Am citit (da, domniile voastre, încă mai știu să conjug acest verb la persoana I singular, deşi tot eu am mărturisit că nu mai citesc mult, ca înainte) zilele trecute, într-o publicaţie online care se intitulează "cotidian naţional independent" ("Expunere"), un articol intitulat "Ţăranul român şi legătura sa cu cerul şi cu pământul. Despre frumuseţea sufletului ţărănesc", scris în 23 februarie 2016 de Răzvan Lăzăreanu. Vi-l recomand călduros. M-am gândit şi eu de multe ori câte nedreptăţi i s-au făcut acestui ţăran român, în toate regimurile, şi cât de peiorativ se foloseşte azi termenul. De aceea salut iniţiativa BIZ şi DDB România (recunosc sincer că nu ştiu amănunte, dar voi mai studia!). Ei spun aşa:
"Astăzi, termenul țăran a ajuns să aibă preponderent conotații
peiorative, sinonim cu bădăran, necioplit sau mitocan. A ajuns un cuvânt
care denotă rușine pentru cei asociați cu acest termen și aduce, după
sine, o schimbare perceptuală importantă. Campania #suntuntaran este demersul de a restabili
asocierile primare ale termenului (simplitate, cinste, modestie, ca să
numim doar câteva) şi, implicit, demersul de a ne reaminti ca toti
suntem ţărani la a doua sau a treia generaţie".
Aşa că 18.000 de români, în frunte cu persoane publice, au declarat că sunt ţărani. Şi că sunt mândri de asta. Şi eu am avut bunici ţărani şi, sufleteşte, mă simt legată de acest lucru. Din păcate, ţăranul român, mutat cu de-a sila de comunişti la oraş, a devenit acum un fel de struţo-cămilă. Sau s-a băgat în politică şi a devenit purceluş (ori măgar). Sau s-a îmbogăţit peste noapte (nu foarte cinstit, aş zice) şi a început să aibă aere de bulibaşă. Există snobism şi prostie la orice nivel, în orice clasă socială. Privirile aruncate în istorie, reînvierea tradiţiilor şi nişte cursuri de bun simţ, bun gust şi bune maniere poate ar mai salva pe câţiva dintre noi...
(Tabloul este de Ludovic Basarab şi se intitulează "Troiţa de la câmp")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu