Aici e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri cu alții. Cel mai adesea, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec din când în când pe la blog pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să îl percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
joi, 23 decembrie 2021
Gânduri despre Festivus
Pentru cei, puțini, care nu au urmărit „Seinfeld”, Festivus e o sărbătoare inventată de Frank Costanza, atunci când fiul său, George Costanza, era doar un copil. Festivus se sărbătorește pe 23 decembrie şi e o alternativă la consumerismul care a ajuns să definească Crăciunul. (...) Sărbătoarea apare pentru prima dată în episodul The Strike, din sezonul 9, episod scris de Dan O’Keefe. În acest episod, în timp ce George, Elaine şi Jerry se află la cafenea, cei trei discută despre modul în care Frank a inventat Festivus, după ce Elaine vede o felicitare de Festivus de la Frank către fiul său. Când Kramer află despre sărbătoarea inventată de Frank şi mai ales ce reprezintă, se hotărăşte să îl ajute pe Frank să reînvie Festivus. (...) Festivus e o sărbătoare inventată de scriitorul Daniel O’Keefe, tatăl scenaristului Dan O’Keefe, cel care a scris episodul The Strike (Greva). O’Keefe a inventat sărbătoarea în 1966, dar, spre deosebire de ce apare în Seinfeld, era o sărbătoare care avea loc ca un răspuns la orice fel de tensiune în familie, oricând între lunile mai şi decembrie. Totuşi, de când a apărut în Seinfeld, Festivus se sărbătoreşte în 23 decembrie, în fiecare an. Numele sărbătorii i-a apărut în cap lui O’Keefe din senin şi este un derivat al cuvântului latin festus, care înseamnă sărbătoare.
Și iată că acum mi-am amintit de serial și am mai „învățat” ceva...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niște gânduri căzute din samar
„ Nu știi niciodată cât de puternic ești până când a fi puternic este singura ta alegere .” (Bob Marley). Am găsit, prin textul de la un reb...
-
MOTTO: „ Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm .” (George Bernard Shaw) Re...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu