Gânduri despre verbul „a uita

MOTTO: „Viața nu poate merge înainte decât uitând multe.” (Honoré de Balzac)

Asta este o postare reluată, adăugită și, sper eu, îmbunătățită. Am mai scris de nenumărate ori despre ceea ce mi se întâmplă în ultima vreme: din păcate, cam uit. Uit multe. Cam prea multe. Am scris și citate, am scris și bancuri despre uitare, dar când mi se întâmplă mie, găsesc că nu este deloc amuzant. Ca să am și o umbră de gând pozitiv, îmi zic singură că tot e bine că am ce uita, pentru că am citit atât de mult și m-au interesat atât de multe și diverse domenii. Dar tot îmi pare rău că uit. Și, tocmai când eram eu mai amărâtă și-mi reproșam singură uituceala, iată că am găsit, cu ajutorul gentil al domnului Google, o postare pe un blog, adică pe https://www.toxel.ro/, intitulată foarte încurajator: „Studiu: oamenii uituci sunt mai inteligenți.” 

No, așe, vorba ardelenilor! Doamne, ce bine! Ce ușurare! Dar, ca să nu mă umflu prea mult (și prea repede) în pene, vreau să-mi mai amintesc un pic cum este cu memoria asta a noastră, de ce trebuie să uităm, și cam ce relație „de prietenie” este între memorie și inteligență:
„Memoria este o funcție care permite păstrarea și revenirea conștientă la lucrurile învățate anterior. În fiecare minut, memoria noastră este solicitată să stocheze o nouă informație sau să aducă la lumină o amintire păstrată într-un colț al creierului. Se cunosc mai multe tipuri de memorie, clasificate în funcție de anumite criterii, cum ar fi criteriul duratei de stocare a materialului, al tipurilor de informații sau al organului implicat în memorarea informației. Aceste tipuri de memorie interacționează între ele, dar depind de regiuni cerebrale distincte. Astfel, oamenii pot avea anumite forme de memorie menținute în stare bună, în timp ce altele pot fi alterate. După criteriul duratei de stocare a materialului, se disting două tipuri de memorie: memoria pe termen scurt și memoria pe termen lung. După criteriul tipurilor de informații, există memorie explicită și memorie implicită. În funcție de organul folosit în stocarea informațiilor, se evidențiază memoria vizuală, auditivă și motrice. (...) Mai există, de asemenea, alte trei tipuri de memorie: memoria tactilă, olfactivă și gustativă. Memoria tactilă este foarte dezvoltată la persoanele nevăzătoare. Cât despre memoria olfactivă și cea gustativă, acestea au rolul de a clasifica mirosurile și gusturile pe care le percepem.” (http://www.meditatiitop.ro/tipuri-de-memorie.html)
Am avut infinita răbdare să pun diacriticele în textul de mai sus (pe unde trebuia), pentru că unii scriu fără să le pună, iar eu nu pot rezista și le adaug imediat. Pe mine, însă, nu mă interesează tot textul, mai mult vreau să fac vorbire acum despre memoria afectivă, care, de cele mai multe ori, cred că este un fel de combinație între memoria cerebrală și cea senzorială. 

Ei, legat de asta, zilele trecute mi-am amintit (dar nu mai știu în ce împrejurare, căci am uitat) că am scris pe blog despre celebrele bomboane de ciocolată „Vinga” de pe vremuri și, bineînțeles, m-am și dus să mă documentez despre ele. Foarte, foarte interesante lucruri am aflat. Găsiți mai multe aici (dacă vă interesează, bineînțeles):  https://tudorduică-transsylvanica.ro/istorie-banat/gustul-de-neuitat-al-bomboanelor-vinga/

Și tot zilele trecute, adică ieri și alaltăieri (cred că scriam rândurile astea pe la sfârșitul lui august 2020, nota mea) am mâncat, pentru prima oară în viața mea, corban. Îmi povestise, mai acum câțiva ani buni, câte ceva despre acest delicios preparat, soțul unei prietene (din nefericire, plecat mult prea repede și prea brusc dintre noi) și, bineînțeles, atunci am înghițit în sec, căci sunt o mare pofticioasă. Ei bine, ce să spun, realitatea a întrecut imaginația: corbanul este foarte bun! Și are o istorie foarte aparte, pe care, dacă vreți, o găsiți aici: https://www.info-delta.ro/retete-culinare-31/reteta/corban-55.html/
Văd că memoria asta a mea afectivă s-a „fixat” acum, când scriu aceste rânduri, doar pe dulciuri și mâncăruri „exotice”. Și exact astea nu-mi trebuie, căci am început să iau niște proporții îngrijorătoare. Ei, mă alint și eu un pic, am luat doar vreo patru-cinci kilograme, din cauză de stres, pandemie, #stauacasă, ceea ce-mi aduce în minte o zicere din umorul „pandemic”: „În timp de bântuie pe-afară Covid-19, trebuie să stai în casă, nu să te faci cât casa!” Bun, să trecem, mi-am propus să slăbesc. Cândva.
Fiindcă am vorbit de memoria afectivă, trebuie să mărturisesc că-mi aduc cu precădere aminte nu doar despre mâncăruri, ci de toate „istoriile” care mă amuză sau care-mi ating sufletul în așa chip încât îmi vine să plâng. Azi, despre prima categorie. Iată un text, scris de R.M. în data de 29 septembrie 2017, pe https://kmkz.ro/ . Vi se pare ireal de actual, nu? Și mie!
„Nu există PSD. Nu există PNL. Nu a existat niciodată FSN, PSL sau USB. Există doar politicianul român. Amator, semidoct și croit pe câștiguri imediate și recunoaștere mondială la el în sat. Politicianul român e ușor de corupt, e lacom și e arogant. Habarnist până în măduva oaselor, vine în general din medii care n-au nicio legătură cu statutul de politician - vezi inginer auto la Ministerul de Finanțe. Singura idee din capul lui (și aia foarte fixă) este să nu fie prins. Prins că e pe lângă orice subiect, prins că ia șpagă, prins la amantă, prins în trafic (deși pentru asta are girofar), prins mai târziu de ora 12 la birou. Sigur că da, el poate fi ejectat de către noi o dată la patru ani, atunci când scriem "mue" pe buletinul de vot. Însă se va întoarce, sub aceeași formă, doar că mai gras sau cu chelia mai mare. Dar la fel de diletant, de hoț si de nemernic. Dați share, că altfel veti avea încă patru ani de ghinion. Feeling wonderful!”
În regulă, acum voi încheia cu niște bancuri, ca să-mi iau gândul de la kilogramele în plus, de la pandemie, de la politicieni, și de la multele griji care mă „bântuie”:

Un tip discută cu o tipă pe chat:
– Hai să ne întâlnim la McDonalds.
– Și cum am să te recunosc?
– Am să flutur din burtă.

@

Un turist, trecând printr-un sat din Ardeal:
– Auzi, bade, în satul ăsta, unde faceți voi palinca?
– D’apăi, dom’le dragă, vezi ’mneata biserica aia?
– Da.
– No, numa’ acolo nu!

@

Un grup de turiști italieni vizitează ruinele unei cetăți medievale din Spania.
- În această cetate a fost arsă de vie, cu mulți ani în urmă, ultima vrăjitoare din Europa, spune ghidul.
- Aiurea! răspunde un turist, uitându-se dintr-o parte la nevastă-sa.