Gânduri sinusoidale

   

 "Libertatea gândirii o avem, ne mai trebuie gândirea". (Karl Kraus)

   Deşi nu am fost o mare fană a matematicii sau fizicii, am pus azi titlul ăsta ce conţine un adjectiv atât de "ştiinţific" pentru că exact aşa au arătat, în ultima vreme, gândurile mele. Adică tindeau să fie amărâte pentru că nu prea mi-a fost bine, pentru că duc lupte prometeice să mă descurc cu amărâta asta de pensie, pentru că aud numai de decese ale unor oameni ce mi-au fost dragi, rude, amici sau doar cunoștințe. Şi, pe de altă parte, eu încercam, cu slabe puteri, să le fac să fie mai sprinţare, folosind diverse tertipuri. Deci, sus, jos, se ondulau săracele gânduri, rezultatul fiind o uşoară confuzie a lor şi o sastiseală (folosit aici de dragul lui Caragiale, şi doar uşor sinonimic cu "plictiseală", că n-am eu vreme să mă plictisesc) a mea.

   Cât priveşte motto-ul, mi-a plăcut la nebunie, l-am mai întâlnit, dar nu știam autorul. Acum am aflat. Karl Kraus a fost un eminent scriitor și ziarist austriac, poet, eseist, dramaturg și pamfletar. Este cel mai apreciat satirist de limbă germană al secolului XX, atacurile sale vizând presa, cultura și politica, atât germană cât și austriacă. Deci, domniile voastre, sinusoidal sau nu, "liberă sunt, de nimeni nu depand" (vorba Ziţei, personajul lui nenea Iancu), deci o să încerc, în continuare, să gândesc...

Promisiuni în gânduri

          

Motto: "Să rostești cuvântul pe măsura celor ce te ascultă" (proverb japonez) 

Am pus ca motto un proverb japonez, am ales una dintre sutele de imagini minunate cu bonsai, şi mi-am făcut o promisiune: să-mi reiau călătoriile imaginare, bineînțeles, începând cu un voiaj în Japonia. În regulă, am pregătit terenul virtual, acum mă pot întoarce în grădina mea adevărată, cu teren ne-virtual, unde am o groază de lucruri de făcut. Am luat hotărârea să-mi las iar gândurile să hoinărească (pe unde vor ele şi pe unde le poartă inspirația) pentru că, din cauza treburilor de zi cu zi, a lipsei de chef dar, mai cu seamă, a lipsei de bani, cea mai lungă călătorie (reală) pe care am făcut-o, în ultimul timp, a fost la Curtea de Argeș, adică la vreo doisprezece kilometri de casă. Şi nu că m-aş plânge, dar anul ăsta şi cel viitor, având încă de plătit oarece rate, iar nu voi pleca niciunde, aşa că o călătorie imaginară e tot ce-mi trebuie, atât ca să învăţ lucruri noi, cât şi pentru mângâierea sufletului.

Gânduri lipsă la apel

   Astăzi, după o săptămână în care am fost destul de agitată, muncită, necăjită şi cu multe griji (ah, am uitat, şi un pic bolnăvioară!), mi-am luat răgazul de a scrie câteva vorbe. Ei bine, chiar dacă am pus o imagine în temă, gândurile nu vor să mi se adune pentru a fi înşirate aici. Mă găsesc în celebra postură a ardeleanului Ion care, întrebat fiind: "Ce faci, Ioane, şăzi şi cujeţi?" a răspuns, blajin şi dezarmant: "No, numa' şăd!". Ca să nu "şăd" şi eu chiar degeaba în faţa ecranului calculatorului, am cules nişte gânduri înţelepte ale altora, din care avem ce învăța, domniile voastre:                                             "Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutățile, trei lucruri: speranța, visul şi zâmbetul..." (Immanuel Kant) ***  "Stai un minut cu mâna pe o sobă încinsă şi ţi se va părea c-ai stat o oră. Stai o oră lângă o fată frumoasă şi ţi se va părea un minut. Ei, asta-i relativitatea!"  (Albert Einstein) *** "A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la "bună ziua".” ( Andrei Pleşu)

Gânduri în reluare

                         MOTTO:

                                                      „Avem o ţară. Cum procedăm?”

                                                       (Revista „Academia Caţavencu”)

      Marin Preda, un autor tare drag sufletului meu, descrie undeva o scenă cu nişte candidaţi ai diverselor partide din vremea aceea, (anii ’30 – ’40) veniţi în satul lui Moromete să-i convingă pe ţărani să voteze cu ei. Candidatul liberal, elegant, cu mănuşi şi eşarfă de mătase, le zice afectat şi graseiat: „Fhraţi ţehrani, am vohrbit ierhi cu ministrhul...”, şi tot aşa, cu accent franţuzesc, le înşiră ceva de neînţeles. Conservatorul încearcă şi el să spună câteva vorbe, dar e la fel de neînţeles. Vine apoi candidatul ţărănist, îmbrăcat cu cioareci şi cămaşă, încălţat cu opinci, mă rog, tot tacâmul, se urcă ţanţoş la tribună şi le zice ţăranilor: „Bă, cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, boii se pun în faţa căruţei şi dacă ne votaţi pe noi, vă umplem de caş!” Comentariul lui Moromete, după ce i-a ascultat pe toţi, a fost: „Auzi, mă Cocoşilă, dintre toţi de vorbiră, ăsta, ultimul, fu ăl mai prost!”, vorbă mai mult decât înţeleaptă, cu care toţi ceilalţi au fost de acord. Nu bag mâna în foc, domniile voastre, că frazele sunt exact ca în romanul lui Preda, pentru că am citat din memorie, dar cam asta ar fi ideea principală.

         V-am spus că am renunţat demult să mai ascult sau să văd orice este legat, câtuşi de puţin, de politică. Gândul acesta, scris destul de tardiv, mi-a venit în timpul campaniei electorale, auzind, fără să vreau, miile de promisiuni mincinoase, văzând cum se încearcă prostirea pe faţă a noastră, a alegătorilor, deci, prin asociere, m-am gândit cât de actual este Caragiale (ah, nene Iancule, îţi mulţumesc că exişti!). Apoi m-am gândit la discursuri, la ce se întâmplă după alegeri, apoi iar la cât de proşti ne cred ei pe noi, alegătorii, un fel de masă amorfă care e bună doar să-i pună pe dânşii în locuri călduţe pentru patru-cinci ani, şi de aici până la comentariul lui Ilie Moromete n-a fost decât un pas. Concluzia acestui personaj, ţăran deştept şi mucalit,  concluzie la care subscriu, este că nu suntem toţi chiar aşa de proşti şi că protagoniştii scenei politice româneşti (aţi recunoscut clişeul din mass-media, nu?) ar trebui să nu mai joace acest teatru ieftin, care este mereu acelaşi, să nu se mai ia aşa în serios, asta pentru că nu prea mai păcălesc pe nimeni. Dar să-i lăsăm în plata Domnului şi să revenim la gânduri care ne fac plăcere. Să ne vedem de viaţă...

         P.S. Am pus titlul cu "reluarea" pentru că am găsit notat undeva textul ăsta, nu mai ţin minte când l-am scris, dar e actual, deci...

Gânduri despre cele trei maimuţe înţelepte

"Nu văd, nu aud, nu vorbesc": legea de aur a japonezilor şi a budiștilor. Numele celor trei maimuțe mistice înțelepte, ce exemplifică acest stil de viaţă, sunt:  Mizaru - nu văd (niciun rău), Kikazaru (sau Mikazaru) - nu aud (nimic rău), Iwazaru (sau Mazaru) - nu vorbesc (de rău). (Hm, se pare că există şi o a patra maimuță, Shizaru, care întruchipează principiul "să nu faci rău", care mie mi se pare cel mai important de urmat în viață). Sunt de acord şi cu celelalte trei, deşi suntem oameni (sau, mai degrabă, oameni suntem) şi tot ce e omenesc nu ne e străin, nu-i aşa? Important este să încercăm. Faza cu vorbitul e, cel puțin pentru mine, o problemă. Recunosc că vorbesc mult. Iar când vorbești mult, e imposibil să nu superi pe cineva, chiar fără intenţie. Ceea ce mă salvează este faptul că, în majoritatea timpului, sunt singură, aşa că mai bine scriu ceva sau, când şi când, vorbesc cu mine însămi...

                                  

   

Grădinărit printre gânduri

    

 În loc de motto: "Asta nu e grădina mea, dar poate fi, într-o bună zi!"

  

      Astăzi am început (recunosc, cam fără puteri după atâta stat în casă), oarece munci prin grădină. E soare, e frumos, destul de cald, deşi bate vântul, așa că vreo două ore m-am tot aferat prin natură, curățând trandafirii, adunând frunzele uscate, tăind crenguțele uscate ale pomilor şi coacăzilor etc. E plăcut, întotdeauna mi-a plăcut lucrul în grădină. În timp ce lucram, căutam în minte soluţii la nişte situaţii din viaţa mea actuală. Trebuie să recunosc că nu prea le-am găsit. Soluţiile, adică. O să mai caut şi-n zilele următoare, pentru că, de acum, o să tot grădinăresc. Apropo de găsit soluţii, iată un banc adecvat:

    "Un evreu din Rusia primește permisiunea de a emigra în Israel. La graniţă, ruşii îi controlează bagajul,  găsesc împăturit între haine un bust al lui Lenin şi-l întreabă:
    - Ce e ăsta?
     Evreul răspunde:
    - Ar trebui să întrebați CINE e ăsta, nu CE e ăsta... Ăsta e Lenin, cel care a pus bazele socialismului şi a adus bunăstarea poporului rus. L-am luat ca amintire a zilelor de prosperitate...
   OK,  rusii îl lasă  sa treacă.  Pe aeroport, în Tel Aviv, grănicerii găsesc bustul lui Lenin şi întreabă:
    - Ce e ăsta?
 Evreul răspunde:
    - Ar trebui să întrebați CINE e ăsta, nu CE e ăsta. Ăsta e Lenin, nenorocitul din  cauza căruia am părăsit eu Rusia şi l-am luat cu mine ca să am pe cine să blestem în fiecare zi.
 Îl lasă și ăştia să treacă...
   Tipul se duce acasă, pune bustul pe raftul unei biblioteci şi, la o petrecere organizată de familie cu ocazia sosirii sale, un nepot vede bustul şi întreabă:
    - Cine e ăsta?
 La care evreul îi răspunde:
   - Ar trebui sa întrebi CE e ăsta, nu CINE e ăsta. Răspunsul e: zece kilograme de aur de 24 de carate, fără impozit, vamă sau TVA!"

Mărgăritare în gânduri

     Iată ce ne spune Wikipedia Internetului despre cuvântul "mărgăritar":

      Termenul „mărgăritar” se poate referi la: 

 * mărgăritar, rocă sedimentară provenită din sfărâmarea unor minerale, roci sau organisme. Spălat și sortat la mărimi cuprinse în intervalul 4-8 mm. (numit și pietriș) este utilizat ca material de construcție, la tratamente de drumuri, terasamente etc.

* mărgăritar, boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț. 

 *mărgăritar, specie de plante erbacee, floare (lăcrămioară, cerceluș).

 * mărgăritar, numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus).

     Ei bine, domniile voastre, asta ar fi partea teoretică a gândului meu de azi. Eu vreau să mă refer, cum desigur aţi ghicit deja, la partea metaforică. E început de săptămână, şi nu orice fel de săptămână, ci Săptămâna Mare (sau a Patimilor). Mi-aş dori ca gândurile mele, şi ale tuturor, să fie nişte mărgăritare, chintesență a bunătății, liniștii sufletești, credinţei, altruismului şi păcii.