Gânduri agasate la culme

 

Venisem astăzi la blog cu gândul de a bate grațios câmpii despre începutul toamnei, despre așteptările mele de la acest anotimp, despre... Dar nu mai contează acum, pentru că gândurile mele arată toate precum bebelușul din poză, nervoase pentru că iar, pentru a „accesa” blogul personal, ni s-a cerut numărul de telefon, apoi ni s-a trimis un fel de cod, de parcă aveam intenția să intrăm în cutia de valori de la Banca Națională. M rog, nu mai discut despre asta, pentru nu vreau să-i înjur și în scris, căci cu viu grai le-am adresat câteva argotisme. Mi-a pierit de tot cheful de scris, așa că am căutat un banc și, după ce am zâmbit oleacă, m-am hotărât să-mi aduc aminte, cu nostalgia aferentă, ce scriam aici acum zece ani, în septembrie...

☺  Soțul ajunge târziu acasă. Soția, din pat:

– Unde ai fost, dragă, până la ora asta?

– Am jucat biliard.

– E ora trei și jumătate…

– Ne-am luat cu jocul și n-am mai știut cât e ceasul!

– Treci la somn!

Soțul se întinde în pat. Peste cinci minute îi vine un sms. Ce să facă? Încetișor, pipăie pe noptieră, își ia telefonul și pleacă tiptil la baie. Citește: „A fost minunat! Mi-a plăcut foarte mult! Hai să o facem iar!”. El răspunde: „Și mie mi-a plăcut mult. Nici eu nu mai am răbdare. Hai, te rog, mâine!”

Se întoarce în pat. Soția, somnoroasă:

– Unde ai fost?

– La baie.

– Ce-ai făcut atâta timp?

– M-am spălat pe mâini!

– Și de ce mi-ai luat telefonul?

❤

Gânduri școlărești (16 septembrie 2013)

MOTTO: „Nu te poți îndrăgosti de cineva cu care nu ai râs niciodată.” (Anonim)

Astăzi, domniile voastre, începe școala. Pentru mine, ca fostă "profă de franceză", momentul este unul de rememorare înduioşată a unor timpuri când şcoala chiar era ŞCOALĂ, şi nu penibilul şir de experimente nereuşite şi ciudate, făcute de cei de la conducerea Ministerului Educaţiei pe spinarea (şi întru tâmpirea) bieţilor elevi, și spre disperarea, îndreptăţită, a părinţilor. Se va vorbi astăzi un pic şi despre începerea cursurilor, printre ştirile despre câini, hoţi şi parlamentari (ar cam merge prepoziţia "de" între "hoţi" şi "parlamentari", ce părere aveţi, domniile voastre?), despre crime, inundaţii, incendii, accidente, proteste (politice sau sociale), şi, mai ales, printre muuultele şi penibilele ştiri mondene, unde eu, una, aş plasa şi ultima "ispravă" a domnului prim-ministru Victoraş Ponta, adică "eroica" coborâre a domniei sale în subteran, pentru a-i salva pe bieţii mineri. Chiar ne crede pe toţi nişte înapoiaţi mintal? Păi, nici măcar nu mai e ceva legat de o campanie electorală mascată, sau de încercarea de a-şi îmbunătăţi imaginea şifonată, e o chestie aşa de prostească, încât mie mi se pare că e demnă să stea alături de ştirile despre „siliconări” de sâni şi buze, despre coroanele a(i)urite ale sutelor de regi şi împăraţi ai rromilor sau, mă rog, ţiganilor, sau despre a opta (?!) căsătorie a cuplului Bahmu'-Prigoană). Titlul meu are, evident, legătură cu ziua de azi, când şcolarii îşi încep activitatea şi, din cauza lipsei de inspiraţie, gândurile mele sunt chiar şcolăreşti. Zicerea din poză (care-i în loc de motto) n-are nici în clin nici în mânecă cu "tema pentru acasă" pe care mi-am dictat-o eu mie, este doar un gând care mi-a tot dat târcoale zilele astea. După ce am gândit „profund”, am ajuns la concluzia că, ghinionistă cum mă aflu, sau din pricină de karmă proastă, sau din cauza multelor mele defecte (da, recunosc, sunt o entitate cu muuuulte lipsuri), de câte ori am avut impresia că m-am îndrăgostit de cineva, adică, de vreo trei-patru ori în existența mea de până acum (ha, ha, glumesc, nu luați în seamă ultimele șase cuvinte), sau era o „îndrăgosteală” unilaterală și neîmpărtășită, sau acel cineva nu prea avea umor, oricum, nu genul meu de umor. Și, desigur, nu râdeam de aceleași lucruri, pe aceleași teme, în același timp. Mare păcat!