Silepse peste gânduri...

   Am renunțat să mai scotocesc prin  sertarul cu gânduri, căci m-am cam plictisit (așa fac mereu, am constanța în a fi atentă și a aprofunda ceva cam ca a unui copil de cinci ani). Nu prea am vreme să scriu, am început cu „muncile” prin grădină, dar azi, odihnindu-mi oasele, am făcut un rebus care se numea SILEPSE. Mi-a fost rușine trei secunde că am făcut Filologia, apoi am pornit să caut ce-i cu ea, cu „silepsa”. Deci:

  SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsis.

  Aha, mi-am amintit, destul de vag, un exemplu: O mulțime de tineri au venit la acel simpozion. Puteam să mă opresc aici, dar nu, am continuat să-mi pun sare pe rană. Iată ce-am mai găsit: „Uneori silepsa este produsul unei rupturi în construcție - anacolutul: Suntem sănătoși, dar avem destule pe cap, ceea ce vă dorim și vouă (construcție netolerabilă în limba literară). Chiasmul este repetarea a doi termeni dintr-o frază, în ordine răsturnată, ceea ce produce „încrucișarea” lor: Femeie între stele și stea între femei (Eminescu)” Mai departe am întâlnit termeni ca metaplasmă, metataxă, antonomază, zeugmă etc. Mi-a venit să plâng, vă rog să mă credeți. Și, fatalmente, primul gând al meu a fost să mă las păgubașă, să mă gândesc la ceva vesel și să iau o pauză (sabatică). Deci:

  SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.

SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical.

  Buuuuun, mi-am spus singură câteva glume, dar nu mă simt încă bine-bine. Din fericire, după ce m-am mustrat și apoi am făcut haz de necaz, aș zice că pot să mă duc la nani liniștită. Gata pe azi. A, scuze, glumele:

 

-  Alo?
-  Da!
- Bună ziua, doamnă! Institutul Internațional de Astrofizică, Spectroscopie Nucleară, Prospecțiuni Intergalactice, Studiul Quasarilor şi Determinarea Universurilor Ciclice cu Structură Stratosferică Diferențial Aplicată?
- Da, stimate domn, noi suntem!
- Cu Gogu de la poartă, vă rog!
###

După câţiva ani de căsnicie, săturându-se să se tot certe, un cuplu se hotărăşte să apeleze la un consilier. Când ajung la cabinetul consilierului, acesta îi întreabă direct:

- Care este problema?

Imediat, soţul face o faţă lungă şi se aşază pe scaun fără a spune nimic. Soţia începe să vorbească non-stop, descriind problemele căsătoriei. După ce o ascultă 5, 10, 15 minute, consilierul se apleacă peste ea, o ia de umeri, o sărută pasional şi o lasă înapoi pe scaun. După aceasta, soţia rămâne într-un colţ, mută de plăcere. Consilierul se uită la soţ, care se uită şi el la ei, fără să-i vină a crede. Consilierul îi spune:

- Vedeți, domnule, soția dumneavoastră are nevoie de asta de cel puțin două ori pe săptămână!

Soţul se scarpină în cap şi răspunde:

- Păi, aş putea să o aduc aici în fiecare marți şi joi!

Gânduri din sertar (VII)

   După ce data trecută m-am lăsat atrasă în ale fizicii cuantice sibilinice noțiuni, o lume interesantă, provocatoare, dar total năucitoare pentru bieții mei neuroni, astăzi m-am uitat prin sertarul meu cu gânduri după ceva mai „ușurel”. Deja am mai scris despre cum văd eu diferența dintre singurătate și solitudine și am spus, destul de sinceră cu mine însămi, că mă simt bine fiind singură, în majoritatea timpului, căci am și momente când nu e totul chiar roz-bombon. Am găsit și alte păreri despre subiect, și le trec, conștiincioasă, mai jos:

  „Dar dacă nu e, de fapt, nicio problemă cu a fi singur din cînd în cînd? Dacă singurătatea poate fi îmblînzită, astfel încît să-și scoată la iveală și părțile sale bune? Discutînd despre asta cu un prieten, recent, mi-am dat seama că printre noi încă sunt oameni care resimt lipsa unei „găști”, atît femei, cît și bărbați care nu se simt în largul lor ieșind la un film neînsoțiți. Sau la teatru, sau la o cafenea, fără pretextul de a lucra acolo. Li se pare că ies prea tare în evidență, se simt stingheri. (...) Ne hrănim anxietățile cu teama de a fi singuri (ba ajungem chiar față în față cu monștri mai mari, precum depresia), dar uităm să schimbăm puțin perspectiva și să ne savurăm momentele de liniște. Să ne folosim singurătățile drept pretext creator: putem, în sfîrșit, să ne ocupăm mai mult de noi înșine. Fie că asta înseamnă să scriem mai mult, să învățăm acea a doua limbă străină pe care-am amînat-o atîta timp, să terminăm de citit cartea uitată pe noptieră, sau, pur și simplu, să ne bucurăm de dimineața petrecută în pat. (Cristina Ștefan, „Îmblânzirea singurătății”, în dilemaveche.ro/12 decembrie 2018)
   „Dumnezeu așază pe cei singuratici în casă” (Psalm 67, 6), iar cel care crede în Dumnezeu, nu se simte niciodată singur, căci un om care se roagă este în dialog cu Dumnezeu, împărțindu-și timpul cu El. Sfinții şi pustnicii au fugit de lume pentru a-şi cultiva virtuțile şi a se apropia mai mult de Dumnezeu, știind că viaţa pe pământ este trecătoare şi că adevărata cale care duce la mântuire este cea a desăvârşirii, ascultând sfatul biblic: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume” (Ioan 2, 15). (...) Chiar dacă are familie sau este singur, fiecare om trebuie să aibă o viaţă creştină după voia lui Dumnezeu, nădăjduind în ajutorul Lui, căci stă scris în Sfânta Scriptură: „Domnul Însuşi va merge înaintea ta; El Însuşi va fi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici te va părăsi; nu te teme” (Deuteronom 31, 8). (articol scris de Viorica Robu, august 2011 în ziarullumina.ro/Intelepciune-biblica-singuratatea-omului-6425.html)

   „La 86 de ani, scriitoarea Nora Iuga spune că nu se plictiseşte. Telefonul îi sună mereu şi asta nu-i dă pacea pe care şi-ar dori-o mai mult. Niciodată n-a resimţit vreo singurătate apăsătoare, dimpotrivă: a iubit enorm un bărbat tocmai pentru că era tăcut, iar în solitudine a avut cele mai bune conversaţii cu partenerul ei de discuție preferat – propriul său creier. N-a simţit nici nevoia să se retragă vreodată undeva în munţi ca să poată scrie – era suficient să intre în cochilia sa invizibilă, oriunde, chiar şi la metrou, ca să poată crea. Vă prezentăm încă un interviu atipic cu Nora Iuga, probabil singura care poate încheia o discuție despre singurătate şi bătrânețe cu atâta optimism. 

  „Weekend Adevărul”: 

   Vă simţiţi singură, doamnă Nora Iuga? 

   Nora Iuga:

   Singurătatea e un sentiment care a fost prezent în mine permanent. Dar lucrul ăsta n-a fost niciodată un motiv de tristețe şi de disperare. Eu nu mă simt părăsită în singurătate, mă simt mai degrabă regăsită. Mi se pare că locul unde suntem cei mai sinceri şi cu adevărat compleți este în interiorul nostru şi unde nu putem intra în profunzime decât într-o stare de singurătate. Atunci se fac marile dialoguri cu creierul. Or, la vârsta asta, pot să-mi dau seama că partenerul cel mai bun de discuție este propriul meu creier; cu nimeni nu vorbesc mai bine.” (adevarul.ro/februarie 2017).

Gânduri din sertar (VI)

   MOTTO: „Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj.”(Ion Creangă)

   Astăzi, stând eu și văzând liniștită un episod dintr-un serial american, dau de expresia „Schrodinger's cat”. Deci, curioasă din fire, las serialul și merg imediat să mă lămuresc ce-i cu „pisica” asta a lui Schrodinger. În sertarul cu „pentru mai târziu” aveam de gând să scriu despre Matrioșca, și chiar o să scriu, pentru că toată căutarea mea de pe tărâmurile fizicii cuantice, pe lângă faptul că m-a lăsat ușor confuză și cu sentimentul că-s cam proastă (a se vedea motto-ul), a semănat cu celebra păpușă rusă, mereu am găsit ceva în interiorul a ceva. 
   Matrioșca (rusă: матрёшка) este o jucărie din lemn, o păpușă viu colorată, goală pe interior, în care sunt introduse alte păpuși, mai mici, identice. Se realizează din lemn de esență moale, din mesteacăn sau tei. A apărut prima dată în anii '90 ai secolului al XIX-lea, în localitatea Abramțevo, dar adevăratul centru de confecționare a celebrei jucării a devenit Serghiev-Posad. Aceste păpuși sunt și un simbol al fertilității. (Wikipedia)
   „Pisica lui Schrödinger” este un experiment mental, adesea caracterizat ca un paradox, imaginat de fizicianul austriac Erwin Schrödinger în 1935. Ilustrează ce probleme apar dacă se aplică interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice asupra obiectelor din viața de zi cu zi. A imaginat un experiment în care este prezentă o pisică care poate să fie vie sau moartă, în funcție de un eveniment aleator anterior. În timpul elaborării experimentului său a inventat termenul Verschränkung (cu sensul de conexiune cuantică). 

    Interesant, să vedem ce se spune mai departe:

   O pisică, împreună cu un flacon cu otravă închis, sunt plasate într-o cutie protejată de orice decoerenţă cuantică indusă de mediul extern. Dacă un detector Geiger-Müller detectează o radiație atunci flaconul va fi spart, eliberând otrava care va ucide pisica. Mecanica cuantică sugerează că, după o perioadă, pisica este concomitent vie și moartă. Totuși, când ne uităm în cutie, vedem pisica ori vie, ori moartă, și nu un amestec de vie și moartă. 

   Aici, după ce că mi se încrucișaseră ochii și aveam cute pe frunte din cauza concentrării, am văzut că nu știu ce-i aia „interpretarea Copenhaga”. Deci:
   „Interpretarea Copenhaga” este una dintre interpretările mecanicii cuantice. O caracteristică fundamentală a mecanicii cuantice este că starea fiecărei particule este descrisă de funcția sa de undă, care este o reprezentare matematică folosită la calcularea probabilității ca particula dată să se găsească într-o poziție dată, sau într-o stare de mișcare (viteză) dată. Experimentul mental al lui Schrödinger a fost o urmare a discuțiilor despre paradoxul EPR, numit astfel după autorii săi Albert Einstein, Podolsky și Rosen în 1935. 

    Da, ați ghicit, acum m-am dus să caut ce-i „paradoxul EPR”:

  Paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen sau paradoxul EPR este un experiment mental în mecanica cuantică, cu care Albert Einstein și colegii săi Boris Podolsky și Nathan Rosen (EPR) au susținut că demonstrează că funcția de undă nu oferă o descriere completă a realității fizice și, prin urmare, interpretarea Copenhaga este nesatisfăcătoare; rezoluțiile paradoxului au implicații importante pentru interpretarea mecanicii cuantice. Paradoxul spune că particulele pot interacționa într-un asemenea mod, încât să se poată măsura poziția, cât și impulsul lor, mai precis decât permite principiul incertitudinii lui Heisenberg, cu excepția cazului în care măsurarea unei particule nu afectează instantaneu cealaltă pentru a preveni această precizie, ceea ce ar implica faptul ca informația este transmisă mai repede decât lumina, acțiune interzisă de teoria relativității („acțiune fantomă la distanță”). Această consecință nu fusese observată anterior și părea nerezonabilă la vremea respectivă; fenomenul este acum cunoscut sub numele de „quantum entanglement”. 

   Am obosit, domniile voastre, neuronii mei strigă disperați „'ai di capu' meu!”, așa că o să las pe altă dată căutarea principiului incertitudinii al lui Heisenberg,  a „acțiunii fantomă la distanță”, precum și a misteriosului „quantum entanglement”. 

Sertarul cu gânduri (V)

    Azi, am pornit înspre blogul meu foaaarte hotărâtă să mai scriu ceva, după ce voi fi răscolit un pic printre gândurile puse „la sertar”, dar odată ajunsă aici, mi-a pierit brusc cheful, inspirația mea, puuuf, a dispărut ca măgarul în ceață (observați, domniile voastre, ce poetic mă exprim) , așa că am rămas privind la ecranul laptopului, cu mintea golită de gânduri. Ca de obicei, adică nu, rectific, ca în toate dățile când nu reușesc să fiu obiectivă, dau vina pe timpul urât de afară (și pe timpuri, de asemenea). Dar, tot ca de obicei, eu sunt de vină. Deci, dacă tot am venit până la blog, am ales câteva glume din cele puse „pentru mai târziu”, am râs cu moderație, vi le scriu mai jos și, de asemenea, o să vă dau un site unde puteți vedea cum să faceți căutările pe GOOGLE mai ușor și mai repede. Mă rog, asta pentru cele/cei dintre domniile voastre care nu știați asta deja. Deci: http://fasingur.info/9-reguli-de-cautare-informatiei-google-despre-care-nu-cunosc-99-dintre-utilizatori/.

Tânăra soție îi spune soțului:
– Trebuie să te întristez puțin, scumpule. Calitățile mele de bucătar cam lasă de dorit. Știu să gătesc bine numai prăjitură cu mere și pește prăjit.
– Înțeleg, scumpo. Nu e nimic grav în asta! Cu timpul o să înveți... Dar, te rog, spune-mi, acum în farfurie este prăjitură sau pește?

&&&

În secția de urgențe a unui spital județean este adus un om grav rănit. Medicul de gardă îl examinează și apoi îi dictează asistentei, pentru fișă:
- Traumatism cranial...
- Tra-u-ma-tism cra-ni-o-ce-re-bral, scrise asistenta, vrând să facă pe interesanta.
- Ce găsești tu „cerebral” la un bărbat care apare la aniversarea nevestei lui cu amanta?!

&&&

Cei trei purceluși, Nif-Nif, Naf-Naf și Nuf-Nuf, se jucau veseli în căsuța lor, se tăvăleau pe covor, cântau și râdeau. Brusc, se deschide ușa și în cameră intră lupul. Toți au încremenit. Lupul spuse, jovial:
- Salam Aleikum!
Toți purcelușii au răsuflat ușurați:
- Slavă Domnului, e musulman!

Sertarul cu gânduri (IV)

Un site din Republica Moldova (cred!), intitulat ea.md, mi-a atras atenția în sertarul cu gânduri. El are, printre diverse alte chestii (mai mult sau mai puțin interesante) un poem în vers alb, care aparține Pamelei Redmond Satran, o scriitoare și jurnalistă din Los Angeles, care a semnat mai multe bestseller-uri internaționale. Un poem minunat. Iată-l:

„Orice femeie ar trebui să aibă

Destui bani, ca să se poată muta…

Să își închirieze un loc al ei, chiar dacă nu vrea să facă asta niciodată

Sau nu are nevoie…

Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajtor sau

Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră…
 

Orice femeie ar trebui să aibă

O tinerețe pe care va fi mulțumită să o lase în urmă…

Un trecut savuros, pe care să îl povestească

La bătrânețe…

Orice femeie ar trebui să aibă

Un set de șurubelnițe, o mașină de găurit și un sutien negru, din dantelă…

Un prieten care o face mereu să râdă

Și unul care o lasă să plângă…

Orice femeie ar trebui să aibă

O piesă  de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei…

Opt  farfurii care să fie la fel,

Pahare de vin și o rețetă care îi va face pe oaspeții ei să se simtă mândri…

Sentimentul de control asupra destinului său…    

                                   
Orice femeie ar trebui să știe
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,
Cum să renunțe la un job,
Să se despartă de un iubit
Și să își confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult…
Și când e timpul să plece…    

                                                                      
Orice femeie ar trebui să știe
Că nu își poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea șoldurilor,
Sau natura părinților săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârșit… 

                                                                                
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…   

                                                                    
Orice femeie ar trebui să știe
În cine poate să aibă încredere,
Și în cine să nu aibă
Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…  

                
Orice femeie ar trebui să știe
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masa din bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Și când sufletul ei are nevoie de alinare…    

                                            

Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună…
Un an…”