Amăgeli printre gânduri

„Când ești în siguranță acasă îți dorești să trăiești o aventură. Când trăiești o aventură îți dorești să fi fost în siguranță acasă.” (Thornton Wilder)

 

Am mai spus asta cândva, și anume că atunci când am un șir de zile proaste, cu ghinioane de tot felul, nervi și amărăciuni mai mari sau mai mici, singurul lucru care mă amuză (sau, mă rog, nu chiar singurul...) este să-mi citesc horoscopul apărut în diverse publicații. Astăzi, în timp ce mă delectam cu niște „perle” din astea despre zodia Balanță, m-am gândit brusc la faptul că mă amăgesc singură când susțin că aș vrea să călătoresc și n-o fac dând vina pe multele treburi pe care le am de făcut și pe puținii bani pe care îi posed. Adevărul este că sunt așa de comodă, poate și ușor fricoasă și timidă, încât numai ideea de a pleca undeva mă stresează zile întregi. Și asta fiindcă la mine e clar că această comoditate depășește cu mult curiozitatea și spiritul de aventură. Deci, prefer să călătoresc cu gândul. Iar citatul pus ca motto, al scriitorului american Thornton Wilder, cred că mi se potrivește ca o mănușă. Sunt nehotărâtă. De fapt, am călătorit destul de mult la viața mea (dar nu în străinătate), însă niciodată în condiții caracterizate prin eleganță și lux, cum mi-ar fi plăcut. Acum nu mai am chef să plec niciunde. Hm, poate doar într-o călătorie cu Orient Expresul. Iată, pentru amuzamentul domniilor voastre (mai ales al Balanțelor), câteva lucruri despre care autorii de la ziare.com spun că ne displac:

„Nativii din Balanță urăsc dezordinea și haosul. Acestea le pot face să-și piardă răbdarea și să facă o criză de nervi. Nu le plac oamenii cruzi cu animalele și nici cei care fură flori. Cei din Balanță se numără printre nativii care nu-i suporta pe cei care nu le întorc apelurile telefonice. Sunt atenți la aspectul fizic și preferă să nu iasă din casă atunci când nu reușesc să își așeze părul. Au un stil de viață echilibrat și se feresc de droguri, dar și de oamenii care le consumă. Părinții care încearcă să facă pe șefii cu copiii lor vor fi mustrați de persoanele născute sub semnul zodiacal al Balanței. Sunt iubitori ai păcii și urăsc violența de orice fel. Certurile și discuțiile în contradictoriu le afectează starea mentală. Nu tac atunci când li se face o nedreptate, ața că așteaptă-te să își apere drepturile cu toate forțele. Uneori exagerează cu cheltuielile și risipesc imediat ceea ce economisesc într-o perioadă mai lungă. Sunt timizi și liniștiți, dar îi pot uimi pe cei din jur cu o explozie bruscă de furie. Nu pot lucra în condiții de stres și presiune și nu reușesc să se acomodeze în orice mediu. Nesiguranța este o altă trăsătură negativă a acestora, dar și comoditatea.” Q.E.D.

Gânduri vechi dar nu învechite

 

 

 

 

 

Nu am chef să scriu nimic azi (ca de altfel în mai toate zilele trecute), deci am reluat un text de acum doi ani, din 15 august, intitulat „Gânduri à la française”:

Soyez calmes, non, adică nu, nu am de gând să scriu în limba franceză, nici măcar în manieră franceză (à la manière de...), vreau numai să vă împărtășesc rapid câteva gânduri, în această zi de mare şi pioasă sărbătoare. Aceia dintre domniile voastre care poartă numele pomenit azi le doresc tot binele din lume, sănătate şi ocrotire, gânduri binecuvântate şi suflete senine. Să explic acum de ce am pus acest titlu (care, recunosc, se potrivește ca nuca-n perete cu ceea ce scriu acum). Cu vreo două săptămâni în urmă, cred că subconștientul meu, îngrozit de faptul că, printre multe alte lucruri, am uitat şi limba franceză (pe care aş zice că o știam destul de bine), mi-a transmis un impuls şi mi-a „şoptit” destul de poruncitor să vorbesc, în următoarele zece minute, doar în franceză. Adică, să vorbesc singură, cum mai fac câteodată. Ei, aşa am făcut. După ce-am privit atentă în jur, bineînțeles. Nu o uitasem eu chiar de tot, dar vreo câteva cuvinte mi-au dat un pic de furcă. Am conversat cu mine însămi pe teme generale, am vorbit despre vreme şi vremuri, despre oameni, despre cărți. Despre viață... Şi, zău, am încercat să fiu cât am putut eu de pozitivă. Greu. Tare greu. Eu zic că am trecut testul, dar la capătul acelui sfert de ceas de conversație politicoasă în limba franceză, gândul mi-era dus la inventivele noastre înjurături, neaoșe, românești, pline de savoare şi de umor. À bientôt!

Gânduri în Gustar

                                                         MOTTO: „Iarna nu-i ca vara” (Traian Băsescu)

O să notez azi (foarte succint) niște gânduri care mi-au trecut prin minte în zilele de când nu am mai scris pe blog, gânduri care au fost destul de norocoase să-mi rămână în memorie, pentru că de notat nu prea am avut timp. Am o „bucată” de timp foaaarte ocupată! Dar o să am vreme de odihnă (și de scris mai mult) în iarnă. Sau de sărbători. Sunt niște gânduri destul de banale și, mai ales, total desprinse de zona politică. De care mi-e o imensă silă, dar sunt destul de deșteaptă încât să-mi dau seama că ea nu va dispărea, chiar de o ignor, ci va rămâne la fel de imundă și coruptă, plină de agramați și tupeiști. Dar pentru liniștea mea și pentru sănătatea mea e mai bine să o ignor. Mai întâi vreau să scriu despre văicăreala, veșnica văicăreală a televiziunilor și ziarelor cum că e prea cald. Păi, e (încă) vară! Am avut o iarnă destul de blândă, am avut o primăvară cam ca o vară, apoi trei luni de ploi și de răcoare (ca toamna), acum ne putem încălzi un pic. Anotimpurile s-au hotărât să mai facă schimb, sau să-și „țină locul” unul altuia. Dar titlurile panicarde nu ne răcoresc, ba dimpotrivă. Am pus la început citatul din filosofia băsesciană pentru a mă distra, în primul rând, și apoi, pentru a face observația că, dacă te iei după cei de la DIVA, vara e ca iarna. S-au hotărât ei, foarte „inspirați”, să ne dea filme de și cu Sărbătorile Crăciunului în plină vară. Filme pe care le-au mai difuzat cam de vreo patru-cinci ori și în iernile trecute. „Nuca-n perete” e de-a dreptul un eufemism pentru cât de ciudat e gestul lor...

 Ca să facem (iar!) haz de necaz, am ales câteva poante despre caniculă, găsite pe myzutv.ro:

La cât de cald este, cel mai distribuit citat de pe Facebook este cel al lui Thomas Edison, „Geniul este 1 % inspirație și 99% transpirație”.

E atât de cald afară încât riști sa faci insolație și la umbră.

E atât de cald afară încât bugetarii au pus mâna pe dosarele de lucru chiar dacă doar pentru a-și face evantai din ele.

E atât de cald afară încât în mijloacele de transport în comun chiar și pensionarii vor să deschizi geamul ca să se facă puțin curent.

E atât de cald afară încât metroul circulă cu ușile deschise.

Bonus:

Fițoșii măsoară canicula în grade Grade Fahrenheit nu în grade Celsius, ca toți săracii.

Gânduri vremelnice

  

    Ziua asta de sărbătoare mi se pare o bună ocazie în care exclamația (mă rog, este mai mult imprecație…) văzută de mine, cândva, pe „Facebook”(și care mărturisesc că m-a distrat la culme), spusă cu un frumos și blând accent moldovenesc, adicătelea (mă scuzați) „’tu-ți șiapa mă-tii di vreme”, să fie spusă cu mult năduf. După ce abia văzusem un pic soarele de dimineață, acum iar plouă. Au fost, până acum, niște zile de vară ploioase și cam tomnatice. S-a dus ușor și luna lui Cuptor... Hm, am vrut să continui în versuri, dar e prea anevoios. Da, ce ziceam? Mda, un an fără vară (dar cu o mulțime de limacși prin grădini). Așteptăm toți să fie un august mai fain. Păi, da, nu prea am avut vară, dar ce putem face? Putem să ne bosumflăm, să bombănim, sau să alegem hazul de necaz. Ei bine, în acest sens, iată ce am găsit (da, fatalmente, tot pe „Facebook”!) trecut la STATUSURI, și care aș zice că mi se potrivește acum la fix:

⌂ Singur(ă) 

⌂ Într-o relație 

⌂ Logodit (ă) 

⌂ Căsătorit(ă) 

⌂ Divorțat(ă) 

⌂ E complicat... 

⌂X Așteptând un miracol...

   Deci, în așteptarea miracolului, (mă refer acum strict la vreme, în general, precum și la diverse probleme foarte anoste, legate de „banking” și „management”, căci nu am niciun gând să fac schimbări de STATUS) vă doresc, domniile voastre, toate cele bune, miracole mici și mari la tot pasul, sănătate, înțelepciune în ceea ce privește vremurile și răbdare infinită la capriciile vremii...

Gânduri de joi până mai apoi...

   „Dacă fericirea ta depinde de ceva ce face altcineva, atunci chiar ai o problemă.” (Richard Bach)

    Am câteodată (și cred că nu numai eu) câte o zi absolut tâmpită în care ceva (și acest „ceva” poate fi un gând, o senzație, un déjà vu, un fel de presimțire) nu-mi dă pace, bâzâie în subconștientul meu ca un țânțar enervant și nu mă lasă să-mi văd liniștită de treburi. Sau, în cazul când e sărbătoare, sau e ploaie (azi au fost amândouă), mă împiedică să citesc sau, cum e cazul acum, să scriu. Starea asta îmi creează în minte un fel de vacuum și apoi ajunge să mă enerveze. Azi a fost una dintre zilele acelea. Mi-am băut cafeaua, am scris un articol, am făcut cumpărături, am pregătit masa, am mâncat, am încercat să citesc niște istorii hazlii, să dezleg un rebus, să mă duc în grădină după fructe (printre picături), toate acestea cu acel „ceva” stându-mi deasupra capului precum „sabia lui Damocles”. Și starea asta nu-i din cauza ploilor nesfârșite de anul acesta, pentru că deja m-am împăcat cu ideea, nu-i nici din cauză că sunt necăjită că gândurile mele, precum o spune și titlul, sunt „de joi până mai apoi” (în sensul că sunt destule, dar îmi trec rapid prin minte și apoi, tot așa de rapid, le uit, deși aș vrea să le notez aici, dacă merită), nici măcar din cauză că m-am apucat iar să-mi pun întrebări existențiale, abisale și absolut retorice. Chiar nu știu din ce cauză e starea asta, dar abia aștept să treacă. Și, nu, nu mai caut nici glume pentru a trece mai ușor peste ea, pentru că am încercat ceva mai devreme și mi se par toate îngrozitor de insipide și proaste. Am căutat un citat „motivațional”, n-am nimerit-o nici cu el prea bine, căci eu nu caut fericirea, caut să scap de acel enervant chelcășoz (vorba francezilor), care-mi zice,  de azi de dimineață, „bau”. Dar tot mi-a folosit la ceva zicerea scriitorului american și anume că m-a făcut să mă hotărăsc odată și să vreau să-mi tămăduiesc singură starea, așa că mi-am căutat pe You Tube o melodie săltăreață, am dansat un pic prin casă, am mâncat o bucățică de ciocolată, m-am privit zâmbind (cam forțat!) în oglindă și paaarcă mi-e mai bine. Ceea ce vă doresc și domniilor voastre!

Mașina timpului printre gândurile mele

„Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în același timp.” (Albert Einstein

Azi a plouat. Da, iar! Dar chiar nu-mi mai pasă. Adică îmi pasă, dar mă fac că nu-mi pasă. Să plouă! Așa că, ignorând tunetele, fulgerele, șiroaiele de apă ce curgeau din cer, m-am uitat prin niște caiete vechi și am făcut un fel de călătorie imaginară în timp. Mai întâi, un caiet cu rețete al bunicii, de prin anii '30, din care am ales asta:

Ochiuri în cuib

Se face un piureu de cartofi apoi, cu ajutorul unui cornet, se toarnă în tavă ca niste grămăjoare din loc în loc, iar la mijloc se sparg ouă. Se presară cu sare, piper si un pic de unt si se bagă tava la cuptor vreo zece minute. Se pot servi si cu brânză rasă deasupra.

Apoi am găsit un caiet al meu, în care am făcut, pe vremuri, niște încercări destul de nereușite de a versifica. Era prin 1981, eram profesoară la Păunești, Vrancea, și am scris, printre multe alte prostioare (cu rimă), asta:

Polițistă

 Citesc „Enigmă pe autostradă” 

(Taică-meu zice că e „decadentă”), 

Cu gânduri pesimiste nu ies la paradă 

Ci trec la firea mea curentă...

Adică punți arunc

Spre gânduri mai zglobii

Că nu vreau să ajung

Să-ntreb:„To be or not to be?!”

Aș vrea să urmăresc spioane

Să fiu o vajnică „poliziottă”,

Să am vreo trei mătuși baroane

Și să „sparg” o grupare mafiotă.

Să am un mic castel mâncat de carii

Unui veac trecut și-aventuros...

(„Și-acuma, fioroasă Mata-Hari,

Nu mai visa și pune pixul jos!”)

În regulă, m-am plictisit, nu prea pot potrivi fontul, dar... Deci, opresc acum „mașina timpului”, căci vreau să cobor. O să revin...

Motto pentru gânduri

„Nu, nu se poate să vezi zâne, dacă nu ești zânatic!” (Nichita Stănescu)

  Ei, da, am revenit azi la scris și la... motto. Sau chiar la mai multe, după cum veți vedea. Și asta pentru că ieri, într-o discuție, spuneam cuiva că sunt așa de pasionată de motto-uri încât, pentru a parafraza bancul acela cu „soborul de preoți”, nu mai îndrăznesc să scriu nici măcar o listă de cumpărături de teamă ca nu cumva să-mi vină ideea să-i pun un motto. Serios acum, nu o să vă înșir în continuare o listă de cumpărături, ci o enumerare a câtorva lucruri pe care mi le-am propus în vara, toamna și iarna lui 2018. Sau în 2019. Sau, vorba știți domniile voastre cui, în „douăzeci-douăzeci”. Dacă m-ajută Dumnezeu, bineînțeles. Ca să mă ironizez un pic, am pus imaginea cu versiunea englezită a listei cu lucruri de făcut. Înșir doar vreo trei-patru chestiuni „arzătoare” de dus la capăt, care mai de care mai prozaică (și la fiecare, ați ghicit, va fi un motto): 

* „Fii mulțumit cu ceea ce ai, bucură-te de modul în care sunt lucrurile. Când îţi dai seama că nu îți lipseşte nimic, întreaga lume îți aparţine!”  (Lao Tse) 

- De rezolvat cu adusul lemnelor pentru foc (problemă care-mi mănâncă zilele, dar poate voi reuși, cândva, să instalez încălzirea centrală).

* „Înţeleptul nu doreşte decât absenţa dorinţelor.” (Proverb chinezesc) 

- De făcut mici (și mai mari) reparații la casa de la „țară”, care nu, nu e casa e de vacanță, e doar situată în provincie, e casa părintească și-i destul de veche ca, în fiecare an, să tot robotesc la ea .  

* „Memoriile” sunt numai amintirile care îţi convin.” (Tudor Mușatescu)

- De terminat corectura unor materiale pe care, în viitorul deceniu, poate am să fiu în stare (și mă aici refer strict la bani, căci restul e și așa incert) să le public. 

Ei, gata pe azi, trec la activitățile practice. La bună vedere!