Razna printre „gânduri”

 
   

    Am pus ghilimele cuvântului-laitmotiv al blogului meu, pentru că astăzi nu pot „prinde” niciun gând mai acătării, în sensul de a merita să fie trecut „pe curat”. Unele dintre gânduri sunt chiar interesante sau haioase, dar se perindă cu o așa viteză prin mintea mea, încât nu reușesc să le opresc la timp pentru a le scrie și a le împărtăși și cu domniile voastre. Am pornit să scriu acum, într-o doară, pentru că de câteva zile am pus pe ecranul laptopului o zicere care m-a amuzat când am găsit-o (undeva, pe Facebook), și anume: AM LUAT-O RAZNA, MĂ ÎNTORC MÂINE. Îmi vine să râd de câte ori deschid calculatorul, ceea ce e bine, deși nu prea am mai avut timp de el decât „pe fugă”. Deci, expresia argotică e formată cu ajutorul cuvântului: Razna adv [At: LB / V: (rar) a~, ~nă / E: slv разьно] 1 (Pe lângă verbe de mișcare) Fără o țintă precisă. 2 Neținând seama de drum sau de direcție. 3 La întâmplare. 4 (Rar; precedat de pp „de-a”) La întâmplare. 5 (Îe) A o lua ~ A divaga. 6 (Îae) A bate câmpii. 7 (Îae) A exagera. 8 (Adesea urmat de pp „de” sau în construcție cu verbele „a sta”, „a ține”) La o parte Si: izolat. Sursa: MDA2 (2010) (adăugată de blaurb.). Deci:

A o lua razna expr. 1. (fig.) a o apuca pe o cale greșită, a decădea. 2. a înnebuni. Sursa: Argou (2007) (adăugată de blaurb).

Păi, n-aș zice că mi se aplică (adică, să fiu mai explicită, gândurilor mele nu li se aplică) expresia asta argotică, poate un pic în accepțiunea mai „soft” pe care i-o dă DEX-ul, și anume „a bate câmpii” . Bun, i-am bătut destul, ne vedem mâine!

Azi, procrastinare (în fapte, nu în gânduri)

   MOTTO: „Este important să îți recunoști progresul și să fii mândru de împlinirile tale. Împărtășește-ți realizările cu ceilalți. Laudă-te puțin. Recunoașterea și sprijinul celor din jur te ajută să evoluezi.”  (Rosemarie Rossetti) 

  Am avut o zi cu multă muncă fizică (adică, mai multă ca de obicei) și acum, după ce m-am odihnit un pic, stând pe canapea și citind, mă amenința un amăgitor somnuleț de după-amiază, așa că m-am ridicat imediat și am venit aici, pe blog, să scriu câte ceva. Altfel nu mai dorm la noapte! 

   Întâi, cum mi-am făcut deja un obicei, am căutat un cuvânt pe care-l știam, dar aveam dubii asupra folosirii lui. Acum l-am pus până și în titlu. Deci: PROCRASTINÁ, procrastinez, vb. I. Tranz. A amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa. Din engl. procrastinate. (Sursa: dexonline). Verbul ăsta se potrivește cu ce simt eu acum, căci mi-am amânat, din cauza oboselii, oarece treburi pe mâine. Ceea ce am pus ca motto e foarte adevărat și motivant, dar eu una sunt prea modestă ca să mă laud și-apoi, nu prea am încredere că cei din jur mă sprijină și-mi recunosc meritele. Poate că exagerez, ca de obicei.

   „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înăuntru”, zice așa de frumos Nichita Stănescu. Eu aș restrânge referirea la „unii oameni”. Și e bine că e așa, pentru cei care într-adevăr au aripi crescute înăuntru, căci altfel sunt sigură că alți oameni (puțini, dar cred că sunt și din ăștia) s-ar repezi și le-ar tăia. Închei aici, căci optimismul meu devine molipsitor...

Gânduri care nu vor să dea chix

 

   MOTTO: „Nu planta copacul tristeții în inima ta. Recitește în fiecare dimineață cartea bucuriei.” Omar Khayyam 

   E sâmbătă seara. Ar trebui să-mi văd de altele, dar am vrut să „imortalizez” un moment (ce a avut loc acum vreo jumătate de oră), când am fost într-un fel de echilibru cu mine însămi, simțind o liniște și o pace interioară care m-au uluit. Dar, din păcate, totul n-a ținut decât o clipă. Am de o vreme un soi de oboseală, dar nu fizică, mai degrabă o lentoare a gândurilor, un sentiment difuz și cam supărător că ceva nu-i în regulă, gânduri și vise care-mi par a prevesti ceva. Ei bine, le-am contracarat cu glume, cu filmulețe vesele, cu poze de copii frumoși, am încercat, cu obstinație, să gândesc pozitiv. Când mă simt așa, am în cap un fel de... HARABABÚRĂ, (harababuri, s.f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla). Așa că-mi aleg cu greu cuvintele, ceea ce nu-mi place deloc, pentru că ele, cuvintele, sunt de obicei aliatele mele. După momentul acela de liniște și bucurie sufletească (pe care l-am avut privind livada mea cea plină de verdeață strălucind în lumina amurgului) am hotărât să nu-mi las gândurile să dea chix, ci să le pun să încerce a fi, în continuare, optimiste (mă rog, moderat optimiste). Iată ce zice dicționarul (MDA 2 - 2010) despre chixuri (Chix s.n. [At: MACEDONSKI, O. I, 33 / Pl: ~uri / E: ger Kicks] 1 (La jocul de biliard) Lovitură greșită (din cauză că vârful de piele al tacului nu a fost bine uns cu creta). 2 Eșec. 3 (Fig; fam; mld. cântăreți sau instrumentiști) Ton fals. 4 (Fam; îe) A da ~ A emite un sunet fals. 5 (Fam; îae) A eșua. Destul de multe sensuri pentru un cuvânt așa mic. Și, dacă tot am mers pe la dicționar, am căutat și „câr-mâr” (pe care nu-mi amintesc unde l-am auzit sau citit, dar voiam să mă lămuresc). Le-am găsit separate („câr”, „mâr”), sau în expresia „Că-i câr, că-i mâr”, adică atunci când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. Ceea ce n-are nicio legătură cu mine, căci eu sunt îngrijorător de sinceră...

Gânduri care joacă scrabble

       Scrabble (distribuit în România și sub denumirea jocul cuvintelor) este un joc în care participanții formează cuvinte prin plasarea de litere pe o tablă având dimensiunile de 15x15 pătrățele. (...) Numele Scrabble este marcă înregistrată aparținând firmelor Hasbro, Inc. pentru Statele Unite și Canada, respectiv Mattel pentru restul țărilor. Așa zice Wikipedia. Pentru mai multe informații, vă rog să mergeți la ea. Eu mi-am adus aminte de „scrabble” (oh, și n-am mai jucat de mult timp!) când am pornit să scriu azi. Și asta pentru că voiam să vă spun, domniile voastre, să mergeți neapărat la DEX-ul online, când aveți timp (și când vreți să vă „jucați” cu niște cuvinte, învățând în același timp), pentru că are niște rubrici foarte haioase, cum ar fi: „Cuvântul zilei” - azi, comeraj; „Cuvântul lunii” - grație; „Cuvânt aleatoriu” - pterosaur, „Articolul lunii”; „Jocuri”), dar sunt sigură că știți deja asta. Oricum, pentru mine e un bun exercițiu, îmi place. Astăzi eu am întâlnit, de exemplu, două cuvinte pe care chiar nu le-am folosit de mult timp: „sinecură” și „harcea-parcea”. DEX 2009 ne spune despre ele: „SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure. (...) HÁRCEA-PÁRCEA adv. (Fam.; în expr.) A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea - a tăia (pe cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a distruge, a nimici. – Din tc. parça-parça „bucată cu bucată”. Pentru exemplificare, iată: Mi-aș dori și eu o sinecură, deși îmi place să muncesc, și nu mi-aș dori să fac harcea-parcea pe nimeni și nimic (deși uneori ar fi cazul), poate doar gândurile mele.

   Buuun, acum o să închei cu două citate (foarte în temă), primul din Nisargadatta Maharaj: „Ignorați toate învățăturile, toate cărțile, orice puneți în cuvinte, scufundați-vă adânc în interiorul vostru şi găsiți-vă, acest lucru va rezolva sigur toate problemele şi vă va lăsa în stăpânire deplină pentru fiecare situație, pentru că nu veți fi dominat de ideile voastre despre situație”, și al doilea din Rudyard Kipling: „Cuvintele sunt, desigur, cel mai puternic drog folosit de omenire”. Și acum, cuvântul de încheiere: Pa!

Gânduri despre răspundere

MOTTO: „Omul este răspunzător faţă de propria lui conştiinţă, deci faţă de Dumnezeu.”

E 1 iulie. O jumătate din anul ăsta s-a cam dus. O să treacă, părelnic, și cealaltă jumătate și, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să ajungem în anul „douăzeci-douăzeci”, ca să citez din „clasici” în viață. Cuvintele puse de mine drept motto sunt ale lui Corneliu Coposu (din „163 de vorbe memorabile”, 2014). De aici am pornit cu gândurile în a mă interoga dacă eu sunt o persoană responsabilă. Și răspunsul, sincer, este că da! Poate, uneori, exagerat de responsabilă. Altceva care mi-a atras gândurile zilele astea, a fost expresia latinească „Quid pro quo” (schimb cinstit, un lucru pentru un altul, sau, mai în româna populară, „dă-mi să-ți dau”), expresie care se aplică mult prea exagerat în zilele noastre. Și e păcat, căci se aplică, uneori, nu numai la viața materială, ci și la cea spirituală, ori la sentimente. Sau poate că trec eu acum printr-o perdea de umbre și cețuri și văd totul în gri. Îmi va trece. Ca să închei într-o notă optimistă, iată ce părere are Ion Pribeagu, despre... „Răspundere”:

„La un rabin oarecare

De pe strada Mămulari,

Au venit odat', pe seară,

Zece coreligionari.

 

- „Rabi, se vorbește-n urbe

Şi-n Comunitatea toată

Că servanta dumitale,

Şlima, e însărcinată!”

 

Rabi, netezindu-și părul

Şi bărbuţa ca de nea

A răspuns cu inocență:

- „Ei, şi ce, e treaba mea?"

 

- „Dar, să nu te superi, rabi,

C-a aflat şi Rabinatul

Şi tot Sanhedrinul ştie

Că mata eşti cu păcatul!”

 

Rabinu-a răspuns, sfielnic

Cu pricepere măiastră:

- „Dacă eu sunt cu păcatul,

Ei, şi ce, e treaba voastră?!”

 

 P.S.  Eu, una, nu știam ce-i SANHEDRÍN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin. sursa: DEX '09 (2009).

Gândurile mele. Ale mele...

   De obicei, când scriu ceva pe blog, nu mă uit la toate rezultatele pe care Domnul Google le înșiră atunci când caut COLECȚIA (MEA) DE GÂNDURI. Ei bine, azi m-am uitat. Am mai găsit câte ceva cu denumiri asemănătoare, printre care și titlul unui album, cred că de muzică hip hop, al cântărețului Gino G. Mărturisesc sincer că nu am ascultat niciun cântec, dar am aflat următoarele: „Albumul a fost lansat independent în data de 15 mai 2015 și poate fi downloadat de pe (...). Am ales câteva titluri din ceva numit „tracklist”: Viziuni din trecut (Intro cu Dj. Featherlight); Suflet aviator (feat. Olly); Hai să fugim Tai Tai; Efectul de turmă; Am crezut în noi (mixtape Laurențiu Duță); Puțin plecat ș.a.m.d.

Nu recunosc în ruptul capului că am plagiat ceva sau pe cineva cu bună știință. Pe de altă parte, m-am obișnuit și cu ideea că nu eu am „inventat roata”. Dar iată ce spune Wikipedia despre chestiunea asta: „Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie. (...) Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“, care se traduce prin „a vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“. Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din punct de vedere semantic, sinonim cu furt. (...) Pot exista și situații de plagiat involuntar, la persoane care suferă de criptomnezie. Criptomnezia poate apărea atunci când un scriitor citește o sursă, uită că a făcut acest lucru și, mai târziu, utilizează în opera proprie elemente pe care și le amintește, cu credința greșită că este creația sa nouă și originală”.

Deci, reiau ideea: nu cred că am plagiat vreodată cu intenție. Și nu vreau să cred nici că sunt bolnavă de criptomnezie. O, nu! Când și când mai uit, vorba bancului cu „margareta”, dar asta-i tot. Știu ce-nseamnă încălcarea dreptului de autor, știu că asta se pedepsește, știu și că există, mai nou, programe care „detectează” scrierile plagiate... În general, îmi place să spun ce-mi trece mie prin cap și, când spun ce gândesc alții, dau sursa exactă a citatului. Orice filolog face asta. Ceea ce nu pot detecta însă acele programe anti-plagiat este sinceritatea unui om care gândește și scrie ceva, precum și faptul că, de atâtea mii de ani, cam tot ce trebuia spus s-a spus, așa că noi acum doar repetăm, dar în altă formă. Asta când nu avem ce face și ne așternem gândurile pe hârtie...

Gânduri despre piariști

Mai zilele trecute, văd cu uluire (exagerez și eu, luați-o ca pe-o „licență poetică”, nu văd asta pentru prima oară și, de o vreme, nu mă mai uluiește nimic) într-unul dintre ziarele online (nu mai știu care) cum că o anumită duduie era „piaristă”. Mi-am dat seama că acest barbarism vine de la „Piar” (adică englezescul PR, public relations). La noi se zice Relații Publice (atenție, nu mult blamatele Relații cu publicul), deci puteam foarte bine să-i zicem duduii ăleia Consultant de Relații Publice. CRP! Am găsit și ce fac, cu ce se ocupă acești consultanți: 

Relații cu media

Marketing (pentru produse, servicii sau concepte)

Copy - writing

Birou de presă

PR online

Training pentru media/prezentări

Strângere de fonduri

Managementul evenimentelor și al conferințelor

Cercetare

Evaluare

Identitate corporatistă

Planificare strategică et caetera.

Cea mai cunoscută și mai acceptată definiție a Relațiilor Publice este cea a lui Rex Harlow: 

„Relațiile publice reprezintă funcția managerială distinctă care ajută la stabilirea și menținerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea reciprocă și la cooperarea dintre o organizație și publicul ei; ele implică managementul problemelor, ajutându-i pe manageri să fie informați asupra opiniei publice și să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc și accentuează obligațiile managerilor de a anticipa tendințele mediului; ele folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea și comunicarea bazată pe principii etice.”

Multe fac și cu multe se ocupă acești CRP. Parcă prea multe. Și prea cu denumiri pompoase și englezite. Dar asta e, trăim în România și trebuie să ne înarmăm cu muuultă răbdare. De fapt, iată adevărata semnificație a cuvântului. M-am dus la Domnul DEX și la Doamna Wikipedia și mi-au spus următoarele:

PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

„Ordinul Piarist (în latină Ordo Clericorum Regularium Pauperum Matris Dei Scholarum Piarum) este un ordin călugăresc romano-catolic a cărui misiune este educarea tineretului. A fost fondat în anul 1597 de Iosif (José) de Calasanz la Roma, de unde s-a extins în toată Europa. Părintele Ordinului Piarist urmărea un scop educativ universalist, nediferențiat și strict religios”.

P.S. La noi, sunt Biserici piariste la Timișoara, Cluj și Carei.