Gânduri care răsar ca ciupercile...

   MOTTO: „Toate ciupercile sunt comestibile, unele o singură dată.” (Anonim)

   ... după ploaie. Așa e zicala, nu?
   Nu am mai avut vreme să intru nici în zona feisbuchistă în zilele astea din urmă, nici în blogosferă. Nici astăzi nu dădeam o raită pe-aici dacă nu mi-ar fi venit ideea să fac o scurtă „dizertație” asupra ciupercilor. Sau, mai argotic, să bat câmpii cu grație, având drept subiect ciupercile. Cum mi-a venit ideea? Banal, gătind niște ciuperci (la cuptor, ciuperci cu hrișcă; pe plită, o supă-cremă de ciuperci). Ei și, veți replica domniile voastre (pe bună dreptate), pagubă-n ciuperci! Dar să continui. Buuun, deci gândurile mele apar ca ciupercile după ploaie (uneori, căci alteori suferă și ele de secetă, adică de lipsă de inspirație), dar încerc din toate puterile, să am doar gânduri „comestibile”, mai deloc otrăvitoare sau, în tot cazul, cu o doză minimă de „venin”. Îmi amintesc că, la grădiniță, învățam ghicitori despre subiectul de față, cum ar fi: „Umbreluțe colorate/ Prin păduri împrăștiate/ Nu sunt bune pentru soare/ Ci pentru gătit mâncare”, sau mai cunoscuta „Mănăstire-ntr-un picior/ Ghici, ciupercă, ce e?” Am mai găsit, pe aceeași temă, un proverb coreean, „Ciupercile otrăvitoare cresc cel mai repede”,  unul african, „Când vânătorul se întoarce din pădure cu ciuperci, nu-l întreba cum a fost vânatul” și, premiul întâi cu coroniță, zicerea pusă ca motto. N-aș vrea să închei în registru sumbru, referindu-mă la înfiorătoarea „ciupercă atomică”, așa că vă zic un banc: 

La restaurant, chelnerul îl întreabă pe client:

- La friptură, vă pun și niște ciuperci? 

- Nu, mie îmi place să le culeg singur. 

- Cum doriți! Dar pot să vi le risipesc pe podea...