COLECȚIA DE GÂNDURI este un „locșor” aparte, unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri. Ca să fiu sinceră, de cele mai multe ori mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Dar îmi place să trec pe la blog pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu îl simt ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe un fel de „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, scrierile mele mă amuză copios...
luni, 29 iulie 2019
sâmbătă, 27 iulie 2019
Saluturi, citate și gânduri despre ele...
MOTTO: „Contrariul prostiei nu este inteligența, ci bunul simț.” (Alexandru Paleologu în „Bunul simt ca paradox”)
Am pornit scrierea de azi de la un cuvânt întâlnit mai zilele trecute într-un text, în forma sa de plural, cuvânt cu care nu mă mai „salutasem” de multă vreme. Am folosit verbul „a saluta” pentru a fi în temă, nu pentru că aș vrea să-l folosesc (pe el, sau alte saluturi decât cele în română, care-mi sunt tare dragi). Deci, deși am văzut prin filme sau am citit în cărți despre salutul „Salam Aleikum”, aproape că uitasem că, în română, s-a transformat în substantiv. (SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec.) Citatul pus de mine ca motto e în legătură cu bunul simț și cu salutul (amândouă cam pe cale de dispariție în zilele noastre), și mă duce cu gândul la un alt citat, din Bertrand Russell: „Problema cu lumea aceasta în care trăim este că proștii și fanaticii sunt foarte siguri pe ei, iar oamenii înțelepți au întotdeauna îndoieli.” No comment. Și, dacă atunci când saluți pe cineva, îi și zâmbești, cât poți de sincer, miracolul este pe deplin înfăptuit. Iată ce spun vechii chinezi despre asta: „Omul care nu știe a zâmbi, nu trebuie să-și deschidă prăvălie. Un surâs nu costă nimic, dar înfăptuiește mult. Nu ține decât o clipă dar amintirea lui dăinuie câteodată o viață întreagă. Nu poate fi cumpărat, cerșit, împrumutat sau furat. Dar nu servește la nimic atâta timp cât nu a fost dăruit. Aşa că, dacă în drumul vostru întâlniți un om prea obosit ca să vă dăruiască un surâs, oferiţi-i-l pe al vostru. Deoarece nimeni nu are mai multă nevoie de un surâs decât acela care nu-l poate dărui.”
miercuri, 24 iulie 2019
Gânduri fotogenice
Azi mă hotărâsem să-mi dau cu părerea (că tot e sport național, ca și „aflatul în treabă”) despre știrile de ultimă oră. Le-am citit. Nu mai vreau să fac lucrul ăsta. V-am mai spus, domniile voastre, că atunci când scriu, mă gândesc să-mi placă mai întâi mie lucrul ăsta, să mă destindă și să mă amuze, iar știrile, mai ales cele mondene, au efectul contrar. Drept pentru care, m-am dus la dicționar ca să văd care-i legătura dintre fotogenie și fotogenic (titlul este o trimitere la faptul că gândurile așternute aici, pentru mine, sunt mereu fotogenice, adică „aprinzătoare” de mici lumini prin mintea mea, căci bezna minții nu e bună) și iat-o: FOTOGENÍE s. f. 1. Producere de lumină. 2. însușirea de a fi fotogenic (2). (< fr. photogénie). Sursa: MDN '00 (2000) FOTOGÉNIC, -Ă, fotogenici, -ce, adj. Care impresionează bine placa fotografică. ♦ (Despre oameni) Care are calități potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. – Din fr. photogénique. Sursa: DEX 2009.
Trucarea imaginilor, ei, asta-i altă gâscă în altă traistă, căci unii falsifică fotografiile (iar alții, își falsifică gândurile, cărora le dau o rostire cu totul diferită de forma inițială). Mă rog, să revin la „falsificare”. Ea se face, am aflat, prin Photoshop, care este „un instrument pentru retușarea fotografiilor și care oferă posibilitatea de a crea imagini deosebite, în special pentru paginile WEB”. Există un software pentru asta, numit Adobe Photoshop. Rămâne să mai studiez problema.
În DEX online, cuvântul zilei este BUIMÁC, (-Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.), iar cuvântul aleatoriu este AMPELIDACÉE, (ampelidacee, s. f. Familie de plante dicotiledonate având ca tip vița-de-vie. – Din fr. ampélidacée.). Sursa: DEX '09 (2009). Îmi place la nebunie cum sună „buimatic”, dar nu sunt de acord că poți fi așa doar din cauză de somn, de beție sau de frică, asupra mea, de exemplu, faptele mârșave și, mai ales, vorbele ipocrite, prostești, false și răutăcioase ale unor oameni au exact efectul ăsta...
Bancul de final:
O companie aeriană a lansat o promoție specială, adresată oamenilor de afaceri: „Optând pentru o călătorie cu compania noastră, biletul pentru soția dumneavoastră va fi gratuit!” În urma succesului inițiativei, compania le-a contactat pe soțiile beneficiarilor, întrebându-le cum li s-a părut călătoria. Răspunsul unanim a fost: „Ce călătorie!?”
marți, 23 iulie 2019
GÂNDURI PE RITM DE SAMBA
Dacă cineva scrie data pe GOOGLE și vrea să afle știrile din ziua respectivă, trebuie să precizeze ce vrea, adică ȘTIRI, căci altfel, inevitabil, primește horoscopul. Așa mi s-a întâmplat și mie. Deci, las știrile pe mâine și voi scrie previziunile pentru zodia mea. Iată-le, cu mențiunea că e prima oară când n-am râs să mă tăvălesc pe jos. M-au amuzat moderat, pentru că, asta-i culmea culmilor, s-au potrivit un pic. Am două precizări: prima, e vorba despre cubanezi și de liderul lor, Fidel Castro, care le spunea în discursuri „Trabajo, si - samba, no”, iar aceștia repetau în cor, dansând de zor. Iar a doua, se spune „consumerism” dar, vorba altui banc, „nu-i bai!”
„BALANȚA. Limitează-te la activitățile obișnuite, nu ieşi din rutina ta. Cheltuielile făcute astăzi, poţi să le treci direct la pagube. Dar, de bine, de rău, reuşeşti să faci faţă cu succes problemelor. Din nou probleme de uzură, cazuri de „faulturi de joc”, în familie, sau cu prietenii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Astăzi te simți ca un brazilian, la o şcoală de samba: „Fiesta, si – trabajo, no!” Până la urmă consumismul şi corporatismul sunt cele mai periculoase boli alte perioadei actuale. Nu te lăsa îmbolnăvit!” (capital.ro)
Și, dacă e prima oară când nu râd de horoscop, zilele trecute, tot pentru prima oară, m-am amuzat în cimitir. Unde, de obicei, nu prea ești predispus la hlizeală. Poate, doar, dacă ești în Cimitirul Vesel de la Săpânța și citești ce scrie pe cruci. Eu am mers să îngrijesc mormântul alor mei, să pun niște flori în vază și, la plecare, am vorbit cu persoana care se îngrijește de aspectul mormintelor, întrebându-l dacă îl găsesc prin septembrie, când am de gând să fac niște îmbunătățiri la locul de veci. Răspunsul omului m-a făcut să râd copios, apoi am continuat să râd (în gând, ca să nu dau prilej de bârfă) până am ajuns acasă. Mi-a zis: „Doamnă, mă găsiți pe-aici, cu băieții mei, până la Anul Nou, eu cred că o să-l petrecem tot aici, cu ăștia!”
sâmbătă, 20 iulie 2019
Renunțări în gânduri...
MOTTO: „Dacă ai destulă răbdare poți să muți munții din loc, dar dacă ai destulă inteligență zbori peste ei, că e mai simplu.” (Boris Vian)
Sau, aș adăuga eu, îi poți ocoli. Munții. Care pot fi, în imaginația mea, întruchiparea măreției, dar și a obstacolelor ce-ți apar în cale. Mda, n-aveam de gând să fac „filosofie” de asta de doi bani, așa că o să-mi curm aceste gânduri. Cel care a spus vorbele puse de mine drept motto, este Boris Vian, un poet francez. De asemenea, dramaturg și comentator muzical. S-a născut la Ville d`Array, în 1920 (și a murit în 1959). În decursul scurtei lui vieți, Boris Vian pictează, traduce, scrie cântece, cronici muzicale, romane, povestiri, piese, scenarii de film, ba chiar și joacă în film, în roluri episodice. Cea mai cunoscută carte a sa este „Spuma zilelor”. Mai publică „Moarte pocitaniilor”, „Voi scuipa pe mormintele voastre”. A fost un alt „copil teribil” al literaturii franceze și universale. Nici despre Boris Vian nu aveam de gând să scriu. Voiam să spun doar că imaginea pe care am pus-o „în fruncea” blogului meu, și pe care o voi mai păstra o vreme (că-mi place la nebunie), metaforic vorbind, este atitudinea mea în fața a tot ce ține de cifre, calcule, matematică, mă rog, științe exacte. Dar, in extenso, este și postura în care mă pune uneori Viața. Dar nici că-mi mai pasă! Cam asta ar fi, pe ziua de azi. Ba nu, vreau să mai spun că, după o săptămână de scris aici, pe blog, zi de zi, mi-am zis că e prea greu, deci o să revin la stilul „intermitent”. Pe curând!
vineri, 19 iulie 2019
Gânduri plecate-n Lună
Gândurile mele de astăzi, văzând titlurile din ziare și acel doodle (cuvânt care înseamnă „mâzgălitură”, dar aici trebuie că se traduce altfel) pus de „Domnul GOOGLE”, cum că se împlinesc 50 de ani de la prima aselenizare (hm, aș zice eu sceptică), vor neapărat să plece-n Lună. Le opresc și, ca să le abat atenția de la plecări hai-hui spre astrul nocturn, le arăt un text, despre care am mai scris, dar îmi place foarte mult, și acum, în acest moment al vieții mele, mi se potrivește (iar!) ca o mănușă. E o poezie, cu titlul „Poruncile paradoxale”, a unui american, dr. Kent M. Keith, care este un „respectabil profesor american, autor al câtorva sute de articole publicate precum şi a nouă cărți motivaționale, conferențiar, în principal pe teme de leadership şi managementul dezvoltării personale”, după zice Wikipedia. Keith scris poezia în 1968, când avea 19 ani:
„Oamenii sunt adesea ilogici, iraționali şi egoiști.
Iubește-i, oricum.
Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenții ascunse.
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.
Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.
Marii bărbaţi şi marile femei, cu cele mai mari idei, pot fi doborâți de bărbați mărunți şi femei mărunte, cu minți mărunte.
Gândește în stil mare, oricum.
Oamenii îi favorizează pe perdanți, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câțiva perdanți, oricum.
Ceea ce construiești în ani, alții pot dărâma într-o zi.
Construiește, oricum.
Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuți.
Ajută-i pe oameni, oricum.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.”
P.S. NO COMMENT!
joi, 18 iulie 2019
Gânduri parcimonioase
Dis-de-dimineață, cam fără niciun chef de muncă, m-am așezat în fața calculatorului și, înainte de a căuta în dicționar un cuvânt care-mi era total necunoscut, am citit online câteva știri. Puah! Trec peste asta. Azi, în calendarul ortodox este trecut Sf. Emilian de la Durostor. Ca de obicei (la sărbători creștine sau la cele „ținute” conform tradiției populare) presa e plină de titluri panicarde care încep cu: „Ce nu ai voie să faci...”, „Este interzis să...”, „E păcat să...”, „Ce nu trebuie să faci...”. Zici că vine Apocalipsa. Ei bine, azi chiar mi-a convenit că „nu am voie să...”, pentru că „bioritmul” meu e cam dat peste cap. Așa că, în gândurile cam zgârcite (sau, mă rog, ponderate) de azi (vezi titlu!) există doar idei și căutări de a-mi îmbunătăți STAREA ZILEI (văd eu cum). Și acum, explicarea cuvântului care mă intriga: APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din Antichitate); din fr. apophtegme. M-am lămurit. Păi, să închei cu o apoftegmă, deși nu-s deloc o personalitate celebră și, cu toată vârsta-mi înaintată, nu sunt chiar din Antichitate: „Ce îmbătrânește repede? Recunoștința.” (Aristotel).
miercuri, 17 iulie 2019
Băsmuiri printre gânduri
MOTTO:
„Prin lumea poveştilor
zumzetul veştilor.”
Cele două versuri sunt din poezia lui Blaga, „Ce aude unicornul”. Se potrivesc de minune rândurilor de mai jos, pentru că azi vreau să scriu despre povești. Sau, mai arhaic, să băsnesc niște gânduri despre basme. (Vezi: A băsni vt [At: DOSOFTEI, V. S. / V: (reg) băzni/ Pzi: ~nesc / E: vsl васнити] (Înv) 1-4 A scorni (sau a spune) basme (1-2) Si: (înv) a băsmi (1-4), a băsmui (1-4). 5 (Îe) A-i ~ cuiva ceva - A-i da prin cap.)
De ce? Pentru că am văzut un serial care făcea referire la (și reedita, în imagini) trei dintre poveștile Fraților Grimm: „Scufița Roșie”, „Cei trei purceluși” și „Hansel și Gretel”. Ei bine, îmi aminteam pățaniile Scufiței, știam și ce-au pățit Nif-Nif, Nuf-Nuf și Naf-Naf (deși, mărturisesc că nu eram prea sigură că așa îi cheamă), dar nu-mi aminteam cu niciun chip cum se termină basmul cu cei doi frați rătăciți prin pădure. Păi, logic, se termină cu bine. E basm, nu?
marți, 16 iulie 2019
Cuvinte accentuate diferit și care te pun pe gânduri
MOTTO: „Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta (...)” (Scrisoarea lui Petru Rareș către judele orașului Bistrița)
Motto-ul acesta cu răsunet în istorie nu are nimic de-a face cu ce vreau eu să scriu în continuare. Sau, poate că are. Așa, prin ricoșeu. Deci, după cum știu și domniile voastre, omofonele sunt cuvintele care se pronunță la fel dar se scriu diferit. Exemple: Altă dată - altădată; niciodată - nici o dată - nici odată; ne-am - neam; mi-au; miau ș.a.m.d. Omografele, pe de altă parte, sunt cuvintele care se scriu la fel și se pronunță diferit. Exemple: vèselă - vesèlă; èra - erà; hàină - haină (și mă opresc aici, că mă „omoară” niște accente). De fapt, eu am vrut să scot în evidență două forme verbale care, accentuate diferit, fac astăzi, „în țărișoara noastră, România”, ca să zic așa, diferența. E vorba de persoana I plural a perfectului simplu, de la verbul a fi (noi furăm) și persoana I plural a indicativului prezent de la verbul „a fura” (furăm).
luni, 15 iulie 2019
Gânduri care iau decizii pripite
Titlul se referă la hotărârea mea de azi, luni, 15 iulie (o zi cu frig și ploaie ca în noiembrie...) că am să notez pe blogul meu câte ceva în fiecare zi. Dar o să procedez cum ne îndeamnă sutele de „nutriționiști” (pe care eu îi ignor cu grație), adică să scriu des și puțin. Azi este excepția, e prima zi și trebuie să-mi explic (mie însămi) această decizie. Nu mi-o pot explica. Mă tem că mă pripesc cu promisiunile, și știm că, întotdeauna „graba strică treaba”. Ei, o să încerc! Astăzi, despre:
„Edgar Cayce (pronunțat în engleză /keɪsiː/; n. 18 martie 1877, Hopkinsville, Kentucky – d. 3 ianuarie 1945, Virginia) a fost un medium de origine americană ce susținea că putea să dea răspunsuri în privința anumitor întrebări, precum cele legate de sănătate sau Atlantida, printr-o stare de transă. În ciuda faptului că Edgar Cayce era un creștin devotat și a decedat înainte de formarea mișcării New Age, majoritatea adepților acestei mișcări îl consideră pe Cayce fondatorul mișcării. (...) New Age (Noua Eră) este un curent spiritual occidental apărut în a doua jumătate a secolului 20. Adepții acestui curent pretind o apropiere mai mare de spiritualitate, ei susținând cǎ acest lucru este necesar pentru ca omenirea sǎ poată intra într-o „nouă vârstă”, în care va domni armonia universalǎ. Curentul presupune "apropierea tradițiilor spirituale și metafizice și infuzia lor cu influențe de la psihologia dezvoltării personale (și motivațională), medicina holistică, parapsihologie, studii ale conștiinței, fizica cuantică". (Wikipedia).
Dintre profețiile lui Cayce (despre care aș zice, ca în banc, „n-aș prea crede!” , citez doar trei (restul le găsiți pe efemeride.ro sau aiurea):
& Dacă omenirea vrea să evite distrugerea, trebuie să se întoarcă la modul natural de viață. Aceasta este singura opțiune pentru evitarea dezastrului total.
& Atunci când va începe era celui de-al cincilea Soare (după ziua de 12 decembrie 2012) va începe o nouă eră marcată de cele mai multe schimbări. Doar cei care vor ține pasul și vor înțelege că schimbarea face parte din viață, vor ajunge să experimenteze cele mai deosebite sentimente și trăiri, adică viața în esența sa.
& Oamenii vor putea să trăiască mai mult decât în prezent. Această descoperire va arunca omenirea într-un alt proces al evoluției.
duminică, 14 iulie 2019
Gânduri despre Franța
MOTTO: Franţa este singura ţară unde o mică frază poate să facă o mare revoluţie. (Balzac)
Azi e ziua Franței. Păi, ce să zic, „Vive la France!” Având în vedere că i-am studiat civilizația, istoria, limba, vreau să-i urez toate cele bune și să-i citez o strofă din poezia lui Villon, „Ballade des Dames du temps jadis”:
„Dites-moi où, n'en quel pays,
Est Flora la belle Romaine,
Archipiades, ni Thais,
Qui fut sa cousine germaine,
Écho parlant quand bruit on mène
Dessus rivière ou sus étang,
Qui beauté eut trop plus qu'humaine.
Mais où sont les neiges d'antan?”
sâmbătă, 13 iulie 2019
Gânduri din ce în ce mai uituce
Motto: „Viața ar fi imposibilă dacă ne-am aminti totul, important este să alegem ceea ce trebuie să uităm.” (Roger Martin du Gard)
Imaginea aleasă de mine azi este ilustrare la o poezioară a Ninei Cassian, „Lizuca uituca”, din volumul pentru copii intitulat „Prințul Miorlau” (1957). Cuvintele din motto, desigur, au și ele rostul lor, dar, din păcate, eu nu prea mai pot alege ce trebuie să uit. Și ce nu.
Așaaa, să vă spun de ce scriu iar câteva vorbulițe aici, deși n-am deloc timp. Pentru că astăzi (mai precis, acum vreo oră), pe când mestecam voinicește o mămăligă, precum Coana Chiva din celebrele reclame ale Covalactului (hm), (personaj interpretat, de altfel, magistral de o bună actriță, Natașa Raab, care joacă pe scena Teatrului din Craiova), mi-a venit în minte o expresie pe care tare aș fi vrut s-o comentez. Un moment, am fost tentată să mă duc repede s-o notez, dar mi-era prea foame și am preferat să am încredere în memoria mea. Vax! Am uitat-o imediat. Mi-e așa de necaz pe mine (însămi), încât m-am hotărât să nu-mi vorbesc vreo oră și apoi să mă muștruluiesc din nou, folosind cuvinte destul de puțin academice. Și știu ce-o să fac: de azi înainte, în fiecare cameră, precum și pe terasă, voi pune câte un carnețel, pentru ca Mam'zelle Uitucel (adică je) să poată să-și noteze gândurile care văd că devin, pe zi ce trece, ca un buchețel de „margarete”. Ca de obicei, hiperbolizez, dar asta nu înseamnă că nu mă necăjește uitucenia mea. Dar, ca să-mi ridic moralul, aș zice că, în ciuda faptului că scriu bancurile (pe blog sau pe Facebook) de câte două-trei ori sau că reiau niște teme sau titluri, măcar am încă imaginația și cuvintele cu mine și nu mă exprim ca Tanti Cati (așa o alint eu pe doamna Ecaterina Andronescu, ministrul Educației), care a declarat că, citez, „orice evaluare evaluează subiectele pe care examenul le presupune în evaluarea respectivă”...
orice evaluare evaluează subiectele pe care examenul le prespune în evaluarea respectivă.
Citeste mai mult: adev.ro/puhcu9
Citeste mai mult: adev.ro/puhcu9
„orice evaluare evaluează subiectele pe care examenul le prespune în evaluarea respectivă.
Citeste mai mult: adev.ro/puhcu9
Citeste mai mult: adev.ro/puhcu9
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Gânduri care se ceartă între ele
Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers) M-am trezit astăzi foaaaart...
-
MOTTO: „ Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm .” (George Bernard Shaw) Re...
-
Cuvântul zilei ( nu l-am scris pe Facebook, căci nu am dat pe-acolo și, oricum, mi-e prea drag ca să-l împart cu alții ): 👆👇 BRAMBUREALĂ...
-
💭 💫 😓 💁 😴 MOTTO: „ Puterea de a dărui este atât de intensă, încât entuziasmul și sentimentele pozitive sunt adesea mai mari pentru cel ...