Gânduri tipice (şi, uneori, tipicare)

  Astăzi, încă dis-de-dimineață, îmi tot trecea periodic prin minte cuvântul "tipicar".  Nu ştiu de ce, nu încerc niciodată să pricep de ce îmi vine în gând ceva anume. M-am dus imediat la dicționar, nu pentru că nu știam ce înseamnă, ci pentru a aprofunda problema (căci, din când în când, domniile voastre, îmi reamintesc că sunt filolog). Deci:

TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s.m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ (Persoană) care se ține strict de tipicul bisericesc. (Tipic + suf. -ar.) TIPÍC, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat) Caracterul a ceea ce este specific; Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. (Din fr. typique, lat. typicus); TIPÍC, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. (Din sl. tipikŭ)

      Ei bine, acum că m-am edificat, pot mărturisi că mai uitasem câte unul dintre sensurile cuvântului (deh, doctorul ăla neamț, cu numele greu de scris, ştia el ce ştia...). Deci, puțintel tipicară cred că sunt (rar, dar bine), am ceva tipic, ca orice persoană de pe lumea asta, îmi place să nu ies din tipicuri dar, cu toate astea, sunt iremediabil atipică.

P.S. Florile nu au nimic de-a face cu tema, pur şi simplu vederea lor îmi dă o stare de bine.