marți, 28 decembrie 2021

Exagerări printre gânduri

MOTTO: „Exagerarea este adevărul care şi-a ieşit din fire.” (Kahlil Gibran)


Prima exagerare (pe care încă nu îndrăznesc să o spun gândurilor mele) este că am pretenția că pot scrie aici, pe blog, ceva cât de cât articulat. Nu pot. Posibil să fie de vină pentru asta o mulțime de „chestii”, dar eu am intenția să merg mai departe, cu încăpățânare. O altă exagerare, care s-a strecurat insidios (hm, un cuvânt rar folosit, păcat) printre gândurile mele este că afară e iarnă. Mda, ce să zic, e un fel de iarnă. Adică, a fost ger, pe urmă a plouat, iar azi-noapte a nins. Acum e destul de cald, e mult noroi, și prin grădină se mai văd câteva urme de zăpadă. Ei, mai bine o să trec eu la cuvintele de azi, pentru că, nu-i așa, nu sunt de la ANM (Administrația Națională de Meteorologie) și altceva mai puțin plictisitor chiar nu-mi vine-n minte. Deci, cuvântul aleatoriu este PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus. Sursa: DEX '09 (2009). Și, adaug eu, este în „opoziție” cu SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son. Sursa: DEX '09 (2009). Apoi, cuvântul zilei este CREIȚÁR, creițari, s. m. Monedă mică de argint, mai târziu de aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, în Transilvania și în Bucovina până la sfârșitul sec. XIX, valorând a suta parte dintr-un fiorin; p. gener. ban, gologan (de valoare neînsemnată). [Var.: crăițár, crițár s. m.]–Din magh. krajczár. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: În 1903 s–a înființat Societatea Numismatică Română. Cuvântul lunii a rămas, în continuare, tot CINIC. Păcat.

 

Bancurile de azi:


În plină iarnă, în apartamentul unei familii care a cerut decuplarea de la centrala care furniza energie termică și electrică, un reporter întreabă:
– Ce faceți dacă vă este frig?
– Ne strângem în jurul lumânării.
– Dar dacă este foarte frig?
– Ne apropiem și mai mult de ea.

– Dar dacă este ger, cu temperatura sub minus 20 de grade Celsius?
– În acest caz, aprindem lumânarea…
😊
Un bărbat i se destăinuie prietenului său despre întâmplarea ciudată de care a avut parte:
- Mișule, ascultă-mă. Mergeam spre casă de la serviciu și, în drum, văd o broască. O iau acasă, o hrănesc, îi fac baie și o culc lângă mine pentru a o încălzi. Când mă trezesc, observ că broasca s-a transformat, ca în poveste, într-o blondă superbă. Mă crezi, Mișule?
- Te cred, de ce întrebi?
- Păi, pentru că nevastă-mea nu mă crede...
😊 

Într-o seară, soția intră în casă şi își întreabă soțul:

- Dar mama unde-i?
– Face hidromasaj, îi răspunde bărbatul.
– Da’ ce, avem noi cumva cadă cu hidromasaj şi eu nu ştiu?!
– Nu, e doar vechea noastră cadă, doar că am legat la ea două fire de la priză.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...