duminică, 9 aprilie 2017

Gânduri ca pomii în floare

Imagini pentru pomi infloriti

Până acum, la orele nouă (mda, după ora de vară), astăzi e o zi frumoasă, nu prea caldă, dar însorită. Și plină de semnificații și binecuvântări. Azi e musai ca sufletul și gândurile noastre să semene cu niște pomi înfloriți. E ziua de Florii. Se pare ca denumirea populară a acestei sărbători vine și de la ziua celebrării zeiței romane a florilor, Flora, peste care s-a suprapus intrarea Domnului Iisus în Ierusalim. Tot de la Flora vine și simbolistica de renaștere a naturii însă, potrivit specialiștilor, cel mai mult primează semnificația creștină a evenimentului. (Vedeți, domniile voastre, mi-am făcut temele, ca de obicei!) Fiind și zi de serbare a vegetației, ea are ca simbol ramurile de salcie. Tradiția spune că, înainte de Duminica Floriilor, se strâng brațe întregi de ramuri înmugurite de salcie și se duc la biserică, pentru a fi sfințite de preot. Printre sutele de poze cu pomi în floare (vezi titlu!), am găsit una unde se vede în depărtare turla Catedralei din centrul Timișoarei. Atât lăcașul sfânt, cât și orașul de pe Bega, au în sufletul meu un loc aparte, făcându-mă să mă simt binecuvântată că am putut trăi acolo, chiar și numai patru ani. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...