Gânduri despre Lumină

„Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) 

Aseară, după ce am luat Lumină, am mers, ca în fiecare an, spre cimitirul din sat, pentru a aprinde o lumânare la mormintele celor dragi. Pe drum, am încercat să nu mai fiu deranjată de mulțimea de mașini, care se îndrepta vijelioasă spre cimitir, nici de faptul că iluminatul public luase o pauză, deci ne pândeau tot felul de pericole, căci toți știm cum arată drumurile noastre. Am reușit, cu un imens efort de voință, să nu mă mai stresez, când așteptam în jurul bisericii, și în timp ce se lua Lumină, că se tot auzeau sonerii de telefoane, sau că cineva venise cu un câine care nu agrea deloc mulțimile. Cred că, una din două, sau am devenit ceva mai îngăduitoare și înțeleaptă, sau încep să fiu conștientă că, dacă nu pot schimba o stare de fapt, mai bine îmi văd de-ale mele. În cimitir, era o mare de luminițe mișcătoare, iar oamenii își spuneau „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!” și „La mulți ani!” Ăsta-i unul dintre momentele când mă bucur că am revenit în satul natal, unde sunt, ca peste tot, și bune și rele, dar mie mi se pare mai bine ca oriunde. Cu gândul, plin de recunoștință, la marea diferență dintre lumină și Lumină, vă doresc, domniile voastre, toate cele bune. La mulți ani!