Gânduri tomnatice

             Motto:
                                                        "...acolo şezum şi plânsem."
                                           (Mitropolitul Dosoftei, Psaltirea în versuri)

          Deci, să vă zic de ce îmi vine să citez, cu amărăciune, din psalmi. Păi azi, domniile voastre, când am deschis calculatorul, gest devenit, din păcate pentru mine, (adică pentru ochii, creierul şi numărul kilogramelor mele) unul aproape la fel de automat ca şi spălatul pe dinţi, ce văd: Google ne amintea că se împlinesc 194 de ani de la naşterea lui Léon Foucault. Ştiam despre el, ca orice om care a trecut prin şcoală, ştiam şi despre pendulul inventat de el şi care-i poartă numele.

        

         Mi-am adus aminte chiar că am citit un roman de Umberto Eco, intitulat (da, aţi ghicit!) tot aşa: "Pendulul lui Foucault". Ei, aici a venit momentul când am simţit nevoia, şi eu, să mă aşez şi să plâng. Nu-mi mai amintesc aproape nimic din roman. M-am uitat la nişte rezumate, recenzii, cronici. Tot nimic. Aş vrea să ies în faţă cu scuza mea de până acum: asta este, eu am memorie subiectivă, deci ce nu-mi place, nu reţin pe rafturile neuronilor personali. Da, dar nu mai ştiu nici dacă mi-a plăcut sau nu. Drept pentru care, acum o să-l caut şi o să-l recitesc. Dar faptul că uit continuă să mă necăjească tare. Deşi Balzac susţine că "uitarea este atributul firilor tari şi creatoare". Neah!