Azi, gânduri despre coduri și precauții hilare

 

„Într-o noapte foarte rece, friguroasă, până și casele își doresc să aibă propriile lor case pentru a intra înăuntrul lor și a se încălzi.” (Mehmet Murat Iidan)

 

    Ca să spun drept, am dat fuga astăzi la blog mai mult ca să schimb poza de la începutul lui, căci parcă mi-e și mai frig când o văd pe tanti aia în tricou. Și pe la noi, prin Domnești, este, într-adevăr, un pic de ger, dar în niciun caz nu e așa cum anunță titlurile panicarde ale ziarelor, în care „gerul cumplit”, „viscolul ce face prăpăd”, „valul de aer polar”, cele „minus 20 de grade ce vor lovi România” te duc cu gândul la Apocalipsă. Iar edilii, de peste tot din țară, sper că nu or să mai aibă nerușinarea să spună că iarna a venit brusc și i-a luat pe nepregătite, căci e februarie, nu? Bun, trec la cuvintele din Dexonline. Cuvântul lunii a rămas tot PERLĂ, iar azi misterul pe care vreau să-l deslușesc este ăsta: de ce au pus ei poza cu o mașină de scris ca să ilustreze cuvântul „funicular”. Mai cuget, deși nu prea îmi vine nicio idee...

Cuvântul aleatoriu:

FÍLMPAC s. n. pachet de filme fotografice plane, introdus într-o casetă specială care se poate adapta la un aparat fotografic. (< germ. Filmpack, engl. film-pack). Sursa: MDN '00 (2000).

Cuvântul zilei:
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S.n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. Cheia alegerii: Noua Zeelandă își sărbătorește ziua națională. Wellington este renumit pentru cele peste 150 de funiculare private. Odată cu extinderea orașului, tot mai multe case sunt construite pe versanții dealurilor, iar funicularele au devenit ceva obișnuit. Spre deosebire de orașe precum Los Angeles, unde telecabinele sunt rezervate vilelor de lux, telecabinele din Wellington sunt adesea instalate în case clasice.

GLUME:

 I
Ion și Măria, în casă:
- Măi, Ioane, mie mi-e frig!
- No, pune o pătura pă tine.
- Tot mi-e frig!
- Și ce vrei, muiere?!
- Păi, tata, când zicea mama că-i este frig, o lua în brațe.
- Și de unde să-l iau io pe tac-tu, la ora asta din noapte?

***
Într-o iarnă, în toiul nopții, Ion este trezit din somn de bătăi puternice în geam:
-Alo, e cineva acasă?
Deschide Ion geamul, la care individul care bătea îl întreabă:
– Nu vă supărați, aveți nevoie de lemne?
– N-am nevoie, dom'le. Lasa-ma să dorm, că-i 12 noaptea.
Peste zece minute, iarăși bătăi:
– Nu vă supărați, aveți nevoie de lemne?
– N-am nevoie! Nu ești sănătos la cap, de mă trezești pentru asta la miezul nopții?!
Peste încă zece minute, alte bătăi:
– Nu vă supărați, chiar nu aveți nevoie de lemne?
– Măi, dacă nu mă lași în pace, chem poliția!
În fine, individul pleacă. A doua zi dimineața, în adăpostul pentru lemne, Ion nu mai găsește niciun lemn, în schimb găsește un bilețel: „Să nu zici că nu te-am întrebat!”

P. S. a) Cred că am mai spus asta, de o vreme cei de la GOOGLE îmi tot cer, de câte ori intru pe blog, să mă identific, sau cu numărul de telefon, sau cu un cod pe care mi-l trimit ei. Mi se par chiar hilare precauțiile astea, doar nu sunt aici cine știe ce arhive secrete, și apoi cine cred ei că ar vrea să bată așa de grațios câmpii, în locul meu, pe blogul meu?!

b) Dar un „bine” tot a ieșit din chestia asta, și anume că mi-am învățat și eu pe de rost numărul de telefon.

c) Am râs vreo cinci minute uitându-mă la orătăniile ălea cu vestuțe...