ți spui nimic.” (Tudor Mușatescu)
Voi începe prin a da un citat, adică o parte dintr-n articol din „Dilema veche”, apărut în martie 2011:
„Există diferenţe uriaşe între solitudine şi singurătate, deşi cei doi termeni sînt folosiţi indistinct. Din afară, solitudinea şi singurătatea seamănă. Amîndouă sînt caracterizate de ideea de solitar.
Dar asemănarea este doar la suprafaţă. Singurătatea este o stare negativă, marcată de sentimentul de izolare. Simţi că ceva îţi lipseşte. E posibil să fii cu oameni şi totuşi să te simţi singur - poate că aceasta este cea mai amară formă de singurătate. Solitudinea este starea de a fi singur fără a te simţi singur. Este o stare pozitivă şi constructivă, de acord cu tine însuţi.
Solitudinea este dezirabilă, starea de a fi singur(ă) în care-ţi eşti ţie însuţi o companie minunată şi suficientă. Este starea care poate fi folosită pentru reflecţie, căutare interioară, creştere sau plăcere de un anumit fel. Lectura aplicată necesită solitudine, ca şi contemplarea frumuseţii naturii, ca şi gîndirea şi creativitatea. Solitudinea sugerează liniştea care vine dintr-o stare de bogăţie interioară. E un mod de a ne bucura de calmul care ne satisface şi din care ne tragem energia. E ceva ce cultivăm. Solitudinea te împrospătează, este o ocazie de a ne reînnoi. Cu alte cuvinte, ne îmbogăţeşte.
Singurătatea, dimpotrivă, este aspră, o pedeapsă, o stare de lipsă şi de nemulţumire marcată de simţul înstrăinării, conştiinţa unei singureli excesive.Solitudinea e ceva ce alegi. Singurătatea este impusă asupra ta de ceilalţi.Solitudinea restabileşte trupul şi sufletul. Singurătatea le pustieşte.” (Hara Estroff MARANO , în Psychology Today, 25 aug. 2003)
Sunt de acord 100% cu cele spuse în acest articol. Și, hotărât lucru, starea mea este solitudinea (mă rog, cu foarte scurte și fugitive momente când mă simt rătăcită în singurătate). Acum, în acest moment al vieții, chiar mă simt bine eu cu mine, cu cărțile, florile și gândurile mele. Gânduri pe care încerc, zilnic, să le mențin sprințare și pozitive. Și asta cere ceva efort. Rugăciunile zilnice ajută. Dialogul cu mine însămi ajută. Discuțiile cu copilul care am fost ajută și ele.
Cam atât pentru azi. Și, pentru că am început cu un aforism de-al lui Tudor Mușatescu, voi încheia tot așa:
„Era atât de zgârcit încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.”
duminică, 29 octombrie 2017
Gânduri despre ziua cea mai lungă din anul de grație 2017
Deci, astăzi avem o oră în plus. Și mai e și duminică. Așa că o să încerc să însăilez ceva aici, legat de acest moment al trecerii la ora de iarnă (sau, la cea de vară), trecere care pe mine nu mă mai afectează în niciun fel. Da, dar se pare că acum, după atâția ani de „treceri”, am devenit eu cam nesimțitoare (v. NESIMȚITÓR, -OÁRE, nesimțitori, -oare, adj. 1. Căruia îi lipsește facultatea de a simți; care nu este înzestrat cu simțuri; p. ext. insensibil, nepăsător. ♦ Care nu mai simte, care se găsește în stare de nesimțire (1), de inconștiență; pref. ne- + simțitor), dar (nota bene!) nu nesimțită (v. NESIMȚÍT, -Ă, nesimțiți, -te, adj. 1. Care este lipsit de bun-simț, de bună creștere, de cuviință, de delicatețe. ♦ Care denotă, trădează nesimțire. 2. Care nu este simțit, perceput; care scapă simțurilor sau trece neobservat; p. ext. insesizabil, imperceptibil. ♦ (Adverbial) Fără a putea fi perceput; încetul cu încetul; fără zgomot, tiptil; pe furiș. – Pref. ne- + simțit.) Ah, iubesc limba română, cu multiplele ei nuanțe și înțelesuri!
Însă este posibil ca alții să fie afectați de schimbare, sau afectați că ni se spune că vom fi afectați, și încă într-un stil panicard, cum sunt de altfel cam toate știrile din mass-media românești. Căci, iată ce citesc azi despre acest subiect: „Particularitățile fizice şi psihice individuale influențează modul cum se realizează aceasta adaptare. De aceea unii pacienți pot prezenta o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecțiuni", a spus medicul Tudor Ciuhodaru. El subliniază că efectele schimbării orei sunt:
1. Crește riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei, în special la persoanele tinere, active profesional;
2. Crește riscul suicidar, timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei vulnerabilități psihoemoționale.
„Alte efecte ale schimbării orei sunt: modificări cardiovasculare manifestate prin variații ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac și modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitație, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, modificarea apetitului (inapetență sau bulimie), până la dereglări afective sezoniere şi ideație suicidară”.
Prima reacție a mea a fost, ca în banc, citez: `Ai di capu`șî di zâlili mele!”, iar comentariile mele, la toate aceste spăimoase previziuni, au fost destul de sarcastice, unele având, bineînțeles, influențe venind dinspre operele lui Caragiale: Parol, monșer? / Bravos națiune! Halal să-ți fie! / Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva... / Genii bune ale venitorelui României!
Acum, revenind la un ton ceva mai serios, după ce m-am mirat, m-am indignat, și m-am și speriat un pic, m-am întrebat, în mod logic, oare cine este acest domn care ne sperie cu efectele pe care le-am suportat și le vom mai suporta în urma schimbării orei. Deci, căutând, am găsit: „Cine este Tudor Ciuhodaru, inițiatorul proiectului prin care se cere închisoare pentru protestatarii care „împiedică exercitarea puterii de stat“, întrebare care este, de fapt, titlul articolului semnat de Simona Stanciu, în adevărul.ro/ martie 2017. Iată cine este: „Tudor Ciuhodaru, medic de profesie, şi-a început cariera politică în 2008, la Iaşi, iar până în acel an a fost şef serviciu la unitatea de primire a urgenţelor Spitalul „Sf. Ioan“. Este unul din campionii traseismului politic, debutând la PSD, trecând pe UNPR, PC, PP-DD şi înapoi la PSD. În 2016, a fost ales pe lista de deputaţi a PSD Iaşi pentru un al treilea mandat de deputat.” Aha, m-am lămurit. Poate că omul are dreptate, poate se bazează pe ceva când spune toate astea, dar mi se pare ușor exagerat, și apoi, eu refuz să-l cred, o dată, pentru că e medic, dar face și politică, și-n al doilea rând, pentru că eu nu vreau (dar deloc-deloc!) să am insomnie, anhedonie, apatie, astenie, nu vreau să devin bulimică, dar nici să am inapetență și, ferească Dumnezeu, n-am absolut niciun chef și nicio intenție de a lăsa să-mi fluture prin minte vreo „ideație suicidară”.
P. S. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli, dar am scris în mare grabă și tot timpul m-am luptat cu niște „vulnerabilități psiho-emoționale”, pe care le-am învins...
Însă este posibil ca alții să fie afectați de schimbare, sau afectați că ni se spune că vom fi afectați, și încă într-un stil panicard, cum sunt de altfel cam toate știrile din mass-media românești. Căci, iată ce citesc azi despre acest subiect: „Particularitățile fizice şi psihice individuale influențează modul cum se realizează aceasta adaptare. De aceea unii pacienți pot prezenta o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecțiuni", a spus medicul Tudor Ciuhodaru. El subliniază că efectele schimbării orei sunt:
1. Crește riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei, în special la persoanele tinere, active profesional;
Prima reacție a mea a fost, ca în banc, citez: `Ai di capu`șî di zâlili mele!”, iar comentariile mele, la toate aceste spăimoase previziuni, au fost destul de sarcastice, unele având, bineînțeles, influențe venind dinspre operele lui Caragiale: Parol, monșer? / Bravos națiune! Halal să-ți fie! / Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva... / Genii bune ale venitorelui României!
Acum, revenind la un ton ceva mai serios, după ce m-am mirat, m-am indignat, și m-am și speriat un pic, m-am întrebat, în mod logic, oare cine este acest domn care ne sperie cu efectele pe care le-am suportat și le vom mai suporta în urma schimbării orei. Deci, căutând, am găsit: „Cine este Tudor Ciuhodaru, inițiatorul proiectului prin care se cere închisoare pentru protestatarii care „împiedică exercitarea puterii de stat“, întrebare care este, de fapt, titlul articolului semnat de Simona Stanciu, în adevărul.ro/ martie 2017. Iată cine este: „Tudor Ciuhodaru, medic de profesie, şi-a început cariera politică în 2008, la Iaşi, iar până în acel an a fost şef serviciu la unitatea de primire a urgenţelor Spitalul „Sf. Ioan“. Este unul din campionii traseismului politic, debutând la PSD, trecând pe UNPR, PC, PP-DD şi înapoi la PSD. În 2016, a fost ales pe lista de deputaţi a PSD Iaşi pentru un al treilea mandat de deputat.” Aha, m-am lămurit. Poate că omul are dreptate, poate se bazează pe ceva când spune toate astea, dar mi se pare ușor exagerat, și apoi, eu refuz să-l cred, o dată, pentru că e medic, dar face și politică, și-n al doilea rând, pentru că eu nu vreau (dar deloc-deloc!) să am insomnie, anhedonie, apatie, astenie, nu vreau să devin bulimică, dar nici să am inapetență și, ferească Dumnezeu, n-am absolut niciun chef și nicio intenție de a lăsa să-mi fluture prin minte vreo „ideație suicidară”.
P. S. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli, dar am scris în mare grabă și tot timpul m-am luptat cu niște „vulnerabilități psiho-emoționale”, pe care le-am învins...
joi, 26 octombrie 2017
Ciocănitoarea Woody printre gândurile mele
„Nu e timp, atât de scurtă e viața, pentru certuri, scuze, gelozie, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, ca să spun așa.” (Mark Twain)
Chiar nu aveam de gând să scriu ceva astăzi, urmând un principiu de la care încerc să nu mă abat, „Ce e mult, strică”, dar s-a întâmplat că e timp frumos, e sărbătoare și, încercând să termin și să tehnoredactez (oau, ce prețios sună!) un text, am întâlnit cuvântul „așișderea” și, parcă-parcă, nu eram mulțumită cu forma asta, așa că m-am dus la „musiu” Google și acesta, prompt, mi-a scris: „Ați dorit să scrieți: așijderea”. Ei, da, dar n-aș zice că o maaare greșeală, după cum zice și DEX:
*** așíjderea adv. – La fel, tot așa, de asemenea. – Var. așișdere(a), așijdere. Hibrid format din așiș (forma veche a lui așa) și sb. takoždere „la fel” (Hașdeu 2004; Pușcariu 133; DAR). Pare a fi fost vorba la început de o stângăcie a vechilor traducători din sl. (așa este sinonim cu tako, însă -ždere nu poate fi tradus, nici nu pare să fi circulat numai în română). S-a păstrat datorită limbajului ecleziastic, dar fără circulație populară.
Da, dar pornind de aici, m-am dus să văd și alte greșeli și greșeluțe întâlnite în vorbirea noastră cea de toate zilele:
1. „Mi-ar place” – Forma corectă este „mi-ar plăcea”.
2. „Dragele” – La plural, forma cuvântului „dragă” devine „dragi”, nicidecum „drage”. Așadar, corect este să spunem „dragile mele colege” și nu „dragele mele colege”.
3. „Vroiam” – forma corectă a cuvântului este „voiam” sau „vream”.
4. „Va cade” – forma corectă este „va cădea”.
5. „El însăși” – forma corectă este: „el însuși”.
6. Se „așează” sau „așază”? – Chiar dacă toată lumea în jurul nostru folosește forma „așează”, asta nu înseamnă că acest lucru e corect. Forma corectă de indicativ prezent persoana a treia singular şi plural a verbului „a (se) aşeza” este „aşază”.
7. Să „aibă” sau să „aibe”? – Forma corectă de conjunctiv prezent a verbului „a avea” este „să aibă”.
8. „Ouălelor” – Forma corectă este „ouălor”.
9. „Chibrite” – Forma corectă este „chibrituri”.
10. „Pioneză” – Forma corectă este „piuneză”.
11. Merg la „servici” – Forma corectă este merg la „serviciu”.
12. „Renumerat” – Forma corectă este „remunerat”.
13. „Căstorie” – forma corectă este „căsătorie”.
14. Ora „doisprezece” – Forma corectă este ora „douăsprezece”. Același lucru este valabil și pentru „doisprezece” grade, cu variantă corectă: „douăsprezece” grade.
15. „Doi” septembrie – Forma corectă este „două septembrie”.
16. „Chitări” – Forma corectă este „chitare”.
17. „Azile de bătrâni” – Forma corectă este „aziluri de bătrâni”.
18. „Maxim” – Forma corectă a cuvântului este „maximum”. La fel, „minimum”
19. „Desconspira” – Forma corectă a cuvântului este „deconspira”, nu apare în niciun dicționar forma a „desconspira”, deși auzim la radio și TV cuvântul în această formă mai mereu.
20. „Complect” – Forma corectă a acestui cuvânt este „complet”.
21. „Ghiuvetă” – Forma corectă a cuvântului este „chiuvetă”.
22. „Monstră” – Forma corectă a cuvântului este „mostră” și are sensul de model, exemplu, probă, specimen, parte dintr-un material.
23. „Deasemeni” – Forma corectă este „de asemenea”.
24. „Șcenă” – Forma corectă a cuvântului este „scenă” și tot așa se și pronunță: cu „S”, nu cu „Ș”.
25. „Jmecher” – Forma corectă este „șmecher”. Tot așa se și pronunță, însă derivația de la „șmecher” la „jmecher” vine din cauza dificultăților de pronunție pe sunetele complementare S/Z sau Ș/J.
26. „Pișcină” – Forma corectă este „piscină” și tot așa se și pronunță: cu „S”, nu cu „Ș”
27. Au încercat să „adopteze” – Forma corectă: au încercat să „adopte”.
28. „Eu continui” – Forma corectă este „eu continuu”.
29. „Excroc” – Forma corectă a cuvântului este „escroc”.
30. „Făini” – Forma corectă a cuvântului „făină” la plural este „făinuri”.
31. „Târâș-grăbiș” – Forma corectă a expresiei este „târâș-grăpiș”.
32. „Ierbicid” – Forma corectă este „erbicid”.
33. „Eclere” – Forma de plural a cuvântului „ecler” este „ecleruri”.
(SURSA: www.dictie.ro)
P.S. Semnul întrebării de la început nu trebuie să-l mai explic, dar citatul, da, recunosc că n-are nicio legătură, dar mi-a plăcut...
miercuri, 25 octombrie 2017
Gânduri și ticuri
Tot „bântuind” pe largile întinderi ale Internetului în căutare de glume cât de cât bune (destul de rare, de altfel!) pentru a-mi combate starea aceasta destul de mohorâtă din ultimele zile (și care nu este doar în legătură cu vremea mizerabilă de-afară), am dat de zicerea asta pe un site numit cretin.ro (cred...) și chiar că m-am amuzat. Știam că mereu-mereu trebuie să zicem serviciu, păpușă, țigară, nu știi, am dubii în legătură cu „atașament” (deși am bănuiala că nu se referă la sentimente), dar rezultatul e plin de haz. De aici m-am dus cu gândul că, exprimându-mă în scris sau prin viu grai (care la mine se confundă adesea), am obiceiul să tot folosesc (cam des!) niște cuvinte. Nu mi le amintesc pe toate (deh, vârsta!), dar aș enumera: O.K., alea-alea, fain, passons, aferim (și mai completați domniile voastre...)
Iată ce spunea, prin 2015, Radu Paraschivescu despre ticuri verbale, clișee, șabloane: „Cel mai simplu lucru care poate fi remarcat cu privire la ticurile verbale ține de totala lor lipsă de conținut. Lung sau scurt, alambicat sau simplu, un enunţ trebuie să transmită ceva, să comunice un mesaj, să aibă o semnificaţie. Ticul verbal e o subspecie a formei fără fond, a cojii fără miez, a ambalajului fără marfă”.
Ei, asta e! Încerc să mă autocenzurez de-acum înainte, deși știu că va fi în zadar orice încercare în sensul ăsta. Aferim! Știți, desigur, că e și un film românesc cu numele ăsta, de Radu Jude, apărut tot prin 2015. Deci, am aflat despre cuvânt următoarele:
Etimologie: din turcă, aferim < de origine persană.
Pronunție: a.fe'rim/
Interjecție: (turcism înv.) foarte bine, bravo.
Sinonime: admirabil, bine, bravo, perfect.
Și, dacă tot am făcut vorbire despre un termen turcesc, iată și de unde vine expresia „turcul plătește”. Această expresie îşi are originea într-un incident de la curtea domnitorului Al. Ghica. În timpul unui proces în care erau implicați un negustor român şi unul turc, unul dintre boierii Divanului a adormit în timpul judecării. Trezit ca să-şi spună părerea, el a rostit automat: „Turcul plătește”, ceea ce nu corespundea cu realitatea, bietul turc fiind nevinovat. De aici, expresia care are sensul „a învinui pe cineva pe nedrept”.
Voi încheia cu un banc:
Un nebun vine în cabinetul psihiatrului și scoate tot timpul un sunet ciudat:
- Hâști, hâști, hâști!
- Ce faceți acolo? întreabă doctorul.
- Gonesc elefanții.
- Bine, dar aici nu sunt elefanți!
- Vedeți!?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Gânduri cu deleatur
MOTTO: „Am studiat mulţi filosofi şi multe pisici. Înţelepciunea pisicilor este infinit superioară.” (Hippolyte Taine) Luni ( 3 august ) am...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...