Gânduri care mai învață câte ceva...

     Azi dimineață (muuuuult prea de dimineață pentru o zi de duminică, aș zice eu, dar asta e, sunt o matinală, și asta acum, când sunt pensionară, căci în tinerețe adoram să dorm până mai târzior), m-am trezit îngânând, în timp ce-mi „executam” rutina de fiecare zi, „La noi, la Brăila/ La tanti Elvira/ Ușor se câștiiigă lira...” Am mai spus-o, nici măcar nu mai încerc să-mi explic aceste „sclipiri” (ca să nu folosesc englezitul „fleșbecuri”, adică pluralul de la flashback) din adâncul misterios al memoriei mele, de ce apar, ce legătură au între ele, ce-mi transmite mie Universul atunci când le am, așa că pur și simplu le iau ca atare și trec mai departe. Dar mai și învăț câte ceva. Ce știam eu despre Brăila? Că este un oraș de pe malul Dunării, că i se spunea Orașul Salcâmilor (din pricina romanului lui Mihail Sebastian și a mulțimii de salcâmi din urbe), că pe-acolo a hălăduit celebrul bandit Terente, că Panait Istrati a fost inspirat de frumusețea brăilencelor când a scris „Chira Chiralina”. Și cam atât. Iată ce am aflat în plus, căci am mai mărturisit asta (adică faptul că ador să aflu lucruri noi):

Brăila (în bulgară Браила, în turcă Ibrail) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Muntenia, România. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. (...) Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele „Drinago” într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Este menționat ca Brayla în 1368 într-un privilegiu de transport și comerț acordat neguțătorilor brașoveni. Orașul a fost ocupat de turci în 1538-1540, fiind raia (sau kaza) de la 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828 - 1829, perioadă în care este numit Ibrail. În secolul al XV-lea, numele Brăilei este amintit sub forma Breil, într-o mențiune a Cancelariei Voievodului „Tibor din Transilvania”. Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii. (Sursa: Wikipedia. Enciclopedia liberă)

***

„Unul dintre cele mai vehiculate mituri despre Brăila este cel al caselor de toleranță care funcționau cu zecile în perioada când activitatea portuară înfloritoare atrăgea vapoare şi marinari din întreaga lume. A rămas în legendă un bordel care se pare că a funcționat chiar în zona portului, al unei matroane numită Elvira. „La noi, la Brăila/ La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia muncește / Bărbatul plăteşte / Ce bine-i la noi, la Brăila”, aşa sunau versurile unei binecunoscute melodii din epocă. Bordelul lui Elvira nu părea a fi unul cu o clientelă prea selectă, din moment ce se povestește că prostituatele de aici căpătaseră o mare dexteritate în a arunca ţucalul cu urină direct în capul mușteriilor care încercau să plece fără să plătească.”

*

„Un recensământ al populației din 1891 arăta că la Brăila doar 64,5% erau români, restul populaţiei fiind reprezentată în proporție de 9,1% de greci, 3,8% de unguri, 2,1% de bulgari, 1,5% de evrei, 0,9% austrieci, 0,8% turci, 0,8% germani, 0,6% ruşi. Mai erau în oraş şi locuitori de etnie franceză, engleză şi elveţiană, plus macedoneni, albanezi, tătari, ucraineni, croaţi şi romi.”

*

„Brăila dădea, la începutul secolului XX, prețul cerealelor din întreaga lume, fiind faimoasă pentru Bursa Grâului care funcţiona în oraş. Armatorii şi comercianţii aveau afaceri înfloritoare, care se pot vedea şi astăzi în frumuseţea clădirilor construite în acea perioadă de prosperitate a oraşului. De altfel, centrul vechi al Brăilei este considerat în prezent un adevărat muzeu de arhitectură veche, datorită faptului că imobilele din acea perioadă nu au fost demolate în perioada regimului comunist.”

*

„Există credinţa că sub oraşul vechi se află o ramificaţie de hrube rămase din vremea când Brăila era raia turcească. Se spune că unele tunele erau atât de mari încât se putea merge călare pe ele. Hrubele aveau aplicaţii militare, fiind construite ca rute de scăpare în cazul în care zidurile cetăţii cedau în faţa unui asediu inamic. Din păcate, în anii '50, regimul comunist a astupat deliberat hrubele descoperite în centrul vechi, pentru a stabiliza terenul. În prezent, autorităţile brăilene încearcă să indentifice câteva din rutele subterane, pentru a le restaura şi include într-un circuit turistic.”

(Sursa: adevarul.ro)