Gânduri fără cifru

Astăzi e luni, este a doua zi a Sărbătorilor de Paști, și afară plouă. O foarte binevenită ploaie. Îmi beam liniștită cafeaua, acum vreo oră, o oră jumătate și, uitându-mă afară, mi-a trecut prin minte: „ia uite, natura e veselă pentru că face un duș”. Apoi, din curiozitate, am intrat pe „Google” pentru a vedea dacă și unde s-a mai folosit expresia asta. Nimic nou sub soare (Nihil novi sub sole)! E drept că mai citisem despre nori care se scutură, despre ceruri care plâng, dar de expresia asta chiar nu-mi aminteam. Am mai scris, mai demult, cum că e posibil ca eu să fi citit, în adolescență, un lucru și apoi să-l spun astăzi ca și cum îmi aparține sau, mai plastic, ca și cum eu aș fi inventat roata. Și am dat și explicația: nu mint, nu vreau să fur metaforele sau personificările altora, fenomenul ăsta se numește criptomnezie. Deci, iată ce-i cu ea, după cum ne spune „Wikipedia”: „Criptomnezia (din greacă κρυπτός kryptos „ascuns“și μνήσης mnésis „amintire“, prin franceză cryptomnésie) este o tulburare de memorie, care e caracterizată prin incapacitatea de a diferenția evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite. Criptomnezia este o paramnezie caracterizată, pe de o parte, prin uitarea unor date importante sau oameni însemnați și, pe de altă parte, prin aceea că subiectul își atribuie materiale mnezice (citite sau auzite), el prezentând operele sau creațiile ca fiind producție proprie (e denumită și plagiat involuntar)”. „Cunoscute cazuri de criptomnezie (mai mici sau mai mari) au fost la R.L Stevenson în "Insula Comorilor", Nabokov în "Lolita" și Nietzsche în "Așa grăit-a Zarathustra". (spune Tudor Mavrodin în „Dictando”). Acuma, să nu înțelegeți, domniile voastre, că am ceva tulburări psihice, nu, eu cred că multor oameni li se întâmplă să aibă sentimentul că ceea ce spun (sau scriu) s-a mai spus (sau scris) o dată. Așa că s-o lăsăm așa: natura face un duș iar eu sunt bucuroasă că grădina mea va fi mai frumoasă, încercând să nu mă gândesc la batalioanele de limacși care își vor face apariția după ploaie. Dar, vorba lui Coșbuc (în poezia ce se numește, cum altfel, „Lupta vieții”): „O luptă-i viața; deci te luptă” și, vă rog să mă credeți că nu sunt ironică, chiar va urma o luptă. Dar, deocamdată, e luni, a doua zi a Sărbătorilor de Paști, și afară plouă.