Gânduri care rimează

 

Da, gândurile mele de azi rimau. Și asta încă de dimineață. Dar n-am avut timp să scriu despre asta, pentru că, ptiu-ptiu, am fost azi foarte hărnicuță. Adică, mai mult ca de obicei. Și am terminat abia de vreo trei ore cu muncile, că-s destul de obosită. Deci acum pot să spun despre gândurile mele care au rimat. Dar nu în sensul că gândeam în versuri cu rimă, știu și eu, hai să zic îmbrățișată, că-i mai poetică, și e potrivită acum, în plină „distanțare socială”, ci rimau cu alte gânduri, mai de demult, de acum vreo trei ani, dar extraordinar de actuale, puse pe hârtie (și online) de R.M., în data de 29 septembrie 2017, pe https://kmkz.ro/. Ei bine, gândurile mele rimau așa de bine cu cele din textul de mai jos, încât tare aș fi vrut să le fi scris eu mai întâi, dar...

„Nu există PSD. Nu există PNL. Nu a existat niciodată FSN, PSL sau USB. Există doar politicianul român. Amator, semidoct și croit pe câștiguri imediate și recunoaștere mondială la el în sat. Politicianul român e ușor de corupt, e lacom și e arogant. Habarnist până în măduva oaselor, vine în general din medii care n-au nicio legătură cu statutul de politician - vezi inginer auto la Ministerul de Finanțe. Singura idee din capul lui (și aia foarte fixă) este să nu fie prins. Prins că e pe lângă orice subiect, prins că ia șpagă, prins la amantă, prins în trafic (deși pentru asta are girofar), prins mai târziu de ora 12 la birou. Sigur că da, el poate fi ejectat de către noi, o dată la patru ani, atunci când scriem „mue” pe buletinul de vot. Însă se va întoarce, sub aceeași formă, doar că mai gras sau cu chelia mai mare. Dar la fel de diletant, de hoț și de nemernic. Dați share, că altfel veți avea încă patru ani de ghinion. Feeling wonderful!”

Excelent spus. Las alte comentarii la o parte, și trec la câteva glume găsite (nu mai știu care de unde e) pe imensele câmpii ale Internetului: 

 

   De la o anumită vârstă, mai simți fluturi în stomac doar atunci când primești mesajul: „În contul dumneavoastră s-a virat suma…”

&&&
M-am urcat azi pe cântar și am văzut afișat: „Trebuie să stai în casă, nu să te faci cât casa!”.
&&&

Suntem o nație de oameni care șterg grătarul cu o ceapă, după ce l-au lins pisicile o săptămână, și ne temem de-un virus...

&&&

Poa’ să fie și ceva mai rău decât carantina, spre exemplu, să ne taie ăștia Internetu’.

&&&
Prin anii ’80 se zvonea că în 2020 vom călători pe alte planete. Pe naiba! Noi abia acum învățăm să ne spălăm pe mâini!

&&&

Cum ar fi să te prindă carantina la amantă? Întreb pentru un prieten...

&&&

Mi-ar plăcea să câștig la loto ca să ajung să-mi cunosc toate rudele! 

&&&

Dacă o femeie e plină de viață, are succes, este irezistibilă și vizibil fericită, înseamnă că se răzbună pe cineva!

O lespelniță printre gândurile de azi

 

Azi, uitându-mă la ce am scris ieri, nu prea mi-a mai „spus” nimic, dar totuși am publicat postarea, așa, cu întârziere. Spre deosebire de ieri, acum e soare, STAREA mea e „nicicum”, dar o să încep cu un citat dintr-un interviu acordat de Nichita Stănescu, în care el spune:

„Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată, îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi. În măsura în care îți aduci aminte lucruri care te justifică, nu ai nimic de regretat. Când ți-aduci aminte defecțiuni, pe ele oricum nu le mai poți repara. Aș minți să spun că nu regret nimic. Dar iarăși aș minți dacă aș spune că regret ceva”. (Sursa: napocanews.ro, 2015)

Bun, atât, că mi s-a dus în vânt bruma de inspirație ce-o aveam. Doar atât mai adaug: am uneori, printre gânduri, unul care e, așa, ca o așchie intrată sub unghie. Cel de azi e că sunt așa de înfiorător de naivă și încrezătoare, încât frizez uneori prostia. Hai, la revedere!

(Lespelniță sf [At: LEXIC REG. II, 15 / Pl: ~țe / E: cf lespede] (Mun) Așchie mică intrată sub unghie. Sursa: MDA2-2010)

Gânduri de dus la potică...

 MOTTO:

„Săracă inima mea,
Iar începe-a mă durea.
M-am dus la doftor cu ea
La doftor și la potică
Și mi-or spus că n-am nimică.
Poticarășul mi-o spus:
Leacuri la inimă nu-s!” 

 

   Domniile voastre, hai să vă spun despre înlănțuirea gândurilor mele în această zi de luni. Păi, întâi m-am gândit că iar plouă (ne iertase cerul vreo zece zile), dar e o ploaie rece și morocănoasă, de toamnă, așa că gândul următor a fost să scriu ceva, așa, ca terapie contra „stării” de azi, care ar cam vrea și ea să fie morocănoasă. Și, dacă tot aveam și niște gânduri cam fără chef, am zis să le dau un „leac”. De aici, m-am dus cu mintea (nostalgică) spre studenția din Timișoara, unde cântam ceea ce am pus eu drept motto. Acum n-aș mai zice că mă doare inima de „îndrăgosteală”, am ajuns în momentul ăla când „inima devine cord”. Dar și inima, și gândurile, trebuie tratate. Bun, ajunsă la blog, am zis să mai văd ce-i cu minunatele cuvinte ale limbii române și am mers țintă spre DEX.  N-am mai trecut nici pe acolo cam de mult. Am găsit cuvintele pe zilele din urmă și vi le spun imediat (după ce mă cert un pic, căci vreo trei dintre ele îmi sunt necunoscute). Deci:

Teodicee

Cordialitate

(a) Pristăvi

(a) Trena

Tebaism

Logopedie

(a) Pașli

Matroz

Tighel

(a) Consterna

(a) Dezampara

(a) Buchisi

Permutare

Mda. Și-am mai găsit unul, la „cuvântul aleatoriu” de azi:

Porșorúț, porșorúțe, s.n. (reg.) grămăjoară de fân, paie sau trifoi; porșoraș, porcușor. Sursa: DAR (2002).

P.S. Pentru cei care, poate, nu știu, prin Transilvania „potică” e farmacie, iar „poticarăș” e farmacist. Asta a fost postarea de ieri, cu STAREA de ieri, din care acum am ieșit. Mă rog, nu chiar de tot... Așa că voi termina destul de brusc și voi scrie ce am de gând pe ziua de azi, marți...

Gânduri atemporale...

    Nu pot crede că am rezistat atâta vreme fără să scriu. Cred că intru, în curând, în sevraj. Nici astăzi nu am timp să scriu mai mult (și mai multe), dar am găsit postat pe Facebook un text care m-a „prins” (cum fac, de altfel, multe dintre scrierile domnului Pleșu). E vorba de un articol vechi (deci și mirarea mea trebuia să fie veche, dar atunci nu cred că l-am citit) al lui Andrei Pleșu, „Semnele timpului”, apărut în „Dilema veche” nr. 428 din aprilie-mai 2012. Sau, cel puțin așa mi-a spus GOOGLE. Și, culmea, e actual! Iată-l:

   „Dacă, ajuns la o anumită vîrstă, te trezeşti bombănind tot mai des vremurile şi noile generaţii, e bine să ştii că există riscul de a fi preluat în corul străvechi al bătrînilor, care cred, de cînd lumea, că totul se termină cu ei. Capeţi un discurs de bunic, dintre cele care îi exasperează pe nepoţi. Asta pare să fie schema oricărei biografii: debutezi revoluţionar şi militant şi sfîrşeşti dezabuzat şi nostalgic.
   Există, totuşi, mutaţii istorice de anvergură, fracturi ale timpului, de natură să capete un oarecare coeficient de „obiectivitate“. După Revoluţia Franceză, sau după instalarea la putere a sovietelor în Rusia şi a regimului comunist în România, afirmaţii de genul „Nimic nu mai e ca pe vremea mea!“ sună altfel decît în conversaţia previzibilă dintre moşnegii dintotdeauna şi tineret. Ruptura e evidentă şi radicală. Ceva cvasi-ireversibil s-a produs în măruntaiele istoriei. Lucrurile au luat o turnură cu totul nouă, în iureşul căreia nu mai poţi interveni.   Eu unul cred că trăim un episod din această categorie. N-am cum să mă ocup, într-un articol de gazetă, de simptomatologia momentului. De cauzele, metabolismul şi perspectivele lui. 

   Dar, cu ajutorul lui Alain Daniélou, am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele şi ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. Nu e vorba de sfîrşitul lumii, ci de sfîrşitul unei lumi, urmat, inevitabil, de deschiderea unui nou ciclu. După lectura acestui text, nu mă mai simt, în melancoliile şi temerile mele, un bunic obosit. Mă simt mai curînd legitimat de o imemorială lamentaţie, ale cărei detalii explodează spectaculos pe scena lumii de azi. Iată o listă, selectivă, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru. Cititorii vor judeca singuri.
   Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte – spun textele – o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al „castelor“, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială. Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute. Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ şi de fast-food! n.m., A.P.). Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.
   Ceva mai aproape de lumea noastră, Hesiod (Munci şi zile) are viziuni asemănătoare. „Epoca de fier“ se va recomanda prin semne caracteristice: discernămîntul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni). Vor cîştiga teren neruşinarea, călcarea cuvîntului dat, invidia. Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala asupra dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împînzi totul.
   Contemporanii noştri ar putea îmbogăţi acest diagnostic prin infinite amănunte, extrase din experienţa cotidiană. Evident, nu mi-am propus să furnizez cititorului o culegere, deprimantă, de toxine. Nu vreau, pur şi simplu, să-l indispun. Dar, pornind de la inventarul de mai sus, un igienic atac de spaimă, o mică ipohondrie nu i-ar strica. Ar fi, poate, un început de terapeutică...

 

   Acum, tot cu rol terapeutic, pentru ca gândurile mele să-și revină din leșin, am „cules” repede un buchețel de glume vechi:

Un șofer neatent, care conducea un TIR, rămâne blocat sub un pod.

După puțin timp, sosește poliția:

- Ce faci, dom'le, ai rămas blocat sub pod?!

La care șoferul, nervos și ironic, le răspunde:

- Nu, duceam podul undeva, și am rămas fără benzină!

%%%

– Cum te-ai îmbogățit în America?

– Să vezi, eram copil și aveam doar doi cenți în buzunar. Am cumpărat cu ei două mere murdare. Le-am spălat și le-am vândut cu patru cenți fiecare. Apoi, am cumpărat patru mere…

– Ei, și apoi?

– Apoi a murit o mătușă care mi-a lăsat moștenire un milion de dolari.

%%%

- Nu aveți nimic de declarat? îl întreabă vameșul pe un călător.

- Ba da, papagalul meu.

- Atunci înseamnă că trebuie să plătiți o taxă. Sunt scutiți de vamă numai papagalii împăiați.

Omul stă câteva secunde de gânduri. Deodată, se aude o voce răgușită din bagaje:

- Îți arde de glume? Plătește imediat!

%%%

Neil Armstrong coboară din modulul lunar şi vede pe nisipul selenar un tip ciudat, cu pălăriuță mică, neagră, cu opinci şi chimir. Creatura întinde hotărât mâna către Armstrong:

- Servus, io mi-s Văsălie!

Astronautul, siderat, îl întreabă:

- Şi de unde eşti tu ?

- Apăi din Bistriţa, dară.

- Şi cu ce ai venit aici?!

- Cu brânză!

Gânduri despre contese și „maritze”

    Ieri am avut ceva mai multe rufe de spălat și Marița mea a muncit din greu. Mă rog, două „ture”, nu s-a obosit din cale-afară, dar este cam în vârstă, săraca. Așteptând să termine a doua „tură”, mă gândeam că-i zic, accentuat peiorativ, „mariță”, dar aș putea să fiu și eu mai politicoasă cu ea. Deci, mai livresc, să-i zic „Maritza”. Nu „Contesa Maritza”, că și-o ia în cap și parcă văd că mă tratează cu superioritate, căci deh, ea aristocrată și eu...

   Ei, aici m-am găsit în situația că nu mai știam mai nimic despre opereta „Contesa Maritza” și, foarte vag, despre exprimarea peiorativă sau despre „marițe”. Așa că am trecut la studiu. Iată:

   „Peiorativ este un adjectiv calificativ, care se referă la cuvinte, expresii, afirmații. Cuvântul peiorativ (sau expresia peiorativă) are un sens depreciativ, disprețuitor, nefavorabil, este utilizat frecvent în discursul șovinist și califică adesea o conotație. Termenii și expresiile peiorative traduc voința de a deprecia sau discredita subiectul pe care îl desemnează, pot constitui o formă de abuz și violență psihologică, lipsă de respect, denigrare sau o părere negativă. Cuvintele și expresiile peiorative sunt frecvent utilizate cu scop tendențios și pentru a critica sau a manifesta dezaprobare și ostilitate în legătură cu persoane (țigan, jidan), obiecte (rablă), servicii („servicii de rahat”), locații („la dracu-n praznic”) sau situații („A se uita ca vițelul la poarta nouă”). (Wikipedia). 

 

   Mariță, marițe sf [At: VARONE, D. / V: măr~ / Pl: ~e / E: Marița] 1. (Fam.) Servitoare. 2. (Mun) Trăgătoare pentru cizme. 3. (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 4. (Reg; art.) Melodie după care se execută „marița”. Sursa: MDA2 (2010).

   Interesant, nu? Bun, trec la operetă:

 

„Contesa Marița (titlul original: în germană „Gräfin Mariza”) este o operetă în trei acte compusă de Emmerich Kálmán, al cărei libret a fost scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald, bazat pe „Romanul unui tânăr sărac" de Octave Feuillet. Premiera a avut loc pe 24 februarie 1924 la Viena, la Theater an der Wien, sub titlul german Gräfin Mariza. Prima reprezentație a spectacolului în România a fost cu trupa lui Nicolae Leonard, în anul 1927. La Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” din București „Contesa Maritza” a avut premiera la 16 decembrie 1967, pe versiunea în limba română a libretului de V. Timuș și M. Păun. (...) Din punct de vedere al construcției dramatice, intriga centrală se încheagă în jurul celor două personaje principale, de cele mai multe ori însemnând, simplu, că ei se îndrăgostesc unul de altul, se despart din pricina unor neînțelegeri, apoi se împacă. Schema de mai sus e lesne reperabilă în relația dintre Contesa Maritza și Contele Tassilo. Intriga secundară, aproape invariabil frivolă, se axează pe cea de-a doua pereche, căreia îi este destinată o muzică mai lejeră și mai vivace, de cele mai multe ori scrisă în formă de duet. (...) În finalul actului I din „Contesa Maritza”, care include, pe lângă numere de ansamblu și pasaje asemănătoare recitativelor, este una dintre cele mai faimoase arii ale lui Kálmán, „Zi-i, țigane, zi mereu”. (Wikipedia)

    Ahaaa, m-am lămurit, mi-am mai și (re)amintit câte ceva. Ziua de azi n-a trecut degeaba, căci am mai și învățat ceva. Acum, ca să nu-mi obosesc prea mult neuronii, le trimit un banc: 

 

O tipă îi spune, foarte revoltată, prietenei sale:

- Auzi, fată, astăzi s-a așezat una în metrou lângă mine şi îşi acoperea cu palma ecranul telefonului, ca să nu văd ce scrie. De parcă mie îmi păsa că stă ea de vorbă cu unul, Edi, şi că şi-au dat întâlnire la 5 în față la scară, la un prieten de-al ei, pentru că el abia la 4 iese de la muncă, şi ea trebuie să îşi aştepte mama, deorece nu îşi poate lăsa fratele mai mic singur acasă, și oricum mă-sa nu știe că se vede cu el, și ea o minte că se duce la o prietenă. Uită-te și tu, ce oameni, de parcă eu n-am altă treabă de făcut!

Dacii liberi: gânduri nostalgice și pline de speranță...

  

    În loc de motto:

   „Dincolo de granița Imperiului Roman, trăiau, după 106 d. Hr., triburi dacice nesupuse. Este vorba despre geţii din Muntenia, care locuiau însă sub un strict control roman, despre dacii mari din zona Satu Mare, Crişana şi Zarand, de carpi în Moldova şi de costoboci în zona de nord a Carpaţilor.” (Citat dintr-un articol din 2016, al lui Cosmin Pătrașcu Zamfirache, în www.adevarul.ro)

   M-am trezit, în această a doua zi (caniculară) de iulie, cu două cuvinte înfipte în minte: dacii liberi. Știu și eu, ca și domniile voastre, cam totul despre daci și Dacia. Și, nu, chiar nu vreau să fac considerații istorice, sentimentalo-patriotice, etnografice, etimologice sau mai știu eu de care. Vreau doar să spun că îi iubesc pe acești „daci liberi”. Și trag nădejde că spiritul lor n-a murit de tot în noi. Dacă îi dai căutare lui Mister Google, găsești, pe lângă ce ne spune Wikipedia, vreo două pensiuni cu acest nume (plus, cireașa de pe tort: Dacii liberi, Petrova, RESORT and SPA, care rimează cu ha-ha!). Încolo, e cam „secetă”. Mă rog, nu contează, dar efectul alăturării „dacilor liberi” cu Spa-ul e din cale-afară de comic. Am găsit imaginea de mai sus ca să-mi ilustrez aceste rânduri și doar gândul la ce fețe ar face parlamentarii noștri (scoși din somnul lor dulce, din bârfe, certuri și furtișaguri, de apariția unui asemenea războinic-lup, care le cere socoteală) mi-a făcut ziua mult mai frumoasă. Și, în amintirea nostalgică a lor, a dacilor liberi, o să-mi re-botez laptop-ul Dapyx. Păi, așa mai merge, un nume neaoș de dac, ce mă tot prostesc cu „Hatamoto” și „Tata Ștrumpf”? Bine, puteam să-i zic Argeș sau Balaur, dar Dapyx sună muuult mai bine. Aferim!

Cauzalități în gânduri

 MOTTO:

„Acţiunea combinată a exploziilor de orice natură poate produce mişcări tectonice în orice parte a globului, şi un cutremur dezastruos în Italia poate fi rezultatul unei explozii în Franţa. Faptul că omul poate produce astfel de convulsii ale pământului nu poate fi pus la îndoială. Depinde dacă o face cu un scop bun sau rău.” (Nikola Tesla) 

 

Am pornit să înșir aici câteva vorbe, gândind la acest citat, unul dintre multele ce-i aparțin lui Nikola Tesla (sau Nicolae Teslea, după unii). De câte ori citesc despre acest om, sunt de-a dreptul uluită. Și acum sunt, deci e clar că nu-mi mai găsesc cuvintele. O să revin. Și, ca să nu mă dezic în ale superficialității, am pornit și de la o glumă, un dialog imaginar găsit nu-știu-pe-unde zilele trecute. Cine l-a „inventat” a fost deștept și cu umor și, de fapt, a prezentat un fapt real: corectarea automată, pe calculator sau pe tabletă sau pe telefonul mobil, ne scoate din minți uneori. În versiunea originală a glumei, la sfârșit era o înjurătură golănească și mi-am permit să o înlocuiesc. Să aveți, domniile voastre, o lună iulie (Cuptor) cu sănătate, cu bucurii, cu liniște sufletească și... fără viruși. Iată bancul de care am făcut vorbire:

- Cine suntem noi?

- Utilizatori de smartphone.

- Și ce vrem noi?

- Să dezactivam corectorul automat.

- Și când vrem noi asta?

- Acut! Asum! Acuz! Avut! Du-te naibii!