Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
luni, 21 martie 2016
Gânduri "de post"...
Mărturisesc, pentru a nu ştiu câta oară, că nu sunt deloc (dar deloc!) asemenea acelor homines religiosi despre care am tot citit. Sunt ortodoxă, merg la biserică (dar nu foarte des), mă rog în fiecare zi şi, uneori, mai şi citesc din "Biblie" câte un pasaj. Încerc din toate puterile să nu fac rău nimănui, dar sunt conștientă că, poate, nu fac mereu tot binele de care sunt în stare. Deci am limite şi sunt, ca toţi muritorii, păcătoasă. Nu pot mereu să ţin posturile, dar nu simt vreo vinovăţie pentru asta, căci eu sunt convinsă că mai bine e să gândesc "de post", să vorbesc "de post", să fac fapte "de post", să încerc să fiu mai bună, să fac să biruiască Binele în lupta dintre mine şi mine, decât să ţin canoane şi să bat mătănii. Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "Nu ceea
ce intră în gură spurcă pe om (...) Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se
duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din
inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri,
adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea
sunt care spurcă pe om”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Câteva gânduri stând pe mejdină
MOTTO: „Există guverne bune şi guverne rele? Nu. Există doar guverne rele şi foarte rele.” (Charles Bukovski) Sunt așa de obosiiiită, încât...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu