Gânduri ezitante

  MOTTO: „Atunci când zăpada se așterne peste pământ, îmi pot închipui că pășesc peste nori.” (Takayuki Ikkaku)

 

   Mda, cred că ați ghicit deja, domniile voastre, afară a început iar să ningă. După câteva zile de ploaie măruntă, astăzi, după o lapoviță indecisă, se așterne acum zăpada. Dar nu despre căderea feerică a fulgilor de nea vreau eu să scriu, ci despre îndelungatele mele ezitări în acțiunea de a-mi aduna ceea ce am scris până acum și a publica aceste gânduri ale mele. Și nu e vorba doar de bani (deși, pentru mine, e și asta o problemă), ci e teama că nu va interesa pe nimeni bătutul meu de câmpi, oamenii au alte griji, alte interese, prea puțini își găsesc timp să se aplece asupra paginilor unei cărți. Și, pe când tot ezitam așa, mi-au venit în minte vorbele cronicarului moldovean, vorbe pe care le-a pus la începutul scrierii sale. Acuma, să nu credeți că mă compar eu cu marele logofăt și istoric, nu, pur și simplu textul (destul de cunoscut, de altfel) se potrivește la ceea ce mă gândeam eu și apoi, are o frumusețe aparte. Iată-l:
„Începutul țărâlor acestora și neamului moldovenescŭ și muntenescŭ și câți sunt și în Țările Ungurești cu acest nume, români și până astăzi, de unde suntŭ și de ce seminție, de când și cum au dăscălecat, acéste părți de pământŭ, a scrie, multă vréme la cumpănă au stătut sufletul nostru. Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul țărâlor cel dintăi de Traian împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gândul. A lăsa iarăș nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére. Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoț lumii la védére felul neamului, din ce izvor și seminție suntŭ lăcuitorii țărâi noastre, Moldovei și Țărâi Muntenești și românii din Țările Ungurești, cum s-au pomenit mai sus, că toți un neam și o dată discălecați suntŭ (...)” (Miron Costin, „De neamul moldovénilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor”)