Picoteală în gânduri

MOTTO: „Nu lăsați ca ziua de ieri să vă ocupe prea mult din ziua de azi.” (Will Rogers)

    Expresia „A avea o foame de lup” (ilustrată în dexonline.ro de Ana-Maria Gălețeanu) mi se cam potrivește de un timp, pentru că „senzația nevoii de a mânca”, cum zice dicționarul, la mine e cvasi-permanentă. Și sunt destul de agasată de chestia asta. Nu atât din punct de vedere estetic, adică de kilogramele în plus, cât pentru lipsa mea de voință și, mai ales, pentru că în curând voi începe „muncile” prin grădină și eu mă mișc cam greoi. Singura alinare este că această foame, la figurat vorbind, se manifestă la mine și prin „dorința nestăvilită” de a afla lucruri noi și de a căuta și prin mintea mea idei noi (atâtea cât poate ea să-mi ofere). Mda, este prea de dimineață și toate gândurile mele sunt cam adormite, sau încă picotesc, așa că o să plec de-aici...

✌ Expresia zilei (pentru mine):

   FOAME sfs [At: DOSOFTEI, V. S. 23/2 / E: ml fames, -is] 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. (Pfm; îs) ~ de lup (sau țigănească) Foame mare. 3. (Pfm; îe) A muri (sau a crăpa, a leșina) sau a fi leșinat (sau lat) de ~ A fi foarte flămând. 4. (Fig; îe) A muri (sau a fi muritor) de~ A fi foarte sărac. 5. (Fig) Dorință nestăvilită. 6. (Fig) Lăcomie. 7. (Înv; imp) Foamete (1). Sursa: MDA2 (2010).

💖 Poezia zilei: 

„Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă...

Nu promit să te fac să râzi,

dar pot să plâng cu tine.

Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă...

Nu promit că o să te opresc,

dar pot să fug cu tine.

Dacă într-o zi nu ai chefsă asculți pe nimeni, caută-mă...

Promit să tac oricât vrei.

Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund...

Vino repede să mă vezi...

Poate am eu nevoie de tine...”

(Marin Sorescu, „Minunata definiție a prieteniei”)

😃 Bancul zilei:

Un cioban, într-un compartiment de tren, privea pe geam. La un moment dat, trenul trece pe lângă o turmă de oi.

- 167 de mioare, zice ciobanul. Turmă mare.

Ceilalți din compartiment, uimiți, nu spun nimic. Trece trenul pe lângă o altă turmă, și ciobanul zice:

- 40 de oi, e o turmă mică...

Curios, un pasager îl întreabă:

- Bade, dar cum știi exact câte oi sunt?

- Simplu, zice ciobanul, număr picioarele, împart la 4 și scad câinii.

Erată la unele gânduri

MOTTO: „Să nu te jenezi niciodată să recunoști că ai greșit. Asta înseamnă că ai evoluat și că azi ești mai înțelept decât ieri.” (Jonathan Swift)

    Când am timp (și chef) mă mai uit la postările mele mai vechi de pe blog. Și, din păcate, mai găsesc, ici și colo, greșeli. Mă refer acum la cele gramaticale, de exprimare, și mai puțin la cele legate de stil, conținut, informații. Unele sunt din pricina neatenției, altele sunt cauzate de neștiință. Am pus emoticonul cu „Iartă-mă” (găsit cu greu printre muuuuulte englezisme) la modul general, pentru toate greșelile mele, din cauză că, undeva, pierdută printre neuroni, era ideea că formula „îmi cer scuze” nu e tocmai corectă. Și iată o explicație, găsită la sursa citată:

    „După cum observi, în componența expresiei „a-și cere scuze” intră verbul „a cere”, ale cărui sinonime principale sunt verbele „a solicita” și „a revendica”. Cu alte cuvinte, „a-și cere scuze” nu înseamnă altceva decât „a solicita scuze”. Or, scopul nostru, atunci când vrem să arătăm că ne pare rău că am greșit, nu este să solicităm scuze de la persoana față de care am greșit, ci, dimpotrivă, să o determinăm pe aceasta să accepte scuzele noastre. (...) Din acest motiv, deși expresia „a-și cere scuze” s-a împământenit în această formă și cei mai mulți dintre noi nu o percep ca fiind greșită, n-ar fi rău, totuși, să o înlocuim în vorbire cu expresii corecte: „te rog să-mi accepți/primești scuzele” sau „îți prezint scuzele mele”, dacă ne adresăm unei persoane nu foarte apropiate, cu care se impune să fim formali, sau, pur și simplu, „te rog să mă scuzi” sau „scuză-mă”, dacă ne adresăm unei persoane cu care ne permitem să fim familiari. În concluzie, nu-ți mai cere scuze, ci prezintă-ți scuzele!”

Sursa: https://www.avantaje.ro/articol/de-ce-este-gresit-sa-iti-ceri-scuze/

    Bun, am înțeles! Și, apropo de motto, nu știu dacă azi sunt mai înțeleaptă decât ieri, dar recunosc că am mai greșit, așa că vă rog să acceptați scuzele mele și să treceți cu vederea micile sau marile greșeli care mai apar prin textele scrise de mine. Până voi avea răbdare să scriu și o erată, ele rămân acolo...

Bancuri:

☺

- Ai reparat vreodată televizoare? întreabă ea, uitându-se pe fereastră.

- Nu! răspunde el, stând tolănit pe pat.

- Păi, atunci ar fi bine s-o faci acum, pentru că vine soțul meu!

&

Un englez, venit în România la o nuntă, este oprit de un polițist:

– Bună ziua, vă rog să-mi spuneți dacă ați băut!

– Da, am băut! Pentru că nu îmi plac ceremoniile religioase, am ieșit din biserică și am băut bere într-un bar din apropiere. Apoi, la restaurant, pentru că muzica era cam tare, am ieșit pe terasă și m-am delectat cu o sticlă de vin românesc, iar la final, pentru a sărbători cum se cuvine evenimentul, am băut împreună cu socrii o sticlă de șampanie.

Polițistul, vizibil iritat, îl întrebă:

– Dumneavoastră pricepeți că v-am oprit pentru a vă testa alcoolemia?

– Sigur, am înțeles foarte bine! Dar, dumneavoastră pricepeți că asta e o mașină englezească și că e condusă de soția mea, din partea cealaltă?

&

- Domnule primar, de la DNA v sunăm. Am văzut că ați făcut un pod foarte frumos la dumneavoastră în sat.

- Da, mulțumesc de apreciere. Chiar e frumos!

- Dar pe acolo nu trece niciun râu...

- Păi, când vin banii de la PNRR, facem și râul!

Flori printre gânduri și gânduri printre flori

„La umbra florilor nimeni nu e singur.” (Kobayashi Issa)

     Chiar nu intenționam să scriu și pe blog în această zi. Adică, în potopul de urări, flori, imagini cam siropoase, flori, flori și iar flori, mă simt cam confuză. Îmi plac florile, dar astăzi, încercând niște „manevre” pentru a-mi așeza niște flori și pe ecranul calculatorului (observați că am evitat să scriu „wallpaper pe desktop-ul laptop-ului”), am încurcat ceva pe acolo, iar când, plină de nervi, am renunțat, nici la blog nu am reușit să aduc mai multe flori, nu știu prea bine de ce, mesajul ce-mi apărea îmi amplifica starea de confuzie, așa că m-am mulțumit cu margaretele (și sfioasa „nu-mă-uita”), care au apărut unde au vrut ele, adică la finalul postării. Mda, trebuie să mai învăț câte ceva despre chestiunea asta. Uitându-mă îndelung la margarete, inevitabil mi-a venit în minte „bancul cu margareta” și, după ce m-am amuzat pentru a nu-știu-câta-oară, uite că am uitat ce am vrut să mai scriu. Nu e nicio pagubă. Mi-a plăcut tare mult și m-a emoționat mesajul din motto. Și, cum știți foarte bine domniile voastre, era musai să aflu mai multe despre autor. Wikipedia mi-a spus așa:

💝

    „Kobayashi Issa (1763-1828) a fost unul din maeștrii genului haiku. Lirica sa se remarcă prin simplitatea rar întâlnită a exprimării sentimentelor, iubirea sau compasiunea pentru toate făpturile, într-o perfectă comuniune cu universul, vigoarea umorului de sursă populară, plasticitatea imaginii.”

      Iată două dintre haiku-urile sale, pe tema zilei...

    „Ploaie de primăvară: 

     o scrisoare ruptă, dusă 

     de vânt prin pădure.”

💝

    „Primăvara începe 

     din nou; o nouă nebunie 

     se adaugă celei vechi.”

  Azi, până și bancurile au primit inimioare cu fundiță... 

💝 

Soțul către soție:

- Ieri aveai nervi. Ți-au trecut? 

- Da, dar azi am alții!

💝

Mesaje pe WhatsApp:

„Ce faci, iubi? Vreau să îți spun ceva.”

„Spune.”

„Nu contează cât de înalt e cerul, cât de adânc e oceanul, cât de puternic e vântul, eu te iubesc și vreau doar să te întreb...”

„Continuă...”

„Ai 100 de lei până luni?”

„Ceee? Nu!

„Sărăcia dracului!

💝

La ospiciu, într-o cameră, mai mulți nebuni se agitau de zor. Intră doctorul și îi întreabă:

- Ce se întâmplă, măi, aici?

Unul dintre nebuni îi zice:

- Noi suntem macaroane puse la fiert.

Doctorul vede într-un colț doi dintre ei care stăteau nemișcați.

- Voi de ce stați acolo?

- Păi, noi ne-am lipit de oală...

Nebulozitatea unor gânduri nebuloase

„Cel mai frumos lucru legat de ziua de azi este că ai șansa să o faci mai frumoasă decât cea de ieri.” (Robin Sharma)

     Căutând cuvintele din dexonline.ro, am dat peste „nebulozitate”, ceea ce m-a făcut să realizez că asta este uneori starea gândurilor mele și, de curând, și a sufletului meu. Pe urmă, am realizat că termenul vine de la „nebuloasă” și o să le trec pe amândouă mai jos, deși sunt sigură că mă repet. De asta am și pus titlul ăsta ușor pleonastic, dar pe urmă, ca să-mi ridic oleacă moralul, am ales drept motto îndemnul lui Robin Sharma (despre care, în acest moment, nu știu nimic, dar o să aflu). De ce sunt așa de „neguroasă”? Păi, pentru că, de vreo două zile, sunt iarăși supărată pe gândurile mele, pe vorbele mele (prea multe), ce mai încoace și-ncolo, sunt supărată pe mine însămi. De ce sunt supărată? Ei, din acest punct, nu voi mai împărtăși cu domniile voastre decât niște „chestii” tangențiale, și voi păstra pentru mine și motivul „nebulozității”, și supărarea, precum și mustrările aferente. Ajunge să vă spun că gândurile mele arată acum ca micuțul din poză, adică o ilustrare a expresiei „A pune buza” (A fi gata să izbucnească în plâns).

✌
NEBULOASĂ ~e s.f. 1) Nebuloase galactice - obiecte cosmice de formă neregulată, luminoase sau obscure, formate din nori gigantici de pulbere și gaze rarefiate, care se observă în Galaxia noastră (Calea Lactee) și în interiorul altor galaxii. 2) Nebuloase extragalactice - roiuri stelare din Universul extragalactic, având forme eliptice sau spiralate, strălucire slabă sau slab vizibilă (din cauza depărtării) și numărând sute de miliarde de stele fiecare; galaxii. / Adj. Fig. Neclar, imprecis, confuz, neguros, incert. <fr. nébuleux. Sursa: NODEX (2002).

✌

NEBULOZITATE, nebulozități, s. f. Gradul de acoperire cu nori a bolții cerești; starea cerului acoperit de nori. ♦ Fig. Lipsă de claritate (vizuală, în idei etc.); confuzie. – Din lat. nebulositas, fr. nébulosité. Sursa: DEX '09 (2009).

✌

     Robin S. Sharma este un scriitor, îndrumător spiritual și conferențiar canadian în domeniul leadership-ului, al motivației, al dezvoltării personale și al satisfacției în viață. S-a făcut renumit prin cartea sa „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” și a mai scris după aceea încă 14 best-seller-uri. (Wikipedia)

✌ Și...

   „Robin S. Sharma este un scriitor, speaker motivațional și coach de talie mondială în domeniul succesului, de origine canadiană, care a vândut până în prezent peste 15 milioane de cărți în 96 de țări ale lumii. Capacitatea lui de a convinge oamenii să țintească cât mai sus, să își depășească limitele și să își valorifice adevăratul potențial l-a propulsat în scurt timp ca unul dintre cei mai buni speakeri din lume în domeniul leadership-ului și al măiestriei personale. În calitate de prezentator, el deține rara calitate de a electriza publicul prin discursurile sale foarte originale, mobilizându-i pe oameni să obțină cele mai bune rezultate, determinând echipele să exceleze și organizațiile să devină de neînvins. Companii precum Nike, GE, Microsoft, NASA, FedEx, PwC, HP sau Oracle l-au ales de-a lungul anilor pe Robin Sharma ca speaker pentru evenimentele lor. Dintre cărțile care i-au adus fani în toată lumea amintim: Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul, Atinge măiestria cu călugărul care și-a vândut Ferrari-ul, Descoperă-ți destinul, Învățături spirituale pentru familia ta sau Sfântul, surferul și CEO-ul.  Sursa: https://www.cartepedia.ro/

   P. S. Vă propun să facem (împreună) abstracție de sintagme precum „speaker motivațional”, „coach de talie mondială”, „leadership”. Nu am chef să mai comentez, căci sunt și-așa destul de necăjită...

Bancuri:

😄

O doamnă îşi întreabă medicul:
- Domnule doctor, ce aș putea face pentru a părea mai slabă?
- Întuneric, doamnă.

😄

Un tip se întoarce acasă de la serviciu, cu două oră mai devreme. Intră și o găsește pe nevasta lui în patul din dormitor. Și pe amantul soției în șifonierul lui. Scos din sărite, urlă la nevastă:

– Femeie, o singură întrebare am.
– Da, dragă, spune...
– Ce caută lucrurile tale în dulapul meu?! Ți-am zis să nu le mai lași acolo!

😄

M-am întâlnit ieri cu fosta mea profesoară de matematică, care m-a lăsat de două  ori corigent. M-a întrebat unde este sediu BCR. Am mormăit:
– Faceți o întoarcere de 226 de grade, apoi mergeți 270 de metri, apoi calculați X folosind teorema lui Pitagora și înmulțiți rezultatul cu tangenta, după care desenați o curbă parabolică și, la final, mergeți 400 de metri pe axa principală...

Câteva gânduri despre potrivirile incidentale

     MOTTO: „Din păcate, oamenii cred prea puțin în coincidențe. Ei sunt dispuși mai degrabă să construiască teorii esoterice extrem de complicate, pentru a evita admiterea unor coincidente. Eu, pe de altă parte, consider întotdeauna coincidențele drept consecințe inevitabile ale legilor probabilității, conform cărora lipsa unor coincidențe neobișnuite este mult mai neobișnuită decât orice fel de coincidență.” (Isaac Asimov)

     Astăzi, până la această oră, mi s-au perindat prin minte muuuulte gânduri, însă acele „câteva” despre care vreau să fac vorbire se referă la coincidențe. A se vedea, în acest sens, titlul și motto-ul... Dicționarele spun, apropo de coincidență, că este o potrivire incidentală și neașteptată a două lucruri, evenimente, fapte etc. Sinonime: (pop) brodire (brodeală), nimereală. Nu vă mai plictisesc cu alte nimereli ce mi-au apărut în cale zilele astea, mă opresc doar la una. M-a amuzat, cu ceva timp în urmă, o postare de pe FB, care zicea așa: „LEGEA LUI OHM: Ohm trăi și ohm vedea”. Știam, cum știți și domniile voastre, înțelesul expresiei „Vom trăi și vom vedea”, dar am mai căutat o dată, împreună cu Google, o explicație mai elaborată. Nu am găsit decât câteva titluri de cântece și întrebarea „hamletiană” de mai sus, reluată și în forma „Om trăi și om vedea sau O-m trăi și o-m vedea?” Am rămas fără grai. Și, urmarea logică, fără niciun chef de a mai comenta ceva. Deci, îmi voi reaminti (căci sunt sigură că am mai scris despre asta) ce-i cu adevărata Lege a lui Ohm, fiind sigură că, peste o vreme, iar o voi uita. Și-mi voi „spune” niște bancuri...

✌ „Legea lui Ohm sau legea conducției electrice, stabilește legătura între intensitatea curentului electric (I) dintr-un circuit electric, tensiunea electrică aplicată (U) și rezistența electrică din circuit (R). Legea lui Ohm se poate aplica și unei porțiuni de circuit. (...)✌ Georg Simon Ohm a fost un fizician și educator german. Încă de la începutul carierei sale didactice, ca profesor de liceu, Ohm a studiat pila voltaică inventată de contele italian Alessandro Volta. (Wikipedia)

😃 Bancuri 

☺

Pedro primește o nouă secretară. El se confruntă cu o rafală de întrebări din partea soției sale, care este întotdeauna un pic cam prea bănuitoare.

Sara (soția lui Pedro): Iubi, noua ta secretară are picioare frumoase?

Pedro (temător): Nu prea am observat.

Sara: Ce culoare au ochii ei?

Pedro (liniștit): N-am avut timp să verific.

Sara: Care sunt culorile pe care le folosește pentru unghii?

Pedro (asasat): Nu am idee.

Sara: Poartă ruj mat sau lucios?

Pedro (nervos): Abia am vorbit cu ea, așa că nu știu.

Sara: Cum se îmbracă?

Pedro (neatent): FOARTE repede… 

☺

Mesaje pe WhatApp:

Ea: „Nu pot să cred că încă suferi după mine...”

El: „Tu ești sănătoasă la cap? Abia dacă îmi amintesc cine ești! Cum ai ajuns la concluzia asta?” 

Ea: „Păi, azi ai trecut pe lângă mine cu mașina și am văzut că, la numărul de înmatriculare, ai pus inițialele mele: CT - Codruța Tănase.”

El: „CT e Constanța, nebuno...”

☺

În perspectiva alegerilor care urmează. Stătea o cioară, pe o ramură, cu o bucată de cașcaval în cioc. Vine vulpea și o întreabă:

– Te duci la vot?

– NU! răspunde cioara și cașcavalul îi cade din cioc.

Pe urmă, stă cioara și se gândește: „Și ce, dacă aș fi spus DA, s-ar fi schimbat ceva?!”

Niște gânduri „siripite”

Am văzut în Calendarul Ortodox că astăzi se va vorbi despre Pilda fiului rătăcitor. Știam despre ce e vorba, dar reiau subiectul pentru că mereu putem învăța ceva nou din Biblie, de fiecare dată când o citim. Dar mai întâi, pentru că vorbim de verbul a risipi/ risipire, doar o observație (nostalgică) despre folosirea lui în vorbirea populară. Când mergeam la bunici și era vară, toată lumea se ducea la siripit fânul, o sintagmă denumind o acțiune care-mi plăcea. Și îmi place și acum. Deci, să purcedem...

(A) RISIPI, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. 7. v.t. (Regionalism; cu complementul „fân”, „otravă”) A întinde. Din bg. razsipja, sb. rasipati. Sursa: DEX '09 (2009).

Pilda (parabola) fiului rătăcitor (fragment dintr-un articol al prof. dr. Constantin Cucoș, articol găsit de mine aici):

https://doxologia.ro/parabola-fiului-risipitor-interpretare-pedagogica/ 

„Tema acestei frumoase parabole a Noului Testament este cea a căinţei şi a întoarcerii la calea cea dreaptă. Trei sunt personajele acestei parabole: fiul rătăcitor, fratele fiului rătăcitor şi părintele acestuia, fiecare întruchipând o anumită atitudine faţă de aproapele nostru. Să vedem ce prezintă pilda. Un părinte avea doi fii. Fiecare a primit partea lui de moştenire, dar fiul cel mic, nechibzuit fiind, şi‑a luat lumea în cap, a plecat de acasă şi a cheltuit toată avuţia în petreceri şi destrăbălare. A ajuns, până la urmă, într‑o cruntă mizerie, tocmindu‑se păstor al unei turme de porci. Cuprins de remuşcări, dar și de oarece edificări, se întoarce acasă cu gândul că ar fi fericit dacă ar ajunge argat în casa părintească. Spre uimirea sa, tatăl îl primeşte cu mare fast, dându‑i veşminte curate şi pregătind o masă mare, pentru care a sacrificat viţelul cel gras. „Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi‑l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s‑a aflat” (Luca 15.23‑24). Fiul cel mai mare, văzând toate acestea, s‑a simţit nedreptăţit întrucât el, cu toate că fusese credincios tatălui său, nu se bucurase niciodată de atâta cinstire. La reproşurile sale, tatăl lasă să se înţeleagă că întoarcerea acasă şi recuperarea unui păcătos socotit pierdut este de mare folos şi trebuie să constituie un prilej de mare bucurie. Pilda fiului rătăcitor exprimă ideea că pocăinţa nu este niciodată prea târzie, cu condiţia ca aceasta să fie sinceră şi deplină. Valoarea pedagogică a acestei pilde rezidă în asumarea inteligentă şi matură a rătăcirii, a pierderii, pentru moment, a reperelor. Creştinismul vine cu o perspectivă aparte asupra păcătuirii. Păcatul, în măsura în care este pasager, poate deveni sursă şi reazem întru perfecţionare, prilej de reorientare şi înaintare pe drumul cel drept. Conştientizarea unei stări de fapt reprobabile este începutul îndreptării noastre. 

(...) Cine este fiul rătăcitor? Este omul mânat de voluptatea aventurii, de dorul de ducă, de mirajul ţării îndepărtate. Este fiul neascultător, care forţează tiparele bunei purtări. Este cel care nu a învăţat încă din greutăţi, dar este capabil de această învăţare. Este cel care caută obstacolul, ocazia pentru a se ilumina. Are însă o mare calitate: experienţa limită îl trezeşte, îi înfrumuseţează şi înnobilează spiritual, „venindu‑şi în sine”. Mai mult decât atât, el este gata de pocăinţă, de acceptare a unui statut inferior, dar în casa sa, a părintelui său. Dorul întoarcerii acasă este însoţit de căinţa sinceră: „Sculându‑mă, mă voi duce la tatăl meu şi‑i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă‑mă ca pe unul din argaţii tăi” (Luca 15.18‑19). 

(...) Oricum, de la fiecare protagonist al acestei parabole avem de învățat câte ceva: de la fiul rătăcitor - că oricât de „rătăciți” am fi, putem descoperi Calea; de la tatăl acestuia - că toți fiii, indiferent de căderile lor, trebuie așteptați, primiți, primeniți cu iubire pe măsura căderilor lor; de la fratele fiului rătăcitor - că putem deveni „mici”, cu toată credința noastră arătată, dacă nu îi înțelegem pe cei care au păcătuit dar au avut forța să-și revină…”

Gânduri „de sertar”

MOTTO: „Este greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră întunecată, atunci când ea nu se află acolo.” (Confucius)

     Mă prefac că nu-mi pasă că e a patra (sau a cincea?) oară când pun acest motto unei postări de pe blog. De asemenea, mă prefac că nu-mi pasă că titlul de azi, ca și ideea care-i stă la bază, cred că se găsesc pe undeva, printre cele 1.300 de așa-zise „scrieri” de pe acest blog. Dar nu mă pot preface că nu-mi pasă când sunt în fața crudului adevăr că nu prea mai am Inspirație. Mă rog, nu așa cum aveam acum doi-trei ani. Așa că mai scot niște gânduri (mai mult ale altora decât ale mele) din sertar. Apropo de referirea la „sertar”, asta nu are absolut nicio legătură cu „literatura de sertar”, despre care Tanti Wikipedia ne spune așa: „Literatură de sertar – concept apărut în critica literară românească după 1989, cu privire la caracterul evaziv, subversiv, al unor manuscrise care, nefiind agreate de ideologia oficială, odată publicate, ar fi pus în pericol profesia și chiar viața autorilor.” Un exemplu de „literatură de sertar” este „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt, scriere pe care eu am pus-o într-unul dintre „sertarele” lui Google, la rubrica FAVORITE (în cazul ăsta, la propriu și la figurat), carte la care revin, când și când, pentru a învăța să păstrez proporțiile, să nu mai exagerez, să fiu mai curajoasă, să nu mă mai hlizesc fără rost, să iau viața așa cum este (nu să visez la cum ar fi putut să fie), să fiu mai înțelegătoare, mai răbdătoare cu mine și cu lumea, pe scurt, pentru ca să mă mai înțelepțesc. Iată doar câteva citate din această scriere:

„Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului, ci jinduitorul după diavol. Ascetul arţăgos nu e autentic.”

()

„Consider semn de nobleţe capacitatea de a vorbi respectuos şi tolerant despre adversar.”

()

„De la anchetă mă întorc de cele mai multe ori terfelit. Locotenentul-major Onea, dintre „metodele de simplă securitate”, cu mine a preferat-o pe cea a îndelung repetatelor loviri cu capul de pereți; alteori sunt călcat în picioare (poartă cizme).”

()

„Nimeni nu este obligat să inventeze praful de puşcă ori să descopere teoria cuantelor. Altminteri însă, elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită. (...) Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi prin lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samariteanul n-a fost numai bun, ci şi atent: a ştiut să vadă. (...) Adevărul este că nu-i nevoie de cine ştie ce secrete informaţii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai să vrea câtuşi de puţin. Sunt lucruri pe care le simţi dacă nu-ţi astupi urechile şi nu-ţi acoperi ochii dinadins.”