Am pus „la dospit” câteva gânduri nostalgice

  

MOTTO: „Un om nu este leneș pentru că este absorbit de gânduri. Există o muncă vizibilă și una invizibilă.” (Victor Hugo)

 

  Păi, eu n-aș zice că sunt leneșă. În mai toate zilele, nu-mi pot permite să fiu leneșă. Și, dreptu-i, nici nu-mi place. Dar am și câte o zi când sunt tare obosită și fără niciun chef și atunci, da, lenevesc. Apropo de „munca invizibilă” de care se pomenește în citatul de mai sus, mă bucur că gândurile mele nu se odihnesc mai deloc (sau, nu știu, poate că fac cu rândul la leneveală). Azi, spre deosebire de mine, care eram ușor letargică, erau foarte vioaie gândurile mele nostalgice, așa că mi-au tot depănat amintiri, în timp ce am mers la cumpărături și am rezolvat diverse treburi. Amintirile erau de pe vremea când predam franceza în satul vrâncean Păunești. Locuiam cu chirie într-un apartament pus la dispoziția „cadrelor” care nu erau „din partea locului” (ingineri, profesori, doctori), împreună cu Geta, o ingineră zootehnistă cu un suflet de aur și cu amica mea, „profă” de engleză, Rodica. Ne împărțisem între noi, ca să zic așa, toate „activitățile gospodărești”, adică aprovizionare, curățenie, făcut focul etc. Rodica, de fel din Dej, era cea care făcea curățenie. Dar, cu calmul ei englezesc (de sorginte ardeleană), făcea lucrul ăsta în vreo două-trei zile. De ce? Păi, se oprea, găsea ceva de citit, se ocupa cu totul și cu totul de alte lucruri, mai lenevea un pic, ceea ce la început ne-a cam sâcâit, dar apoi ne-am obișnuit. Oricum, îi invidiam calmul, spun sincer. Tot ea, peste ani, mi-a scris, printre altele: „No, Lavi, în loc să-nghit un pliculeț cu zahăr vanilat, am dat pe gât unul cu praf de copt. Acum mă duc să dospesc...” Știu că am mai scris despre asta, dar mă amuză de fiecare dată când îmi amintesc. Bun, o să revin, am terminat porția de nostalgie pe ziua de azi.

 Cuvântul zilei este: Galofil, ~ă smf, a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr gallophile] (Rar) Francofil. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1900, scriitorul american Julien Green. Autorul a numeroase romane, Julien Green a scris în principal în limba franceză, fiind primul membru al Academiei Franceze care nu avea cetățenie franceză. Legat de asta, mult mai folosit este: FRANCOFÓN, -Ă, francofoni, -e, adj., s. m. și f. (Vorbitor) de limba franceză. – Din fr. francophone. Sursa: DEX '09 (2009).

Glume:

- De ce plângi, fetițo?

- Toți râd de mine că sunt grasă.

- Nu mai fi tristă! Eu sunt Zâna-cea-Bună și îți pot pot îndeplini o dorință.

- Aș vrea o prăjitură!

***

Copilul stă de vorbă cu tatăl lui:
- Tati, ai avut vreodată experiențe paranormale?
- Da, când mi-a zis maică-ta odată că am dreptate...

Gânduri care nu vor să facă deloc caragață

MOTTO: „Cel care zâmbește când lucrurile iau o întorsătură proastă s-a gândit deja pe cine să dea vina.” (Robert Bloch)

    Da, e foarte adevărat. Gândurile mele de duminică nu vor să facă deloc caragață. Dar nu sunt pesimiste, amărâte sau amorfe. Nici nu zâmbesc, nici nu dau vina pe nimeni. Nu pot caracteriza acum în cuvinte starea de azi a gândurilor mele, așa că renunț. Cuvântul folosit în titlu (la sfârșit) este cel aleatoriu, pe care mi l-a oferit dexonline.ro, adică CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ♦ Expr. (Fam.) A face caragață = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa. Sursa: DEX '96 (1996). Cred că mi s-a potrivit cuvântul ăsta, pentru că da, trebuie să recunosc, sunt o femeie vorbăreață. Uneori, prea vorbăreață. Cel mai grav este că nu fac deloc eforturi spre a-mi limita limbarița (a se vedea LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță). Mda, asta e! Hai să îmi zic niște glume:

La o stână, ciobanii stau la masă, după ce au muls oile. Din cer, cu un zgomot infernal, aterizează o navă extraterestră. Din ea iese un tip straniu care se adresează ciobanilor:

– Eu sunt Venus!

Baciul mai mare zice:

– Ia toarnă-i, mă, un păhărel.

Bea extraterestrul și iar:

– Eu sunt Venus!

– Mai toarnă-i unu'!

Bea extraterestrul și vesel le zice:

– Vedeți, cum să vă spun, eu sunt de pe altă planetă!

– Nu-i mai turna, că s-a îmbătat deja, zice baciul.

$

Într-un vechi cimitir irlandez se găsesc cinci pietre de mormânt aproape identice, pe care sunt încrustate, succesiv, următoarele texte:

„Aici odihnește soția lui Henry Banks“,

„Aici odihnește cea de-a doua soție a lui Henry Banks“,

„Aici odihnește cea de-a treia soție a lui Henry Banks“,

„Aici odihnește a patra soție a lui Henry Banks“.

În fine, pe ce-a de-a cincea piatră, aflată mai la distanță, scrie:

„Aici odihnește, în sfârșit, Henry Banks!“

&

Discuție între soți:

- Iubi, mezinul nostru zice că umanitatea e un hău dezolant, o paranteză crudă între nimic și nimic, și că nu există consolare în lumea asta lipsită de sens...

- Stai să vezi când o să afle că avem conopidă la masă!

GÂNDURI SCOASE DIN JOBEN

 

MOTTO: „Călătoriile poate că nu pot preveni bigotismul, dar demonstrând că toate popoarele plâng, râd, mănâncă, își fac griji și mor, putem introduce ideea că, dacă încercăm să ne înțelegem unii pe alții, am putea chiar deveni prieteni.” (Maya Angelou)

Călătoria mea de astăzi (în Mexic, Playa del Carmen, la nemaipomenit de originala Casă Caracol) este imaginară, și pornește de la poza de mai sus, pe care am găsit-o căutând cu totul altceva. N-o să vă povestesc ce și cum, las pe fiecare să facă acest voiaj cu fantezia proprie. Azi dimineață, în timp ce făceam șmotru, mi-a venit în minte formula „hocus-pocus”. Vag, îmi amintesc că parcă am mai scris cândva despre asta, dar nu vreau să îmi stric ce a mai rămas din ziua asta. Gândurile de azi mi s-au părut ca niște iepurași scoși din... 

JOBÉN, jobene, s. n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii; cilindru. [Pl. și: jobenuri] – Din n. pr. Jobin. Sursa: DEX '09 (2009). 

Ca să rămân în temă, iată ce e cu...
HÓCUS-PÓCUS s. n. Formulă folosită de scamatori; p. ext. scamatorie. – Din lat. hoc [est op]us, hoc [est cor]pus.

Și:

„Abracadabra şi hocus-pocus sunt cele mai cunoscute cuvinte dintre cele considerate a avea puteri supranaturale. Expresiile sunt folosite de sute de ani. Din cele mai vechi timpuri, anumitor cuvinte li s-au atribuit proprietăți magice. Originea acestor cuvinte şi cum au ajuns să fie cunoscute pe întreg mapamondul sunt – cum altfel – învăluite de mister. Într-un capitol al lucrării „Curiozităţi şi amuzamente ale limbii române“, dr. Octavian Laiu-Despău, un pasionat de ludolingvistică, face lumină în privința acestei categorii de cuvinte. (...) „Expresia „hocus-pocus”, atestată încă din sec. 17, era rostită de scamatorii de bâlci sau circarii ambulanţi. Cele două cuvinte au o origine obscură şi nu înseamnă, propriu-zis, nimic. Unii cred că ar fi o parodie după formula latină liturgică „Hoc est corpus” („Acesta este corpul meu”), susţine pasionatul de ludolingvistică. Octavian Laiu-Despău aminteşte că această credinţă în proprietățile „magice” ale unor cuvinte a fost „valorificată” şi de unii impostori. „De pildă, prin secolul 17, în Franţa, şarlatanii vindeau praf de perlimpinpin, un praf care, se lăudau ei, poseda virtuţi miraculoase, putând vindeca cele mai diverse boli. Originea cuvântului este obscură, fiind probabil inventat ca o parodie de formulă magică”, menționează autorul lucrării.” (Sursa: adevarul.ro)

Cuvântul zilei: CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: În 1993, Statele Unite și Rusia semnează un acord de cooperare în spațiul cosmic, marcând sfârșitul oficial al Cursei Spațiale.

Cuvântul aleatoriu: Pogáznă s.f. (reg.) mirare, uimire. Sursa: DAR (2002).

Gluma zilei:

Un tip, rătăcit prin deșert, ars de soare, însetat, obosit şi abia mai târându-se cu ultimele puteri, dă de celebra lampă cu duh. Freacă lampa și apare duhul lămpii, zicând:
- Acum, că m-ai eliberat, spune o dorință...
- Vreau acasăăăăă!
- Perfect. Megem acasă.
Şi duhul o ia înainte.
- Băi... eu vreau acasă repede!
- O.K., atunci hai să fugim!