Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
luni, 6 ianuarie 2020
Gânduri mirate de S.G.A.
„Elevii care suferă de sindromul S.G.A. prezintă următoarele comportamente :
Profesorul Augusto Curry identifică trei cauze ale S.G.A.:
duminică, 5 ianuarie 2020
Duminică în gânduri
MOTTO: „Cuvintele sunt la fel ca razele X: dacă le folosești așa cum trebuie, ele pot trece prin orice.” (Aldous Huxley)
Azi, e duminică și e Ajunul Bobotezei. Mă voi ocupa doar cele trei cuvinte găsite în dexonline.ro. Cu un mic comentariu la fiecare dintre ele. Deci:
CUVÂNTUL ALEATORIU:
ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. Sursa: DEX '09 (2009).
&&& Doar ca să „mă dau mare”, adaug că vine din verbul francez „étouffer” (a sufoca).
CUVÂNTUL LUNII: (Tot) LER.
&&& Apropo de „ler”, știți cam cât câștigă Hrușcă în obișnuitul lui turneu de Sărbători? Cancan.ro zice că, spre deosebire de celelalte luni ale anului (când câștigă în Canada cam 6.500 de euro), în decembrie el „leruiește” de 100.000!
CUVÂNTUL ZILEI:
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. Sursa: DEX '09 (2009)
Cheia alegerii: S-a născut, în 1975, actorul american Bradley Cooper. Printre filmele sale se numără comediile „Marea mahmureală”.
&&& Comentariul de aici este, normal, un banc cu bețivi:
La ora patru dimineața, un bărbat beat mangă sună la interfonul unui bloc. Răspunde o femeie:
- Da? Cine e?
- Auzi, soțul tău e acasă?
- Da!
Tipul închide şi sună la alt apartament. Răspunde altă femeie:
- Da? Cine e?
- Auzi, soțul tău e acasă?
- Da!
Închide iar tipul şi sună la alt apartament, unde îi răspunde tot o femeie:
- Da? Cine e?
- Auzi, soțul tău e acasă?
- Nu!
- Bun! Vino jos atunci, să vezi dacă nu sunt eu...
sâmbătă, 4 ianuarie 2020
Gânduri la borcan
MOTTO: „Înconjoară-te de oameni care te fac fericit, care te fac să râzi, care te ajută atunci când ai nevoie. Oameni care n-ar profita niciodată de tine. Oameni cărora mereu le pasă. Ei sunt cei care merită să-i păstrezi în viața ta. Ceilalți sunt doar în trecere.” (Karl Marx)
Fiindcă vorbeam ieri despre „Panseurile lui Gâgă” (cei de o anumită vârstă cred că-și amintesc de acest personaj, nu atât de „celebru” ca Bulă, dar la fel de inept), văzând pe Internet îndemnul acesta de a pune într-un borcan (la propriu) bilețele cu gânduri bune, întâmplări, citate, sfaturi, rugăciuni și, mă rog, ce ne mai trece prin cap, iată că mi-a venit ideea că, de fapt, borcanul meu cu gânduri, întâmplări (etc.) este acest blog. Și, când pot, o să pun aici câte ceva despre care aș vrea să-mi aduc aminte mai târziu (căci, de la o vreme, cam uit, vorba bancului). Motto-ul de azi m-a făcut să trag concluzia (atenție, se deschid ușile, urmează „panseul” de azi) că eu am întâlnit în viața mea foaaarte mulți oameni care au fost în trecere. Cam prea mulți. De-asta îmi trebuie acum un „borcan” pentru panseuri și de-asta îmi caut cu disperare prilejuri de a mă amuza (chiar și la bancuri „de Gâgă”). Poate că, dacă n-aveți chef să scrieți „bazaconii” pe bloguri, domniile voastre veți urma sfatul de a colecta într-un borcan (sau o cutie frumoasă) ceea ce vi se pare interesant sau „de bine” într-o săptămână. La sfârșitul anului, vom vedea ce se adună acolo. Deci, în timp ce-mi spun un fel de mantră („Cele rele să se spele, cele bune să se-adune”), mi-am căutat un banc și, cu asta, basta!
Tatăl către băiețelul lui:
- Știi, puiuț, ți-a adus barza un frățior...
Cel mic:
- Bine, măi tată, mama e așa o tipă mișto și tu umbli cu berzele?!
vineri, 3 ianuarie 2020
GÂNDURI ȘI... PANSEURI
MOTTO: „Sufletul știe întotdeauna ce să facă pentru a se vindeca pe sine însuși. Marea provocare este să amuțești mintea.” (Chanakya Niti)
Iată un mare adevăr exprimat, cu multe secole în urmă, de un om politic, jurist, economist, filosof și învățat hindus. De la asta am pornit azi în periplul meu printre cuvinte. Eu sunt departe de performanța de a-mi putea „amuți” mintea și gândurile, încă mă lupt cu ele și, recunosc, mai mult sunt învinsă decât înving. Uneori, le aștern pe hârtie, gândind că astfel le voi stăpâni mai bine. Aș! Alteori, recurg la panseuri (chiar și la acelea care seamănă a fi de la rubrica „Panseurile lui Gâgă”) sau la panseurile altora, pentru a primi învățătură și ajutor. Gândurile și panseurile de azi sunt sunt despre cuvinte și sensuri. Deci, pornind de la „obiectul de lucru” al blogului, adică:
GÂND ~uri n. 1) Rezultat al procesului de gândire; idee; cuget. * Ca ~ul foarte repede. A-l frământa (sau a-l apăsa) pe cineva ~ul a fi obsedat de un gând. 2) Concentrare a activității psihicului asupra unui lucru; meditare; gândire. * A sta dus pe ~uri (a cădea pe ~uri) a medita la ceva. A sta la ~uri a șovăi. A pune (pe cineva) pe ~uri a îngrijora. Nici cu ~ul fără a bănui ceva; pe neașteptate. 3) Loc unde se produce gândirea; minte; memorie. * A-i da (sau a-i veni, a-i trece) în (sau prin) ~ a-i veni brusc o idee. În ~ fără a rosti cuvintele în voce. 4) Pornire interioară conștientă însoțită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); intenție. * A-și pune în (sau de) ~ a hotărî. A pune ~ rău (cuiva) a avea intenții rele față de cineva. A fi într-un ~ cu cineva a avea aceleași dorințe. A-l paște un ~ a-l preocupa o idee. 5) Considerație a unei persoane (despre cineva sau ceva); punct de vedere particular; judecată; părere; opinie. Ce ~uri ai despre aceasta? 6) Senzație de satisfacere a gustului; voie; chef; plăcere; plac. /<ung. gond. Sursa: NODEX (2002).
... ajungem la:
PANSÉU, panseuri, s. n. (Fam.) Gândire, cugetare; maximă, sentință. – Din fr. pensée. Sursa: DEX '09 (2009).
Cuvintele din dexonline.ro sunt:
CUVÂNTUL ALEATORIU:
CHIROGRÁF s. n. 1. act diplomatic întărit cu semnături autentice. ◊ semnătura însăși. 2. aparat pentru reeducarea degetelor unui mutilat. (< fr. chirographe). Sursa: MDN '00 (2000)
CUVÂNTUL LUNII:
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. Sursa: DEX '09 (2009)
Cheia alegerii: cel mai căutat cuvânt.
CUVÂNTUL ZILEI:
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: S-a născut, în 1953, cântărețul de muzică ușoară Gabriel Dorobanțu. Este cunoscut publicului pentru șlagărul „Hai, vino iar în gara noastră mică”.
Și... BANCUL ZILEI:
La gară, un tip cere un bilet şi o întreabă pe doamna de la casa de bilete:
– Doamnă, pot să iau cu mine în tren 80 kg de dulceață?
– Cum să luaţi 80 kg de dulceață? Ăsta nu-i marfar, nu aveţi voie cu un asemenea transport!
Tipul se întoarce vesel către nevastă-sa şi îi spune:
– Îmi pare rău, dulceața mea, ai auzit ce a spus doamna cu biletele… Tu trebuie să rămâi acasă!
joi, 2 ianuarie 2020
Gânduri în așteptarea iernii...
MOTTO:
„Vine-o pasăre și coase,
În fuioare de mătase,
Ale norilor atlase,
De țări lungi și lunecoase…
Vine-o fată și descoase,
Tot ce pasărea lucrase,
Și cu genele-i lucioase,
Ninge flori de nea frumoase,
Și-apoi le preschimbă în raze,
Argintând cărări și case…”
(Nichita Stănescu, „Iarna”)
Astăzi, 2 ianuarie, în acest anotimp ciudat care seamănă cu o toamnă târzie sau cu o primăvară timpurie (liliacul meu, păcălit și el, a început să înfrunzească), a fost prima zi când mi-au înghețat mâinile. Făceam oarece „treburi gospodărești” pe-afară și chiar mi-a fost frig! Cred că, totuși, întârziata Doamnă Iarnă o să vină. Nici nu mai îndrăznesc să doresc să ningă. De fapt, anul acesta, ca în mai toți anii trecuți, mi-am propus să nu mai am niciun fel de așteptări. Nici de la Natură, nici de la oameni. Nu am să mă țin de promisiune, căci așa am făcut mereu, dar măcar o să încerc. Așa, o să am șanse mai mari să nu mai fiu dezamăgită, supărată, indignată sau tristă. Închei cu un banc (interpretat „filosofic” de mine ca o exemplificare a inevitabilității destinului) și apoi o să continui să mă gândesc la venirea iernii și la primii fulgi de zăpadă...
Un crucișător mergea cu viteză mare. La un moment dat, apare o lumină în față. Comandantul crucișătorului strigă agasat în sistemul de emisie radio:
– Ahoy, voi, de-acolo, dați-vă la o parte, că venim cu viteză mare!
– Dați-vă voi la o parte! i se răspunde.
– Noi suntem crucișătorul X și trebuie să ne faceți loc!
– Treaba voastră, noi suntem farul!
miercuri, 1 ianuarie 2020
Gândurile de miercuri
... Dar nu orice zi de miercuri! Mai întâi, e prima zi a Anului Nou 2020, apoi, e prima zi a deceniului 2020-2030. E și sărbătoare religioasă (Tăierea împrejur după trup a Domnului; Sfântul Vasile cel Mare) și am văzut în calendarul ortodox că azi va fi un tedeum (vezi TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009). Da, tot despre cuvinte o să „cuvântez” și azi. Cele date de dexonline.ro sunt:
CUVÂNT ALEATORIU:
SORGOȘEÁLĂ s. v. grabă, urgență, zor. Sursa: Sinonime (2002).
CUVÂNTUL LUNII:
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: cel mai căutat cuvînt.
CUVÂNTUL ZILEI:
DISPARITÁTE s. f. (Livr.) Lipsă de legătură, de armonie, de potrivire între elemente. – Din fr. disparité. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: S-a născut în 1879 Edward Morgan Forster, scriitor și critic literar englez, considerat un maestru al romanului englezesc contemporan. Printre temele sale principale se numără disparitatea dintre eul personal și lumea exterioară, dintre nevoile particulare si obligațiile sociale.
Deci, în încheiere, ca să uit un pic de „disparitatea dintre eul personal și lumea exterioară”, „lerui-ler”, cu mare sorgoșeală vă voi zice/scrie, domniile voastre, că abia aștept Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena și că, la fel ca la fiecare început de an, mă mint frumos cu niște cuvinte de îmbărbătare, de alint și de speranțe...
LA MULȚI ANI!
marți, 31 decembrie 2019
Urări printre gânduri
Am poposit pe aici, pe la blogul meu, în marea fugă, pentru că țineam să scriu ceva în ultima zi a anului 2019. De mâine, intrăm într-un An Nou („douăzeci-douăzeci”, ca s-o citez pe doamna Dăncilă) și într-un nou deceniu. Sper să ne fie (anul, că la deceniu e cam hazardat să mă gândesc) plin de sănătate, bucurii, gânduri senine, speranță și pace-n suflete. Cuvintele, mai ales când e vorba de urări de Sărbători, mi se par cam fade și neputincioase în a exprima ce vreau, de fapt, să spun. Așa că o să mă opresc aici cu urările (am tot urat, pe Facebook sau prin alte „metode”) și am să scriu acum alte cuvinte, cele date de dexonline.ro astăzi, marți, 31 decembrie:
CUVÂNTUL ALEATORIU:
Pomazánic m. (vsl. pomazanikŭ). L. V. Uns, ales de Dumnezeŭ. Sursa: Scriban (1939).
CUVÂNTUL LUNII: LER
(Exemplificare: „Lerui, lerui, lerui, /Lerui, lerui, ler/ Lerui, lerui, lerui, / Domn din cer.”)
CUVÂNTUL ZILEI:
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: Actorul american Val Kilmer împlinește 60 de ani. Printre rolurile sale se numără și rolul titular din filmul „Sfântul”, în care protagonistul își asumă ca nume fictive nume de sfinți catolici (în timp ce operează în lumea spionajului industrial).
Urări de bine tuturor și... ne „vedem” la anul!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Câteva gânduri atârnate-n sărciner
„Nu e nevoie să faci lucruri extraordinare ca să obții rezultate extraordinare.” (Warren Buffett) După un prânz foaaarte frugal, am venit că...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...