Gânduri despre contese și „maritze”

    Ieri am avut ceva mai multe rufe de spălat și Marița mea a muncit din greu. Mă rog, două „ture”, nu s-a obosit din cale-afară, dar este cam în vârstă, săraca. Așteptând să termine a doua „tură”, mă gândeam că-i zic, accentuat peiorativ, „mariță”, dar aș putea să fiu și eu mai politicoasă cu ea. Deci, mai livresc, să-i zic „Maritza”. Nu „Contesa Maritza”, că și-o ia în cap și parcă văd că mă tratează cu superioritate, căci deh, ea aristocrată și eu...

   Ei, aici m-am găsit în situația că nu mai știam mai nimic despre opereta „Contesa Maritza” și, foarte vag, despre exprimarea peiorativă sau despre „marițe”. Așa că am trecut la studiu. Iată:

   „Peiorativ este un adjectiv calificativ, care se referă la cuvinte, expresii, afirmații. Cuvântul peiorativ (sau expresia peiorativă) are un sens depreciativ, disprețuitor, nefavorabil, este utilizat frecvent în discursul șovinist și califică adesea o conotație. Termenii și expresiile peiorative traduc voința de a deprecia sau discredita subiectul pe care îl desemnează, pot constitui o formă de abuz și violență psihologică, lipsă de respect, denigrare sau o părere negativă. Cuvintele și expresiile peiorative sunt frecvent utilizate cu scop tendențios și pentru a critica sau a manifesta dezaprobare și ostilitate în legătură cu persoane (țigan, jidan), obiecte (rablă), servicii („servicii de rahat”), locații („la dracu-n praznic”) sau situații („A se uita ca vițelul la poarta nouă”). (Wikipedia). 

 

   Mariță, marițe sf [At: VARONE, D. / V: măr~ / Pl: ~e / E: Marița] 1. (Fam.) Servitoare. 2. (Mun) Trăgătoare pentru cizme. 3. (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 4. (Reg; art.) Melodie după care se execută „marița”. Sursa: MDA2 (2010).

   Interesant, nu? Bun, trec la operetă:

 

„Contesa Marița (titlul original: în germană „Gräfin Mariza”) este o operetă în trei acte compusă de Emmerich Kálmán, al cărei libret a fost scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald, bazat pe „Romanul unui tânăr sărac" de Octave Feuillet. Premiera a avut loc pe 24 februarie 1924 la Viena, la Theater an der Wien, sub titlul german Gräfin Mariza. Prima reprezentație a spectacolului în România a fost cu trupa lui Nicolae Leonard, în anul 1927. La Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” din București „Contesa Maritza” a avut premiera la 16 decembrie 1967, pe versiunea în limba română a libretului de V. Timuș și M. Păun. (...) Din punct de vedere al construcției dramatice, intriga centrală se încheagă în jurul celor două personaje principale, de cele mai multe ori însemnând, simplu, că ei se îndrăgostesc unul de altul, se despart din pricina unor neînțelegeri, apoi se împacă. Schema de mai sus e lesne reperabilă în relația dintre Contesa Maritza și Contele Tassilo. Intriga secundară, aproape invariabil frivolă, se axează pe cea de-a doua pereche, căreia îi este destinată o muzică mai lejeră și mai vivace, de cele mai multe ori scrisă în formă de duet. (...) În finalul actului I din „Contesa Maritza”, care include, pe lângă numere de ansamblu și pasaje asemănătoare recitativelor, este una dintre cele mai faimoase arii ale lui Kálmán, „Zi-i, țigane, zi mereu”. (Wikipedia)

    Ahaaa, m-am lămurit, mi-am mai și (re)amintit câte ceva. Ziua de azi n-a trecut degeaba, căci am mai și învățat ceva. Acum, ca să nu-mi obosesc prea mult neuronii, le trimit un banc: 

 

O tipă îi spune, foarte revoltată, prietenei sale:

- Auzi, fată, astăzi s-a așezat una în metrou lângă mine şi îşi acoperea cu palma ecranul telefonului, ca să nu văd ce scrie. De parcă mie îmi păsa că stă ea de vorbă cu unul, Edi, şi că şi-au dat întâlnire la 5 în față la scară, la un prieten de-al ei, pentru că el abia la 4 iese de la muncă, şi ea trebuie să îşi aştepte mama, deorece nu îşi poate lăsa fratele mai mic singur acasă, și oricum mă-sa nu știe că se vede cu el, și ea o minte că se duce la o prietenă. Uită-te și tu, ce oameni, de parcă eu n-am altă treabă de făcut!