Strănuturi și gânduri despre diverse...

  Am vrut să zic, în titlu, „gânduri despre alea-alea”, dar m-am gândit la hotărârea luată de mine de a nu mai folosi așa des argotisme, cuvinte din limbajul familiar sau citate de prin bancuri. Sau, mai bine zis, că o să le folosesc doar în fața celor care știu despre ce e vorba, care mă cunosc și mă înțeleg, oameni care au simțul umorului și mintea deschisă spre orice. Fie că sunt de acord sau nu cu subiectul. Sau cu mine. Dar când scriu, renunț la acea „hotărâre”, pentru că aici Inspirația e stăpână. Și apoi, știu că cei opt-nouă vizitatori ai blogului meu mă înțeleg. Asta e important. 

Astăzi dimineață a fost frig. Brusc. Erau doar 7- 8 grade Celsius afară. Acum a dat soarele, dar tot frig e. Am răcit, bineînțeles, îmi curge nasul și am strănutat de vreo zece ori, dar am tratat totul cu indiferentă, mi-am băut cafeaua, și acum vreau să scriu despre un cântecel care mi se învârte printre neuroni. Dar, mai întâi, despre „strănut”, care vine de la:

   STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Praf de strănutat - substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. (DEX 2009)

Și mai înseamnă:
STRĂNÚT, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. „Că eu, măre, m-oi turci/ Dacă voi mi-ți dărui/ Vreo cincizeci de iepe roaibe/ Cu dungi negre pe spinare/ Strănute de cîte-o nare”. MAT. FOLK. 731. Sursa: DLRLC(1955-1957)

Gata, căci risc să vă plictisesc, domniile voastre, cu aceste cuvinte explicate, dar eu cred că, dacă învățăm ceva nou (ceea ce nu-i cazul cu „strănut”) în fiecare zi (chit că vom uita acel ceva peste o lună-două) suntem mai bogați. Și, nefiind egoistă, mă gândesc că poate vor și alții să se îmbogățească. Sau să zâmbească, sau să se emoționeze citind niște versuri frumoase. Am scris pe Facebook „cuvintele de joi” și am scris și versurile melodiei cu care m-am trezit în minte. Era cântată, la o emisiune pentru copii, prin anii '70 - '80, de Silvia Chicoș și-mi vine și acum să râd, amintindu-mi textul haios și vocea ei subțirică, de copil:

„Zâmbiţi, vă rog!

Ha-ha-ha-ha!

Ei, nici chiar aşa!

Ho-ho-ho-ho!

Nu mişcaţi! Nu mişcaţi!

Vă mulţumesc!”