Cuvinte, nostalgii și amintiri printre gândurile de azi

   Fiind astăzi duminică, am vreme și am și chef să scriu câteva cuvinte (literalmente) aici, pe blogul meu. Făcând un rebus, am întâlnit ieri un cuvânt pe care, recunosc, nu-l știam, și anume:

   MÁNTICĂ s.f. (Ant.) Artă a prezicerii viitorului cu ajutorul pretinsei interpretări a semnelor cerești, a zborului păsărilor, a fenomenelor naturale etc. [Gen. -cii. / < fr. mantique, it. mantica, cf. gr. mantike]. Sursa: DN (1986). Acesta-i cuvântul meu. O să mai aprofundez ce-i cu el. Deși, oricum nu mai cred în niciun fel de preziceri. 

   Cuvântul zilei, dat de dexonline.ro, este:

Accelerator, ~oare [At: DEX2 / Pl: ~i, ~oare / E: accélérateur] 1. a. Care accelerează. 2. s.n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor. 3. s.n. (Pre) Pedală care comandă acest mecanism. 4. s.n. Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 5-6. s.m. a. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: În 1954 este ratificată convenția pentru înființarea CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). Principala funcție a CERN este să furnizeze acceleratoare de particule pentru verificarea experimentală a ipotezelor fizicii atomice. 

   Cuvântul lunii este tot Caracal. Iar cuvântul aleatoriu este:

Bait sm [At: DEX – S / A: nct / Pl: ~iți / E: eg byte] (Inf.) Ansamblu de biți (de obicei 8) folosit pentru exprimarea capacității de memorie a unui calculator. Sursa: MDA2 (2010). (Bit sm [At: DEX2 / Pl: biți / E: eg, fr bit] (Inf) Unitate de măsură pentru cantitatea de informație dintr-un semnal, corespunzând logaritmului de bază 2. Sursa: MDA2 (2010).

   Bănuiesc că, ușor sastisiți după citirea acestor cuvinte, cei trei cititori fideli (glumesc!) ai blogului meu nu vor mai avea răbdare să vadă și ceea ce urmează, adică amintirile nostalgice. De unde aceste amintiri nostalgice? Toată săptămâna ce a trecut, am mâncat struguri (de la mine) și nuci verzi (un nuc dintr-o livadă vecină a binevoit să-și aplece ramurile și peste gardul meu). Combinația asta mi-a adus în minte lunile de toamnă când, fiind profesoară în comuna vrânceană Păunești, mergeam pe dealurile împânzite de vii, împreună cu elevii și „efectuam” ceea ce se numea pe atunci „practică agricolă”. Venită dintr-o regiune unde vița-de-vie nu prea exista, în orice caz, nu soiuri nobile, m-am repezit la primii ciorchini ce mi-au ieșit în cale, ceea ce a provocat uimirea copiilor din clasa mea, care mi-au zis, cu o ușoară superioritate de cunoscători: „Ăleu, tovarășa dirigintă, păi, aiasta-i poamă ce mâncați dumneavoastră?! Stați că v-aducem noi!” Și mi-au adus niște ciorchini mari cu boabe dodoloațe, și mi-au adus și nuci, iar de la brutăria din sat ni se trimiteau zilnic pâini din acelea negre, rotunde, cu coaja rumenită. Trai, neneacă! La sfârșitul culesului, prin noiembrie, mă făceam și eu destul de dodoloață, așa că urmau niște restricții alimentare. Eram așa de tânără, colegii (și, în general oamenii din sat) erau așa de cumsecade, primitori, buni la suflet și, unii dintre ei, cu un minunat simț al umorului, încât acum, când rememorez acele timpuri, nu-mi mai amintesc decât ceea ce era plăcut și vesel...