Gânduri undercover

   Deși am mai spus de nenumărate ori faptul că nu-mi place să folosesc, ostentativ şi repetat, cuvinte din alte limbi, iată că recurg azi la termenul ăsta, folosit cel mai des în filmele polițiste americane. Dar vreau să consider asta ca pe o licență poetică. Adică, "undercover" se potrivește mai bine decât "sub acoperire", din punctul meu de vedere, la ceea ce vreau eu să spun mai departe. Mai întâi, o explicație: în tot ceea ce am scris până acum am fost, de fiecare dată, sinceră. Gândurile din ziua respectivă, din momentul când am început să scriu, au curs firesc şi, repet, sincer. Chiar dacă presărate cu greșeli, cu truisme, cu naivități, sau expuse într-un stil mai degrabă oral, micile mele texte nu s-au abătut de la sinceritate. În concluzie, nu am avut niciodată gânduri "sub acoperire". Normal, ele sunt receptate diferit de cei câțiva (şi când zic câțiva nu exagerez, ei sunt vreo zece-cincisprezece!) cititori ai prozei mele spontane şi sunt înțelese şi mai diferit. De aceea m-am hotărât ca, un timp, să-mi trimit gândurile într-o acțiune "undercover", pentru a vedea ce pot afla ele când devin ceva mai convenționale, mai comunicative şi, uneori, mai cameleonice. Vreau să afle, deci, gândurile mele, cam ce şi cum scriu alţii. După ce le voi plimba prin alte bloguri (alese cu totul şi cu totul la întâmplare), voi reveni aici să vă spun ce-au aflat. La bună vedere!

Duminică în gânduri

   E duminică azi şi am hotărât că, oricât ar încerca gândurile mele să cârcotească, le voi sili să-mbrace straie de sărbătoare, să fie mai bune şi mai îngăduitoare, pe scurt, le voi înduminici (ştiu, m-am uitat şi în DEX, cuvântul nu există, dar e prea frumos ca să renunţ la el). Aşa că astăzi o să încerc să mă gândesc doar la lucruri frumoase, o să citesc ceva ce îmi place, o să...  Bine, mă opresc aici, sunt sigură că domniile voastre aţi înţeles cam ce vreau eu să zic. Dar asta nu înseamnă că gândurile mele, aşternute aici, nu vor fi sincere, ca de obicei. Apropo de gânduri în straie de duminică, zilele trecute, având drum prin Curtea de Argeş, am trecut şi pe la Mânăstire, să mă-nchin la racla Sfintei Filofteia. Ca de fiecare dată, mersul acolo mi-a înălţat sufletul, iar gândurile mi-au fost "de duminică", deşi era marţi.

 

Gânduri îngândurate

 

           Astăzi, de ziua marelui Eminescu (şi de Ziua Culturii Naţionale), singurele gânduri ce mă îngândurează sunt cele care, de fapt, m-au îngândurat în fiecare an, la mijloc de ianuarie. Şi anume, faptul că marea majoritate a românilor îşi aduce aminte de Eminescu doar când aniversăm data naşterii sale (anul acesta se împlinesc 165 de ani de la aceasta) sau când îi celebrăm moartea. Rar se întâmplă să-i cităm versurile sau să ne uimim de actualitatea şi veridicitatea articolelor sale. Mă linişteşte oarecum gândul că mulţi, asemenea mie, consideră că Eminescu e la fel de intrat şi de prezent în inimile noastre ca şi noţiunile de Patrie, de drapel, de veşnicie a Carpaţilor, de eternitate a valurilor Mării Negre, de unicitate a sufletului de român. Pentru că, aşa cum spune el însuşi, "Lumea toatã-i trecãtoare,/ Oamenii se trec şi mor/ Ca şi miile de unde,/ Ce un suflet  le pătrunde,/ Treierând necontenit,/ Sânul mãrii infinit./ Numai poetul,/ Ca pãsãri ce zboarã/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemãrginirea timpului:/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde pãsãri ca el/ Se-ntrec în cântãri.(Mihai Eminescu, "Numai poetul")

Gânduri geruite

        M-am uitat, ca în fiecare dimineață, prin ziare. Ei, recunosc, nu chiar prin ziare, am citit „revista presei” de pe GOOGLE. Deci, știrile despre atacul terorist de la Paris, cele interne, despre accidente, hotărâri de guvern, pensia lui Băsescu (ce ironie!) şi, după ce am trecut grațios peste știrile mondene (bleah!), am citit titluri în care se pomenea de "România înghețată", "ger năprasnic", "ger de crapă pietrele". Eu zic că e uşor exagerat, sunt titluri panicarde și fără susținere reală, pentru că noi, oamenii (şi aş îndrăzni să precizez aici, noi, românii) suntem foarte adaptabili (şi nu doar la ger, la aproape orice). Spre exemplu, după gerul de la sfârșitul anului trecut, după gerul Bobotezei, la fel de crâncen, astăzi, văzând că sunt doar minus zece grade, am avut un surâs blazat (în genul, „ce, ăsta-i ger?!”) şi am hotărât că mi-e de-a dreptul cald (deocamdată doar în suflet şi în gânduri...)

Crochiu de gânduri

                         

    De atâta ger şi cu atâtea repetate răceli, nevralgii şi viroze, mărturisesc că gândurile nu mi se adună prea uşor. Slovele nu vor să curgă lin şi asta nu pentru că nu aş avea gânduri de descris, ci pentru că rezultatul final apărut pe hârtie (mă rog, e un fel de-a spune) nu-mi place mereu. Azi încerc ceea ce am numit un crochiu (sau eboşă, sau schiţă) al unor gânduri ce au "tropăit" prin mintea mea. La început de an, m-am gândit ca în 2015 să nu mai încerc să vreau ceva anume. Micile şi inevitabilele planuri de zi cu zi, astea nu am cum le ocoli, aşa este cursul vieţii. Dar nu-mi voi mai dori nimic, nu voi mai plănui nimic, pentru că (şi acum va urma un fel de secret al lui Polichinelle!) am ajuns la concluzia că dacă nu am așteptări mari, nu pot fi dezamăgită. De către alţii, de mine însămi sau, de ce nu, de situaţii şi circumstanţe. În rest, sunt optimistă, mulţumită cu ceea ce sunt şi cu ceea ce am şi suspect de liniştită.

Gânduri cu blanc

   

            MOTTO:        

    "Înţeleptul nu doreşte decât absenţa dorinţelor" (Proverb chinezesc)

       Iată ce spune dicționarul despre "blanc" (acesta fiind al doilea sens al cuvântului):  BLANC² s. n. 1. spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări. 3. pauză albă şi tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv. (<fr. blanc). Ei bine, gândurile mele din ultima vreme au avut ceva simptome ce amintesc de punctul trei al definiției. Deci, conform zicerii mai populare "mi s-a rupt filmul", mai întâi m-am gândit că, iată, avem ceea ce cântecelul acela numea un "white Christmas". Îmi doream asta. Apoi, m-am gândit că nu mă bucur atât cât ar fi fost de așteptat. Pe urmă, după alte pauze şi  "întretăieri ciudate", m-am gândit că e bine să mai fiu atentă cu ceea ce-mi doresc. Şi, în final, am ajuns la concluzia că e mai bine să nu-ţi doreşti nimic. Ceea ce e cam greu, recunosc. Dar o să o iau încet, zi după zi. Azi, spre exemplu, nu-mi doresc absolut nimic. Aşa că acum aştept să devin mai înţeleaptă...

   

Gânduri cu ochii-n soare

          Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiți aproapelui, este darul pe care-l oferiți întregului Univers!  (Octavian Paler)                                       Da, e bine zis. E un sfat excelent. Hai să zâmbim. Cu motiv sau fără. Iată, de trei zile e soare. Deja, eu mă simt mult mai bine. Adică, aşa cred că e, şi aşa mă încurajez singură să fie. Dar, fire sucită cum mă aflu, la ce credeţi, domniile voastre, că m-a dus gândul? La expresia "a lăsa cu ochii-n soare". De ce m-a dus unul dintre gânduri la această zicere? Pentru că asta-i "starea de azi", aşa mă simt eu în acest moment. Cu ochii-n soare. Şi nu mă refer la sensul propriu, ăsta e o.k., e bine să vezi cu ochișorii tăi soarele, te înveselește. Fac vorbire aici de sensul figurat, mă simt dezamăgită. De mine, de alţii, de lume, în general, şi de gândurile mele, în special. Sau, ca să fiu mai clară, de combinaţia de gânduri-fără-rost şi de stare-uşor-blegoasă, care nu-mi dă pace şi nu-mi dă viza spre a intra în atmosfera ce precedă Sărbătorile de iarnă. Dar mă gândesc că totul va fi bine până la urmă şi gândurile mele vor fi mai zburdalnice. Iată, ca remediu, un alt banc:             

        "Un tip e foarte norocos şi câştigă la orice joc, fie la loto fie la bingo. Sătul, merge la biserică şi se roagă:
  - Doamne, fă să mai câştige şi alţii şi să pierd şi eu măcar o dată!
         Domnul îl aude şi-i spune că l-a ales pe el pentru că e un om bun la suflet, dar că-i va indeplini dorinţa. Totuşi, pentru că e singur pe lume, i-o dă de soţie pe Miss India. Omul nostru n-are de ales, o ia cu el acasă, în speranța că aceasta îi va aduce totuşi un mic ghinion. Trec câteva luni şi, într-o seară, îi spune soţiei:
 - Draga mea, ești senzațională ca nevastă, dar am şi eu o mică nemulțumire.
Semnul tău de pe frunte, mi-ar plăcea sa-l dai jos !
      Soția e de acord, dar îl lasă pe el să-l desprindă. Şi ce credeţi că vede omul nostru dedesupt, cu litere mici, mici, mici: "Aţi câştigat o limuzină, plus 20 de milioane!"