marți, 23 octombrie 2018

GÂNDURI DESPRE GAFE...



Imagini pentru gafe

Am găsit de curând, pe www.startevo.com, o zicere care mi-a plăcut enorm. Stați așa, „plăcut” nu cred că este termenul cel mai exact, a fost mai degrabă ceva gen „râsu'-plânsu'”, dar este o spunere pe care aș dori cu tot dinadinsul să o parafrazez. Deci, Emanuel Grigoraș (scriitor, project manager, consultant social media) zice așa: „Nu mi-e rușine că sunt român, însă mi-e rușine că alții sunt români”. Am gândit de multe ori la fel. Nu că eu aș fi mai brează, dar, sincer, „când privesc în jur prind curaj”, cum bine zice Creangă. Și am mai găsit ceva, bine scris și documentat, un articol al Emei Stoica, din 25 iulie 2018, pe www.mediafax.ro/politic/. Citez: „Dăncilă este Bulă al anilor 20-20. La un an de guvernare, gafele ei vor depăși oficial numărul bancurilor cu Bulă de pe vremea lui Ceaușescu. Spre deosebire de Dăncilă, Bulă era, totuși, inofensiv si simpatic.” (Ovidiu Raețchi). Deputatul liberal Ovidiu Raețchi chiar a enumerat, pe Facebook, vreo patruzeci de gafe ale doamnei prim-ministru, pe care autoarea articolului le-a trecut în revistă. Nu le mai repet, le știm cu toții. O altă doamnă, ministru de Interne, nu știe că Întorsura Buzăului nu e în județul Buzău și-l confundă pe ministrul de Interne italian cu primul ministru al Italiei. Și acum, gata, sunt prea enervată și indignată ca să-mi mai aduc aminte și alte gafe ale altor „doamne și domnițe” din politică și din spațiul public. Așa că închei brusc, cu parafrazarea anunțată: „Nu mi-e rușine deloc că sunt o femeie deșteaptă (și modestă, n.a.), mi-e rușine că există alte femei (în posturi-cheie din guvern și parlament) care nu sunt deloc deștepte.” Îmi cer mii de scuze dacă discursul meu a fost prea incisiv sau jignitor, dar sunt revoltată la culme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...