Gânduri supercalifragilisticexpialidocious

 

 MOTTO: „Mămăligă - Istoria românilor la ceaun.” (Tudor Mușatescu)

 

   Recunosc că sunt o mare fană a mămăliguței. Chiar acum, când voi termina de scris aceste rânduri, o să mă duc să „prestez” una, adică să pun de mămăligă. Vedeți însă, domniile voastre, marea deosebire de sens când mai adaug un „o”: să o pun de mămăligă (Doamne ferește!) și asta deja înseamnă că mă aflu într-o situație dificilă, neplăcută. Ceea ce nu e cazul. Sau, mă rog, mă prefac că totul e biiine. Asta e toată „filosofia” mea pe ziua de azi... 

Iată și cuvintele de azi din dex.online:

CUVÂNTUL ALEATORIU: 

BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. Sursa: DEX '09 (2009)

CUVÂNTUL LUNII: 

CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal). Sursa: MDN '00 (2000)

Cheia alegerii: Evenimentele din Caracal ar putea să schimbe fața României
CUVÂNTUL ZILEI: 

APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. Sursa: DEX '09 (2009)

Cheia alegerii: S-a născut în 1748 Jacques-Louis David, unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului neoclasic. A fost un admirator fervent al lui Napoleon, fiind numit de acesta drept prim pictor al curții imperiale.

BANCUL DE AZI:

Un bărbat intră într-un magazin de pantofi. Se uită ce se uită, și cere vânzătoarei să îi arate o pereche de pantofi. Îi și încearcă. Vânzătoarea îl întreabă:
- Cum sunt?
- Mă strâng puțin, răspunde acesta.
- Încercați să scoateți limba, spune vânzătoarea.
- Phăi, thoth mă sthrângh phutsin…

P.S. Titlul e absolut aiurea...

Cuvinte și gânduri elective

   

În loc de motto, voi scrie o replică din filmul „The Bucket List”, apărut în 2007: 

    „Știi, vechii egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: „Ai găsit bucurie în viață?” și „Viața ta a adus bucurie altora?” 

   Frumoase cuvinte, iar întrebările dau de gândit. Dar azi n-am chef de întrebări „abisale” și de filosofie (mă rog, în ultima vreme am ocolit cu obstinație orice mă îndeamnă la gânduri grave și prea serioase, căci nu vreau să-mi stric „wa”-ul). O să scriu mai multe despre acest wa (和) care înseamnă „armonie”, concept japonez de a respecta consensul în loc de a impune ceva bazat pe competiție, cum am promis s-o fac și cu Zen, dar nu acum. Azi, cu conștiința foarte împăcată că am făcut „muncile” pe care mi le propusesem aseară, am făcut un rebus, am citit un pic și acum scriu câteva cuvinte.

  CUVÂNTUL ZILEI:
  ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus. Sursa: DEX '09 (2009)
Cheia alegerii: S-a născut în 1749 scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale. Una dintre romanele sale se intitulează „Afinități elective”.

   CUVÂNTUL LUNII: CARACAL

   CUVÂNTUL ALEATORIU:
  Stupinár, stupinári, s.m. (reg.) stupar, apicultor. Sursa: DAR (2002).

   Și cuvântul-bonus, un banc:

 La tribunal, judecătorul întreabă:

- Inculpat, ia spune-mi, de ce ai jefuit banca?

- Domnule judecător, dacă-mi permiteți, ea a început!

Gânduri rătăcite printre cuvinte

 

Azi iar zic că n-am timp de scris, dar tot vin aici, pe blog, să bat câmpii un pic. Nu explic acum ce-i cu „Starea ZEN” căci nu m-am documentat. Încă. Dar trec repede în revistă cuvintele zilei (lunii):

CUVÂNTUL ALEATORIU: POTICĂ

POTÉCĂ, poteci, s. f. Drum foarte îngust la țară, la munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos; cărare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A ști toate potecile = a cunoaște secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potícă s. f.] – Din bg. păteka. (Nota mea: DEX-ul ne-a trimis la cuvântul POTECĂ, dar pe urmă ne-a spus și ce-i cu primul cuvânt.)

POTÍCĂ, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika. (DEX 2009)

(Nota mea: Asta-mi aduce aminte de cântecelul ăla pe care-l lălăiam în studenție: „Poticarășul mi-o zâs/ Leacuri la inimă nu-s”

CUVÂNTUL LUNII: CARACAL (No comment)

CUVÂNTUL ZILEI:
ACMÉE s. f. 1. apogeu, punct culminant. 2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă. 3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie și ontogenie. (< fr. acmé. Sursa: MDN '00 (2000) (Nota mea: chiar nu-l știam!)

Cheia alegerii: În 1955 a apărut în Marea Britanie primul număr din Cartea Recordurilor (în engleză The Guinness Book of Records).

 

Gata!

Gânduri (...) în șiștar

 

Astăzi am să încerc (și, la cât sunt de hotărâtă, am să și reușesc) ca nimeni și nimic să nu mă scoată din STAREA „ZEN” în care singură am încercat să intru. Cu greu. Despre ZEN, voi bate câmpii altădată, căci acum nu prea știu mare lucru. Deci, când am început scrierea, pornind de la o încântătoare expresie românească, am vrut să-i pun postării titlul „Gânduri imaginative care, uneori, dau cu copita în șiștar”, dar m-am gândit că domniile voastre, cei cinci-șase cititori ai blogului meu, o să adormiți înainte de a citi mai departe. Cât pe ce să-mi pierd liniștea, calmul, în fine, starea de bine autoimpusă, pentru că am căutat mult, prea muuult, pe Internet, și în final n-am găsit mai nimic despre expresia de care am făcut vorbire. Știam, cum și domniile voastre știu, cam ce înseamnă, dar să nu existe explicația pe niciunde, nu mi se pare normal. Ei, poate n-am avut eu răbdare să scotocesc peste tot.  Bun. Să continui. Poate că unii, mai tineri, nu știu ce-i ăla ȘIȘTÁR (șiștare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele. [Var.: (reg.) șistár s. n.] – Din sl. šestarŭ. Sursa: DEX '09). 

Imaginea aleasă e în temă (chiar foarte în temă). Eu, de exemplu, de câte ori o văd pe Văcuța Fulga, aceea din reclame, îmi aduc aminte că ea a adus în vocabularul meu și al câtorva care au același gen de umor cu mine, expresia „Vai, ce Fulga sunt!”, parafrazare în care ocoleam jignitorul „vacă”. Deci, vacă-copită-șiștar, corelația e logică. De ce am vrut să scriu despre toate acestea? Pentru că am observat ceva: de câte ori am scris ceva emoționant (care mă mișca până la lacrimi chiar și pe mine), romantic, desuet și ușor dulceag, trebuia neapărat să schimb imediat registrul (sau macazul), să mă autoironizez, să spun glume, să mă hlizesc în cuvinte bine alese. Nu știu de ce fac asta, pentru că nu mi-e rușine cu emoțiile mele, dar uneori, această bruscă cotitură în stilul meu de a scrie seamănă cu datul cu copita în șiștar. Și ce dacă?! Asta-s eu, schimbătoare...

P.S.  CUVÂNTUL ZILEI: ADÁGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). – Din it. adagio. Sursa: DEX '09 

Cheia alegerii: S-a născut în 1918 Leonard Bernstein, pianist, dirijor și compozitor american, cunoscut pentru prodigioasa sa activitate dirijorală. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York.

GÂNDURI INDEXATE

M-am gândit să nu mai plictisesc lumea pe Facebook cu aceste cuvinte zilnice (alese de cei de la dexonline.ro, sau alese de mine) și să-i plictisesc doar pe cei care se aventurează să-mi citească postările de pe blog. Așa vor fi mai puține persoane plictisite, nu? Deci:

CUVÂNTUL ALEATORIU: Lehniță sf [At: (a. 1695) IORGA, S. D. V, 362 / V: (îrg) legn~, (reg) lign~, licn~, lemn~ / P: ~țe / E: bg легница, ucr легница] 1. (Înv) Ghețărie. 2. (Înv; pex) Loc foarte friguros. 3. (Mun.) Vale adâncă. 4. (Reg.) Crâșmă. 5. (Reg.) Bețiv. 6. (Mar.) Persoană care bârfește. Sursa: MDA2 (2010)

(Nota mea: habar n-aveam de cuvântul ăsta, recunosc, dar e simpatic și are niște sensuri aiuritor de diferite.)

CUVÂNTUL LUNII: CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal). Sursa: MDN '00 (2000) 

Cheia alegerii: Evenimentele din Caracal ar putea să schimbe fața României.

(Nota mea: poate să fie și „cuvântul anului”, eu cred că fața României nu mai poate fi schimbată. Adică, nu în bine...) 

CUVÂNTUL ZILEI: DECLICHETÁ vb. tr. a elibera clichetul care imobilizează un mecanism. (< fr. décliqueter). Sursa: MDN '00 (2000)
Cheia alegerii: În 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol adițional secret stipula împărțirea Europei de Est și Centrale între cele două puteri. Pactul a stat la baza declanșării celui de al Doilea Război Mondial.

(Nota mea: ceea ce e pus la „cheia alegerii” se potrivea mai bine la „declic” sau, pentru noi, românii, cu „ceasul rău”.) 

De ce am pus titlul ăsta, e evident, cred. Am o pasiune (care-mi va trece, în timp) de a căuta și a indexa cuvinte (și, legate de ele, și gânduri). Așa că, a se vedea, spre exemplificare:
Indexat, ~ă a [At: DEX-S / Pl: ~ați, ~e / E: indexa] 1. (D. cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2 (D. salarii) Corelat cu nivelul creșterii prețurilor. (DEX 2009)

Dar, atenție, nu-mi place să „pun la index” nici gânduri, nici cuvinte, nici oameni:

INDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice. ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index. (DEX 2009)

P.S. M-am plictisit până și pe mine, așa că-mi închipui ce vor simți cei ce vor citi...

Fixații trecătoare în gândurile mele

   MOTTO: „Doar cei înțelepți stăpânesc ideile; cea mai mare parte a oamenilor sunt stăpâniți de idei.” (Samuel Taylor Coleridge) 

   Pot să parafrazez zicerea de mai sus și să înlocuiesc „idei” cu „gânduri”. În ultima vreme, nu știu dacă am devenit mai înțeleaptă (pentru că mereu am fost așa, zice unul dintre gândurile mele, autoironic), dar știu că nu am mai dat voie gândurilor mele să mă stăpânească. Nu, încerc să devin eu stăpâna lor. E taaare greu, de aceea poate mă simt tot timpul îngrozitor de ostenită. Ieri am primit o veste cât se poate de proastă, dar până spre seară, reușisem un fel de „dresaj” al gândurilor și uite-așa, mă îmbărbătasem cât de cât. Astăzi, mă așteptam că trebuie să reiau „bătălia”, dar nu, gândurile mele sunt suspect de calme. Iar în suflet, și aici mi-e destul de bine. Am pomenit de „suflet” pentru că, în dimineața asta, m-am trezit având în minte zicerea „Vă pup pe suflet”. Nu mai știam cine a zis-o, așa că am dat fuga la Nenea Goagăl și, prompt, mi-a zis că așa zicea Florin Condurățeanu când își încheia emisiunile, sau când scria vreun articol prin ziare. Iar apoi, „pupatul pe suflet” a fost preluat și de alții. N-am mai insistat, pentru că nu prea mă interesează Florin Condurățeanu și, mai ales, pentru că nici Google nu știa mai mult despre această zicere. E frumos spus, dar mie inefabilul ăsta, pe care îl numim suflet, mi se pare așa de al-meu-și-numai-al-meu, încât numai ideea că cineva s-ar gândi măcar la a mă săruta pe suflet mi se pare o impietate. Mie îmi place, de exemplu (dar recunosc că e ceva subiectiv și foarte nostalgic), cum răspundea străbunica mea când o saluta cineva, zicându-i „Sărut mâna, doamnă învățătoare”, și ea spunea, cu blândețe: „Sărut ochii, dragă!”

   Titlul se referă la faptul că, mda, câteodată mai cad și eu sub influența câte unei fixații (care tot idee e, dar fixă), însă îmi trece destul de repede. Sunt o Balanță destul de tipicară, am tabieturi și tare îmi place ordinea, dar, pe de altă parte, mă plictisesc foarte repede și am un soi de dor-de-copilăreală, probabil indus de imaginația mea destul de bogată, și acesta mă face să explorez Noul, să aflu lucruri inedite, să ies din tihna de zi cu zi, să accept provocări, să călătoresc și să-mi îmbogățesc sufletul și gândurile, chiar dacă, în ultima vreme, nu am părăsit (fizic) Domneștiul, satul unde îmi duc traiul. Nu mai închei cu o glumă, căci mă simt destul de amuzată (nu știu de ce, dar ăsta e farmecul) și nu mai nici am timp, căci mă așteaptă un maldăr de treburi...

Gânduri un pic confuze și mofluze

MOTTO:
„Să spuneți generațiilor următoare că independența ne-am câștigat-o în opinci și-n cămășile țesute de maicile noastre la plecarea pe front, și nu am fost târfele nimănui, niciodată, iar dacă am stat în genunchi, a fost doar în fața lui Dumnezeu sau ca să ochim inamicul.” (General în rezervă Radu Theodoru)

Zilele trecute am citit cuvintele astea frumoase (dar nu mai știu unde) spuse de Radu Theodoru, când a fost intervievat cu prilejul împlinirii a 97 de ani. Mi-au plăcut „la maxim” și, în mintea mea confuză, știam că e scriitor, dar m-am dus cu gândul la cărțile lui Radu Tudoran. Așa că voi corecta, cu ajutorul Internetului, această confuzie:

 

Radu Theodoru este un ofițer român cu o bogată carieră literară dezvoltată, în principal, înainte de anul 1990. Este considerat unul dintre cei mai de seama scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară. (...) După ce obține la Petroșani brevetul de pilotaj fără motor (1942), se orientează spre o carieră în aviație. Astfel, urmează cursurile Școlii Superioare de Aviație Militară București - Secția Naviganți de la Cotroceni (1943-1945) și ale Școlii Speciale de Aviație (1945-1946). După terminarea acestor școli, devine pilot de vânătoare în Flotila I Vânătoare, București (1946-1949), apoi comandant de escadrilă de vânătoare și instructor de zbor la Regimentul 3 Vânătoare „Târgșor" (1949-1950), comandant de companie și profesor de specialitate la Școala de ofițeri tehnici de aviație Sibiu (1950-1951), după care este trecut în rezervă (1952) cu gradul de maior. Ulterior este avansat în retragere, până la gradul de general maior. A scris romane istorice (Brazdă și paloș, Strămoșii, Corsarul), Seria „Cărțile mării”, romane-document (România ca o pradă, Ardealul), romane științifico-fantastice (Regina de abanos, Călătorie neobișnuită), cărți de analiză politică, nuvele etc. (Wikipedia)

Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza) a fost un prozator român (frate al scriitorului Geo Bogza și al muzicianului Alexandru Bogza), autorul unor romane de mare succes: Un port la răsărit (1941) și (mai ales) Toate pânzele sus! (1954). Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârșit de mileniu și, de asemenea, traducător. (...) Renunță la cariera militară în anul 1938, an în care debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Există, desigur, o relație evidentă între demisia sa din armată și primele sale reușite literare. Tot acum, își schimbă numele literar din Nicolae Bogza în Radu Tudoran, pentru a nu sugera nici un fel de legătură directă cu fratele său. În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace. În anul următor (1941) îi apare Un port la răsărit, roman care evoca Basarabia și portul Odessa, astfel că din motive politice, a trecut în conul de umbră al uitării odată cu venirea la putere a regimului comunist. Acest roman, scris cu eleganța firească a omului Radu Tudoran, analiza cu o luciditate necruțătoare lumea pan-slavistă aflată sub controlul rus-sovietic. (...) Radu Tudoran a trăit retras până la sfârșitul vieții sale, dar a publicat numeroase best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depășea cu mult 1.500.000 de exemplare tipărite. (Wikipedia)

 Bun, am ieșit din labirintul confuziei, dar mă simt ușor mofluză, ca și gândurile mele... (MOFLÚZ, -Ă, mofluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluji. – Var.: muflúz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz.) (DEX 2009)