sâmbătă, 30 ianuarie 2021

Gânduri și, uneori, marote

   

În loc de MOTTO:

O emoticoană (variantă, emoticon) sau emotigramă (cuvânt creat prin compunerea substantivelor „emoție” și „pictogramă”), rareori numit și „față zâmbitoare” sau „zâmbilici” (traducere din engleză de la smiley) este o reprezentare grafică stilizată (pictogramă) a unei fețe umane. Este un cuvânt artificial, combinația cuvintelor "emoție" și "icoană" - deci un chip care exprimă diverse stări emotive. Cea mai simplă emotigramă constă dintr-un cerc galben (fața), cu două puncte negre (ochii) și cu o jumătate de cerc în partea de jos (gura).” (Wikipedia)


      Am pornit să scriu azi cu gândul la cuvântul aleatoriu „marotă” (se vede asta încă din titlu): MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte. (Sursa: DEX '09-2009). Asta pentru că și eu, asemenea tuturor, am ideile mele fixe. Nu le mai înșir aici, căci cei care mă cunosc și mă „citesc” și-au dat deja seama. Una dintre marotele mele „de bine” este că mereu vreau să învăț câte ceva din: cuvinte noi, cărți noi, filme, glume, subiecte sau teme din diverse domenii. Sau de la alte persoane. Și învăț. Învăț mereu. Dacă tot vorbim de „fixisme”, iată și de unde vin unele expresii, printre care și „a avea o idee fixă”: FIX, -Ă, ficși, -xe, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu-și schimbă locul sau poziția; nemișcat, neclintit. ♦ Care este solidar cu un element la care se află atașat. Șurub fix. ♦ Care rămâne oprit asupra unui anumit punct. Privire fixă. ♦ Care nu se schimbă, nu variază; stabil. Preț fix.Idee fixă = idee care preocupă permanent pe cineva, care îl împiedică să se gândească la altceva; obsesie. 2. (Despre ore) Precis, exact. – Din fr. fixe, lat. fixus. (Sursa: DEX '09 - 2009). Cuvântul zilei de azi este: EXÓD, exoduri, s. n. 1. Emigrare în masă a unei populații, evacuare, refugiere (în timp de război, cataclisme etc.); plecare în număr mare (dintr-o regiune în alta, de la sat la oraș etc.). 2. Parte finală a unei tragedii grecești, cuprinzând deznodământul și ieșirea din scenă în cortegiu a actorilor. – Din fr. exode. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: S-a născut, în 1974, actorul britanic Christian Bale. Printre rolurile sale se numără și cel din filmul „Exodul: zei și regi”. Biiiine, acum bancurile:


- Iubi, ți-am pregătit prăjitura ta preferată, ca să mă ierți că am făcut praf mașina.

- Ce-i făcut?!

- Prăjitura ta preferată...


%%%


- Draga mea, mergem și noi la film săptămâna asta?

- Nu știu, poate cealaltă?

- Nu poate nici ea, am întrebat-o!


%%%


- Am sunat doar să-ți spun că te iubesc!

- Cred că ați greșit numărul, noi suntem Fabrica de bere „Timișoreana”...

- Știu!

vineri, 29 ianuarie 2021

GÂNDURI LA VOLAN

 Despre femei la volan

    Aveam cu totul alte planuri pentru postarea de astăzi, alte idei, alte notițe puse „la păstrare”. Dar am dat, din întâmplare, de textul de mai jos și m-a amuzat destul de mult. Eu nu am mașină și, chiar dacă aș avea, sunt așa de tălâmbă (ha, ha, ha, când am verificat cuvântul, domnul Google m-a „corectat” și mi-a sugerat „tulumbă”) încât nu cred că m-aș descurca în ale condusului. Sau, ca să parafrazez bancul ăla haios, cred că mi-aș aduce GPS-ul în stare de maximă disperare și gata de spus rugăciuni de ajutor. Deci n-am dreptul să comentez despre oarece misoginism ce apare în acest text care, cu siguranță, e scris de un bărbat:

Un afiş la intrarea unei bănci: 

Vă informăm că banca noastră va instala bancomate noi, ce vor permite clienţilor să efectueze tranzacţii fără a se mai da jos din maşină. Dacă doriţi să utilizaţi acest nou serviciu, vă rugăm să urmaţi paşii din procedurile de mai jos. După mai multe luni de verificări, am elaborat proceduri diferite pentru bărbaţi şi femei, pe care vă rugam să le aplicaţi după caz.
PROCEDURA „BĂRBAŢI”

1. Opriţi maşina în dreptul Bancomatului.

2. Coborâți geamul portierei.

3. Introduceți cardul în fanta Bancomatului şi tastați PIN-ul.

4. Tastați suma dorită.

5. Recuperaţi cardul, luaţi banii şi chitanţa.

6. Ridicaţi geamul portierei.

7. Continuaţi-vă drumul.


PROCEDURA „FEMEI”

1. Opriţi maşina în dreptul Bancomatului.

2. Treceţi schimbătorul de viteze în marşarier şi încercați să reveniți în dreptul Bancomatului. Repetați dacă este nevoie.

3. Trageți frâna de mână şi coborâți geamul portierei.

4. Căutaţi poşeta. După ce o găsiţi, goliţi tot conţinutul pe scaunul din dreapta. Localizaţi şi extrageţi cardul dintre celelalte lucruri din poşetă. Puneţi lucrurile la loc in poşetă.

5. Avertizaţi persoana cu care vorbiţi pe mobil că veţi reveni. Închideţi mobilul.

6. Încercați să introduceți cardul în fanta Bancomatului.

7. Deschideți portiera maşinii şi aplecaţi-vă, dacă distanța la care aţi oprit este prea mare şi nu vă permite să ajungeți la Bancomat.

8. Introduceți cardul în fanta Bancomatului.

9. Reintroduceți cardul în poziția corectă.

10. Cautați în poșetă carneţelul în care aţi notat PIN-ul, probabil pe ultima pagină.

11. Introduceți PIN-ul.

12. Apăsaţi tasta „Anulare” şi introduceţi PIN-ul corect.

13. Tastaţi suma dorită.

14. Verificaţi-vă machiajul în oglinda retrovizoare.

15. Luaţi banii şi chitanţa.

16. Goliţi din nou poşeta pentru a găsi portofelul pentru bani.

17. Notaţi suma retrasă în carneţel şi puneţi banii în portofel.

18. Verificați-vă încă o dată machiajul.

19. Avansați doi metri cu maşina. Opriți.

20. Dați înapoi până în dreptul Bancomatului.

21. Recuperați cardul din Bancomat.

22. Goliți din nou poşeta şi căutaţi port-cardul. Introduceți cardul în port-card.

23. Faceţi un semn cu un anume deget șoferului disperat care așteaptă în spatele dumneavoastră.

24. Demarați şi continuați-vă drumul.

25. Sunați persoana cu care vorbeaţi pe mobil şi reluaţi convorbirea.

26 . Conduceţi maşina aproximativ doi sau trei kilometri.

27. Deblocaţi frâna de mana.


marți, 26 ianuarie 2021

Gânduri de mulțumire

Ninge ca-n povesti | ganduri   

    Îi mulțumesc lui Dumnezeu că azi mi-a îngăduit, pentru a treia oară în iarna asta, să-mi văd visul cu ochii. Niiiinge. Adică, dimineață, când am tras perdeaua pentru a aerisi camera, decorul de-afară se schimbase peste noapte. Totul era alb. Deja mă obișnuisem cu gândul că zăpezile ne ocolesc, plouase vreo două zile-n șir, dar acum e cu totul altceva. Așa că acum voi scrie (rapid) aici cuvintele din dexonline.ro, și apoi voi ieși un pic prin zăpada destul de „modestă” și trecătoare, dar mă mulțumesc și cu atât. Revin mâine.

Cuvântul aleatoriu:

JAMBIÉRĂ, jambiere, s. f. Învelitoare de piele, de lână sau de postav, care acoperă și protejează piciorul de la gleznă până aproape de genunchi. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. jambiere. Sursa: DEX '09 (2009).

Cuvântul lunii: MONOLIT.

Cuvântul zilei:
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: Ziua Indiei.

 

BANCUL ZILEI (reluat):

 

La un seminar al femeilor, despre „Cum să trăiești într-o atmosferă de dragoste cu soțul tău”, participantele au fost întrebate dacă își iubesc soții. Toate au ridicat mâna, aprobator. Atunci au fost întrebate când le-au spus, ultima dată, soților, că îi iubesc. Unele au răspuns că azi, altele că ieri, altele că nu-și amintesc. Atunci participantele au fost rugate să le expedieze soților un SMS, cu textul „Te iubesc, dragule!” iar apoi să schimbe telefoanele între ele și să citească răspunsurile primite. Iată câteva:
1. Cine este?
2. Aaaa, mama copiilor mei, te simți bine?
3. Ce mai e acum?! Ceva cu mașina?
4. N-am înțeles ce ai în vedere.
5. Ce-ai mai făcut acum?! De data asta nu te mai iert.
6. !?!?
7. Nu mă lua pe mine cu ocolișuri, spune direct ce vrei.
8. Oare visez?!
9. Dacă nu-mi spui cui îi este adresat mesajul ăsta, fac moarte de om!
10. Dragă, te-am rugat să nu mai bei!
11. Dacă simți că te obosesc, și vrei să fii ironică, pot să plec!
12. Răspunsul meu la orice vrei tu este NU!

luni, 25 ianuarie 2021

Gânduri bătute cu buncăul

🥇 Top 10 Rugaciuni Facatoare de Minuni (Sanatate, Familie si Realizari)

MOTTO:

Rugăciunea de fiecare zi a Sf. Ierarh Filaret al Moscovei: „Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuințele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Lovește-mă şi mă tămăduiește, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învață-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!

 

     Am pus acest titlu destul de prozaic pentru că azi chiar am vrut să bătătoresc niște gânduri și să le înghesui în memorie, dar fiind ele destul de stufoase și eterogene, m-am lăsat păgubașă, așa că, după ce am citit de câteva ori rugăciunea de mai sus, am adunat și eu câte ceva, „lucruri” vechi și noi, și le-am „tasat” aici:


   Autobiografie

Am fost director la o mare întreprindere socialistă. Cafeaua de dimineață era pregătita de o secretară sexy, mergeam la serviciu cu "Dacia" neagră. Odată, am fost întrebat dacă fabrica nu contribuie cu zece mii de lei pentru înmormântarea unui tovarăș din Comitetul Central. Am spus că, cu atâția bani, aş înmormânta întregul Comitet. Din acest moment am devenit director la o întreprindere mai mică. Cafeaua zilnică era pregătită de o secretara mai în vârstă, la serviciu mergeam cu furgoneta fabricii. Odată, am fost apostrofat că nu am fost la ultima ședință de partid. Am răspuns că dacă știam ca e ultima, m-aş fi dus sigur. Din acest moment, am lucrat ca maistru. La serviciu mergeam cu mașina proprie și eu făceam cafeaua de dimineață. În atelier aveam pe perete poza lui Ceaușescu şi pe cea a Lollobrigidei. Mi-au spus că de ce nu dau jos poza curvei de pe perete. Am luat poza lui Ceaușescu. Din acest moment am lucrat zilier la săpat șanțuri. Mergeam la lucru cu bicicleta și duceam cafeaua de acasă în termos. Odată, în timp ce săpam șanțul, au venit și mi-au spus să îmi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegație de partid de la București. Am răspuns că să nu-și facă probleme, deoarece bicicleta este închisă cu un lacăt şi, logic, din acest moment am rămas fără lucru. O vreme am fost șomer, până la schimbarea orânduirii. M-am reabilitat, am intrat în politică, am intrat într-un partid (ba nu, ca să fiu sincer, în vreo două-trei). Cafeaua îmi este servită de o secretară sexy, la serviciu merg cu un "Audi" cu șofer personal. În rest, îmi țin gura și, din când în când, ridic mâna să votez. Îmi crește nivelul de trai...”

Cuvântul aleatoriu:

Buncắu. sm [At: ALRM II/I h. 412 / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Mai (de bătut pământul). Sursa: MDA2 (2010).

Cuvântul zilei:

CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: În 1924 au început primele Jocuri Olimpice de Iarnă în Franța, la Chamonix.

Și, inevitabil, repetabil și indubitabil, glume:

Într-un compartiment de tren, doi ardeleni, Ion și Văsălie. Intră un negru și ia loc pe bancheta de vizavi:

- Bre, zice Ion, d-apăi matale nu ești de pe-aici...

- Da, tatăl meu este din Africa, doar mama mea este din partea locului....

- D'apăi, cum?!

- Păi, tata a fost odată pe aici și a văzut-o pe mama, și a început să alerge după ea, și a alergat, și a alergat, și a alergat... și așa m-am născut eu!

Apoi negrul iese pe coridor, la o țigară. După vreo zece minute de tăcere, Ion zice:

- Mă Văsălie, prins-o negru` ăla pă femeie or n-o prins-o?!


((()))


La palatului unui șeic oprește un autocar plin cu femei în vârstă. Șeicul își întreabă servitorii, destul de sastisit:

- Cine sunt? Iar turiști?

- Nu, stăpâne, sunt soacrele dumneavoastră...



duminică, 24 ianuarie 2021

Gânduri letargice

 

(În loc de ) MOTTO: „Am sentimentul că îngerul meu păzitor arată adesea așa...”


    ... Adicătelea, precum în poza de mai sus, al cărei text l-am tradus aproximativ. Astăzi este iarăși una dintre acele zile când, metaforic vorbind, îngerul meu păzitor oftează agasat și își dă ochii peste cap destul de sastisit. De ce? Pentru că, din multe cauze ce țin de suflet, și din pricina vremii ploioase de afară, neuronii mei sunt letargici și morocănoși, iar eu nu pot să-i conving să facă niște conexiuni care să ducă la compunerea unei scrieri cât de cât decente. Așa că o să le spun neuronilor ăstora posaci niște glume vechi și o să-i silesc să învețe cuvintele de astăzi din dexonline.ro, pentru că i-am scos la tablă și au luat nota 4 (patru).

GLUMELE:

Într-o distilerie din Glasgow, un muncitor vine în goană la patron:

– Șefu’, nenorocire! McGregor a căzut în butoiul cu whisky.

– Cumplit! S-a înecat?

– Până la urma, da.

– Cum adică, „până la urmă”?

– Păi, a mai apucat să scoată capul de trei ori, cerând de fiecare dată câte o măslină.

&

O doamnă intră într-un magazin de arme.

– Dați-mi, vă rog, un „Beretta”, calibrul 45.

Vânzătorul o întreabă:

– Pentru apărare?

– Nu, pentru apărare mi-am angajat un avocat!

&

Stewardesa, într-un avion ce zbura la zece mii de metri înălțime:

- De ce strigați? De ce sunteți nervoși? Ok, v-a scuturat de câteva ori! Un gol de aer obișnuit. O zonă cu turbulențe. Se mai întâmplă, nu? Gata, gata, hai să ne liniștim. Totul e bine? V-ați calmat? Ok, acum merg să liniștesc și pasagerii!

&

Un bărbat se plimba pe o plajă și, la un moment dat, se împiedică de o lampă îngropată în nisip. O ridică și o scutură, și din ea apare un duh.

– Bine, bine, m-ai eliberat din lampă. O să-ți îndeplinesc o dorință.

– Totdeauna am vrut să merg în Hawaii, dar am rău de mare și îmi e frică de avion. Poți să construiești un pod până acolo, ca să pot merge cu mașina?

– Asta e imposibil. Gândește-te la logistica necesară! Cum pui piloni pe fundul oceanului? Gândește-te cât ciment, cât oțel! În niciun caz... Pune-ți, te rog, altă dorință!

– Bine... Știi, am fost însurat de patru ori. Soțiile mele toate au spus că sunt un nesimțit și un insensibil. Aș vrea să mă faci să înțeleg femeile…

– Podul să fie cu două benzi sau cu patru?

&

O blondă s-a dus să-și ia permisul de conducere. La examen, polițistul o întreabă:

– Știți cumva cum funcționează motorul mașinii?

– Da! Pot să explic cu cuvintele mele?

– Da, bineînțeles.

– Vrumm, vrummm, vrummmm…

&

Un polițist stă într-o intersecție. Vine un șofer și trece pe roșu. Polițistul, nimic. Același șofer parchează lângă el neregulamentar. Polițistul, nimic. Șoferul se dă jos din mașină și îl scuipă pe polițist. Nimic. Îi trage apoi câteva palme polițistului. Ăsta, nimic. Șoferul se plictisește și pleacă fluierând. Polițistul fuge după el, îi trage o mamă de bătaie de-l lasă lat, și îi spune:

– Ai trecut pe roșu, n-am zis nimic. Ai parcat aiurea, te-am lăsat în pace. M-ai scuipat, m-ai bătut, n-am avut nimic cu tine, dar nu concep să fluieri fals „Fuga în re minor” de Bach!

&

Judecătorul:
- Şi, spune-ne cum s-a întâmplat?
Inculpatul:
- Păi, fiind invitat la ea, a apărut într-un halat foarte scurt, eu voiam să mă dau la ea, dar conștiința-mi spunea NU și NU. Apoi a apărut deschisă la un nasture, eu voiam să mă dau la ea, conștiința, NU și NU. Apoi a apărut desfăcută la doi nasturi, eu voiam să mă dau la ea, conștiința NU și NU. Apoi, a apărut cu halatul desfăcut de tot, eu voiam să mă dau la ea, conștiința NU, NU și NU...
Atunci judecătorul, enervat, îi zice:
- Da’ mai las-o dracu’ de conștiință!
- Păi, așa am zis și eu, domnule judecător !


CUVINTELE:

Cuvântul aleatoriu:

Calistír sn [At: I. CR. III, 156 / V: (reg) calastírcă (pl: ~ce), ~teră sf, ~lostárcă sf / Pl: ~e / E: bg калистирка] (Reg) Sapă mică întrebuințată mai ales la grădinărie. Sursa: MDA2 (2010).
Cuvântul lunii:

(Tot) MONOLIT.
Cuvântul zilei:
HIEMÁL, -Ă adj. 1. (Liv.) De iarnă. 2. (Bot.; despre plante) Care trăiește sau crește iarna. [Pron. hi-e-. / < fr. hiémal]. Sursa: DN (1986).

Cheia alegerii: S-a născut, în 1950, actorul francez Daniel Auteuil. Printre rolurile sale se numără și cele din filmele „Înainte să vină iarna” și „O inimă înghețată”.

vineri, 22 ianuarie 2021

Gânduri de vineri (cu rețineri...)

Gândurile mele de vineri sunt cu rețineri (rima e absolut voită) pentru că, una la mână, îmi amintesc, ca prin ceață, că am mai scris despre Ernest Bernea și decalogul său, dar dacă mă repet, nu-i bai! Textul e preluat de undeva, de pe Internet, și îmi cer scuze, dar nu mi-am notat cine-l semna. Și, două la mână, chiar sufăr azi de lipsă acută de inspirație. Așa că...

Decalogul lui Ernest Bernea

1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină şi frumuseţe, e Dumnezeu. 

2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată. 

3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că atât cugetul cât şi fapta lor sunt bune. 

4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui. 

5. În relaţiile cu oameni fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump. 

 6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelepciune şi virtute. 

7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea. 

8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios. 

9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea. 

10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.


(Vă mai amintiţi de Ernest Bernea? Un om minunat... Născut: 28 martie 1905. Trecut la Domnul: 14 noiembrie 1990. Sociolog, etnograf şi filosof, Ernest Bernea a fost unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice. În ciuda anilor grei de temniță, datorați convingerilor și trecutului său politic, Bernea rămâne un nume de referință în cultura română).

 

 Și acum, câteva glume: 


Secolul al XV-lea. Așteaptă prinţul un răvaș de la domniţa inimii lui. Trei zile şi trei nopţi așteaptă. Nu mănâncă, nu doarme, nu bea. În sfârşit, în zare, observă porumbelul mesager. Fericitul prinţ, scoate repede sigiliul scrisorii şi citeşte: „Ascut spade. Ieftin. Garanţie 12 luni”!


***

Un şmecher de Dorobanţi, cu ultimul răcnet de bolid, este oprit de Poliţia rutieră. Bineînţeles, acesta se foloseşte de tupeul specific şi începe conversația cu un ton obraznic și ameninţător: 

- Ce faci, dom'le? Păi, tocmai pe mine te-ai găsit să mă oprești!? Păi, tu ştii cine e taică-meu? 

 Polițistul, în timp ce completează procesul verbal, îi dă replica: 

- Da' de ce ? Maică-ta nu ţi-a spus?! 

 

P.S. Și bancurile le-am mai scris aici, pe blog, dar repet, nu-i bai!



Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...