GSGFGAM (4)

MOTTO: „Ar fi foarte frumos dacă viața ar fi la fel de simplă ca filmele” (replică din serialul american „Supranatural”)

 

Am ajuns la episodul al patrulea al „serialului” meu, nu m-am plictisit încă de el, dar nu îndrăznesc să vă pun și domniilor voastre aceeași întrebare, căci mă tem că răspunsul va fi DAAAA. Și tare aș vrea să merg înainte și tare mi-aș dori să mai citiți, din când în când, fleacurile (dar și lucrurile cu adevărat serioase) pe care le tot înșir eu aici. Am pus ca motto o replică dintr-un serial, așa, pentru distracție. Dar replica e, totuși, plină de adevăr. De-aia se și spune că „viața bate filmul”. M-am plictisit însă de titlu, așa că data viitoare o să găsesc altul. Azi am mai renunțat la câteva rețete (de-ale bucătăriei sau de-ale dietelor), la ceva care se intitula, vai, cu totul și cu totul agramat, „Articole cu care se merită să te împărtășești”, precum și la alte fleacuri. Astăzi mă voi opri doar la ceva ce mi s-a părut la fel de interesant ca atunci când l-am pus „la păstrare”, și anume, din ziarul „Metropolis” (www.ziarulmetropolis.ro), un articol scris de Andrei Crăciun în octombrie 2015. Este intitulat „Radu Cosașu în optzeci și cinci de fragmente”. O să-l citesc din nou, mereu descopăr ceva inedit în proza lui Cosașu. Uitați un fragment: „Abia încheiasem cei șapte ani de acasă, abia ieșisem din pruncie, când am auzit că fasciștii au ucis un poet spaniol. Eu – și neieșind definitiv din pruncie, de aceea cred și azi că fiecare are istoria lui intimă în organizarea sistemului propriu de dezgust și apărare față de violență – așa am auzit prima oară de fascism: ca ucigaș de poeți. Nimeni din jurul meu nu a putut să-mi spună cine e Lorca, ucisul. (…) Cunosc existențe cărora nici nu le pasă dacă poeții sunt uciși sau nu în lume. (…) De câte ori un poet este asasinat ceva rău se petrece sau urmează să se petreacă în destinul tuturor oamenilor.” (Radu Cosașu, Opere II, „O viețuire cu Stan și Bran”, Polirom, 2009, pagina 49).

GSGFGAM (3)

    

    MOTTO: „Sinceritatea este cea mai îndrăzneață formă de curaj.” (W. S. Maugham)

    Îmi continui foarte hotărâtă (atenție, nu „determinată”!) lucrul la proiect. Cei patru-cinci cititori fideli ai blogului meu să se considere deci preveniți că următoarele postări vor fi taaare plicticoaaaase, pentru că sunt sigură că ceea ce am pus eu „la păstrare” (bune și rele) nu prea interesează pe toată lumea la fel. Dar, ca orice Balanță, sunt destul de consecventă (ca să nu zic ușor încăpățânată) și o să merg mai departe, ca să duc totul la bun sfârșit. Un site cu care m-am păcălit de-a dreptul este GHIDUL ALFA. Când am citit cu atenție ce vor ei să mă învețe pentru a-mi face viața mai frumoasă și mai bună, iată ce găsesc scris, la sfârșit, după un „bla-bla-bla” pus ca reclamă: „Acceptă-ți haita, ia-ți „Ghidul Personalității Alfa” (79 RON + transport) și începe schimbări concrete cu soluții testate pe probleme reale!” Zău așa, oameni buni, haită, 79 RON, probleme reale?!? Sau, mai bine, așa cum zice o bună prietenă a mea, atunci când e revoltată și nervoasă, „Haidi, măi!” La fel de „revoltată și nervoasă”, l-am șters rapid din lista mea de „favorite”. Un site a cărui idee de bază mi-a plăcut la nebunie este „Adoptă un țăran” (adoptauntaran.ro), eu zic că merită vizitat. Am mai scris despre asta și, deși eu nu sunt nici orășeancă, ca să adopt, nici țărancă veritabilă, ca să fiu adoptată, aș zice, totuși, că am să păstrez asta, căci cine știe cum evoluează lucrurile!? O să închei astăzi cu un fragment, absolut minunat, din cartea lui Marin Sorescu, „Unde fugim de-acasă? (Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești)”, carte pusă și ea în raftul meu „secret” sau „pentru mai târziu” și care, cu siguranță, va rămâne acolo:

    „Ați văzut voi, copii, un om care mănâncă săbii de trei ori pe zi? Și care scoate un porumbel, soarele și tot cerul dintr-o batistă? N-ați văzut, puneți-l pe listă. Dar ursul care a învățat carte și spune la toată lumea că vrea sa urmeze mai departe? Știți cum se face să dispară în ceață un borcan cu dulceață? Tii! Dar multe nu știți voi, copii! Repede la circul cel mai înalt să vă îmbogățiți cunoștințele în asalt. Aici e ca la teatru, înțelegi totul dacă ești cu ochii în patru. Cântă muzica, spectatorii au înlemnit: programul este nemaipomenit. Un om pescuiește, aruncând undița în sală, ca în iazul de la moară. Din coafura unei doamne frumoase a scos două broaște țestoase, iar din sufletul unui vecin a pescuit un rechin. Să nu credeți că toate acestea sunt minciuni sau că, Doamne ferește, la circ se întâmplă minuni!”

GSGFGAM (2)

 

 

 

  Am început astăzi prin a elimina din lista de articole care urmau să fie citite de mine, într-un viitor destul de incert, tot felul de rețete, bombănindu-mă singură pentru că am putut crede pe atunci (cam cu vreo trei-patru ani în urmă) că m-aș apuca vreodată de făcut torturi sofisticate sau „pâine pufoasă cu iaurt”. Mă rog, asta e! Apoi am găsit un articol scris de Ilie Șerbănescu (în 13 februarie 2017, publicat în ziarul „Cotidianul”), articol intitulat „Bizarerii deloc bizare”, pe care l-am citit pe jumătate, dar văzând că mă depășește problema, (economie, privire globală asupra...) am renunțat și l-am șters cu hotărâre de la rubrica „Alte marcaje”. Mai departe, la adresa de mai jos (deși nu știu dacă va fi cineva interesat), am găsit unul dintre miile de „leacuri minune” care hălăduiesc într-o veselie pe tot Internetul: http://planetapamant.com/2019/01/29/sare-si-ulei-un-amestec-care-poate-ameliora-multe-tipuri-de-durere/. Ei, dacă nu ameliorează și durerile sufletului, n-am făcut nimic! Gata, am scăpat și de acest articol. Urmează, plin de avânt, „Calendarul lucrărilor în grădină”, de pe un site numit www.casasidesign.ro, șters și ăsta, pentru că deja știu care sunt lucrările acelea, și apoi, la multe am renunțat din cauza invaziei limacșilor. Un site interesant, unde o să mai revin (deci, e de păstrat), este www.historia.ro, de unde am citit, cu plăcere, articolul „O căsuță de vis din România”. Acum studiez cu atenție un alt site pe care mi l-am notat, www.miscareaderezistenta.ro și o să văd dacă e de păstrat sau de „aruncat”. 

   Închei cu un haiku al japonezului Masayuki Inui (pseudonim Ban’ya Natsuish), unul dintre multe altele ce așteptau să le citesc, publicate aici: http://revistaramuri.ro/: 

„Lună plină – 

 țara e tânără                                           

 cântecele ei sunt bătrâne.”

Gânduri serioase, gânduri despre fleacuri, gânduri despre alte marcaje... (Pe scurt, GSGFGAM!)

  

MOTTO 1: „Într-o primăvară am numărat 136 de stări diferite ale vremii pe parcursul a 24 de ore.” (Mark Twain)
MOTTO 2: „Dacă nu ai fost niciodată mișcat până în străfundul sufletului de o floare răsărită în primăvară, probabil că sufletul tău nu a cunoscut vreodată înflorirea.” (Audra Foveo) 

Bun, așa cum mi-am promis, azi, 1 martie, îmi încep „proiectul” care îmi bâzâia printre gânduri ca un țânțar supărător și nu-mi dădea deloc pace de-un timp. Am început ezitant (ca de obicei, Balanță, deh!), punând două motto-uri, unul plin de umor, altul mai liric și sensibil. Pentru că și gândurile mele, la acest început de drum (căci va dura ceva vreme, sper, „proiectul-lucruri-bune-pentru-aducere-aminte-sau-lucruri-bune-de-aruncat”), sunt la fel de ezitante. Se „plimbă” între polul negativ (adică lipsa cronică a banilor, lucrări dentare, inevitabila astenie de primăvară, nervi) și, evident, polul pozitiv (auto-îndemnuri de genul: Lavinia, ești destul de sănătoasă, la fizic și la minte, ai un acoperiș deasupra capului, te ocupi cu lucruri care-ți fac plăcere, „Zoe, Zoe, fii bărbată!”, bla-bla-bla...). Aruncatul unor „lucruri” (termen generic pentru idei, hârtii vechi, haine, pantofi, alte nimicuri adunate compulsiv) se va face, în modul virtual, în scris, dar și în viața reală. Trebuie să scap de multe dintre ele, deci trec cu avânt la CURĂȚENIA DE PRIMĂVARĂ. Practic, azi am aruncat zeci de chitanțe, facturi și alte „plăți”, și, de la rubrica aceea, ALTE MARCAJE, vreo cinci-șase rețete de prăjituri, torturi, salate (le găsesc oricând pe Google), chestii ciudate (care m-au făcut să mă întreb „de ce le-oi fi păstrat?”) și câteva site-uri care au dispărut între timp în negura Internetului. Gata pe ziua de azi. Vă urez tuturor o primăvară de vis!

Gânduri puse la păstrare

MOTTO: „Sunt colecționar. Îmi plac gândurile vechi, uzate, cu zimți roși ca o monedă antică. Îmi plac sentimentele vechi, parfumate şi tari ca un vin de rasă. Îmi plac vorbele vechi, sonore ca o vioară ofilită.” (Grigore Moisil)

 

  Uitați-vă, domniile voastre, câtă poezie și sensibilitate în zicerea de mai sus a unui mare matematician: Grigore (Grigri) Moisil. Și, culmea culmilor, spune exact ce aș fi vrut și eu să spun. Așa că nu mai spun nimic. Nici nu mai scriu. Nu azi. Îmi propusesem să încep un maaaare „proiect”, dar ieri n-am avut niciun chef de scris, azi e luni, hm, cred că o să-l amân pentru 1 martie, că-i început de lună și de anotimp, deși afară nu e deloc o vreme de primăvară...

 O să spun doar despre ce este acest proiect-de-scris-pe-blog: despre toate gândurile (sub formă de mici articole, titluri de cărți sau chiar filmulețe) puse la păstrare de mine, pentru mai târziu, cu scuze de genul: „n-am timp acum”, „le citesc mai târziu” sau clasicul „și mâine e o zi”. Ei bine, au trecut vreo doi ani și eu tot am la rubrica FAVORITE (ALTE MARCAJE) a lui 旗本秒 (adică Hatamoto al II-lea, ăsta-i numele pe care l-am dat laptop-ului meu) vreo sută și nu-știu-câte titluri care mă așteaptă răbdătoare. Ei bine, mi-am propus să încep să le citesc, iar ce e mai interesant, fatalmente, vă voi împărtăși aici.

Închei cu o relatare a unei discuții între un ziarist și Grigore Moisil, al cărui răspuns sper să vă amuze:

- Domnule profesor, credeți în vise?

- Sigur, dragă! Să vezi: acum câtăva vreme, am visat că devenisem academician, că eram în aulă și prezidam o ședință. Și, când m-am trezit, într-adevăr eram academician, eram în aulă și prezidam o ședință...

Déjà vu-uri printre gândurile mele

Motto: „Ceea ce este în fața și în spatele nostru sunt probleme mici comparativ cu ceea ce se află înăuntrul nostru.”  (Oliver Wendell Holmes)

Cu vremea asta schimbătoare (grade multe alaltăieri, aer de primăvară, viscol și ninsoare aseară, grade foarte înfrigurate astă-noapte) nu numai fizicul meu se resimte, dar și mintea. Am avut aseară senzația aceea binecunoscută de déjà vu, așa că am căutat, din diverse surse, să văd ce-i cu ea. Ei, nu prea mi-a sunat bine când oamenii de știință au cam ridicat din umeri, presupunând unele și altele. Într-un articol se făcea referire la cei cu epilepsie, cum că ar fi mai predispuși la asemenea senzații, iar în continuare, se spunea așa:

„Pentru persoanele sănătoase, cercetătorii afirmă cum că ar fi vorba despre o „eroare” a creierului, când neuronii responsabili de recunoaștere şi familiaritate nu funcționează. Creierul atunci încurcă prezentul cu trecutul. De fapt, aceleași impulsuri electrice anormale întâlnite la bolnavii de epilepsie pot fi prezente la persoanele sănătoase, cum sunt spasmele musculare involuntare la o persoană care abia adoarme. O altă explicație a senzației de „déjà vu” la persoanele sănătoase ar fi atribuită unei încurcături în căile neuronale. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul caută constant să creeze percepții în legătură cu lumea din jurul nostru, dar are „materiale” limitate. De exemplu, e necesar un singur simț, cum ar fi un miros cunoscut, pentru a ne aminti anumite lucruri. „Déjà vu” poate fi asociat cu discrepanțe ale memoriei în creier, astfel informația senzorială ar putea întrece memoria pe termen scurt şi ar putea ajunge, în schimb, la memoria pe termen lung. Cercetătorii spun că încă mai sunt multe de învățat despre acest fenomen şi mecanismul din spatele lui, dar speră că viitoarele studii vor oferi dovezi concludente despre strania senzație de déjà vu.” (www.digi24.ro).

În concluzie, cercetătorii habar n-au, cum n-au habar nici de celelalte „minuni” ce se petrec în creierul uman. Și nu numai în el. Bun, destul pentru azi. Mâine, dacă voi avea chef și inspirație, mi-am propus să dau startul unui „proiect” foarte important pentru mine (și, spre disperarea domniilor voastre, de lungă durată...)

GÂNDURI UITATE

MOTTO: „Mă uit la filme. Îmi plac, în special, filmele despre trecut. Prefer filmele englezești şi, mai ales, ecranizări după cărți. Sunt foarte bine făcute şi mă transpun într-o altă epocă, deoarece de-a noastră sunt sătulă.” (Ileana Vulpescu)

Am mai spus, de multe ori, cât de mult îmi place Ileana Vulpescu. Și ce mult îmi plac scrierile domniei sale. Ceea ce am pus drept motto este, cred, din cartea „Viață, viață, legată cu ață”, pe care n-am citit-o. A mai scris, printre altele, „Arta compromisului”, „Pe apa sâmbetei”, „Candidații la fericire”, „De-amor, de-amar, de inimă albastră”, „Arta conversației” etc. Ei bine, motto-ul nu-i ales la întâmplare, pentru că și eu ador filmele englezești, mai ales cele de epocă. Și, da, te duc într-o lume care nu știu dacă era mai bună ca a noastră, cea de azi, dar era cu mai mult bun simț și mai politicoasă, asta e sigur. Dar nu de asta m-am pornit să scriu, ci ca să spun că acum recitesc „Arta conversației” și trebuie să mărturisesc, cu mare durere, că nu-mi mai amintesc mai nimic. Cred că trebuie să-mi fac oarece griji cu privire la memoria mea afectivă, căci de cealaltă m-am îngrijorat deja. Dar voi persevera, voi reciti (sau voi citi pentru prima oară) și alte cărți ale Ilenei Vulpescu, pentru că-mi fac bine la suflet. O să închei tot cu un citat al acestei minunate doamne: „Cel mai minunat dar pe care ni l-a dat natura e gândirea. Păcat că acordăm atât de puțin timp acestei esențe a ființei noastre. Când înțelegi viața, rosturile ei adânci, parcă te-ai afla pe o stâncă de o înălţime incomensurabilă, de unde privești nu cu superioritate, ci cu linişte, acea linişte-n care toate vanitățile s-au stins.”