Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
joi, 3 octombrie 2019
miercuri, 2 octombrie 2019
Cuvinte ce tudlășesc printre gânduri...
MOTTO: „Curiozitatea este chiar baza educației şi, dacă îmi spui că curiozitatea a omorât pisica, eu spun doar că pisica a murit într-un mod nobil.” (Arnold Edinborough)
Recunosc, sunt o ființă curioasă, mereu în căutare de explicații și am momente când mă simt descurajată pentru că sunt atâtea de învățat și timpul e atât de puțin. Plus „minusurile” din firea mea, adică faptul că mă plictisesc cam repede și nu aprofundez cum trebuie o problemă. Dar sunt curioasă, asta e clar! Iată ce am găsit (pe 9am.ro) în legătură cu citatul pus de mine ca motto și cu expresia (folosită uneori greșit) „Curiozitatea a ucis pisica”:
„Curiozitatea a ucis pisica" este un proverb folosit pentru a avertiza asupra pericolelor investigațiilor inutile. Se pare însă că o mai veche versiune a acestei expresii este, de fapt, „Grija (în engleză - „care”) a omorât pisica”, potrivit rd.com. Nu este foarte clar cum, până la sfârșitul anilor 1800, „care” (grijă) a devenit „curiosity” (curiozitate), cert este că se uită mereu și continuarea replicii publicate pentru prima dată în anul 1905: „Curiozitatea a omorât pisica, dar satisfacția a adus-o înapoi”. Pe scurt: ai putea intra în probleme dacă ești vocal și investighezi ceea ce te interesează, însă aflarea adevărului merită adesea să-ți asumi riscul.”
Bine, și fiindcă tot „vorbim” de curiozitate, iată care sunt cuvintele de miercuri, de pe dexonline.ro:
Cuvântul aleatoriu este:
Tudășlí, tudășlésc, vb. IV (reg.) a se interesa, a iscodi, a se informa. Sursa: DAR (2009).
Cuvântul lunii octombrie rămâne:
CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal). Sursa: MDN '00 (2000).
Cheia alegerii: Evenimentele din Caracal ar putea să schimbe fața României.
Cuvântul zilei este:
ÉXITUS s. n. (Livr.) Moarte, sfârșit. – Cuv. lat. Sursa: DEX '09 (2009)
Cheia alegerii: S-a născut în 1904 scriitorul englez Graham Greene. Unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale se intitulează „Sfârșitul unei iubiri”.
marți, 1 octombrie 2019
Marți. Și gândurile de marți...
MOTTO: „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Evanghelia după Matei, VI:34)
Ieri, într-o zi destul de „trudită”, încă de dimineață m-a obsedat amintirea unui cântec care-mi place mult, ca de altfel o mulțime de altele din vastul repertoriu al magistralului artist Tudor Gheorghe. Acest cântec transpune, într-un mod mai mult decât minunat, mesajul versurilor lui Cezar Ivănescu. Astăzi, fiind sărbătoare, l-am ascultat din nou și iată că acum, după ce am lăcrimat un pic (și în suflet, dar și „de-adevăratelea”), nu prea mai am îndemn la scriere. Așa că, domniile voastre, doar vă reamintesc poezia:
„Când eram mai tânăr și la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat,
Când eram mai tânăr și la trup curat.
Nu știam că ești femeie - eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat; tu, visând ai lăcrimat,
Când eram mai tânăr și la trup curat.
E pierdută noaptea-ceea de acum!
Carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Şi cad toate (mâne) putrede pe drum.
Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Şi când pomul flori va da, fă-l să-i cadă carnea grea,
Cum cădea-va, după cântec, mâna mea!”
(Cezar Ivănescu, „Amintirea paradisului”)
Cântecul îl știți și, dacă doriți să-l ascultați din nou, în timp ce citiți rândulețele astea, îl găsiți pe You Tube. E normal că, după momentul ăsta de „remember”, STAREA și POZA ZILEI arată cam cea de mai sus. Am pus titlul acela (care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce-am zis eu în text), pentru că am vrut să-mi mai reamintesc și ce-i cu ziua de marți. Iată:
Marți [At: COD. VOR. 34/21 / Pl: ~, (reg) ~țe / E: ml martis (dies)] 1. sf A doua zi a săptămânii, care urmează după luni. 2. sf (Pop; îs) ~ țea vaselor (sau viermilor, de trăsnet) - Zi de marți din prima săptămână a Postului Paștelui. 3. sf (Pop; îs) ~țea încuiată - Zi de marți din a doua săptămână a Postului Paștelui. 4. sf (Pop; îs) ~țea ciorilor - Zi de marți din Săptămâna brânzei. 5. sf (Pop; îs) ~ țea morților (sau rusitorilor) - Sărbătoare celebrată în marțea din a doua săptămână după Duminica Mare. 6. sf (Reg; îc) Marță-mari Rusalii. 7. av În marțea (1) imediat precedentă sau următoare. 8. av (Șîf marțea) Într-o zi de marți (1). 9. av (Șîf marțea) În timpul zilei de marți. 10. av (Pop; îe) Parcă e făcut ~țea (pe gratii) - Se zice despre un om lipsit de noroc. 11. av (Pop; îe) Toate pe dos și nunta ~țea - Se spune despre un șir de lucruri, de întâmplări care de care mai nepotrivite. 12. av (Îf marțea) - În fiecare marți. Sursa: MDA2 (2010).
duminică, 29 septembrie 2019
Cuvinte, nostalgii și amintiri printre gândurile de azi
Fiind astăzi duminică, am vreme și am și chef să scriu câteva cuvinte (literalmente) aici, pe blogul meu. Făcând un rebus, am întâlnit ieri un cuvânt pe care, recunosc, nu-l știam, și anume:
MÁNTICĂ s.f. (Ant.) Artă a prezicerii viitorului cu ajutorul pretinsei interpretări a semnelor cerești, a zborului păsărilor, a fenomenelor naturale etc. [Gen. -cii. / < fr. mantique, it. mantica, cf. gr. mantike]. Sursa: DN (1986). Acesta-i cuvântul meu. O să mai aprofundez ce-i cu el. Deși, oricum nu mai cred în niciun fel de preziceri.
Cuvântul zilei, dat de dexonline.ro, este:
Accelerator, ~oare [At: DEX2 / Pl: ~i, ~oare / E: accélérateur] 1. a. Care accelerează. 2. s.n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor. 3. s.n. (Pre) Pedală care comandă acest mecanism. 4. s.n. Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 5-6. s.m. a. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: În 1954 este ratificată convenția pentru înființarea CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). Principala funcție a CERN este să furnizeze acceleratoare de particule pentru verificarea experimentală a ipotezelor fizicii atomice.
Cuvântul lunii este tot Caracal. Iar cuvântul aleatoriu este:
Bait sm [At: DEX – S / A: nct / Pl: ~iți / E: eg byte] (Inf.) Ansamblu de biți (de obicei 8) folosit pentru exprimarea capacității de memorie a unui calculator. Sursa: MDA2 (2010). (Bit sm [At: DEX2 / Pl: biți / E: eg, fr bit] (Inf) Unitate de măsură pentru cantitatea de informație dintr-un semnal, corespunzând logaritmului de bază 2. Sursa: MDA2 (2010).
Bănuiesc că, ușor sastisiți după citirea acestor cuvinte, cei trei cititori fideli (glumesc!) ai blogului meu nu vor mai avea răbdare să vadă și ceea ce urmează, adică amintirile nostalgice. De unde aceste amintiri nostalgice? Toată săptămâna ce a trecut, am mâncat struguri (de la mine) și nuci verzi (un nuc dintr-o livadă vecină a binevoit să-și aplece ramurile și peste gardul meu). Combinația asta mi-a adus în minte lunile de toamnă când, fiind profesoară în comuna vrânceană Păunești, mergeam pe dealurile împânzite de vii, împreună cu elevii și „efectuam” ceea ce se numea pe atunci „practică agricolă”. Venită dintr-o regiune unde vița-de-vie nu prea exista, în orice caz, nu soiuri nobile, m-am repezit la primii ciorchini ce mi-au ieșit în cale, ceea ce a provocat uimirea copiilor din clasa mea, care mi-au zis, cu o ușoară superioritate de cunoscători: „Ăleu, tovarășa dirigintă, păi, aiasta-i poamă ce mâncați dumneavoastră?! Stați că v-aducem noi!” Și mi-au adus niște ciorchini mari cu boabe dodoloațe, și mi-au adus și nuci, iar de la brutăria din sat ni se trimiteau zilnic pâini din acelea negre, rotunde, cu coaja rumenită. Trai, neneacă! La sfârșitul culesului, prin noiembrie, mă făceam și eu destul de dodoloață, așa că urmau niște restricții alimentare. Eram așa de tânără, colegii (și, în general oamenii din sat) erau așa de cumsecade, primitori, buni la suflet și, unii dintre ei, cu un minunat simț al umorului, încât acum, când rememorez acele timpuri, nu-mi mai amintesc decât ceea ce era plăcut și vesel...
joi, 26 septembrie 2019
Gânduri șovăielnice
Am simțit nevoia imperioasă de a scrie câteva cuvinte aici dar, când am început, mi-am dat seama (a câta oară?!) că inspirația mea, așa slăbuță cum era, a plecat și a luat cuvintele cu ea. Cuvintele frumoase și care meritau scrise. Aveam notat pe undeva niște „teme”, dar mi-e lehamite să caut. Așa că, dacă tot am venit aici, mi-am schimbat imaginea de la începutul blogului și am stat pe gânduri (nehotărâtă) dacă să scriu aici o poezie faină a altcuiva, sau dacă să mă uit pe diverse horoscoape și să văd cum va fi luna octombrie pentru mine. Păi, nu era greu de hotărât: întotdeauna bătutul câmpilor de către cei care scriu aceste „preziceri” pe mine mă amuză copios. Deci, doamnelor, domnișoarelor și, mă rog, domnilor care sunteți în zodia „Balanță”, atenție:
„Dragoste: În luna octombrie 2019 te bucuri de o viață amoroasă deosebit de palpitantă. Perechea de viață face primii pași spre o împăcare (dacă e cazul) sau spre a te recuceri, și te înconjoară cu atenția sa. Marte, planeta care guvernează relațiile și căsnicia Balanțelor, e un sprijin în acest sens, pentru că de la 4 octombrie tranzitează chiar Balanța. (...) Și Balanțele celibatare au de câștigat de pe urma tranzitului lui Marte, care pare să le scoată iubirea în cale. Soarele tranzitează și el Balanța până la 23 octombrie, iar strălucirea aparte pe care ți-o conferă te ajută să fii deosebit de atractiv și de seducător, irezistibil în ochii sexului opus. Prietenii pot juca un rol important și nu este exclus să-ți organizeze o întâlnire surpriză cu o persoană deosebită, care te va cuceri de la prima privire. Multe se pot schimba în bine în viața ta amoroasă. Eastrolog.ro îți semnalează că în perioada 4-11 octombrie s-ar putea să constați că partenerul tău își schimbă atitudinea ori o decizie luată anterior, iar această schimbare te avantajează și vine în întâmpinarea dorințelor și aspirațiilor tale. La 14 octombrie 2019 Luna Plină activează casa VII a Balanței, marcând un moment de maxim relațional, de împlinire, de mulțumire sau, poate, încheierea unui capitol important.
Muncă și bani: Pluton, planeta care guvernează casa II a Balanței (banii munciți), revine la mersul direct la 3 octombrie, dată la care Mercur își începe tranzitul prin acest sector de horoscop; la 8 octombrie, în casa II vine și Venus. Acest context astral te sprijină să îți sporești veniturile și să-ți demonstrezi valoarea în fața celorlalți. În această perioadă, unele Balanțe tind să confunde valoarea personală cu cea financiară sau se lansează în cheltuieli mari pentru imagine. Eastrolog.ro te sfătuiește să fii cât mai chibzuit și să pui pe primul plan achitarea eventualelor datorii, taxe, impozite, rate. E drept, s-ar putea să nu-ți mai rămână mare lucru pentru răsfățuri, dar nu este deloc indicat să risipești banii pe mărunțișuri extravagante. Luna Nouă de la 28 octombrie 2019 activează casa a II-a Balanței și te inspiră să găsești noi metode de sporire a veniturilor sau, poate, un (nou) loc de muncă. Tranzitările acestei luni te ajută să îți clarifici diverse aspecte legate de venituri și de cheltuieli și să decizi cu mai mult realism care sunt prioritățile, care sunt lucrurile de care ai neapărată nevoie. În plan profesional se recomandă mai multă inițiativă, pentru că în luna octombrie te poți face remarcat cu multă ușurință prin competențele tale.
Formă fizică și moral: Ai un tonus bun, iar încrederea în forțele proprii este la cote înalte. Răsfață-te cu măsură, ai grijă de tine și, pentru mai multă pace sufletească, încearcă să îmbunătățești relațiile cu părinții și cu familia. Se poate să trăiești stări pasagere de iritare legate de modul în care te văd ceilalți, dar nu exagera cu dorința de a te pune în valoare în mod individual. Tinzi să ceri mult mai mult decât e cazul, iar refuzurile cu care te alegi ajung să te irite. Cere sfatul unor prieteni mai realiști și oferă-ți timp pentru cercetare interioară.
Sfatul eAstrolog pentru Balanță în octombrie 2019: Profită de tranzitele lunii octombrie 2019 pentru a deveni mai apreciat în plan profesional! Acest lucru nu înseamnă neapărat să investești exagerat în propria imagine, ci să te asiguri că ai toate competențele și cunoștințele necesare pentru a fi cooptat într-un grup socio-profesional sau pentru a fi angajat pe mulți bani. (Vezi eastrolog.ro).
miercuri, 25 septembrie 2019
Cuvinte printre gânduri înnourate
Astăzi, ca și ieri, fiind destul de ocupată cu niște treburi gospodărești (destul de„terre-à-terre” dacă mă-ntrebați pe mine), nu prea am avut niciun chef să mă așez și să scriu ceva. Bine, nici azi n-am chef, căci e un timp tare mohorât (stă să plouă, dar nu se vede nici măcar o picătură) care-mi dă, la propriu și la figurat, dureri de cap. Dar am zis ca măcar să mă „ocup” de cuvintele de miercuri:
CUVÂNTUL ALEATORIU:
Molecău, ~caie smf, a [At: LB / V: ~licău / Pl: ~ăi, ~ăie / E: cf. moale1] 1-2. (Reg.) (Persoană) care se mișcă greoi, care lucrează încet și nespornic Vz. molâu. Sursa: MDA2 (2010).
CUVÂNTUL ZILEI:
SPAHÍU, spahii, s. m. Soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din rândurile aristocrației militare. – Din tc. sipahi. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: În 1396 a avut loc bătălia de la Nicopole, în care trupele otomane, conduse de sultanul Baiazid I, au înfrânt o alianță de cruciați.
CUVÂNTUL LUNII:
CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal) . Sursa: MDN '00 (2000)
Cheia alegerii: Evenimentele din Caracal ar putea să schimbe fața României.
CUVÂNTUL MEU (glumesc, nu-i al meu, e găsit de mine într-un text și am vrut să mă lămuresc ce-i cu el, căci pentru mine avea - până acum - doar sensul de „distructiv” și văd că e mai mult decât atât):
DISRUPTIV, ~Ă a [At: CIȘMAN, FIZ. II, 327 / Pl: ~i, ~e / E: fr disruptif, it disruptivo] 1. (D. descărcări electrice) Care produce flăcări sau scântei. 2. (Îs) Tensiune ~ă Tensiune electrică la care se produce străpungerea unui dielectric. 3. Care este distructiv, exploziv. 4. (Îs) Forță ~ă Forța generată de obicei de o explozie sau de un cutremur, care tinde să disloce sau să fragmenteze rocile de zăcământ. 5. (Fig) Care strălucește. Sursa: MDA2 (2010).
sâmbătă, 21 septembrie 2019
Gânduri care dansează ca să nu înghețe
Pentru că azi dimineață, până am dus la poartă tomberonul cu gunoi, mi-au înghețat literalmente mâinile (temperatura, cum se spune prin ziare și la TV, „a scăzut dramatic” pe la noi), mi-a fost teamă să nu-mi înghețe și gândurile, așa că le-am pus să danseze printre cuvinte. Din cauza frigului de azi, voi amâna pe mâine, poimâine sau, mă rog, văd eu pe când, și subiectele ce mi-au venit în minte în zilele trecute. Azi, doar despre cuvintele apărute în dexonline.ro:
Cuvântul zilei:
RÚNĂ, rune, s. f. (La pl.) Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice și scandinave. – Din germ. Runen, fr. runes. Sursa: DEX '09 (2009.
Cheia alegerii: În 1937 era publicat romanul de ficțiune pentru copii „Hobbitul” de J. R. R. Tolkien.
Cuvântul lunii:
CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal. Sursa: MDN '00 (2000). Cheia alegerii: Evenimentele din Caracal ar putea să schimbe fața României.
Cuvântul aleatoriu:
Tupilare (sau „pitulare”), de la verbele a (se) tupila și a (se) pitula:
TUPILÁ, tupilez, vb. I. Refl. 1. A se ghemui (la pământ), a se face mic (mai ales pentru a nu fi văzut), p. ext. a se ascunde; a se pitula. V. cinchi. Ozun se tupilă alături de lucrător. C. PETRESCU, C. V. 138. Căprița pe care Alexandru o urmărise atât de mult stătea tupilată. GANE, N. I 143. Cățelul s-a tupilat blând la picioarele lui. VLAHUȚĂ, O. A. II 6. ◊ Fig. (Despre case, rar despre alte lucruri) În colțul uliței noastre, cu case tupilate acoperite cu olane, se afla o cârciumă bătrânească. I. BOTEZ, ȘC. 20. În bătătura caselor tupilate sub coperișele de stuf, câteva femei, cu mâinile streașină la ochi, cătau lung, cercetător, departe în zare. BART, S. M. 69. Văile tupilate întunecau priveliștea. HOGAȘ, M. N. 132. ◊ Tranz. (Complementul indică o parte a corpului) Ea-și tupila capul și se înclina spre el, cu sentimentul că e sub apărarea unei puteri mari. VLAHUȚĂ, O. A. III 86. 2. A înainta pe furiș, ghemuindu-se pentru a nu fi văzut. V. furișa. O femeie se tupila prin dosul unei case, furișându-se către o cânepiște înaltă. SADOVEANU, M. C. 86. Ea trebui să-și plece capul, se tupila pe sub ramuri cu mișcări de păsărică. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. – Variantă: (rar) tupilí (MARIAN, O. I 274) vb. IV. Sursa: DLRLC (1955-1957).
Și, pentru că tot „dansăm” printre cuvinte, vreau să pun în opoziție doi termeni (apropo de vremurile în care trăim):
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis. DEX '09 (2009).
LIBERTINAJ, sn [At: CALENDAR (1847), 16/22 / V: (înv) ~agiu / Pl: (rar) ~e / E: fr libertinage, it libertinaggio] 1-3 Comportament de om libertin (4, 6, 8) Si: desfrâu, destrăbălare, imoralitate, libertinism (2-4). 4-6 Viață de om libertin (4, 6, 8) Si: desfrâu, destrăbălare, imoralitate, libertinism (5-7). 7 (Cu determinări în genitiv sau urmat de prepoziția „de”) Respingere a oricărei constrângeri sau restricții. Si: independență, libertate (1). Sursa: MDA2 (2010).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Câteva gânduri atârnate-n sărciner
„Nu e nevoie să faci lucruri extraordinare ca să obții rezultate extraordinare.” (Warren Buffett) După un prânz foaaarte frugal, am venit că...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...