MOTTO: „Iarna este timpul pentru confort, pentru mâncare bună și căldură, pentru atingerea mâinii unui prieten și o discuție lângă foc. Este vremea să stai acasă.” (Edith Sitwell)
Frumos spus. Da, iarna e „vremea să stai acasă”. Acum, cu pandemia asta, e ceva mai greu cu „atingerea mâinii unui prieten” și, mai ales, cu „ o discuție lângă foc”. În ultimele zece zile, gândurile mele au fost cam înghețate. Și, sincer, asta nu are nimic de-a face cu frigul de-afară, cu situația mea financiară sau cu statutul social, nici cu amenințarea sosirii unui alt val de „virusare”, și nici măcar cu lipsa (destul de nemotivată, ca de obicei) a Inspirației mele. Chiar nu știu de ce s-au „congelat” așa. Nici astăzi n-aș zice că gândurile mele s-au „dezghețat”, dar îndrăznesc să transcriu câteva dintre ele. Adică doar gândurile uluite și foarte indignate la întâlnirea cu două „chestii” tâmpite, văzute de ele „negru pe alb” prin ziarele online. Și o să încep cu anunțul/reclama sub formă de interogație: VREȚI SĂ FACEȚI CELE MAI BUNE DEALURI AUTO? Cred că am mai scris despre asta, dar o să repet, la fel de nelămurită: de ce unii insistă să folosească cuvinte englezești, absolut anapoda, mai ales când rezultatul e hilar? Puteau foarte bine să zică „achiziții” („cumpărări”), înțelegea toată lumea și nu deveneau penibili cu „dealurile” lor. Sau, în „războiul” acerb, iscat și întreținut de mass-media, între cei care acceptă vaccinul anti-Covid și cei care nu-l acceptă încă, am întâlnit termenul (care mărturisesc că mi-a bulversat total gândurile) de „wacksinnați”. Ceeee? Cuuum? Clar, nu-mi mai găsesc cuvintele necesare, așa că o să închei brusc, și o să spun doar, folosind o parafrază, că gândurile mele, de atâta mirare și indignare, au procedat ca în zicerea aceasta haioasă: „E așa de frig afară, încât a trebuit să deschid ușa de la frigider ca să mă încălzesc.” Glumesc, desigur...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu