MOTTO: „Toate animalele au o ținută cât de cât decentă, cu excepția maimuțelor, simți că omul e pe-aproape.” (Emil Cioran)
Azi noapte se pare că a fost un cutremur (slab, zic ziarele) în Vrancea. Nu știu dacă asta a fost cauza pentru care nu prea am dormit, dar nu contează. Mi-am băut, foarte de dimineață, cafeaua pe terasă și apoi, pe la ora zece, am făcut o scurtă vizită. M-am întors acasă și, după ce am citit un pic dintr-o carte polițistă, m-am plimbat prin livadă, gândindu-mă dacă să scriu ceva pe blog ori ba. Am revenit pe terasă și am dezlegat niște rebusuri. A venit și ora prânzului (mai frugal și mai de post). Deci, o zi monotonă, povestită de mine și mai monoton. Puah! Tocmai când mă pregăteam să văd un film, am zărit un titlu în care se vorbea despre „pensia decentă” a unui român în anul de grație 2025, așa că, iată, am venit la blog să-mi vărs amarul. Decent/decentă provin de la „decență”, dar eu zic că este de-a dreptul indecent să vorbesc despre decență într-o țară în care multe personaje hoțomane din zona politicului, a „afacerilor” (a se observa ghilimelele), a mafiei mioritice, poartă ceasuri (sau poșete) care costă cam cât este pensia mea (care, mda, nu e decentă) din vreo zece-cincisprezece luni. Mi se face greață! Și încerc din toate puterile să nu mă enervez. Dar aș fi nesinceră dacă aș afirma că totul e în regulă, pentru că încerc să mă conving cum că eu mă mulțumesc cu ce am, pentru că-mi zic, ca mulți alții, „sunt modestă, bine că sunt cât de cât sănătoasă, bla, bla”. Nu, nu e deloc în regulă, fir-ar să fie! Deci, ia să vedem...
*
DECENȚĂ s.f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei; bună-cuviință. 2) Comportare care vădește o asemenea atitudine. [G.-D. decenței] /<fr. décence, lat. decentia. Sursa: NODEX (2002).
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu